Acasă Blog Pagina 13

ProCredit Bank anunță comisioane pentru plăți și retrageri aplicabile din 20 octombrie

0

Din 20 octombrie 2026, clienților persoane fizice ai ProCredit Bank li se vor aplica unele comisioane prevăzute în noua listă de tarife, publicată în cadrul actualizării condițiilor bancare.

Pentru seturile de servicii Classic, Platinum și ProManager, documentul indică 2 lei pentru plățile intrabancare și 3,5 lei pentru plățile naționale ordinare, efectuate prin Mobile Banking sau ProBanking. Aceste comisioane intră în vigoare pe 20 octombrie.

Tot de la această dată, pentru seturile Platinum și ProManager, va fi aplicat un comision de 10 lei începând cu a zecea retragere de la ATM-urile sau POS-terminalele altor bănci din Moldova.

Pentru plățile SWIFT către clienții altor bănci, efectuate prin Internet Banking, documentul prevede un comision de 35 de euro sau 35 de dolari, aplicabil din 20 octombrie.

Lista generală este în vigoare din 28 septembrie, dar precizează separat data aplicării acestor comisioane. (procreditbank.md)

Bani pentru renovarea energetică a blocurilor: instruiri gratuite la Ungheni

0

Asociațiile de proprietari din condominiu din Ungheni pot participa, pe 10 și 11 octombrie, la instruiri gratuite despre accesarea finanțărilor pentru renovarea energetică a blocurilor locative. Sesiunile sunt organizate de GIZ Moldova și Centrul Național pentru Energie Durabilă, iar detalii despre program sunt disponibile aici.

Participanții vor afla ce finanțări pot fi obținute prin Fondul pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), în ce condiții sunt acordate granturile și ce lucrări de reabilitare energetică pot fi finanțate.

În cadrul instruirii vor fi explicate și etapele pe care trebuie să le parcurgă o asociație pentru a solicita finanțare, precum și documentele necesare pentru depunerea dosarului.

Sesiunile vor avea loc pe 10 și 11 octombrie, de la ora 10:00, la Primăria municipiului Ungheni, str. Națională 7.

Participarea este gratuită, însă numărul de locuri este limitat. Asociațiile interesate se pot înregistra prin acest formular.

Pentru informații suplimentare poate fi contactată Daniela Stratilă, la adresa [email protected] sau la numărul +373 69 807 266.

De ce nu pleacă tinerii din casa părinților: ce arată un studiu

47% dintre tinerii din România care locuiesc cu părinții se simt puțin sau deloc pregătiți să se mute, iar 46% dintre cei care au plecat deja de acasă spun că gestionarea banilor este principala provocare. Datele provin dintr-un studiu realizat de Cult Market Research la comanda BCR, transmite Agerpres⁠.

Dintre tinerii care locuiesc separat de părinți, 59% spun că au avut încredere că se pot descurca pe cont propriu, în timp ce 41% consideră că le-ar fi prins bine mai multă pregătire înainte de mutare.

Potrivit estimărilor prezentate de bancă, mutarea într-o garsonieră din București presupune un buget inițial de 5.000–6.000 de lei românești. Suma include prima chirie, garanția, eventualul comision al agenției și lucrurile de bază necesare în locuință. Dacă doi tineri împart un apartament cu două camere, costul inițial pentru fiecare scade aproximativ la jumătate.

Chiria unei garsoniere este estimată la 1.500–2.000 de lei românești pe lună, facturile și abonamentele la 350–450 de lei, iar mâncarea gătită acasă la aproximativ 1.000 de lei. Astfel, cheltuielile esențiale pentru un tânăr care locuiește singur în București sau într-un mare oraș universitar ajung la cel puțin 3.000–3.500 de lei românești lunar.

Reprezentanții BCR recomandă constituirea unui fond de rezervă care să acopere trei luni de cheltuieli esențiale, estimat la circa 9.000–10.000 de lei românești.

Banca propune și regula 50/30/20 pentru organizarea venitului: 50% pentru nevoi esențiale, 30% pentru dorințe și 20% pentru economii. În orașele mari, costurile locuinței pot depăși însă această împărțire, iar ajustarea poate presupune reducerea bugetului pentru dorințe și începerea economisirii cu 10% din venit.

Pentru a verifica dacă își pot permite mutarea, tinerii sunt îndemnați să pună deoparte, timp de trei luni, suma pe care ar urma să o plătească pentru chirie și utilități.

Studiul a fost realizat la începutul anului școlar și universitar 2025–2026, pe un eșantion național de 1.610 tineri din România, cu vârste între 14 și 30 de ani.

Granturi contra cronometru: fonduri.md reclamă închiderea unei sesiuni ODA într-o oră

0

Antreprenorii ar fi avut doar o oră pentru a depune proiecte la noua sesiune ODA, susține echipa fonduri.md, care cere schimbarea mecanismului de aplicare. Într-un apel adresat Guvernului, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și partenerilor de dezvoltare, aceasta solicită ca accesul la finanțare să depindă de calitatea proiectelor, nu de viteza depunerii dosarelor.

Potrivit autorilor apelului, închiderea rapidă a sesiunii repetă situațiile din lunile precedente și dezavantajează companiile mici, tinerii antreprenori și firmele care nu au echipe specializate în pregătirea proiectelor.

Fonduri.md susține că introducerea manuală a unor date complexe în formulare Excel, sub presiunea timpului, favorizează erorile tehnice. Totodată, numărul limitat de dosare acceptate ar lăsa în afara procesului de evaluare numeroase proiecte de afaceri.

„Susțineți inițiativele antreprenoriale, nu le puneți contra cronometru!”, cer autorii apelului.

Echipa propune trei schimbări ale procedurii de aplicare:

  • O perioadă garantată de depunere de cel puțin 24 de ore, sau menținerea celor cinci zile preconizate, pentru ca antreprenorii să poată transmite dosarele fără presiunea minutelor.
  • Colectarea tuturor dosarelor depuse în intervalul stabilit și selecția pe baza calității, viabilității și impactului proiectelor.
  • Simplificarea introducerii datelor și digitalizarea procesului, pentru a reduce completarea manuală și riscul de erori.

În opinia fonduri.md, actualul mecanism transformă aplicarea într-o competiție de rapiditate și limitează șansele antreprenorilor fără experiență sau sprijin specializat. Autorii solicită reevaluarea urgentă a condițiilor, astfel încât programele de granturi să fie mai accesibile.

Probleme similare au fost semnalate și în septembrie, când Bancamea a relatat despre un apel care s-ar fi închis în 45 de minute. (bancamea.md)

Nemulțumit de un serviciu financiar: ce poți cere când depui o reclamație

0

Dacă ai o problemă cu un serviciu financiar și depui o reclamație, furnizorul trebuie să îți explice cum a soluționat-o. Termenul pentru un răspuns motivat este de 15 zile lucrătoare, potrivit noilor reguli aplicate din 1 octombrie 2026, anunță Comisia Națională a Pieței Financiare.

Regulile vizează furnizorii de servicii financiare aflați sub supravegherea CNPF. Aceștia trebuie să îți ofere informații clare despre locul și modul în care poți depune o reclamație, să o înregistreze și să asigure urmărirea acesteia.

Răspunsul trebuie să explice soluția adoptată, iar, după caz, să îți arate ce posibilități ai pentru a continua demersurile. Furnizorul trebuie să te informeze transparent și pe parcursul examinării sesizării.

Termenul poate fi prelungit până la 35 de zile, doar în cazurile prevăzute de lege.

O altă schimbare privește problemele care se repetă. Furnizorii sunt obligați să analizeze cauzele reclamațiilor și să remedieze dificultățile recurente, pentru a preveni apariția lor în relația cu alți clienți.

Dacă vrei să reclami o problemă, CNPF recomandă să te adresezi mai întâi companiei care îți oferă serviciul, folosind mecanismul său intern de soluționare a reclamațiilor.

Peste 1 milion de euro pentru startup-uri din Moldova. Aplicările sunt deschise

0

Dacă dezvolți un proiect tehnologic în Republica Moldova, poți solicita un grant de până la 40.000 de euro prin Moldova Innovation Fund. Primul apel de finanțare se deschide pe 1 octombrie, potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării⁠.

Suma pe care o poți obține depinde de etapa proiectului. Pentru etapa pre-seed, când lucrezi la validarea ideii și la dezvoltarea unui prototip, finanțarea poate ajunge la 20.000 de euro. Pentru proiectele early-stage, aflate în primele etape de dezvoltare, plafonul este de 40.000 de euro.

Banii pot fi folosiți pentru verificarea fezabilității unei idei, dezvoltarea unui prototip, testarea tehnologiei, îmbunătățirea produsului și validarea acestuia pe piață. Finanțarea poate susține și pregătirea proiectului pentru atragerea unor investiții ulterioare.

Programul vizează atât soluții software, cât și dispozitive sau alte produse hardware. Printre domeniile vizate se numără inteligența artificială, securitatea cibernetică, tehnologiile pentru agricultură și servicii publice, biotehnologia, robotica, big data și cloud.

Cererile se depun pe fond.mitp.md⁠, unde sunt publicate criteriile de eligibilitate, condițiile finanțării și documentele necesare. Granturile se acordă prin concurs: după verificarea eligibilității și evaluarea proiectelor, echipele selectate își prezintă ideile în fața evaluatorilor și răspund întrebărilor acestora.

Finanțarea este nerambursabilă și se acordă pentru atingerea unor obiective concrete de dezvoltare. Progresul proiectelor beneficiare va fi monitorizat pe parcursul implementării.

Fondul are un buget inițial de peste 1 milion de euro și prevede patru runde de finanțare în următorii doi ani. Este administrat de Moldova Innovation Technology Park, cu finanțare europeană prin EU4Innovation East, cofinanțare din partea Guvernului Franței și implementare de către Expertise France.

maib leadership school: standardul global Blanchard, acasă – premieră pentru antreprenorii din Moldova

0

Programul oferă antreprenorilor și managerilor acces la abordarea situațională de leadership  – SLII® și este organizat de maib în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu suportul financiar al Uniunii Europene.

Liderul sectorului bancar din Moldova anunță lansarea maib leadership school, un program dedicat antreprenorilor și managerilor care vor să-și dezvolte echipele și să-și pregătească afacerile pentru următoarea etapă de creștere. Peste cinci milioane de manageri au fost formați până acum, la nivel global, prin metodologia  SLII®, abordarea de leadership situațional Blanchard, una dintre cele mai folosite abordări de management din lume. 

Programul este organizat de maib în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu sprijinul finanicar al Uniunii Europene și implementat de Human Invest, partener oficial licențiat Blanchard autorizat să livreze SLII® în România și Republica Moldova.

Când afacerea crește, se schimbă și rolul liderului

La începutul unei afaceri, antreprenorul este implicat în aproape fiecare decizie. Pe măsură ce compania crește, însă, se schimbă și rolul său: de la a decide și controla direct, la a delega, a dezvolta oameni și a construi o echipă capabilă să-și asume responsabilitatea și să ia decizii. Această tranziție devine esențială pentru o companie care vrea să continue să crească.

Metodologia SLII® oferă un cadru practic prin care liderii învață să-și adapteze stilul de leadership la nivelul de competență și autonomie al fiecărui membru al echipei și la situațiile concrete de business. Astfel, antreprenorii pot construi echipe mai autonome, pot delega mai eficient și își pot dedica mai mult timp dezvoltării strategice a afacerii.

Maib leadership school: un program în trei etape

1. Kick-off maib leadership school

Programul va fi lansat pe 16 octombrie 2026, ora 11:00, la maib park, în cadrul unui eveniment care va reuni absolvenți SLII®, lideri maib, antreprenori din Moldova și România și experți Blanchard.

Discuțiile vor porni de la experiențe reale de leadership și de la provocările pe care le întâmpină antreprenorii atunci când afacerea și echipa cresc.

Înregistrare la kick-off

2. SLII Experience ™

Antreprenorii și managerii vor parcurge un program intensiv de două zile, desfășurat fizic la maib park, în grupe de maximum 50 de participanți.

Programul va fi susținut de traineri certificați Blanchard prin Human Invest România, iar participanții vor obține la final diploma de participare Blanchard, recunoscută internațional, cât și acces la SLII Credly badge (cu condiția de a participa în ambele zile la program).

Sunt disponibile patru sesiuni:

22-23 octombrie 2026

2-3 noiembrie 2026

19-20 noiembrie 2026

3–4 decembrie 2026

Înregistrare la training

3. Business Acceleration Lab

Pentru 10 dintre companiile participante, experiența va continua prin Business Acceleration Lab.

Companiile selectate vor beneficia de consultanță individuală, finanțată în proporție de 90% de Uniunea Europeană, pentru a transforma principiile SLII® în practici de management adaptate nevoilor și obiectivelor propriei afaceri.

Ce aduce concret maib leadership school

Programul este construit în jurul unor provocări cu care se confruntă antreprenorii pe măsură ce companiile lor se dezvoltă:

  • delegare mai eficientă – responsabilități clare și mai multă autonomie în echipă;
  • decizii mai rapide – un model practic pentru abordarea diferitelor situații de leadership;
  • echipe mai puternice – retenția oamenilor talentați, susținuți să crească și să-și asume mai multă responsabilitate;
  • dezvoltarea viitorilor lideri – construirea continuității în organizație și pregătirea succesorului;
  • mai mult timp pentru strategie – reducerea implicării fondatorului în fiecare decizie operațională și concentrarea pe dezvoltarea businessului.

Andrii Glevatskyi, Vicepreședinte maib, responsabil de Business Banking, a declarat:

„O afacere are nevoie de mai mult decât capital pentru a crește. Are nevoie de lideri capabili să dezvolte oameni, să construiască echipe autonome și să transforme oportunitățile în rezultate. Prin maib leadership school, completăm finanțarea și soluțiile pe care le oferim antreprenorilor cu acces la expertiză internațională relevantă pentru următoarea etapă de dezvoltare a afacerii. Este modul în care vedem rolul maib: un partener care creează oportunități pentru oameni și afaceri să prospere”.

Giuseppe Grimaldi, Șeful BERD Moldova , subliniază:

„Acest program face parte dintr-o colaborare mai amplă dintre BERD și maib, prin care susținem capacitatea băncii de a continua finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova. Accesul la finanțare este esențial, iar dezvoltarea competențelor manageriale îl completează. Prin această inițiativă, antreprenorii își pot consolida practicile de leadership și guvernanță și pot construi organizații mai bine pregătite pentru creștere”.

Anda Șuta, Expert Certificat SLII® / Blanchard, Human Invest, menționează: 

„O companie poate crește sustenabil atunci când liderii dezvoltă oameni care își asumă responsabilitatea și livrează rezultate. SLII® oferă un cadru practic prin care liderii își pot adapta abordarea la nevoile oamenilor și ale organizației, transformând leadershipul într-un instrument concret de dezvoltare a businessului”.

200 de locuri pentru clienții maib business 

Participarea la maib leadership school este gratuită pentru clienții maib business, în limita celor 200 de locuri disponibile. 

Clienții pot vizita pagina maib leadership school, unde pot consulta detaliile programului, calendarul sesiunilor și condițiile de participare.

Antreprenorii care nu sunt încă clienți maib pot afla, pe aceeași pagină, cum pot deveni eligibili pentru program.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova și partener pentru mii de companii locale. Prin finanțare, soluții digitale, expertiză și inițiative dedicate comunității de business, maib contribuie la dezvoltarea antreprenoriatului și la crearea de oportunități pentru afacerile din Moldova.

Despre Human Invest

Human Invest este o companie de dezvoltare organizațională și training, partener Blanchard în România și Republica Moldova. Cu experiență în proiectarea și facilitarea programelor de leadership, Human Invest sprijină organizațiile să dezvolte competențele managerilor și să transforme învățarea în practici aplicate în echipe. 

Despre BERD

BERD este cel mai mare investitor instituțional din Moldova și a investit peste 3,1 miliarde EUR în 201 proiecte din țară.

Eximbank se desparte de unul dintre cei mai vechi lideri

0

Vitalie Bucătaru, prim-vicedirector general și membru al Comitetului de Management al Eximbank, și-a încheiat activitatea în cadrul băncii începând cu 30 septembrie 2026, după peste 28 de ani de muncă în instituție, relatează Mold-Street.com⁠.

Potrivit băncii, încetarea relațiilor de muncă a avut loc „prin acordul scris al părților, în temeiul art. 82¹ din Codul Muncii”.

Sursa: Eximbank

Contactat de Mold-Street.com, Vitalie Bucătaru nu a oferit detalii despre viitorul său loc de muncă, precizând că informația va fi făcută publică la momentul angajării.

Bucătaru și-a început activitatea la Eximbank ca economist în anii ’90. Ulterior, a devenit șef de departament, iar în 2006 a fost numit vicedirector. Din 2017 ocupa funcția de prim-vicedirector general.

După plecarea sa, Comitetul de Management al Eximbank rămâne cu doi membri: Marco Trevisan, director general din ianuarie 2026, și Irena Dzakovic, vicedirector general și director al Ariei Credite. Mandatul acesteia a fost reînnoit prin decizia Consiliului Băncii din 22 septembrie 2026 pentru încă patru ani, până la 22 septembrie 2030.

Eximbank este deținută integral de grupul italian Intesa Sanpaolo din 2017. În august 2026, acționarul a decis schimbarea denumirii băncii în Intesa Sanpaolo Bank.

Gospodarenco: Facturile cresc cu zeci de procente, iar veniturile doar cu câteva

0

Majorarea tarifelor la gaze și căldură pune presiune pe bugetele familiilor și poate provoca scumpiri în lanț la alimente, transport și servicii. Economistul Marin Gospodarenco avertizează că veniturile populației cresc într-un ritm mult mai lent decât cheltuielile pentru energie.

Într-un comentariu pentru Europa Liberă, directorul Centrului Analitic „Economica” estimează că, la un consum lunar de 150 de metri cubi de gaze, factura va ajunge la aproximativ 4.000 de lei. Potrivit calculelor sale, suma este cu circa 1.410 lei peste cea din sezonul trecut.

La Chișinău, pentru un consum de 1–1,5 gigacalorii, economistul estimează cheltuieli suplimentare de 800–1.200 de lei lunar în sezonul de încălzire.

Gospodarenco subliniază că aceste creșteri trebuie raportate la veniturile oamenilor: pensia medie pentru limită de vârstă este de aproximativ 4.450 de lei, iar salariul mediu brut se apropie de 16.900 de lei.

„După ce scădem inflația, salariile au crescut într-un an cu doar 2–3%. Altfel spus, facturile cresc cu zeci de procente, iar veniturile – doar cu câteva”, explică economistul.

Presiunea se poate transmite și asupra prețurilor altor produse și servicii, deoarece energia intră în costurile de funcționare ale companiilor.

„Energia este un cost pentru aproape orice afacere, așa că în lunile următoare ne putem aștepta la ajustări de prețuri la pâine, lactate, legumele din sere, transport și serviciile din alimentația publică”, spune Gospodarenco.

În acest context, economistul consideră esențial ca sprijinul pentru populație să fie acordat la timp. Deși scumpirile au, în opinia sa, o explicație economică reală, ajutorul statului trebuie să fie „clar, suficient și să ajungă înainte de primele facturi” din sezonul rece.

Proceduri vamale simplificate pentru firme: datele de tranzit și securitate, într-o singură declarație

0

Firmele care transportă mărfuri în regim de tranzit pot transmite informațiile despre operațiune și datele de securitate și siguranță într-o singură declarație, atunci când sunt îndeplinite condițiile pentru utilizarea acesteia. Facilitatea este disponibilă prin versiunea NCTS P6 Opt-in, pusă în funcțiune în Republica Moldova la 1 octombrie, ora 08:00, potrivit Serviciului Vamal.

Pentru antreprenori, schimbarea înseamnă posibilitatea de a evita depunerea separată a declarației sumare de intrare în sistemul european ICS2. Transmiterea datelor în cadrul aceleiași declarații urmărește reducerea formalităților administrative și a riscului de erori la completare.

Pentru mărfurile care intră în Uniunea Europeană prin România, simplificarea nu este încă disponibilă. Declarația combinată va putea fi utilizată pentru formalitățile de intrare după ce și partea română va trece la NCTS P6 Opt-in.

Până atunci, declarațiile de tranzit comun pentru aceste operațiuni se depun cu codul de securitate „0”, iar formalitățile de securitate și siguranță se îndeplinesc separat, conform cerințelor aplicabile.

Migrarea la noua versiune a fost finalizată, iar sistemul este disponibil pentru depunerea și procesarea declarațiilor de tranzit. Implementarea a fost precedată de pregătiri tehnice și instruiri pentru operatorii economici.

Pentru completarea corectă a documentelor, firmele pot consulta Ghidul de utilizare a NCTS P6 Opt-in, disponibil pe trade.gov.md. Serviciul Vamal recomandă consultarea acestuia înainte de depunerea declarațiilor și verificarea codurilor de securitate în funcție de itinerarul mărfurilor și de direcția deplasării.