Acasă Blog Pagina 765

Transferurile de bani sunt în creștere: $143,6 milioane transferați acasă în iulie

0

Banca Națională a Moldovei a publicat datele (pentru primele 7 luni ale anului) privind transferurile de mijloace bănești către persoane fizice prin intermediul băncilor comerciale.

Astfel în luna iulie (2012) suma transferată a constituit 143,59 milioane dolari SUA, aproximativ cu 6 milioane mai mult decât în iulie 2011 ($137,39 milioane).

89% ($128,4 milioane) din totalul mijloacelor bănești au fost transferate prin intermediul Sistemelor de transfer internațional de bani. Distribuția valutară a transferurilor în luna iulie este următoarea: 38,5% (dolari SUA), 37,1% (Euro) și 24,4% (ruble rusești).

Per total, în primele 7 luni (ianuarie – iulie) suma transferurilor a constituit $794,28 milioane, cu $19,75 milioane mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent ($774,54 milioane).

La moment în Republica Moldova sunt utilizate următoarele Sisteme de transfer internațional de bani: Allure, Anelik, Avers, Blizko, Coinstra Money Transfer, Contact, InterExpress, Leader, Migom, MoneyGram, Poșta Rapidă, Privat Money, RIA Money Transfer, Smith & Smith, Strada Italia, Unistream, Western Union, Xpress Money, Zolotaya Korona ș.a.

Informații mai detaliate (condiții, tarife) puteți vedea în pagina Transferuri bănești.

Cele mai profitabile depozite bancare în dolari SUA (septembrie 2012)

0

Vă prezentăm o analiză a depozitelor în dolari SUA (în vigoare la 6 septembrie 2012) pentru diferite perioade de plasare (3, 6, 12 și 24 luni).

Băncile comerciale oferă o varietate mare de depozite în dolari, pe un termen de la o lună pînă la 7 ani. Rata dobânzii variază de la 0,15% pînă la 7,8% anuale (în cazul depunerii banilor pe un termen mai mare de 5 ani). Unele depozite au posibilitatea de capitalizare a dobânzii – aceasta oferă posibilitatea transferării dobânzii calculate (lunar) la suma inițial depusă, ceea ce va mări suma acumulată ulterior.

În această analiză nu se iau în calcul depozitele pentru pensionari și cele create pentru copiii ce nu au atins vârsta majoratului(aceste categorii vor fi analizate separat).

Cele mai profitabile depozite în dolari – 3 luni:

1. Depozit cu suplinire (ProCredit Bank) – rata dobânzii constituie 4% anuale, dobânda se calculează zilnic. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

2. Clasic (Unibank) – rata dobânzii de 3% anuale, capitalizarea dobânzii. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

3. Exclusiv (Banca de Economii) – rata dobânzii de 3%. Nu se permit depuneri suplimentare și retrageri din cont.

Cele mai profitabile depozite în dolari – 6 luni:

1. Valutario (Eximbank), Clasic (Unibank) și Maxima (FinComBank) – rata dobânzii constituie 5% anuale. Toate depozitele permit depuneri suplimentare și retrageri din cont. Este posibilă capitalizarea dobânzii la Valutario și Clasic, în timp ce Maxima nu are această opțiune.

2. Clasic (Moldova Agroindbank), Exclusiv (Banca de Economii), Classico (Eximbank) – rata dobânzii constituie 5%. Nici un depozit nu permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

Cele mai profitabile depozite în dolari – 1 an:

1. Bonus cu completare (Energbank) – rata dobânzii este 6,4%. Se permit depuneri suplimentare (doar în primele 6 luni), iar retrageri nu se permit.

2. Confort (Energbank) – rata dobânzii constituie 6,2%, capitalizarea dobânzii. Plata dobânzii se face la expirarea termenului. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

3. Clasic (Unibank) și Valutario (Eximbank) – rata constituie 6%. Se permit depuneri și retrageri. Depozitul oferit de Unibank are opțiunea de capitalizare a dobânzii.

Cele mai profitabile depozite în dolari – 2 ani:

1. Barocco (Comerțbank) – rata dobânzii constituie 7,5%. Nu se permit depuneri suplimnetare și retargeri parțiale din cont.

2. Clasice (Banca Socială) – rata dobânzii constituie 7,2% anuale. Depozitul nu permite depuneri suplimentare. Retrageri din cont sunt posibile.

3. Acord (Moldindconbank) și Uni-Profit (Unibank) – rata de 7%. Ambele depozite nu permit depuneri sau retrageri din cont.

Pentru mai multe detalii accesați pagina Depozite și căutați depozitul cel mai convenabil pentru Dvs(în funcție de valută, sumă și termen). După ce ați efectuat căutarea aveți posibilitatea să comparați pînă la 5 depozite după cele mai importante criterii (suma acumulată, rata dobânzii, posibilitatea depunerii suplimentare, posibilitatea retragerii înainte de termen, capitalizare și alte detalii).

Sondaj Bloomberg: Spania va cere ajutor extern, Italia va evita această soartă.

Spania va cere ajutor extern până la sfârșitul anului, pe când Italia va reuși să evite această soartă, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg în rândul investitorilor, analiștilor și traderilor abonați la serviciile agenției, scrie dailybusiness.ro.

Pe baza faptului că zona euro se pregătește să intre în cel de-al 4-lea an consecutiv de criză a datoriilor de stat, izbucnită la finele lui 2009 când guvernul instalat atunci în Grecia a dezinformat Uniunea Europeană cu privire la deficitul bugetar și datoria de stat, un procentaj de 85% dintre cei 847 de investitori, analiști și traderi care au participat la sondajul Bloomberg Global Poll anticipează că și Spania va cere sprijin internațional în următoarele 12 luni, în timp ce 59% dintre aceștia consideră că Italia nu va avea nevoie de un astfel de ajutor.

Sondajul relevă că investitorii și analiștii sunt mai optimiști referitor la perspectivele zonei euro, aceștia anticipând că blocul monetar își va menține forma actuală cel puțin până la sfârșitul acestui an.

Respondenții au fost influențați de răspunsul oferit de Draghi, pe 2 iulie, asigurând ca va face „tot ceea ce va fi necesar” pentru supraviețuirea monedei euro.

Datorită situației precare a economiei din peninsula Iberică, 47% dintre respondenți consideră că Spania va intra în neplată pe datoria de stat, din moment ce dobânzile de referință sunt apropiate de nivelul critic de 7%. Același nivel care a fost atins anterior și de țări precum Grecia, Portugalia sau Irlanda.

Italia este „văzută” mai bine. Doar 25% dintre participanții la sondaj consideră că a 3-a mare economie din zona euro va intra în criză. Dobânzile percepute Italiei pe piețe sunt, de altfel cu aproape un punct procentual mai redus decât cele ale Spaniei (6,4%).

Jumătate dintre respondenți consideră ca Portugalia va da faliment. Acesta este cel mai mic procent estimativ începând din ianuarie 2011.

În cazul Irlandei ,doar 21%  au răspuns că aceasta va intra în faliment.

Aproape toți participanții la sondaj, respectiv 92%, anticipează că Grecia va intra în default, iar 56% cred că statul elen va părăsi zona euro până la finele lui 2013. Chiar dacă Grecia va supraviețui anului 2013, 69% consideră că va fi nevoită să renunțe la euro în 2014.

Totodată, numai 27% consideră că cea mai dificilă perioadă a crizei a fost depășită, cu 10% mai multi decât la sondajul anterior, efectuat în luna mai. Însă 69% cred că orice semn de stabilizare indică numai o stiuație temporară, de la 80% în luna mai.

32% preconizează ca una sau chiar mai multe țări vor părăsi zona euro până în ianuarie 2013, față de 57% în luna mai.

Cele mai profitabile depozite bancare în EURO (septembrie 2012)

0

Vă prezentăm o analiză a depozitelor (în vigoare la 5 septembrie 2012) în EURO pentru diferite perioade de plasare (3, 6, 12 și 24 luni). În această analiză nu se iau în calcul depozitele pentru pensionari și cele de create pentru copiii ce nu au atins vârsta majoratului(aceste categorii vor fi analizate separat).

Așadar, băncile comerciale oferă o varietate mare de depozite în euro, pe un termen de la o lună pînă la 7 ani. Rata dobânzii variază de la 0,15% pînă la 7,8% anuale. Unele depozite au posibilitatea de capitalizare a dobânzii – aceasta oferă posibilitatea transferării dobânzii calculate (lunar) la suma inițial depusă, ceea ce va mări suma acumulată ulterior.

Cele mai profitabile depozite în EURO pe un termen de 3 luni:

1. Depozit cu suplinire (ProCredit Bank) – rata dobânzii constituie 4% anuale, dobânda se calculează zilnic. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

2. Clasic (Unibank) – rata dobânzii de 3% anuale, capitalizarea dobânzii. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

3. Exclusiv (Banca de Economii) – rata dobânzii de 3% anuale. Nu se permit depuneri suplimentare și retrageri din cont.

Cele mai profitabile depozite în EURO pe un termen de 6 luni:

1. Valutario (Eximbank) și Clasic (Unibank) – rata dobânzii constituie 5% anuale. Ambele depozite permit depuneri suplimentare și retrageri din cont.

2. Clasic (Moldova Agroindbank), Classico (Eximbank) și Exclusiv (Banca de Economii) – rata dobânzii constituie 5% anuale. Nici un depozit din cele trei nu permite depuneri suplimentare și retrageri din cont. Depozitul oferit de MAIB are opțiunea de capitalizare a dobânzii

Cele mai profitabile depozite în EURO pe un termen de 1 an:

1. Bonus cu completare (Energbank) – rata dobânzii este 6,4%. Se permit depuneri suplimentare (doar în primele 6 luni), iar retrageri nu se permit.

2. Confort (Energbank) – rata dobânzii constituie 6,2%, capitalizarea dobânzii. Plata dobânzii se face la expirarea termenului. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

3. Valutario (Eximbank) și Clasic (Unibank) – rata dobânzii 6% cu capitalizare. Ambele depozite permit depuneri și retrageri de bani.

Cele mai profitabile depozite în EURO pe un termen de 2 ani:

1. Clasice (Banca Socială) – rata dobânzii constituie 7,2% anuale. Depozitul nu permite depuneri suplimentare. Retrageri din cont sunt posibile.

2. Aniversare 20 ani (Banca Socială) – rata dobânzii constituie 7%, cu opțiunea de capitalizare a dobânzii. Se permit depuneri suplimentare, iar retrageri nu sunt posibile.

3. Acord (Moldindconbank), Barocco (Comerțbank) și Uni-Profit (Unibank) – rata dobânzii este 7% anuale. Nu se permit depuneri suplimentare și retrageri din cont.

Pentru mai multe detalii accesați pagina Depozite și căutați depozitul cel mai convenabil pentru Dvs(în funcție de valută, sumă și termen). După ce ați efectuat căutarea aveți posibilitatea să comparați pînă la 5 depozite după cele mai importante criterii (suma acumulată, rata dobânzii, posibilitatea depunerii suplimentare, posibilitatea retragerii înainte de termen, capitalizare și alte detalii).

Exemplu de comparare a depozitelor:

Spaniolii retrag masiv banii din bănci și pleacă din țară

Tot mai mulţi spanioli îşi scot banii din bănci şi pleacă din Spania de teamă că criza va continua să se agraveze, astfel că retragerile au atins în iulie nivelul record de 75 de miliarde de euro, sumă echivalentă cu 7% din PIB-ul ţării, scrie Mediafax.

Retragerile depozitelor din Spania reflectă o problemă mai largă a ieşirilor de capital, care este de departe cea mai serioasă din zona euro, relatează New York Times.

Potrivit unei note recente a băncii Nomura, capitalul care a părăsit Spania în ultimele trei luni este echivalent cu 50% din PIB, reprezentând acţiunile şi obligaţiunile vândute de investitorii străini, dar şi de spaniolii care îşi transferă economiile în bănci străine.

Retragerile de fonduri au accelerat o tendinţă începută la jumătatea anului trecut şi se produc în pofida angajamentului european de a susţine sistemul bancar spaniol cu până la 100 de miliarde de euro.

Analiştii vor urmări să vadă dacă datele aferente lunii august vor arăta o accelerare a ieşirilor de capital.

Mai îngrijorător pentru Spania este faptul că aceste ieşiri încep să includă şi membri ai elitei educate şi de afaceri, care s-au săturat de lipsa oportunităţilor de angajare într-o ţară în care rata şomajului atinge 25%.

Potrivit statisticilor oficiale, în ultimul an 30.000 de spanioli s-au înregistrat să muncească în Marea Britanie, iar analiştii spun că cifra ar fi mult mai mare dacă s-ar ţine cont de cei care lucrează fără forme legale. Datele oficiale sunt cu 25% peste cele din anul precedent.

„Fără îndoială există un pic de panică. Oamenii bogaţi şi-au retras deja banii. Acum a venit rândul profesioniştilor şi al celor din clasa de mijloc, care îşi transferă banii în Germania sau Marea Britanie. Atmosfera este foarte, foarte proastă”, a declarat Garcia Montalvo, economist la Pompeu Fabra University din Barcelona. 

Este posibil totuşi ca perspectivele Spaniei să se îmbunătăţească dacă Banca Centrală Europeană va anunţa joi un nou plan de achiziţii de obligaţiuni ale ţărilor cu probleme financiare din zona euro.

Cele mai profitabile depozite bancare în lei (septembrie 2012)

0

Vă prezentăm analiza depozitelor în lei oferite de toate băncile comerciale, la data de 5 septembrie 2012 pentru diferite perioade de plasare (3, 6, 12 și 24 luni).

În această analiză nu se iau în calcul depozitele pentru pensionari și cele create pentru copiii ce nu au atins vârsta majoratului, aceste categorii de depozite vor fi analizate separat.

Cele mai profitabile depozite în lei pe un termen de 3 luni:

1. Depozit cu suplinire (ProCredit Bank) – rata dobânzii 8,5% anuale. Acest depozit permite atât depuneri suplimentare cât și retrageri parțiale ale banilor din cont. Suma minimă pentru deschiderea depozitului constituie 5000 lei.

2. Clasic (Unibank) – rata dobânzii 5,5% anuale. Se permit depuneri suplimentare și retrageri parțiale din cont. Suma minimă de constituire a depozitului – 1500 lei.

3. Modern (Comerțbank) și Clasic (Moldova Agroindbank) – ambele depozite au rata dobânzii de 5% anuale. Avantajul depozitului Modern este posibilitatea depunerii suplimentare și retragerii parțiale a mijloacelor bănești, în timp ce depozitul oferit de Moldova Agroindbank nu permite depuneri și retrageri de bani.

Cele mai profitabile depozite în lei pe un termen de 6 luni:

1. Clasic (Moldova Agroindbank) – rata (flotantă) dobânzii 10% anuale. Acest depozit nu permite depuneri suplimentare și retrageri parțiale ale banilor din cont.

2. ProClasic cu achitarea dobânzii la sfârșitul perioadei (ProCredit Bank) – rata dobânzii 9,25% (fixă). Depozitul nu permite depuneri și retrageri parțiale.

3. Acord (Moldindconbank) și Barocco (Comerțbank) – rata dobânzii constituie 9% anual. Ambele depozite nu permit depuneri și retrageri.

Cele mai profitabile depozite în lei pe un termen de 12 luni:

1. Barocco (Comerțbank) – rata dobânzii constituie 11,25% anuale. Depozitul nu permite depuneri suplimentare și retrageri parțiale.

2. Clasic (Unibank) – rata dobânzii constituie 11%. Dobânda se capitalizează și se permit atât depuneri, cât și retrageri.

3. Clasic (Moldova Agroindbank) și Acord (Moldindconbank) – ambele depozite oferă un venit de 11% anual.

Cele mai profitabile depozite în lei pe un termen de 24 luni:

1. Barocco (Comerțbank) – 12,75% rata dobânzii. Acest depozit nu oferă posibilitatea de a depune suplimentar sau de a retrage parțial bani din cont.

2. Uni-Profit (Unibank) – 12,6% anuale, fără posibilitatea de a depune suplimentar și de a retrage parțial banii înainte de termen. Suma minimă de constituire a depozitului – 5000 lei.

3. Acord (Moldindconbank) – 12% anuale, fără posibilitatea de a depune suplimentar și de a retrage parțial banii înainte de termen.

Pentru mai multe detalii accesați pagina Depozite și căutați depozitul cel mai convenabil pentru Dvs. După ce ați efectuat căutarea aveți posibilitatea să comparați (foto) pînă la 5 depozite după cele mai importante criterii.

Exemplu de comparare a depozitelor:

Monede jubiliare și comemorative emise în 2012. Vezi imaginile și prețul acestora.

0

Banca Națională a Moldovei emite monede comemorative din anul 1996, la 5 ani de la Proclamarea Independenței Republicii Moldova. 

Monedele emise de BNM se confecționează din aur sau argint în tiraj restrâns și sunt dedicate unor personalități, evenimentelor istorice, naturii, științei sau artei. 

Monedele sunt „grupate” în serii, în dependență de tematica acesteia. Astfel, BNM emite monede în următoarele serii: „Evenimente istorice”, „Personalități”, „Aleea Clasicilor din grădina publică Ștefan cel Mare și Sfânt”, „Monumentele Moldovei”, „Sărbătorile, cultura, tradițiile Moldovei”, „Cartea Roșie a Republicii Moldova”, „Locașuri sfinte”, „Sport” ș.a.

Prima serie, 20 monede de argint, a fost lansată în anul 2000 și a fost dedicată mănăstirilor Moldovei.

Vă prezentăm cele mai recente monede emise de BNM și prețul acestora. Banca Națională pune în circulație aceste monede prin intermediul băncilor licențiate ce activează pe teritoriul Republicii Moldova.

Băncile comerciale stabilesc prețul în mod independent, în mărime de până la 3% peste cel stabilit de BNM.

1. 555 de ani de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare și Sfânt (aur)

Valoare nominală: 100 lei. Greutate: 15,5 grame. Tiraj: 1000 exemplare.

Prețul*: 10 671 lei

2. 555 de ani de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare și Sfânt (argint)

Valoare nominală: 50 lei. Greutate: 13,0 grame. Tiraj: 2000 exemplare.

Prețul*:  331 lei

3. Ion Creangă (aur)

Valoare nominală: 100 lei. Greutate: 7,8 grame. Tiraj: 1000 exemplare.

Prețul*: 5 508 lei

4. Ion Creangă (argint)

Valoare nominală: 50 lei. Greutate: 13,0 grame. Tiraj: 2000 exemplare.

Prețul*: 331 lei

5. Sânzienele (argint)

Valoare nominală: 50 lei. Greutate: 16,5 grame. Tiraj: 2000 exemplare.

Prețul*: 376 lei

6. Jocurile Olimpice de vară – Londra 2012 (argint)

Valoare nominală: 50 lei. Greutate: 16,5 grame. Tiraj: 1000 exemplare.

Prețul*: 377 lei.

*Prețul afișat este valabil până la 30 septembrie 2012.

Detalii despre aceste monede, precum și alte monede emise de BNM, puteți vizualiza pe site-ul Băncii Naționale.

Bankia, a 4-a mare bancă din Spania, va primi 4,5 mlrd euro pentru recapitalizare

Fondul spaniol pentru restructurarea bancară (FROB) a anunţat că banca spaniolă Bankia va primi imediat suma de 4,5 miliarde de euro pentru recapitalizare, şi înainte ca statul să primească la rândul său împrumutul european destinat întregului sector financiar spaniol, estimat la maxim 100 de miliarde de euro, scrie money.ro.

FROB este organismul care va primi în cele din urmă ajutorul financiar european, urmând să acorde astfel capital băncilor care au probleme de finanţare.

Suma necesară acoperirii necesităţilor de capital pentru banca menţionată, deja naţionalizată, este suficientă pentru a acoperi pierderile de 4,45 de miliarde de euro în primul semestru al anului, aşa cum au fost ele deja anunţate. Aceeaşi sumă, de 4,5 miliarde de euro a fost primită de Bankia la formarea sa, în 2010, prin comasarea a şapte foste case de economii.

Bankia este a patra mare bancă din Spania şi se numără printre entităţile financiare spaniole care au nevoie de ajutor financiar pentru recapitalizare, alături de Banco de Valencia, Catalunya Caixa şi Novagalicia.

Potrivit auditului realizat în luna iunie de două companii străine de consultanţă, sectorul bancar spaniol are nevoie de o sumă totală maximă cuprinsă între 51 şi 62 de miliarde de euro pentru recapitalizare, într-unul dintre cele mai grave scenarii luate în consideraţie, adică o scădere de 6,5% a PIB-ului până în 2014 şi cădere cu 60% a preţului locuinţelor.

Bank of America a luat în calcul să trimită bani cu camioanele în Grecia, în cazul ieșirii din zona euro

Bank of America a luat în calcul să trimită bani cu camioanele în Grecia, în cazul ieşirii ţării din zona euro, astfel încât clienţii băncii să îşi poată plăti în continuare angajaţii şi furnizorii, în eventualitatea unui deficit de lichidităţi, anunță Ziarul Financiar cu referire la New York Times.

În timp ce Grecia încearcă cu disperare să evite intrarea în incapacitate de plată a datoriilor, companiile americane, între care şi Bank of America, se pregătesc pentru ceea ce în trecut era considerat de neconceput, şi anume că statul elen va fi nevoit în curând să părăsească zona euro.

Nimeni nu ştie cât de mare ar fi unda de şoc provocată de un exit al Greciei, dar marile bănci americane şi firmele de consultantă au făcut recomandări clienţilor astfel încât să fie pregătiţi pentru un astfel de scenariu.

JP Morgan nu a dorit să îşi asume vre-un risc şi a creat noi conturi pentru câţiva mari clienţi americani, rezervate pentru drahme sau oricare altă monedă ar succeda euro în alte ţări.

Grupul auto Ford şi-a configurat sistemele IT astfel încât acestea să poată efectua imediat operaţiuni în noua monedă elenă.

Aceste pregătiri contrastează cu asigurările venite din partea politicinilor europeni, potrivit cărora criza poate fi ţinută sub control, iar uniunea monetară va rezista. Liderii Băncii Centrale Europene (BCE) vor discuta joi noi măsuri care să reducă presiunile asupra ţărilor europene îndatorate.

Băncile centrale, ca şi Ministerul german de Finanţe, au analizat la rândul lor implicaţiile unei ieşiri a Greciei din zona euro, dar au fost secretoase în privinţa planurilor.

Unele corporaţii încep însă să recunoască faptul să sunt pregătite dacă Grecia sau altă ţară vor renunţa la euro. Între companiile europene care au confirmat că se pregătesc pentru un exit al Spaniei se numără Iberia Airlines şi British Airlines.

„Analizăm mai multe scenarii, inclusiv unul în care una sau mai multe ţări decid să treacă la altă monedă”, a declarat Roger Griffith, director de risc la MasterCard.

Compania Visa a confirmat la rândul ei într-un comunicat că are capacitatea să asigure „o tranziţie lină la o nouă monedă, cu probleme minime pentru clienţi”.

Alătură-te echipei bancamea.md!

0

Bancamea.md are nevoie de o persoană care:

1. Are cunoștințe în domeniul financiar-bancar;

2. Vrea să se implice activ în dezvoltarea proiectului bancamea.md.

Responsabilități:

1. Crearea content-ului (știri, analize, interviuri);

2. Analiza și interpretarea informațiilor (rapoartelor, comunicatelor de presă etc.) furnizate de către BNM și băncile comerciale;

3. Dezvoltarea compartimentului „Noutăți” al proiectului.

Dacă ideea vi se pare interesantă trimiteți o scurtă prezentare (maxim 1 pag.) a persoanei Dvs care să includă două părți:

1. Descrierea Dvs ca persoană, ocupația/jobul, responsabilitățile, hobby-urile etc.

2. Ce puteți și vreți să faceți pentru ca proeictul bancamea.md să devină mai bun? Care este „plus-valoarea” pe care vreți să o adăugați proiectului?

Vă rugăm frumos să nu trimiteți CV-uri. Echipa bancamea.md așteaptă să vă cunoască.

[email protected]