Acasă Blog Pagina 740

O nouă pagină pe site – Carduri bancare! Acum puteți compara tarifele băncilor privind deservirea acestora.

0

Astăzi lansăm o nouă pagină pentru vizitatorii noștri – Carduri bancare.

Pagina reprezintă un tabel interactiv unde veți putea găsi informații esențiale despre tarifele și comisioanele băncilor privind emiterea și deservirea cardurilor bancare.

Puteți selecta în dependență de valuta cardului (MDL, EUR sau USD) și tipul acestuia (Cirrus Maestro / Visa Electron, Mastercard Standard / Visa Classic sau Mastercard Gold / Visa Gold). Aveți posibiliatea să comparați tarifele a 2-5 bănci.

Criteriile de comparație sunt: deschiderea contului, emiterea cradului, depunerea inițială, soldul minim, costul deservirii, comisioanele de retragere a numerarului, suma maximă de extragere și altele.

Vă invităm să accesați pagina Carduri și să ne scrieți sugestii/propuneri de îmbunătățire a acestei pagini.

Echipa bancamea.md

Transferurile din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice în 2012 au însumat $1,5 miliarde

0

În anul 2012 volumul total al decontărilor bancare de mijloace băneşti din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 1,494.23 milioane dolari SUA, ceea ce este cu 3.5% mai mult comparativ cu anul 2011, anunță BNM într-un comunicat. Vă prezentăm în continuare conținutul comunicatului Băncii Naționale.

88.9% din volumul transferurilor au fost efectuate prin sisteme de transfer internaţional de bani fără deschiderea conturilor bancare, iar restul – prin virament în conturi.

Structura valutară a transferurilor în favoarea persoanelor fizice pe parcursul anului 2012 a fost caracterizată prin creşterea celor efectuate în ruble ruseşti, în timp ce transferurile în dolari SUA şi în euro s-au diminuat, atât în termeni relativi, cât şi în termeni absoluţi.

Cea mai mare pondere a revenit în continuare transferurilor în dolari SUA, însă cota lor a scăzut de la 42.2% în anul 2011 până la 38.9% în 2012. Ponderea transferurilor în euro a constituit 37.1% (cu 4.5 puncte procentuale mai puţin faţă de 2011). Transferurilor efectuate în ruble ruseşti le-a revenit o pondere de 24.0% (cu 7.8 p.p. mai mult comparativ cu 2011).

Din punctul de vedere al provenienţei geografice, transferurile de mijloace băneşti din străinătate în favoarea persoanelor fizice înregistrate în statistica bancară au avut următoarea distribuţie: transferurile din Rusia au constituit ponderea majoră de 65.6% (în creştere cu 4.1 p.p. în comparaţie cu anul 2011), din Italia – 9.1% (în descreştere cu 1.4 p.p.), din Israel – 5.4%, din SUA – 4.9%, din Franţa – 1.3%. De menţionat că transferurile din aceste 5 ţări reprezintă 86.3% din total.

Banca Naţională a Moldovei atrage atenţia asupra faptului că transferurile de mijloace băneşti din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor nu constau doar din remiterile cetăţenilor Republicii Moldova ce lucrează peste hotare, ci includ şi astfel de transferuri unilaterale, precum: pensii, indemnizaţii, moşteniri, cadouri, diverse contribuţii primite de persoane fizice de peste hotare ş. a. De menţionat că aici nu se includ transferurile efectuate prin intermediul băncilor din raioanele din partea stângă a Nistrului, ceea ce face dificilă compararea statisticii BNM cu statistica oglindă a altor ţări.

Conducerea BEM asigură că banca are resurse pentru a-și onora obligațiunile, contrar zvonurilor privind un eventual faliment

0

Haznaua Băncii de Economii a secat şi în următoarele zile, instituţia va intra în faliment. Prognoza sumbră aparţine preşedintelui asociaţiei „Moldova mea”. Fiodor Ghelici susţine că ar fi primit informaţiile de la câţiva angajaţi ai băncii, dar a refuzat să le dezvăluie identitatea.

Declaraţia sa a nedumerit conducerea instituţiei, care dă asigurări că dispune de rezerve de 3,6 miliarde de lei.

„Banii sunt suficienţi pentru a ne onora obligaţiunile faţă de clienţi”, susţine preşedintele interimar al Băncii de Economii într-un interviu acordat JurnalTV. 

Fiodor Ghelici, preşedintele asociaţiei „Moldova mea”, a venit astăzi la Banca de Economii pentru a afla informaţii despre situaţia precară, nemijlocit, de la cei care gestionează instituţia, doar că şefii au refuzat să-l primească în audienţă. Într-un interviu, acordat în exclusivitate pentru Jurnal TV, preşedintele interimar al Băncii de Economii a declarat că instituţia dispune de suficiente resurse pentru a-şi onora obligaţiunile faţă de clienţi.

Corina Burlacu spune că banca îşi rezervă dreptul de a-i acţiona în judecată pe toţi cei care dezinformează populaţia. Cât priveşte creditele dubioase, acordate de Banca de Economii în ultimii ani, conducerea instituţiei este mai optimistă decât guvernatorul Băncii Naţionale. În timp ce Dorin Drăguţanu crede că recuperarea a jumătate dintre împrumuturi practic este imposibilă, Corina Burlacu mizează pe recuperarea lor integrală.

Acum, valoarea creditelor neperformante alocate de instituţie este estimată la 1,3 miliarde de lei. Amintim că, ieri, guvernatorul Băncii Naţionale a declarat că instituţia are nevoie de o injecţie financiară ce variază între 500 şi 700 de milioane de lei. Totodată, remedierea situaţiei de risc de la Banca de Economii necesită în primul rând o decizie politică, iar pentru asta Guvernul şi Parlamentul vor trebui să găsească cele 400 de milioane de lei, necesari pentru a salva unica bancă cu pachet majoritar de stat.

Vedeți reportajul video JurnalTV

Austria: Pentru a salva băncile locale de la faliment, statul a injectat mai mult de 8 mlrd euro începând cu 2008

Statul austriac a injectat, începând cu 2008, mai mult de 8 miliarde euro în băncile locale, iar garanțiile s-au ridicat la 12 miliarde euro, scrie wall-street.ro cu referire la friedlnews.com.

Cei mai mari debitori către stat sunt Hypo Group (1,85 miliarde euro), Raiffeisen Zentralbank (1,75 miliarde euro), Volksbank AG (1,25 miliarde euro), KA Finanz (1,2 miliarde euro) și Erste Group (1,2 miliarde euro).

Alți debitori mai sunt Bawag (550 milioane euro) și Kommunalkredit (250 milioane euro). Kommunalkredit și KA Finanz au fost naționalizate în 2008, iar Hypo Group a urmat același drum în 2009. La începutul anului 2012, statul austriac a achiziționat 43% din Volksbank. Rata dobânzii la participarea la capital este de 8,5%. Anul trecut, veniturile din dobânzi au ajuns la 750 milioane euro.

Până în prezent, nicio bancă nu a rambursat ajutorul primit de la stat. Directorul general al Raiffeisen, Walter Rothensteiner, a explicat că pentru moment banca își va păstra capitalul primit de la stat. Totodata, șeful Erste, Andreas Treichl, a afirmat că instituția nu are de gând să ramburseze fondurile în acest an.

Cu toatea acestea, noi injecții suplimentare sunt posibile. Președintele băncii de stat Fimbarg susține că activele riscante ale Hypo Group, Volksbank și Kommunalkredit totalizează 30-35 miliarde euro. Ar fi o iluzie să credem că nu vor exista pierderi, a arătat Androsch. Costurile vor trebui repartizate pe următorii 20 sau 30 de ani, a mai spus el.

Partidul Verde din Austria se teme că pierderile băncilor ar putea crește până la 5,6 miliarde euro. Pe fondul ajutorului acordat băncilor, deficitul bugetar al Austriei a fost de 3,1% din PIB anul trecut, cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât era estimat. Datoria publica a țării a ajuns la 75,4% în prezent.

Guvernatorul BNM: Banca de Economii are nevoie de 500-700 mln lei pentru a evita insolvabilitatea

0

Pentru a evita insolvabilitatea, Banca de Economii are nevoie de o infuzie de capital în mărime de 500-700 milioane lei. Pentru aceasta, statul, ca acţionar majoritar trebuie să ia o decizie corespunzătoare la nivel de Guvern și Parlament, anunță Economist.

Despre aceasta, guvernatorul Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu a menţionat în cadrul unui briefing de presă, referindu-se la faptul că suma necesară poate fi acumulată în urma unei emisiuni suplimentare de acţiuni, la care statul să contribuie într-o proporţie corespunzătoare cu participaţia sa în BEM, adică cu peste 56%.

„Când este nevoie se pot găsi bani. Sperăm că toate persoanele care știu ce se întâmplă la Banca de Economii vor avea luciditatea de a analiza la rece și necesitatea de a susține banca. În caz contrar, ei cunosc care ar fi impactul asupra sistemului bancar și economiei”, a spus Drăguțanu cu referire la posibilitatea realizării acestui scenariu.

El a adăugat, că suma necesară pentru stabilizarea situaţiei de la bancă ar putea scădea în cazul în care se va reuşi vânzarea unei părţi din activele gajate de către creditorii ce nu întorc împrumuturile.

„La sfârşitul lunii februarie va avea loc o licitaţie, unde vor fi expuse o parte din obiectele gajate şi suma necesară ar putea scădea semnificativ”, a menţionat guvernatorul fără a preciza cât de mare ar putea fi suma obţinută deoarece preţul activelor ar putea scădea.

Totodată, el a exclus acordarea din partea BNM a unui împrumut statului pentru ca acesta să participe la majorarea de capital, din cauza că aceasta contravine funcţiilor băncii centrale.

Amendă record pentru Royal Bank of Scotland – $612 milioane pentru manipularea LIBOR

Royal Bank of Scotland (RBS), cea mai mare bancă de stat din Marea Britanie, a fost amendată cu 612 milioane de dolari, pentru manipularea dobânzii interbancare LIBOR, a doua mare penalizare acordată în urma unei anchete a autorităţilor de reglementare pe această temă.

RBS va plăti 325 de milioane de dolari Comisiei pentru Tranzacţii cu Contracte Futures pentru Burse de Mărfuri (CFTC) din SUA, 150 de milioane de dolari Departamentului american de Justiţie şi 87,5 milioane de lire sterline (137 milioane dolari) Autorităţii pentru Servicii Financiare din Marea Britanie, scrie money.ro cu referire la Bloomberg.

Banca a anunţat că va obţine circa 300 de milioane de lire sterline pentru plata amenzilor prin reducerea bonusurilor acordate managerilor şi recuperarea unor beneficii acordate anterior angajaţilor.

Vina a fost asumată de către divizia din Japonia a RBS, care a luat asupra sa responsabilitatea cu tranzacţiile de manipulare a pieţei, în cadrul unui acord cu Departamentul de Justiţie.

„Publicul este privat de o dobândă de referinţă corectă, când un grup de traderi stă ani de zile la o masă şi oferă estimări false ale LIBOR, încercând să fabrice tranzacţii profitabile„, a declarat David Meister, director pentru conformitate la CFTC.

Amenda este cea mai grea lovitură primită de directorul general al RBS, Stephen Hester, care încearcă să reformeze banca după ajutorul de stat record de 45,5 miliarde de lire sterline primit în 2008.

Dobânda LIBOR este calculată zilnic în urma unui sondaj efectuat de Asociaţia Bancherilor Britanici, prin care băncile sunt solicitate să estimeze costul împrumuturilor interbancare pentru diferite perioade şi monede. Estimările maxime şi minime sunt excluse, iar cu cele rămase se calculează o medie. LIBOR este baza de calcul de la care se pleacă pentru a calcula celelalte dobânzi pentru depozitele atrase.

BNM lansează proiectul „Transform BNM” cu scopul sporirii eficienței activității operaționale

0

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a lansat oficial proiectul „Transform BNM”, care va contribui la realizarea unuia dintre obiectivele strategice stipulate în Planul strategic al BNM pentru anii 2013-2017 şi anume sporirea eficienţei activităţii operaţionale a băncii, comunică Moldpres.

Serviciul de presă al BNM precizează că la prima fază a proiectului va fi efectuată o analiză a situaţiei existente şi propus un model mai eficient al activităţii operaţionale sub aspecte ce ţin de cadrul legal, procese, resursele umane şi tehnologia informaţiei. După finalizarea acesteia, în septembrie 2013, va fi lansată faza de selecţie şi implementare a noilor sisteme informatice.

În procesul de derulare a proiectului, Banca Naţionala a Moldovei va fi sprijinită de o echipă internaţională de specialişti din cadrul asocierii dintre Ensight Management Consulting SRL şi Eurogroup Consulting, care a fost contractată urmare a unei licitaţii publice.

Ensight Management Consulting joacă un rol important pe piaţa de consultanţă din România, unde este înregistrată, iar Eurogroup Consulting reprezintă o importantă reţea europeană de consultanţi în management, cu birouri în 21 de ţări. Ambele societăţi au experienţă extinsă în dezvoltarea numeroaselor proiecte pentru instituţii financiare, inclusiv bănci centrale, şi optimizarea activităţilor acestora.

Realizarea cu succes a proiectului „Transform BNM” va avea un aport esenţial la modernizarea BNM ca instituţie dinamică şi responsabilă faţă de societate, apreciază Serviciul de presă al BNM.

Banca Centrală Europeană face angajări – 2.000 de persoane până în 2017

Banca Centrala Europeană va fi obligată să își dubleze numărul de angajați și în acest sens va recruta aproximativ 2.000 de persoane pentru personalul de supraveghere bancară, pentru a servi uniunea bancară a zonei euro, se arată într-un studiu confidențial al BCE.

Raportul supervizat de Mario Draghi și consiliul executiv al BCE a fost alcătuit luna trecută și recomandă recrutări rapide, astfel încât Frankfurt-ul să aibă resursele necesare îndeplinirii rolului său de supraveghetor și în același timp să își protejeze reputația, scrie manager.ro.

Liderii UE au văzut o salvare în uniunea bancară. Potrivit celor două surse care l-au studiat, raportul întocmit cu ajutorul Promontory Financial Group oferă o imagine limpede asupra desfășurărilor importante de forțe din cadrul BCE, care își va lua în primire noul rol în 2014.

BCE ar urma să devină câinele de pază al băncilor din Europa. Promontory sugerează că reprezentanții națiunilor implicate, care vor face parte din boardul de monitorizare, ar trebui să fie rugați să se abțină de la vot, asupra unor probleme care țin de băncile din țările lor, astfel încât deciziile să fie mai obiective și „pan-europene”.

Există o incertitudine și privind puterile de watchdog ale BCE. Promontory sugerează că directorul executiv al acestei divizii de monitorizare – în fața căruia vor răspunde cei 2.000 de angajați – ar trebui să facă parte din BCE.

Principalul favorit în această cursă este Daniele Nouy, un oficial al Băncii Franceze. Politicianul german Sven Giegold a pus însă punctul pe „I”:

„Este nedrept să punem o franțuzoaică cu experiență profesională vastă să se ocupe de toată această uniune bancară și să constatăm că altcineva deține puterea”.

Planurile BCE rămân însă ambițioase. În decembrie 2012, BCE a anunțat că ar putea avea nevoie de 500 – 1.000 angajați. Promontory sugereaza însă că BCE va avea nevoie de 1.997 angajați, care vor fi recrutați până în 2017. În acel an, BCE va monitoriza deja 130 de bănci. În comparație, la nivelul aparatului de supraveghere bancară din Germania, lucrează 1.500 de angajați.

„Cu siguranță că vor avea nevoie de 2.000 de angajați și este îngrijorător faptul că BCE a discutat doar despre 500”, a mai spus Giegold. „Personalul deficitar va genera conflicte periculoase de interese și supravegherea bancară va ajunge tot la latitudinea autoritaăilor naționale”. BCE a refuzat să comenteze informațiile apărute în Financial Times.

Promontory este o companie de consultanță financiară, înființată de americanul Gene Ludwig. Promontory a obținut accesul la documentele BCE și i-a intervievat pe membrii consiliului, precum și personalul băncii, pentru a realiza acest raport amplu, care are câteva sute de pagini. Raportul nu a fost dezbătut încă de consiliul de guvernământ al BCE.

Băncile din Indonezia sunt cele mai profitabile din lume

Calculele Bloomberg arată că în Asia se află ţara cu cele mai profitabile instituţii de credit active în cele mai mari 20 de economii ale lumii, cu un randament mediu al capitalului investit de 23% la cele mai mari cinci bănci ale ţării, scrie money.ro.

Băncile din Indonezia sunt cele mai profitabile dintre instituţiile de credit active în cele mai mari 20 de economii ale lumii, randamentul mediu al capitalului investit fiind de 23% la cele mai mari cinci bănci ale ţării.

Randamentul capitalului investit, un indicator care arată cât de bine sunt folosiţi banii acţionarilor, este mai mare decât în cazul băncilor din China, unde se situează la 21% pentru băncile de mărime similară, cu valoare de piaţă de peste 5 miliarde de dolari. În Canada randamentul este de 20%, în timp ce în SUA se situează la 9%, potrivit calculelor Bloomberg.

Profitabilitatea băncilor din Indonezia ar putea fi chiar mai mare, dacă acestea nu s-ar număra şi printre cele mai ineficiente instituţii de credit în funcţie de raportul dintre cheltuieli operaţionale şi active totale.

Câştigurile băncilor în Indonezia, cea mai mare economie din Asia de Sud-Est, sunt susţinute de marjele nete din dobânzi, diferenţa dintre dobânzile percepute la credite, în medie 12%, şi cele plătite la depozite.

Marja netă medie pentru cele mai mari cinci bănci locale este de 7 puncte procentuale, cel mai ridicat nivel din rândul ţărilor membre G20, notează Bloomberg, citând cele mai recente date disponibile.

„Vor să crediteze la dobânzi mai mari, pentru că au un cost prea mare pentru furnizarea serviciilor bancare, determinat de ineficienţă. Dacă reduc costurile, pot să scadă şi rata pentru împrumuturi fără să scadă neapărat profiturile”, a declarat, la sfârşitul anului trecut, viceguvernatorul băncii centrale, Hartadi Sarwono.

Împrumuturile neperformante din sistemul bancar, situate la nivelul minim record de 2%, ar putea creşte în acest an, ca urmare a avansului rapid al creditării, potrivit unor estimări Fitch.

Potrivit estimărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Indonezia va înregistra un avans economic mediu de 6,4% în perioada 2013-2017. PIB al ţării s-a situat la 846 miliarde de dolari în 2011, conform datelor FMI.

Canadienii de la Vancity promovează alt tip de filială bancară – oficiu, sală de conferințe,vitrină și alte avantaje pentru antreprenori

Succesul organizației creditare depinde direct de prosperarea clienților săi, consideră canadienii de la Vancity. Astfel Uniunea de creditare canadiană a lansat în 2 dintre filialele sale platforme unde să se întâlnească antreprenorii și un loc unde să-și promoveze produsele sau serviciile oferite, scrie futurebanking.ru.

Filialele au fost gândite nu doar ca un spațiu unde să fie oferite servicii financiare și consultații în domeniu – acestea trebuie să fie niște spații pentru întâlniri ale oamenilor cu aceleași interese sau care împărtășesc aceleași valori.

Filialele dispun de o sală de conferință pentru 20 de oameni, destinată pentru seminare și întâlniri ale membrilor uniunii de creditare. De asemenea există zone Think Tank pentru întâlniri mai private, unde antreprenorii pot efectua negocieri sau sesiuni de brainstorming.

În afară de acestea, filiala dispune de o zonă special amenajată pentru prezentarea/expunerea produselor fabricate de către businessul mic local. În această zonă antreprenorii pot împărți broșuri, cupoane sau mostre ale produselor sale. Aici antreprenorii își pot găsi clienți. Fiecare antreprenor are la dispoziție 3-4 zile pentru prezentarea produselor sale.

Urmăriți în continuare un reportaj foto & video al filialelor Vancity (Canada). Sursa imagini: thefinancialbrand.com

youtube placeholder image