Acasă Blog Pagina 730

Transferurile din străinătate către persoanele fizice în 2013 sunt în creștere față de anii precedenți

0

Banca Națională a Moldovei a publicat datele pentru luna februarie privind transferurile de mijloace bănești către persoane fizice prin intermediul băncilor comerciale din Republica Moldova.

Astfel, în luna februarie suma transferată a constituit $103,47 mln, cu $8,7 mln mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent ($94,7 mln). Datele includ decontările cu băncile din Republica Moldova, fără băncile situate din partea stângă a Nistrului.

88% din mijloace bănești au fost transferate prin intermediul Sistemelor de transfer internațional de bani. La moment în Republica Moldova sunt utilizate numeroase Sisteme de transfer de bani: Allure, Anelik, Avers, Blizko, Coinstar, Contact, Inter Express, Leader, Migom, Money Gram, Poșta Rapidă, Privat Money, RIA Money Transfer, Unistream, Western Union, Zolotaya Korona ș.a.

Distribuția valutară a transferurilor în luna februarie: 38,5% (Euro), 34,2% (dolari SUA) și 27,3% (ruble rusești).

Mai jos puteți vedea comparația dintre sumele transferate în primele 2 luni ale anilor 2011, 2012 și 2013.

Soros: Aurul nu mai este o investiție atât de sigură, euro a avut un rol important în deprecierea acestuia

Aurul nu mai este o investiție atât de sigură pe cât credeau investitorii în anii trecuți. Moneda europeană a avut un rol important în deprecierea metalului prețios, a afirmat miliardarul George Soros.

Criza economică prelungită de la nivel mondial a dat peste cap toate reperele după care se ghidau investitorii internaționali. Astfel că, în momentul în care euro a fost în pragul prăbușirii, anul trecut, toți investitorii au inceput să vândă aurul și acesta s-a depreciat considerabil, scrie manager.ro cu referire la Business Insider. 

Dacă la începutul lui aprilie in 2012, uncia de aur se vindea la un preț de aproximativ 1.640 de dolari, zilele acestea, metalul galben se comercializează la un preț de 1.575 de dolari pe uncie.

“Mitul că aurul este o investiție sigură a fost distrus tocmai din cauza că acesta nu mai este atât de sigur pe cât se credea. Din cauza multiplelor dezamăgiri, majoritatea celor care au în portofoliu acest tip de investiție încearcă să-și reducă expunerea pe ea”, a declarat Soros în publicația mai sus citată.

Momentan, aurul este o investiție foarte volatilă, acesta nemaiavând o creștere atât de spectaculoasă ca în primii ani de criză, când creșterile de profituri ajunseseră în medie 20-25% de la un an la altul.

În 2011, când aurul atinsese o cotă de aproape 1.750 de dolari pe uncie, se preconiza că valoarea lui va depăși în acel an 2.200 – 2.300 de dolari pe uncie, investitorii fiind foarte optimiști.

Moldova Agroindbank şi Loyal lansează primul proiect de cash back din Moldova – „Pay&Save”

0

BC „Moldova Agroindbank” SA, liderul pieţei bancare din Republica Moldova, în parteneriat cu „Loyal International Group” SRL au lansat un proiect comun, întru fidelizarea tuturor deţinătorilor de carduri bancare emise de către Moldova Agroindbank.

Proiectul numit „Pay&Save” este o premieră pentru Republica Moldova şi reprezintă unul din cele mai inteligente şi avantajoase programe de reduceri aplicate la nivel internaţional. Prin caracterul său unic, proiectul „Pay&Save” reprezintă un nou instrument de economisire a mijloacelor băneşti – simplu, motivant şi atractiv.

Graţie acestui proiect, cardurile emise de Moldova Agroindbank vor deveni în mod automat carduri de reduceri, garantînd discounturi importante la cele mai diverse mărfuri şi servicii, oferite de către partenerii comerciali ai proiectului.

Caracterul inovator al proiectului rezidă în conceptul de „cashback”, în traducere din engleză – „bani înapoi”, concept care va permite deţinătorilor de carduri bancare să-şi suplinească conturile de card, obţinînd înapoi o parte din banii cheltuiţi la cumpărături.

Serghei CEBOTARI, Vice-Preşedintele BC „Moldova Agroindbank” SA:

„În condiţiile în care tehnologiile informaţionale invadează toate domeniile vieţii şi activităţii umane, remodelarea serviciilor şi produselor  prin aplicarea soluţiilor inovaţionale este un trend indispensabil al pieţei financiar-bancare de astăzi. În acest context proiectul Moldova Agroindbank şi Loyal International Group reprezintă un sistem eficient şi competitiv de plăţi fără numerar care oferă avantaje pentru întreprinderile comerciale sau prestatoare de servicii, pentru comunitatea bancară, dar, în primul rînd, pentru consumatori. Prin participarea la proiectul „Pay&Save”, aceştia obţin o soluţie inteligentă, profitabilă şi plăcută de a acumula bani. Pe termen lung, asemenea proiecte contribuie la creşterea eficienţei pieţei financiare, la dezvoltarea stabilă şi dinamică a economiei naţionale şi la integrarea acesteia în sistemul financiar global. În acest sens contribuţia MAIB este una firească, deoarece, în calitate de lider al pieţei bancare din ţară, Moldova Agroindbank are rolul de locomotivă în dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a acesteia”.

Moldova Agroindbank şi Loyal oferă prin intermediul acestui proiect posibilitatea unică de a primi bani înapoi pe card la fiecare cumpărătură şi de a achita cumpărăturile sau serviciile prin intermediul unui singur card, care pe lingă siguranța și comoditatea unui mijloc de plată, are și proprietățile unui card de reduceri.

Programul „Pay&Save” este aplicat în cele mai de succes companii de comerţ şi de servicii din Republica Moldova, care reprezintă fiecare a doua întreprindere din toate domeniile aferente (produse alimentare, servicii, alimentare cu petrol, etc.). În proiect au fost atrase companii cu un grad înalt al încrederii şi al deservirii, cu atitudine ireproşabilă faţă de client şi calitate superioară a mărfurilor şi serviciilor.

Boris FOCA, director „Loyal International Group” SRL:

„Am reuşit în premieră naţională să lansăm acest proiect cu un viitor promiţător. Compania Loyal  identifică, proiectează şi gestionează cele mai potrivite servicii necesare, garantând că rezultatele finale sînt cele aşteptate. Obiectivul primordial îl constituie încrederea şi aprecierea clienţilor şi partenerilor noştri.

Ceea ce facem nu este altceva decît încercarea de a consolida un sistem de fidelizare, de a forma o comunitate de oameni care au o atitudine inteligentă față de cheltuieli. Pentru noi un client mulțumit este acel client care va primi o satisfacție sub formă de bani reali pentru devotamentul său, nu doar bonusuri și steluțe.

Prin acest sistem aducem o notă pozitivă fluxurilor băneşti şi în acelaşi timp, recompensăm partenerii comerciali cu vânzări, iar pe clienţi – cu bani înapoi. De aici şi sloganul acestui proiect: Pay&Save – platește și economiseşte! ”

Toţi deţinătorii cardurilor emise de BC „Moldova Agropidbank” SA, dar şi deţinătorii fiecărui nou card eliberat de către MAIB – devin în mod automat participanţi în proiect şi membri ai unei Comunităţi de Cumpărători, care vor beneficia de reduceri sub formă de bani returnaţi pe card, de fiecare dată cînd achită produse sau servicii în reţeaua Partenerilor Pay&Save. Lansarea acestui proiect determină trecerea la o nouă etapă în evoluţia achitărilor fără numerar, a sistemelor de fidelizare, şi cel mai important – a soluţiilor de economisire a banilor. 

Despre BC „Moldova Agroinbdank” SA:

BC Moldova Agroindbank SA este liderul sistemului bancar al Republicii Moldova. În calitate de bancă universală, Moldova Agroindbank prestează o gamă variată de produse şi servicii de calitate, atît persoanelor fizice cît şi celor juridice. Moldova Agroindbank a obţinut rezultate remarcabile, creîndu-şi în cei 21 de ani de activitate o reputaţie excelentă printre clienţii şi partenerii săi, graţie stabilităţii financiare, rentabilităţii capitalului şi a managementul corporativ eficient. Moldova Agroindbank şi-a construit un nume atît în ţară cît şi peste hotarele ei. An de an, rezultatele obţinute de către bancă au fost apreciate de numeroase publicaţii internaţionale precum The Banker, Euromoney, Global Finance, Finance Central Europe and World Finance etc. www.maib.md

Despre „Loyal International Group” SRL: 

„INTERNATIONAL LOYAL GROUP”SRL a fost fondată la data de 18 septembrie 2012. Însuși cuvântul Loyal înseamnă “devotat, fidel, ceea ce defineşte conceptul de activitate al companiei, ea propunîndu-şi să lanseze şi să consolideze sistemele de fidelizare a clientelei. Compania Loyal este cofondatorul proiectului „Pay&Save”, iar motto-ul Loyal „Cheltuie banii cu profit“ uneşte o reţea naţională ce include cei mai importanţi parteneri comerciali din ţară şi o comunitate de cumpărători deţinători de carduri de la Moldova Agroindbank. www.paysave.md

Restructurări la Societe Generale: 600-700 de posturi vor fi desființate în Franța

Societe Generale intenţionează să desfiinţeze până la sfârşitul anului 2013 „mai multe sute de posturi” în Franţa, au declarat surse sindicale, citate de Le Monde.

Conducerea băncii franceze s-a întâlnit cu organizaţiile sindicale la 3 aprilie pentru a evoca diferite proiecte de reorganizare, ale căror modalităţi şi calendare definitive nu au fost încă decise, scrie capital.ro.

„Vor fi 600 până la 700 de desfiinţări de posturi în serviciile centrale pariziene”, a spus una din surse, care a explicat că planul de restructurare trebuie să fie însoţit de un dispozitiv de plecări voluntare.

Societe Generale vrea să se recentreze pe principalele sale activităţi până în 2015 şi să continue reducerea costurilor după un an 2012 marcat de cesiuni de active şi cheltuieli excepţionale care au cântărit greu în rezultatele sale.

În toamna anului 2011, compania a anunţat desfiinţarea a 880 posturi din banca de investiţii. Acest plan este „finalizat şi a dus la 691 de plecări”, a declarat un reprezentant sindical. Angajaţii băncii au făcut grevă în ianuarie pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la problema salariilor, dar şi pentru a-şi manifesta preocuparea pentru locurile de muncă, temându-se de reduceri de posturi şi închideri de filiale.

Banca Națională a Moldovei: Acționariatul băncilor va fi transparent

0

Banca Națională a Moldovei a emis recent un comunicat prin care comunică intrarea în vigoare a modificărilor legislative ce vizează acționariatul băncilor comerciale.

Principala modificare ține de interzicerea deținerii acțiunilor de către rezidenți în jurisdicțiile ce nu implementează standardele internaționale de transparență (zonele offshore). Cotele deținute la moment prin intermeidul asemenea jurisdicții, urmează a fi înstrăinate timp de 1 an de zile.

Alte modificări prevăd evaluarea de către BNM a calității acționarilor băncilor. Astfel dobândirea cotelor ce depășesc 5% din capitalul băncii va putea fi efectuată doar cu permisiunea prealabilă a Băncii Naționale.

Vedeți în continuare textul comunicatului BNM.

„Astăzi a intrat în vigoare Legea nr. 31 din 07.03.2013 pentru modificarea si completarea unor acte legislative, prin care au fost operate modificări la Legea instituțiilor financiare, Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, Codul civil al Republicii Moldova, Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, Codul de executare al Republicii Moldova și Legea contenciosului administrativ.

Noile reglementări au ca finalitate asigurarea bunei funcționări și a stabilității sistemului bancar al Republicii Moldova, prin formarea unui acționariat care să ofere certitudinea unei gestiuni prudente și sănătoase în cadrul fiecărei bănci, precum și să acorde pârghiile necesare pentru asigurarea respectării prevederilor legale ale organului de supraveghere.

Noile modificări instituie un regim riguros de evaluare și monitorizare de către Banca Națională a calității acționarilor unei bănci. Dobândirea cotelor ce depășesc 5% din capitalul băncii, precum și majorarea cotelor până la atingerea sau depășirea limitelor de 20%, 33% sau 50% poate fi efectuată numai cu permisiunea prealabilă a Băncii Naționale. Permisiunea este eliberată ca urmare a evaluării calității și solidității financiare ale potențialului acționar, conform unor criterii cumulative prevăzute în mod explicit. Legea prevede o procedură detaliată de solicitare și deținere a permisiunii prealabile, în concordanță cu principiul transparenței.

Dobândirea cotelor în capitalul social al băncii fără permisiunea Băncii Naționale în cazurile prevăzute de lege, conduce la suspendarea exercitării drepturilor care derivă din deținerea acestor cote. În același timp, Banca Națională monitorizează calitatea acționarilor unei bănci pe tot parcursul activității acesteia și poate dispune un șir de măsuri, dacă acționarii exercită o influență nocivă asupra băncii.

În vederea asigurării transparenței sectorului bancar, noile modificări interzic deținerea cotelor de participare în capitalul social al băncilor de către persoanele rezidente în jurisdictiile ce nu implementează standardele internaționale de transparență. Asemenea cote urmează a fi înstrăinate în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii în cauză.

Ținând cont de particularitățile sectorului bancar și specificul actelor emise de o bancă centrală, legea nr. 31 interzice suspendarea de către instanța de judecată a anumitor acte ale Băncii Naționale, până la soluționarea definitivă a cauzei.”

Marea Britanie: 3 bancheri ar putea primi interdicție pe viață de a ocupa funcții de conducere în sectorul financiar

Comisia pentru Standarde Bancare din Parlamentul britanic a cerut ca 3 bancheri să nu mai poată avea niciodată funcții de conducere în sectorul financiar. Interdicția vizează foștii conducători ai băncii HBOS, acuzați de “greșeli colosale” în management: James Crosby, Andy Hornby și Lord Stevenson, scrie conso.ro.

HBOS este a cincea bancă din Marea Britanie și face parte din grupul Lloyds. Atât banca, dar și grupul de care aparține au fost salvate de la faliment, din banii contribuabililor. Statul deține acum 39% din Lloyds.

Comisia pentru Standarde Bancare a fost înființată după apariția crizei financiare, pentru a îmbunătăți sectorul bancar, membrii săi fiind parlamentari. Comisia a acuzat grupul Lloyds de politici iresponsabile în creditare, care au dus la pierderi de 46 miliarde lire.

Până în prezent, singurul pedepsit pentru pagubele produse a fost directorul de corporate, Peter Cummings, care a fost amendat cu 500.000 lire și a primit interdicția de a mai ocupa vreo poziție de management în sectorul financiar, din partea autorității de supraveghere financiară.

Comisia parlamentară s-a arătat însă surpinsă ca nimeni altcineva nu a mai fost găsit vinovat și nu s-a luat nicio măsură pentru a evalua dacă top-managementul este în măsură să mai poată ocupa funcții de decizie în sectorul financiar.

În paralel, comisia învinovățește și autoritatea de supraveghere (FSA), pentru că nu și-a îndeplinit cum trebuie atribuțiile. Comisia parlamentară a solicitat răspunsuri la 9 întrebari de la FSA, cu privire la greșelile făcute. Nu a primit niciun răspuns între timp și nici nu va primi, deoarece FSA a fost desființată de la 1 aprilie 2013, atribuțiile sale fiind preluate de Autoritatea pentru Reglementări Prudențiale.

Banca Națională a Ungariei declară război creditelor în valută: „Împrumuturile în monedă străină sunt dușmanii noștri”

Banca naţională a Ungariei a prezentat un program de stimulare de 500 miliarde forinţi (1,6 miliarde euro) a economiei care presupune facilitarea accesului firmelor mici şi mijlocii la finanţare şi înlocuirea împrumuturilor acestora în monedă străină cu credite în forinţi, scrie Ziarul Financiar cu referire la Portfolio.hu.

Schema include o facilitate de creditare de 250 miliarde de forinţi şi un mecanism de refinanţare tot de 250 miliarde de forinţi pentru eliminarea datoriilor în valută ale întreprinderilor mici şi mijlocii.

În prezent, aceste afaceri au datorii în valută de aproape şase miliarde de euro, sau 54% din totalul datoriilor unui număr de 15.000 de firme. Planul are ca scop stimularea economiei respectând în acelaşi timp rolul instituţiei de garant al stabilităţii preţurilor.

„Împrumuturile în monedă străină sunt duşmanii noştri. Vom face tot posibilul pentru a reduce aceste datorii“, a declarat gu­vernatorul băncii centrale György Matolcsy (foto), fost ministru al premierului Viktor Orban şi arhitectul măsurilor neortodoxe de stimulare economică precum suprataxarea sistemului bancar şi naţionalizarea fondurilor private de pensii aplicate de guvern.

Rezervele valutare ale băncii se vor reduce cu echivalentul a trei miliarde de euro ca urmare a introducerii programului pentru IMM-uri, a precizat Matolcsy.

Fondurile vor fi puse fără dobândă la dispoziţia băncilor, care vor putea oferi credite la dobânzi nu mai mari de 2%, iar programul va dura din iunie 2013 până în august 2013. Împru­muturile de refinanţare vizează investiţii şi cofinanţarea pro­iectelor UE.

Programul de 250 miliarde de forinţi ar putea acoperi 30% din creditele în monedă străină ale IMM-urilor, a mai spus Matolcsy. „Credem că este foarte probabil ca programul pentru IMM-uri să fie extins până la sfârşitul acestui an şi vor urma, cu siguranţă, noi anun­ţuri privind creditele gospo­dăriilor“, spun analiştii băncii nipone Nomura.

Banca centrală urmăreşte totodată să reducă vulnerabilitatea sistemului bancar prin reducerea datoriilor externe pe termen scurt. În acest scop, instituţia va oferi swap-uri în monedă străină din propriile rezerve valutare.

Cele mai profitabile depozite bancare în dolari SUA (aprilie 2013)

0

Vă prezentăm cele mai avantajoase oferte (în vigoare la 04 aprilie 2013) ale băncilor comerciale din Moldova pentru plasarea dolarilor SUA la termen de 6, 12 și 24 luni. În acest clasament nu sunt incluse depozitele destinate copiilor și cele pentru pensionari.

Top depozite 6 luni

5,75% – rată fixă a dobânzii oferită de către Unibank prin intermediul ofertei De sărbătoare. Depozitul nu permite depuneri sau retrageri parțiale ale mijloacelor bănești din cont. Suma minimă de constituire – $500.

5,5% – rată anuală oferită de depozitul Fix-Profit (Unibank). Depozitul nu permite retrageri parțiale, însă oferă opțiunea de depuneri suplimentare. Rata dobânzii este fixă, suma minimă – $200.

5% – rata dobânzii oferită de multiple bănci comerciale: BS-Absolut (Banca Socială), Maxima (FinComBank), Classico (Eximbank), Valutario (Eximbank), Clasic (Unibank) și Fidelitate (Banca de Economii). Depuneri și retrageri permit toate depozitele cu excepția Classico. Toate produsele au rata dobânzii flotantă. Depozitele oferite de Banca Socială și Unibank oferă posibilitatea capitalizării dobânzii.

Top depozite 12 luni

6,5% – rată (flotantă) oferită de Comerțbank prin depozitul Barocco. Depozitul nu permite depuneri suplimentare sau retrageri parțiale ale banilor din cont.

6,4% – rată (fixă) oferită de depozitul Încredere în viitor (Unibank). Depozitul permite depuneri suplimentare în primele 3 luni, dar nu permite retrageri parțiale ale mijloacelor bănești. Plata dobânzii se efectuează la sfârșitul perioadei.

6,25% – rată oferită de Comerțbank (depozitul Gotik). Rata dobânzii este fixă. Depozitul nu permite depuneri suplimentare sau retrageri parțiale a banilor din cont.

Top depozite 24 luni

7,5% – rată (flotantă) oferită de Comerțbank prin depozitul Barocco. Depozitul nu permite depuneri suplimentare sau retrageri parțiale ale banilor din cont.

7,2% – rata dobânzii oferită de către Banca Socială prin intermediul depozitului Clasice. Rata dobânzii este flotantă, fără posibilitatea capitalizării acesteia.

7% – rată a dobânzii oferită de 4 depozite: Acord (Moldindconbank), Uni-Profit (Unibank) și Aniversare 20 ani (Banca Socială) și BS-Absolut (Banca Socială). Rata dobânzii este flotantă. Doar depozitul BS-Absolut permite retrageri și depuneri suplimentare a mijloacelor bănești.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării a mijloacelor bănești, bancă comercială etc.

În România se deschide prima fabrică de carduri cu cip. Aceasta va produce carduri pentru 35 de țări.

În data de 10 aprilie se va inaugura prima fabrică de carduri cu cip (smart cards) din România – Austria Card Romania, parte a grupului elen Lykos, scrie Income Magazine.

O investiție de peste 25 de milioane de euro, noua fabrică din sectorul 1, certificată MasterCard și Visa, va produce în București mai multe tipuri de carduri pentru peste 35 de țări.

Compania Austria Card GmbH, parte a grupului elen Lykos, este prezentă în țări precum Austria, Azerbaidjan, Croația, Finlanda, Germania, Ungaria, Norvegia, Polonia, Suedia, Turcia și Ucraina, fiind producător de carduri inteligente securizate destinate atât plăților, dar și pentru industria de telecomunicații, pentru clienți guvernamentali (carduri de identificare) și cu scop de loializare pe piața de retail.

Compania produce mai mult de 75 de milioane de carduri pe an, cu aproximativ 350 de angajați. Austria Card este furnizor strategic pentru cele mai mari bănci din Europa Centrală și Estica.

Cele mai profitabile depozite bancare în euro (aprilie 2013)

0

Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Moldova pentru depozitele la termen (6, 12 și 24 luni) în euro, în vigoare la 04 aprilie 2013. În acest clasament nu au fost luate în calcul depozitele destinate copiilor sau pensionarilor.

Top depozite 6 luni

5,75% – rată fixă a dobânzii oferită de Unibank, prin depozitul De sărbătoare. Depozitul nu permite retrageri sau depuneri de mijloace bănești. Suma minimă de constituire – 500 EUR.

5,5% – rata (fixă) anuală oferită de depozitul Fix-Profit (Unibank). Acest depozit permite depuneri suplimentare de mijloace bănești, însă nu permite retrageri. Este posibilă capitalizarea dobânzii.

5% – rată oferită de mai multe bănci prin produsele Fidelitate (Banca de Economii), Maxima (FinComBank), Classico (Eximbank), Valutario (Eximbank), BS-Absolut (Banca Socială) și Clasic (Unibank). Rata dobânzii la toate aceste depozite este flotantă. Capitalizarea dobânzii este posibilă în cazul depozitelor Valutario, Clasic și BS-Absolut.

Top depozite 12 luni

6,5% – rata (flotantă) dobânzii oferită de Comerțbank prin depozitul Barocco. Depozitul nu permite depuneri suplimentare sau retrageri parțiale ale mijloacelor bănești.

6,4% – dobânda oferită de depozitul Încredere în viitor (Unibank). Rata dobânzii este fixă. Depozitul permite depuneri suplimentare ale banilor în cont. Plata dobânzii se efectuează la sfârșitul perioadei.

6,25% – rată oferită depozitul Gotik (Comerțbank). Rata dobânzii este fixă. Depozitul nu permite retrageri sau depuneri de mijloace bănești.

Top depozite 24 luni

7,2% – rată oferită de depozitul Clasice (Banca Socială). Depozitul nu permite depuneri și nici retrageri de bani din cont. Rata dobânzii este flotantă.

7% – rată oferită de mai multe produse precum Acord (Moldindconbank), Barocco (Comerțbank), Uni-Profit (Unibank), Aniversare 20 ani (Banca Socială) și BS-Absolut (Banca Socială). Doar depozitul BS Absolut permite depuneri suplimentare și retrageri parțiale din cont.

6,5% – rata dobânzii oferită de către Comerțbank (depozitul Gotik) și FinComBank (depozitul Maxima). Depozitul Gotik oferă o rată fixă, dar nu se permit depuneri sau retrageri. Depozitul oferit de FinComBank permite atât depuneri cât și retrageri, însă rata este flotantă.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării a mijloacelor bănești, bancă comercială etc.