Acasă Blog Pagina 682

Încă un pas spre finalizarea Uniunii Bancare – a fost stabilit un fond de 55 miliarde euro pentru închiderea băncilor cu probleme

Miniştrii de Finanţe din zona euro au făcut progrese miercuri în stabilirea detaliilor privitoare la mecanismul de asistenţă pentru băncile în dificultate, apropiindu-se astfel de finalizarea Uniunii Bancare, care va restabili încrederea în sectorul financiar şi va stimula creşterea economiei, scrie economica.net cu referire la Reuters.

Cancelarul german Angela Merkel a subliniat importanţa negocierilor pentru finalizarea Uniunii Bancare, afirmându-şi speranţa că se va încheia un acord înaintea întâlnirii de joi dintre oficialul german şi alţi lideri ai UE.

“Pentru acceptarea monedei euro pe pieţele financiare, Uniunea Bancară este foarte importantă”, a subliniat Angela Merkel.

O parte decisivă a proiectului a fost votată, respectiv modul în care se va asigura finanţarea pentru închiderea băncilor cu probleme. Acest acord sporeşte şansele finalizării proiectului general referitor la modul de lichidare a băncilor cu probleme în cursul acestei zile – la timp pentru a respecta termenul limită impus de Merkel şi de alţi lideri europeni, sporind şansele ca reglementările să devină realitate din 2015.

Conform acordului, băncile vor furniza numerar pentru a plăti închiderea creditorilor falimentari, acordând aproximativ 55 miliarde de euro în următorii 10 ani, bani care vor fi acumulaţi în Fondul Unic de Rezoluţie. Până atunci, dacă nu vor exista suficienţi bani din taxe, guvernele vor putea impune mai multe taxe pe bănci sau ar putea utiliza bani publici. Dacă un guvern nu are suficienţi bani, va putea împrumuta de la ESM (Mecanismului European de Stabilitate), cum a făcut Guvernul de la Madrid pentru a recapitaliza băncile spaniole în 2012.

Acest acord este o victorie pentru Germania, care s-a opus ideii unei finanţări comune a costurilor pentru gestionarea băncilor în dificultate, optând pentru o reţea de fonduri naţionale care lasă fiecare ţară responsabilă pentru propriile bănci.

Preşedintele Băncii Central Europene, Mario Draghi, a apreciat recent că orice viitor organism de soluţionare va trebui să ia decizii ‘într-o clipă’ cu privire la cum trebuie să abordeze o bancă cu probleme, după ce BCE a decis că instituţia respectivă nu mai poate continua să funcţioneze.

„Nu poţi avea sute de persoane care se consultă reciproc dacă o anumită bancă este viabilă”, a explicat Draghi, referindu-se la procesul complex de consultare naţională cu privire la băncile cu probleme.

BCE va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro începând din luna noiembrie a anului următor, iar înainte de asta va evalua starea de sănătate a peste 120 de bănci printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor lor.

Liderii europeni au ajuns, săptămâna trecută, la un acord preliminar cu privire la mecanismul asistenţei interne a băncilor (aşa-numitul ”bail-in”), prin care se va putea evita recurgerea la finanţele publice în vederea ajutorării băncilor care întâmpină dificultăţi.

Reprezentanţii Parlamentului European, ai Consiliului UE şi ai Comisiei Europene s-au pus de acord asupra textului legislativ care se va aplica, de la 1 ianuarie 2016, în toate cele 28 de state membre UE. Dacă va fi adoptată de Consiliul UE, noua legislaţie va stabili reguli clare în cazul închiderii unei bănci în oricare dintre statele membre UE.

De asemenea, vor fi sporite atribuţiile Băncii Centrale Europene şi va fi creată o nouă agenţie care va monitoriza viabilitatea instituţiilor bancare.

Avertisment dur pentru Ungaria: Băncile austriece ar putea ieși complet de pe piață

Avertisment fără precedent al agenţiei de rating Fitch pentru Ungaria. Într-un raport publicat săptămâna trecută, Fitch Ratings a avertizat că în funcţie de modul în care va evolua climatul economic local, băncile austriece ar putea, pentru prima dată, să ia în calcul o ieşire completă din Ungaria, scrie capital.ro cu referire la portfolio.hu.

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingul „BB plus” cu perspectivă stabilă pentru datoria pe termen lung în valută a Ungariei, ceea ce înseamnă că aceasta rămâne în continuare în categoria ţărilor nerecomandate investiţiilor, informează MTI.

Fitch Ratings a subliniat că motivele principale care au stat la baza deciziei sale sunt lipsa de predictibilitate a politicilor economice şi potenţialul scăzut de creştere economică.

În opinia Fitch, principalii factorii care ar putea conduce la o acţiune pozitivă de rating sunt continuarea consolidării fiscale, reducerea dezechilibrelor externe şi măsuri pentru întărirea mediului de afaceri inclusiv o mai mare stabilitate a politicilor economice, care ar putea conduce la o îmbunătăţire a prognozelor de creştere. În sens invers, o acţiune negativă de rating ar putea fi declanşată de un derapaj fiscal care să pună în pericol sustenabilitatea datoriei, decizii politice care să exacerbeze riscurile macro-financiare precum şi o modificare a sentimentului investitorilor care ar conduce la pierderea accesului pe pieţele financiare.

Toate cele trei mari agenţi de rating (Moody’s Investors Service, Standard and Poor’s şi Fitch Ratings) atribuie Ungariei o notă din categoria junk, cea mai slabă fiind nota ‘BB’, două trepte sub nivelul investment grade, acordată de S&P.

După ce MAIB a fost desemnată „Cea mai bună bancă în Moldova”, Serghei Cebotari este recunoscut „Bancherul anului”

0

Serghei Cebotari, Preşedintele BC „Moldova Agroindbank” SA, a fost desemnat „Bancherul anului 2013”. Anunţul a fost făcut în cadrul Galei Premiilor VIP Fashion, ediția a 13-a, desfăşurată recent la Chişinău şi care a întrunit politicieni, oameni de afaceri, jurnalişti, miniştri, muzicieni şi artişti.

Decizia revistei VIP Fashion a ţinut cont de rolul pe care Serghei Cebotari şi l-a asumat în menţinerea poziţiei puternice şi în dezvoltarea rapidă a BC “Moldova Agroindbank”, prin convergenţa potenţialului băncii şi a unor tehnologii şi instrumente progresiste.

„Acest premiu aparţine întregii echipe, fiind o recunoaştere a eforturilor depuse pentru atingerea şi depăşirea obiectivelor trasate. Totodată, el mă stimulează în continuare pentru o dedicaţie plenară afacerii MAIB, în interesul şi spre bunăstarea clientului”, a comentat Serghei Cebotari distincţia primită.

Serghei Cebotari activează în cadrul BC „Moldova Agroindbank” SA din anul 1995, cariera sa cunoscând o evoluţie onorantă, inclusiv Vicepreşedinte (2002), Prim-vicepreşedinte (2012) al Comitetului de Conducere. În funcţia de Preşedinte al Comitetului de Conducere al celei mai mari bănci din Moldova a fost ales acum jumătate de an, candidatura sa fiind susţinută în unanimitate de către acţionarii prezenţi la Adunarea Generală.

Moldova Agroindbank este o bancă lider pe piaţa bancară din Moldova. Pentru că deţine cele mai mari cote la principalii indicatori financiari: active, credite, depozite ale persoanelor fizice şi una din cele mai extinse reţele de distribuţie, precum şi profit maxim printre băncile comerciale, în 2013 MAIB a fost recunoscută Cea mai bună bancă de către publicaţiile internaţionale „Global Finance” şi “Global Banking & Finance Review”. Concomitent, agenţia internaţională SEE News a plasat MAIB printre 100 cele mai performante bănci din Euopa de Sus-Est, iar una din cele mai mari instituţii financiare din Occident – Commerzbank AG – a conferit BC „Moldova Agroindbank” SA Premiul pentru calitatea excelentă în efectuarea plăţilor internaţionale şi transferurilor interbancare.

(foto) Leul românesc – Cum a apărut? Ce transformări a suferit din 1867 până în 2013? Cât de prezent este în Moldova?

Leul românesc este unitatea monetară a României. Un leu este subdivizat în 100 de bani. La moment sunt disponibile bancnote cu valorile 1, 5, 10, 50, 100, 200 și 500 lei și monede cu valorile de 1, 5, 10 și 50 de bani. Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată, deci banca centrală are dreptul să intervină periodic pentru a-și atinge cursul de schimb pe care și l-a propus.

Istoria leului românesc

Apariția primului leu românesc datează încă din anul 1867. Pe parcursul a 146 de ani leul românesc a circulat pe teritoriul României, însă acesta a circulat și pe teritoriul Basarabiei din anul 1918 până în 1939. Denumirea leului moldovenesc provine de la leul românesc.

Sistemul monetar românesc a fost creat în perioada 22 aprilie – 4 mai 1867. Primele monede de 1, 2, 5 și 10 bani au fost bătute la Birmingham în Anglia. În anul 1868 a fost emisă prima monedă de aur cu o valoare de 20 lei. Din 1870 monedele au fost emise de către Monetăria Statului Român odată cu înființarea acesteia. Începând cu anul 1870 au fost emise și monede din argint cu nominalele de 50 de bani, 1 leu și 2 lei. Banca Națională a României este înființată 10 ani mai târziu – pe 1 aprilie 1880. De atunci Banca Națională a României are dreptul de a emite în exclusivitate bancnotele și monedele leilor românești. La sfârșitul secolului al 19-lea leul românesc nu era unica moneda care circula pe teritoriul României. Pe lângă leu erau folosiți și francii francezi, lira de aur turcească, imperialii ruși și suveranii englezi.

După primul război mondial leul românesc a intrat într-o perioadă de declin și ajunge una dintre cele mai slabe monede de pe continentul european. În perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea război mondial leul și-a continuat deprecierea. În 1944 odată cu intrarea armatei roșii pe teritoriul României au fost emise pe piață ”leii de ocupație rusească”. Aceasta a adus la un declin mai masiv al monedei naționale.

Obligarea României al unor plăți uriașe pentru despăgubiri de război duce la deprecierea la rate astronomice al leului în 1946-1947. Atunci au fost emise monede de 100.000 lei și bancnota de 5.000.000 lei. În acea perioadă leul a înregistrat cel mai mare nominal din istoria României. În perioada de inflație accelerată toți românii erau “milionari”. Odată cu stabilizarea monetară din 15 august 1947 cetățenii puteau schimba 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou, însă doar cu o sumă limitată de 5.000.000 lei. Datorită limitei extraordinar de mici în cazul schimbului leilor vechi pentru cei noi pe străzi erau aruncate sute de saci cu bani. Negustorii și țăranii au fost ruinați, iar cetățenii dețineau zeci, sute sau chiar miliarde de lei.

Sursa foto: transylvanian-numismatics.com

În anul 1966 BNR a emis o serie nouă de monede și bancnote care au fost utilizate până la Revoluția din decembrie 1989. În timpul regimului comunist s-a renunțat la standardul la aur. După această decizie, leul și-a pierdut paritatea cu monedele străine și rata de schimb a fost stabilită de conducere prin măsuri legislative. În acea perioadă nu se putea găsi nici o alta valută, iar vânzarea altei valute era o faptă penală care putea fi pedepsită cu până la 10 ani de închisoare. Comerțul extern era considerat parte al altui circuit economic decât cel intern și i se acorda o importanță sporită.

În perioada de după Revoluția din 1989 din cauza inflației galopante, BNR a emis aproape un an monede și bancnote noi. Pe bancnotele noi din 1989 erau afișate portretele unor personalități de cultură precum Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși și Alexandru Ioan Cuza. După 1990 moneda românească a cunoscut o inflație galopantă ce a fost treptat redusă după 1998.

În anul 1999 au fost introduse pe piață bancnotele din plastic (polimer), începând cu cea de 2.000 lei ce a fost lansată cu ocazia eclipsei de soare din același an. În anii 2000-2003 au fost emise celelalte bancnote din plastic 10.000, 50.000, 100.000, 500.000 și de 1.000.000 lei. Bancnota de 1.000.000 de lei a intrat în cartea recordurilor drept bancnota de plastic cu cea mai mare valoarea nominală din lume.

În 2005 redresarea economică și întreruperea inflației fac posibilă denominarea leului cu patru zerouri, adică 10.000 de lei au devenit 1 leu nou. Leii vechi au circulat până în la sfârșitul anului 2006. Codul ISO 4127 a fost schimbat pentru leul nou de RON, față de cel vechi de ROL.

Alte țări în care circulă bancnote din polimer sunt Australia, Bangladeș, Brazilia, Brunei, Canada, Chile, Guatemala, Nepal, Noua Zeelandă, Nicaragua, Papua Noua Guinee, România, Samoa, Insulele Solomon, Taiwan și Tailanda. România este unica țară din Europa cu bani din polimer. Primele bancnote pe suport de plastic din România au fost emise în anul 2000. Marea Britanie dorește să înlocuiască bancnotele de hârtie cu cele din plastic începând din 2015.

Avantajul acestor bancnote este faptul că bancnotele sunt mult mai rezistente la rupere și la șifonare decât cele de hârtie. Bancnotele din plastic sunt mai ușor utilizate de către bancomate sau alte dispozitive ce primesc numerar. Deși fabricarea bancnotelor din plastic este mai scumpă, acestea sunt de 6 ori mai rezistente față de cele de hârtie.

Leul românesc în Republica Moldova

Conform cursurilor valutare de referință al MDL față de RON, cursul valutar pentru această monedă a fost destul de stabil, cu excepția sfârșitul anului 2007 și începutul anului 2008 unde leul românesc s-a devalorizat puternic. Economia României este strâns legată de cea al UE, de aceea se observă o similare între cursurile de referință dintre MDL/RON și MDL/ EUR.

Vedeți în continuare graficul cu evoluția cursului de referință al leului moldovenesc față de cel românesc.

Rulajul pieței valutare în numerar al leului românesc în luna octombrie al anului curent a fost de doar 0.7% cu o valoare totală de 3.100.000 dolari SUA. Ponderea leului românesc este mică atât la capitolul cumpărări (0.5%), cât și la vânzări (1.7%), având un volum de 1.6 mil USD și respectiv 1.5 mil. USD. Volumul operațiunilor valutare în numerar al leilor românești a descrescut cel mai puțin comparativ cu celelalte monede însă totuși descreșterea este suficient de importantă având o rată de -3.1%. Cele mai mari ponderi ale tranzacțiilor totale au fost înregistrate pentru moneda unică europeană (44.9%), de 33.8% pentru dolari SUA și de 19.9% pentru ruble rusești.

Utilizarea nesemnificativă al leului românesc pe teritoriul Republicii Moldova se datorează fluxului mare de bani ce vine din străinătate în alte valute decât RON și datorită lipsei utilizării pe termen lung al acestei monede. Majoritatea cetățenilor moldoveni care își schimbă banii în lei românești fie vor pleca în viitorul apropiat în România în vacanță sau în scop de servici, fie destinează acești bani studenților ce învață în România. Rulajul pieţei valutare în numerar cuprinde totalitatea tranzacţiilor de cumpărare şi vânzare a valutei străine contra moneda naţională, efectuate de unităţile de schimb valutar, la serviciile cărora apelează de cele mai multe ori populaţia.

Leul românesc nu se bucură de o popularitate înaltă nici pe piața valutară fără numerar din Republica Moldova. Astfel, în luna octombrie al anului curent acestuia îi revine doar 0.09% din piață cu un rulaj echivalent în USD de 1.583.641. Utilizarea scăzută al monedei se explică prin faptul că majoritatea investițiilor din România sunt efectuate în EUR și prin numărul redus de cetățeni moldoveni ce lucrează în România. Rata medie de schimb pentru un RON echivala cu 4.0179 lei.

Viitorul leului românesc 

Leul românesc cu cei 146 de ani de istorie ar putea să mai înceteze să existe în următorii ani. Leul urmează să fie abandonat în viitorul apropiat în favoarea monedei unice europene. Ținta inițială a României de a adera la Zona Euro este anul 2015. Premierul Victor Ponta a declarat că ar dori ca România să adopte moneda euro la 100 de ani de la România Mare, adică în 2020.

Unii specialiști se uită sceptic la aderarea la euro și consideră că leul românesc nu a fost doar un instrument politic, dar și un simbol al identității naționale și al dorinței de libertate politică și economică. Alții din contra consideră că România va avea de câștigat cu adoptarea monedei unice. Totuși aderarea la zona este o decizie politică și stabilirea acesteia va fi luată de către autorități.

Autor: Liviu Guțuleac

Sursa foto: imforeveryoung.info

Preşedintele BCE a criticat un plan al guvernelor din zona euro privind închiderea băncilor aflate în dificultate

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a criticat recent un plan al guvernelor din zona euro privind închiderea băncilor aflate în dificultate, considerând că actualele propuneri ar putea fi prea complicate pentru a funcţiona corect.

„Sunt îngrijorat că procesul decizional al putea deveni prea complicat, iar aranjamentele de finanţare să nu fie adecvate. Nu ar trebui să creăm un Mecanism Unic de Decizie care să fie unic numai cu numele”, a spus Draghi în timpul unei audieri în Parlamentul European, la Bruxelles, relatează Mediafax cu referire la Bloomberg.

Miniştrii de Finanţe din zona euro se întrunesc în această săptămână la Bruxelles pentru a încerca să ajungă la un acord în ultimul moment, înaintea unui summit din 19-20 decembrie, în privinţa înfiinţării unui mecanism de închidere a băncilor cu probleme, pentru a preveni alte crize financiare.

Germania a condus opoziţia faţă de finanţarea în comun a costurilor de închidere a băncilor, insistând în schimb pentru o reţea de fonduri naţionale care să lase fiecare ţară să fie responsabilă de propriile instituţii financiare.

„Vă cer dumneavoastră şi Consiliului să înfiinţaţi un Mecanism Unic de Decizie solid, pentru care sunt esenţiale trei elemente, un sistem unic, o autoritate unică şi un fond unic”, a spus Draghi.

Potrivit unui plan care a circulat între reprezentanţii statelor la Bruxelles, care diferă de o propunere iniţială a Comisiei, majoritatea prerogativelor acestui mecanism ar reveni unui board format din guvernele naţionale şi personal executiv.

Mecanismul Unic de Decizie (SRM) ar urma să funcţioneze în baza legislaţiei actuale a UE.

(video) Bancomate adaptate pentru persoanele nevăzătoare. Vezi cum utilizează aceste persoane serviciile ATM-ului.

Aceste bancomate arată exact ca și cele obișnuite, dar un singur detaliu le deosebește – posibilitatea de a insera căști în ATM, fapt ce spune că acest bancomat “vorbește”, scrie thisismoney.com.

Lloyds este printre ultimele bănci din Marea Britanie care își adaptează bancomatele pentru a ajuta clienții ce au probleme cu vederea, ajutându-i prin instrucțiuni verbale. Banca adaptează 1.300 din cele 6.300 bancomate din întreaga țară.

Ca și la celelalte bancomate “ce vorbesc”, clientul are nevoie de propriile căști. După ce le conectează, o voce înregistrată explică amplasarea tastaturii, după care cere introducerea  cardului și a PIN-ului.

Principala diferență este faptul că clienții vor apăsa tasta 1 dacă au nevoie de 10 lire, tasta 2 – pentru 20 de lire, 3 pentru 30 ș.a.m.d. în loc să utilizeze funcția clasică de introducere a sumei ce urmează a fi extrasă.

Dan Pescod, managerul campaniei de la Institutul Regal pentru oameni nevăzători, este încântat că băncile ajută acești oameni dezavantajați. Dlui spune:

“Noi am bătut la ușile băncilor ani întregi pentru aceste modificări. În urma crizei bancare, băncile au căpătat o reputație mai puțin bună, și odată cu închiderea filialelor, persoanele cu dizabilități de vedere întâmpină dificultăți pentru a beneficia de servicii bancare. În ultimă instanță, adaptarea ATM-urilor e un lucru pozitiv.”

Vedeți în continuare imagini video ce ilustrează cum persoanele nevăzătoare din SUA extrag bani de la bancomat.

youtube placeholder image

(grafic) La 30.11.2013 lideri la capitolul „creditarea populației” sunt MAIB, Mobiasbanca și Moldindconbank

0

Banca Națională a Moldovei a făcut publice datele privind portofoliul de credite al băncilor comerciale la data de 30.11.2013.

Astfel, la sfârșitul lunii noiembrie, volumul total al creditelor acordate constituia 40,9 miliarde lei, cu 1,2 miliarde mai mult decât la sfârșitul lunii octombrie. Dintre acestea – 58% (23,7 miliarde lei) reprezintă împrumuturile în moneda națională, 25% – în euro, 17% – în dolari SUA. Creditele acordate în alte valute decât cele enumerate mai sus, au totalizat 59,3 milioane lei.

Dacă să privim la tipul de debitori, creditele acordate persoanelor juridice rezidente totalizează 36 miliarde lei, iar celor nerezidente – 153 milioane lei. Persoanele fizice rezidente au beneficiat de împrumuturi în valoare de 4,77 miliarde lei, iar cele nerezidente – doar 8 milioane lei.

Lider la capitolul creditarea persoanelor juridice (rezidente) este Moldova Agroindbank cu un portofoliu de credite de 7,5 miliarde lei, urmată de Moldindconbank (6,8 miliarde lei) și Victoriabank (6,2 miliarde lei).

La capitolul creditării populației (rezidente) lider este de asemenea Moldova Agroindbank cu un portofoliu de credite de 1,69 miliarde lei. Locul secund este ocupat de Mobiasbanca Groupe Societe Generale (767,5 milioane lei), iar pe poziția a treia se află Moldindconbank (731,8 milioane lei). Vedeți graficul ce conține date privind portofoliul de credite (persoane fizice) al fiecărei bănci comerciale.

De asemenea BNM a oferit informații despre ramurile economiei ce sunt creditate. Cel mai mare volum de credite este acordat comerțului – peste 15,8 miliarde lei, industriei alimentare – 4 miliarde lei, industriei productive – 3,2 miliarde lei, creditelor de consum le-a revenit 2,6 miliarde lei, și agriculturii – 2,2 miliarde lei.

Visa și MasterCard vor plăti retailerilor $5,7 miliarde în urma unui litigiu privind comisioane incorecte

Visa si MasterCard au obținut aprobarea unui tribunal federal din Brooklyn pentru un acord de 5,7 miliarde de dolari cu retailerii americani pentru închiderea unui litigiu (deschis încă din 2004) în care cele 2 companii erau acuzate de comisioane incorecte aplicate plăților prin cardurile de credit, relatează nocash.info.ro cu referire la Bloomberg.

Înțelegerea este considerată a fi cel mai mare acord antitrust convenit vreodată în Statele Unite.

Chiar dacă schemele de plată salută această înțelegere, pe care o consideră rezonabilă pentru părțile implicate, sunt încă mari comercianți nemulțumiți de rezultatul negocierilor. Astfel, la puțin timp după ce decizia judecătorului Gleeson a fost făcută public, retailerii și asociațiile de comerț care s-au opus acestei înțelegeri, incluzând aici Wall Mart și Amazon.com, au început procedurile pentru a ataca în apel această decizie.

Piața bursieră a reacționat pozitiv la acest acord, acțiunile schemelor de plată crescând la ultima ședință bursieră de ieri cu 1,9% pentru Visa (care a atins un nou record de 207,36 dolari americani per acțiune) și cu 0,7% pentru MasterCard (până la 787,97 dolari americani).

Dincolo de cifra acordului, fără precedent în istoria proceselor antitrust din SUA, decizia aduce în atenție o premieră, însoțită de o îngrijorare pentru interesele pe termen lung ale schemelor de plată care și-ar putea vedea diminuate încasările.

“Pentru prima oară, comercianții vor putea să dezvăluie clienților comisioanele bancare ascunse, să îi educe în această privință și să se folosească de informații pentru influențarea alegerii formelor de plată”, potrivit judecătorului John Gleeson.

(foto) Banca Centrală a Braziliei va lansa un set de monede comemorative dedicat campionatului mondial de fotbal (2014)

Banca Centrală a Braziliei a anunțat despre lansarea unui set de monede comemorative dedicat Campionatului Mondial de fotbal 2014, competiție ce va fi organizată în această țară, scrie sports.yahoo.com.

Setul va fi lansat în data de 24 ianuarie 2014 și va fi constituit dintr-o monedă de aur, 2 de argint și 6 din aliajul cupru-nichel.

Moneda de aur va cântări 4,4 grame, va avea valoarea nominală de 10 reali ($4) și va fi vândută la un preț de 1.180 reali ($500).

Pe monedă va fi ilustrat trofeul campionatului mondial (vezi foto).

Tirajul: 5.000 exemplare.

Monedele de argint vor avea o valoare nominală de 5 reali ($2) și vor cântări 27 de grame. Una din acestea va ilustra mascota Campionatului Mondial, Fuleco, iar cealălaltă – 12 orașe-gazdă ale turneului. Acestea vor fi vândute cu 190 de reali bucata ($81).

Tirajul: 20.000 exemplare de fiecare monedă.

Monedele de cupru-nichel, fiecare cu o valoare nominală de 2 reali ($0,86) și o greutate de 10 grame, vor fi vândute cu 30 de reali (13$). Acestea reprezintă diferite momente dintr-un meci de fotbal – pasă, gol, dribling etc.

Tirajul: 20.000 exemplare de fiecare monedă.

Sursa foto: copa2014.gov.br

Programul de lucru al băncilor pentru sâmbătă, 14 decembrie 2013

0

Vă prezentăm în continuare anunțurile publicate de către băncile comerciale pe site-urile oficiale în legătură cu programul de lucru pentru ziua de sâmbătă, 14 decembrie 2013.

BCR Chișinău

„Prin prezenta vă informăm despre programul de lucru a unităților teritoriale BCR Chișinău S.A. în data de 14 decembrie 2013.

Program de lucru: 09.00 – 17.00; pauză de masă: 13.00 – 14.00.”

EuroCreditBank

„Vă aducem la cunoştinţă că, Fil.nr.1 Chişinău, str. Ismail 33, în ziua de 14.12.2013 va activa după următorul program: 09:00 – 16:30

* Deservirea clienților, persoane fizice/juridice:

* Plăţi în valută până la orele 15:00;

* Plăţi în MDL până la orele 15:00;

* Achitarea creditelor până la orele 16:00;

* ECB Online / Telebank – 15:30;

* Deservirea transferurilor, operaţiuni de schimb valutar până la orele 16:30;

În ziua de 14.12.2013 (sâmbătă), filialele/agenţiile EuroCreditBank vor activa cu 1 oră mai puţin conform programului obişnuit. Pentru detalii cu privire la orarul de lucru a filialelor/agenţiilor apelaţi la numărul de telefon: 022 500-200.”

Victoriabank

„Pentru asigurarea continuităţii activităţii băncii şi deservirii calitative a clienţilor, Victoriabank aduce la cunoştinţă că în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 123 din 14.02.2013 cu privire la zilele de odihnă în anul 2013, ziua de 25 decembrie se consideră zi de odihnă, iar ziua de 14 decembrie 2013 – zi lucrătoare.”

Știrea se actualizează.