Acasă Blog Pagina 664

(grafic) Rata medie a dobânzii la creditele în lei acordate populației a urcat până la 12,84% în februarie (2014)

0

Banca Națională a Moldovei a publicat statistica pentru luna februarie a anului curent privind volumul creditelor acordate și ratele medii de dobândă.

Astfel, în luna februarie persoanele fizice au beneficiat de credite (în lei) în valoare de 379,4 mln lei, cu 75 mln mai mult decât în prima lună a anului curent. În aceeași perioadă a anului precedent (februarie 2013) suma creditelor acordate persoanelor fizice a totalizat 299,6 mln lei.

Rata medie a dobânzii la creditele (în lei) acordate populației a înregistrat o valoare de 12,84% în creștere cu 0,02 p.p. față de luna precedentă (vezi graficul).

46% din volumul creditelor acordate în februarie persoanelor fizice, reprezintă creditele de consum, care au totalizat – 175 mln lei. Rata medie a dobânzii la creditele de consum a constituit 12,73%, cu 0,01 p.p. mai mică decât în luna precedentă.

De asemenea, populația a beneficiat de credite pentru imobil, per total s-au acordat 77,3 mln lei. Rata medie a dobânzii la creditele imobiliare a urcat până la 10,2% (vezi graficul).

Totodată populația s-a împrumutat și în valută. Creditele acordate în valută (recalculate în lei) au însumat 10,7 mln lei. Rata medie a dobânzii – 7,67%.

Vedeți în continuare evoluția ratei medii a dobânzii la creditele în lei și evoluția ratei dobânzii la creditele de consum și cele pentru imobil începând cu 2013.

(video) Liga Bancherilor din Moldova a lansat programul de studiu „Certificatul European Bancar”

0

Liga Bancherilor din Moldova sub egida Asociației Instituțiilor Bancare Europene de Training – European Banking and Financial Training Association (EBTN) a lansat prima grupă de participanți din cadrul programului de studiu în domeniul bancar – Certificatul European Bancar – European Foundation Certificate in Banking (EFCB).

EBTN este o asociație a instituțiilor europene de training în domeniul bancar, cu sediul la Bruxelles, care în 2001 împreună cu cei 18 membrii din 16 țări europene, și cu sprijinul Programului Leonardo da Vinci al Uniunii Europene, a întemeiat European Foundation Certificate in Banking.

Programul de training pentru EFCB poate fi oferit doar de instituțiile acreditate. Acreditarea se realizează prin Comitetul de Acreditare și Certificare al EBTN. Obiectivul principal al Comitetului este să asigure calitatea materialului de program și a examenului. Certificatul EFCB este emis de EBTN. Liga Bancherilor din Moldova a devenit membru asociat al EBTN în octombrie 2013 și a primit acreditarea EBTN pentru EFCB în ianuarie 2014.

Certificatul EFCB reprezentă o recunoaștere a competențelor profesionale în domeniul industriei financiar-bancare, în orice țară din UE, conform standardelor Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale – CEDEFOP. Promovarea acestui program în Republica Moldova va contribui la sporirea competenței forței de muncă din sectorul financiar și implicit a calității serviciilor financiare, iar în ultimă instanță la îmbunătățirea serviciilor publice și a mediului de afaceri din țară. De asemenea, grație acestui program se vor crea oportunități pentru un număr mare de angajații din bănci și din alte instituții financiare nebancare de a obține o recunoaștere pe plan european a competențelor profesionale în domeniul financiar-bancar, fiindu-le create premise pentru o creștere profesională și de carieră.

Programul de studiu se adresează tuturor angajaților din sectorul bancar, care doresc să-şi perfecționeze cunoștințele necesare unui specialist din industria serviciilor financiar bancare, precum şi tuturor acelora care simt nevoia să fie pregătiți pentru acele procese și tendințe economice pe care le va determina intensificarea procesului integraționist al Republicii Moldova. De asemenea, programul se adresează și reprezentanților din sectorul financiar nebancar (instituțiile de microcreditare, leasing, asociațiile de economii și împrumuturi pentru populație), cât și studenților din ultimul an și masteranzilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior cu profil economico-financiar.

La eveniment, care a fost moderat de Președintele Ligii Bancherilor din Moldova, Dumitru Ursu, au participat autorii manualului de curs, care vor fi și traineri în cadrul programului, cei 25 de participanți înscriși la curs – reprezentanți ai sectorului financiar bancar, sectorului de microcreditare și ai unor companii din business, precum și experții bancari și financiari selectați de către Liga Bancherilor din Moldova ce vor acorda consultanță pe toată durata programului, și reprezentanții mass-media.

Vedeți materialul video de la lansare. Imagini – Moldova 1.

Moldova Agroindbank – prima bancă în Topul celor mai valoroase branduri din Republica Moldova

0

BC “Moldova Agroindbank” SA s-a clasat pe primul loc, printre băncile comerciale, în Topul celor mai valoroase branduri din Republica Moldova în anul 2013.

Evaluată la un preţ de 8,5 mln de dolari, marca MAIB s-a poziţionat pe locul 6 în clasamentul celor mai scumpe branduri din Moldova, depăşind cu 1,1 milioane de dolari costul brandului băncii ce o succede.

Mai mult, Moldova Agroindbank a cunoscut o evoluţie vizibilă faţă de proprii indicatori din anii precedenţi – valoarea mărcii MAIB a crescut, în ultimul an, cu 3,4 mln de dolari.

Preşedintele BC “Moldova Agroindbank” SA, Serghei Cebotari (foto), s-a arătat convins că ascendenţa MAIB în Topul celor mai scumpe branduri din Moldova este o tendinţă firească, avînd în vedere eforturile investite zilnic de echipa managerială în fidelizarea clienţilor.

“Valoarea brandului Moldova Agroindbank reflectă atitudinea din partea clienţilor. Suntem recunoscători clienţilor noştri, care sunt fideli, activi şi exigenţi, ceea ce ne inspiră pentru noi elaborări competitive”, a menţionat Serghei Cebotari.

Topul celor mai valoroase branduri este elaborat anual de către compania ucraineană MPP Consulting. Valoarea mărcilor comerciale se calculează în baza indicilor financiari cumulativi, precum şi a coeficienţilor investiţional, geografic, tehnologic, concurenţial, inclusiv codul de identificare unică a mărcii comerciale.

De notat că această realizare nu este singura apreciere a Moldova Agroindbank în 2013. Revista internaţională „Global Finance” a conferit MAIB titlul de Cea mai bună bancă” din Republica Moldova pe pieţele emergente, iar Global Banking & Finance Review – de Cea mai bună bancă comercială din Moldova. Mai mult, BC “Moldova Agroindbank” SA a fost inclusă în clasamentul celor mai performante bănci din Sud-Estul Europei “TOP 100 SEE” elaborat anual de către agenţia financiară internaţională SEE News în colaborare cu Euromonitor International.

Topul celor mai scumpe branduri moldoveneşti în anul 2013:

 TOP-10 în anul 2013

Brandul

Valoarea brandului
în 2013, mln USD

Valoarea brandului
în 2012, mln USD

Valoarea brandului
în 2011, mln USD

Valoarea brandului
în 2010, mln USD

1

Cricova

39

35

31

12

2

Purcari

23,5

21

17

4,4

3

Bucuria

17

13

11,2

9

4

Chisinau

12,4

11,5

10,4

8,5

5

Moldcell

9,5

7,4

6,3

4,5

6

MAIB

8,5

5,1

4,7

3,2

7

Aroma

8,3

8,2

7,3

7

8

Victoriabank

7,4

6,9

5,5

5,2

9

Green Hills

5,5

4,1

4,0

3,55

10

Bostavan

4,9

4,7

4,6

4

MPP Consulting

Curtea de Apel Chişinău a confirmat legitimitatea competenţelor noii componenţe a Consiliului de Administraţie al Victoriabank

0

Curtea de Apel Chişinău a confirmat legitimitatea competenţelor noii componenţe a Consiliului de Administraţie al Victoriabank, anunță Infotag.

Preşedintele băncii, Natalia Politov-Cangaş, a comunicat agenţiei „Infotag” că documentele ce confirmă decizia instanţei de judecată conducerea băncii le-a primit miercuri, 19 martie.

„Acum Consiliul de Administraţie compus din 7 persoane, ales în cadrul şedinţei extraordinare din 6 februarie, 6 membri ai căruia au trecut procedura de confirmare la Banca Naţională, poate purcede la activitate”, a menţionat Natalia Politov-Cangaș.

Grupul de acţionari, nemulţumiţi de deciziile adunării din 6 februarie, s-a adresat judecătoriei Buiucani, solicitând anularea deciziilor adunării. Conducerea Victoriabank a contestat decizia instanţei cu privire la anularea deciziilor adunării generale a acţionarilor băncii, obţinând anularea „măsurilor de sistare a deciziilor adunării”.

Acţionarii „nemulţumiţi” s-au adresat unei instanţe superioare, dar apoi, răzgândindu-se, şi-au retras reclamaţia. În tot acest timp Victoriabank aştepta decizia Curţii de Apel Chişinău, care a preconizat şedinţa pentru 18 martie. Şi acum Consiliul de Administraţie al băncii, ales pe 6 februarie, a fost declarat legitim.

Membri ai noului Consiliu de Administraţie al băncii au devenit: Victor Ţurcan (fost preşedinte al Consiliului de Administrație, fost top-manager al Victoriabank), Roman Ţurcan (administratorul companiei române Delta Immo Comsalting), Elena Artemienco (director al Intaco-Grup), Nicolai Ciobanu (administratorul companiei Mobilgrup Anturaj), Ion Guţu (administrator al companiei Ceza), Igor Spoială (vicedirector al IM Roofart) și Aliona Timofeenco (administratorul companiei Altimeea).

EuroCreditBank este din nou în căutarea investitorilor, banca a anunțat o ofertă publică de acțiuni în valoare de 35 mln lei

0

În baza Hotărârii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.14/2 din 28.02.2014 „Cu privire la înregistrarea prospectului ofertei publice de acţiuni pe piaţa primară”, se anunţă oferta publică a acţiunilor emitentului BC „EuroCreditBank” S.A. pe piaţa primară, anunță site-ul băncii.

Banca anunță oferta publică de acțiuni în valoare de 35.000.000 lei. Acțiunile vor fi vândute la un preț de 10 lei per unitate. Cele 3.500.000 de hârtii de valoare sunt acțiuni ordinare nominative de clasa I, emise în formă nematerializată. Aceste acțiuni oferă acționarului dreptul al vot la adunarea generală a acționarilor, dreptul de a primi cotă-parte din dividende și o parte din bunurile societății în cazul lichidării acesteia, ș.a. drepturi.

Plasamentul se va produce în perioada 01.05.2014 – 31.07.2014.

La moment acționar majoritar este Mariana Zisi (Grecia) care deține 59,36% din capitalul băncii. Statul, prin intermediul Agenției Proprietății Publice, deține 21% din acțiuni.

Amintim că aceasta este cea de-a doua încercare a băncii de a atrage capital. Prima încercare a avut loc în luna august a anului trecut, dar nu a s-a soldat cu succes.

Detalii despre oferta publică vedeți pe site-ul băncii.

VISA și MasterCard au stopat deservirea cardurilor emise de 2 bănci din Rusia

Sistemele internaționale de plăți Visa și MasterCard au stopat, fără nicio preîntâmpinare, deservirea cardurilor emise de banca „Rossia”. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al băncii, Galina Kamneva, transmite Agora cu referire la ITAR-TASS.

Conducerea băncii declară că nu a operat careva restricții pentru operațiuni cu carduri bancare. Cu toate acestea, sistemele internaționale de plăți VISA și MasterCard, fără nicio notificare prealabilă, a oprit tranzacțiile de plăți pentru clienții băncii.

În momentul de față, banca deservește circa 24 mii de clienți corporativi și 470 mii de persoane fizice. Printre partenerii băncii în cadrul proiectelor de salarizare se numără mari companii din Rusia, inclusiv Căile Ferate, „Poșta Rusiei”, Surgutneftegaz, Rosgosstrah, compania de telefonie mobilă MTS, companiile de telecomunicații CenterTelecom și VimpelCom, compania de asigurări RESO-Garantia, etc.

Aceste acțiuni vin după ce Președintele SUA, Barack Obama a anunțat joi despre extinderea listei de persoane împotriva cărora vor fi aplicate sancțiuni. Printre aceștia s-a numărat omul de afaceri, Iuri Kovalciuk, dar și banca „Rossia”, al cărei co-proprietar este.

Conform banki.ru, de asemenea au fost blocate operațiunile cu carduri ale băncii SMP Bank (СМП Банк), bancă controlată de frații Rotenberg, împotriva cărora de asemenea au fost aplicate sancțiuni. Din acest motiv, alte 2 bănci întâmpină probleme cu procesarea operațiunilor cu carduri – Investcapitalbank și Banca Finservis. Procesarea plăților acestor bănci depinde de SMP Bank.

Parlamentul European și statele UE au ajuns la un acord privind uniunea bancară

Parlamentul European şi reprezentanţii statelor membre au ajuns joi la un acord referitor la proiectul uniunii bancare care, din 2016, va permite evitarea situaţiilor în care contribuabilii suportă costurile de lichidare a băncilor, în cazul unor noi crize. Acordul dintre negociatorii Parlamentului European şi ai statelor UE a avut loc la capătul unei nopţi de negocieri maraton, anunță Mediafax.

„Compromisul permite finalizarea arhitecturii uniunii bancare, va îmbunătăţi încrederea în pieţele financiare şi stabilitatea acestora, precum şi relansarea finanţării economiei”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a spus la rândul său că este un enorm succes. Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a salutat progresul crucial, iar comisarul pentru Servicii Financiare, Michel Barnier, a spus că este un pas important către ruperea legăturii între criza bancară şi cea a datoriilor suverane.

Acordul de joi se referă la aşa-numitul mecanism de lichidare, care va avea rolul de a organiza lichidarea ordonată a băncilor în dificultate din zona euro, astfel încât costurile să fie suportate de sectorul bancar şi nu de contribuabili. Acest mecanism este al doilea pilon al uniunii bancare europene, după cel al supravegherii unice a băncilor din zona euro, care va fi asigurată, din noiembrie, de Banca Centrală Europeană (BCE).

Acordul de joi a intervenit la timp pentru a putea fi aprobat de Parlamentul European la jumătatea lunii aprilie, la ultima şedinţă plenară a actualului legislativ. Dacă acordul nu ar fi avut loc la timp, textul ar fi trebuit să fie renegociat cu viitorul Parlament rezultat în urma alegerilor din luna mai şi s-ar fi pierdut mult timp cu punerea în practică a uniunii bancare. Totodată, acordul a avut loc chiar înaintea summitului şefilor de state şi de guverne ai celor 28 de state membre.

Punctele de fricţiune au fost în special mecanismul decizional şi durata creării unui fond alimentat de băncile din zona euro pentru finanţarea procedurii de lichidare a unei bănci. 

Germania a dorit acordarea unui rol important statelor în procesul decizional, dar parlamentarii au considerat că mecanismul ar fi prea lent şi complex. În urma negocierilor, rolul statelor a fost redus, iar procedura simplificată, astfel încât în cazul unor probleme urgente ale băncilor soarta acestora să poată fi decisă în weekend, când pieţele financiare sunt închise.

Perioada de constituire a unui fond de 55 de miliarde de euro pentru băncile în dificultate a fost redusă în urma negocierilor de la 10 la 8 ani. Parlamentul European ar fi dorit ca fondul să devină pe deplin operaţional în termen de 3 ani.

Totodată, mai rămâne de rezolvat o problemă sensibilă, respectiv modul de calcul al contribuţiilor băncilor la acest fond, care preocupă în special Franţa şi Germania.

Concret, BCE va declanşa procesul prin care se va stabili dacă o bancă este falimentară. Un consiliu de lichidare va coordona lichidarea ordonată a băncii respective. Deciziile consiliului de lichidare trebuie validate de Comisia Europeană.

În majoritatea cazurilor, deciziile consiliului de lichidare vor fi luate în format restrâns, care va include reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai BCE. În cazuri excepţionale, în care sumele aflate în joc ar depăşi 5 miliarde de euro, deciziile vor fi luate în şedinţe plenare, la care va fi reprezentat fiecare stat.

Lichidarea băncilor din zona euro va fi finanţată de un fond alimentat de băncile din zona euro, după criterii care urmează să fie stabilite. Fondul va fi alimentat o perioadă de 8 ani, la sfârşitul căreia va ajunge la circa 55 de miliarde de euro.

Iniţial, va fi creat un astfel de fond în fiecare stat membru, pentru susţinerea băncilor din fiecare ţară. După doi ani, fondurile naţionale vor fi cumulate în proporţie de 60%, şi de 70% după trei ani, iar la sfârşitul unei perioade de opt ani va exista doar un fond unic european. Dacă necesarul de finanţare va depăşi capacitatea fondului, acesta va putea să se împrumute pe pieţele financiare.

Mecanismul de lichidare va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015, dar va funcţiona din 2016, a precizat comisarul Michel Barnier.

(grafic) Rata medie a dobânzii la depozitele populației în februarie a constituit 7,60% în lei, 4,84% – în valută

0

Banca Națională a Moldovei a publicat datele privind situația depozitelor atrase de către băncile comerciale la sfârșitul lunii februarie a anului curent (2014).

Astfel, la sfârșitul lunii februarie volumul total al depozitelor (în lei) la termen atrase a constituit 1,95 miliarde lei, în scădere cu 100 milioane lei față de luna precedentă. Depozitele persoanelor fizice constituiau 1,26 miliarde lei, iar a celor juridice – 692 milioane lei.

75% din volumul total depus de populație este plasat la un termen de până la 1 an, și respectiv 25% – pe termen lung (mai mare de 12 luni).

Rata medie a dobânzii la depozitele în lei pentru persoane fizice a înregistrat o valoare de 7,60%, în scădere cu 0,02 p.p. față de luna ianuarie. În comparație cu luna februarie a anului precedent aceasta s-a diminuat cu 2,11 p.p (vezi graficul).

Cele mai mari randamente au avut depozitele plasate la un termen „mai mare de 5 ani” (11,27%), „de la 2 la 5 ani” (9,37%) și „de la 1 la 2 ani” (8,58%).

Rata medie a dobânzii la depozitele atrase de la populație în valută a constituit 4,84%, în creștere cu 0,07 p.p. față de luna precedentă. Volumul depozitelor populației în valută, recalculat în lei, a însumat 1,06 miliarde lei.

Vedeți în continuare evoluția ratei dobânzii la depozitele în lei și valută atrase de la populație începând cu luna ianuarie a anului 2013.

Polonia: Orange va oferi servicii de mobile banking începând cu a doua jumătate a acestui an

Orange Polska, divizia poloneză a grupului francez de telecomunicaţii Orange, şi mBank, o divizie a grupului bancar german Commerzbank, au semnat recent un acord pentru a oferi servicii de mobile banking, scrie economica.net cu referire la Reuters.

Cele două companii au precizat că începând din a doua jumătate a acestui an vor oferi, sub marca Orange, servicii financiare mobile pentru utilizatorii de smartphone-uri şi tablete.

În timp ce mBank va fi responsabilă pentru furnizarea de servicii bancare pentru clienţii Orange, operatorul de telefonie va fi responsabil de activităţile de marketing. Companiile nu au oferit detalii financiare legate de acest parteneriat.

Serviciile vor fi destinate clienților retail și întrepinderilor mici și mijlocii.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, avea la finele anului trecut 236,3 milioane clienţi la nivel mondial, dintre care 178,5 milioane erau abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Pe piaţa din Republica Moldova Orange este de asemenea prezent și este lider al pieței.

(foto) Monetăria Regală a Marii Britanii a prezentat noua monedă de o liră sterlină

Monetăria Regală a Marii Britanii a prezentat noua monedă de o liră sterlină, cu un design bazat pe vechiul bănuţ de trei pence, autorităţile britanice considerând că au dezvoltat cea mai greu de falsificat monedă din lume, scrie Ziarul Financiar cu referire la The Guardian.

Descrisă drept „un salt uriaş spre viitor”, noua monedă va fi introdusă în circulaţie începând din anul 2017.

Trezoreria Marii Britanii estimează că 3% din cele 45 de milioane de monede de o liră aflate în circulaţie sunt contrafăcute.

Noua monedă este de mărime similară cu cea veche şi este în formă de poligon cu 12 laturi, preluând designul vechiului bănuţ de trei pence, cu valoarea de 1/80 dintr-o liră sau 1/4 dintr-un şiling, aflat în circulaţie până în 1971, înainte de trecerea la sistemul zecimal de denominaţie. Bănuţul de trei pence a fost prima monedă bătută cu chipul Reginei Elisabeta a II-a.

Cu un design aparent arhaic, moneda conţine o serie de inovaţii tehnologice care fac aproape imposibilă falsificarea. Moneda este construită „bimetalic”, asemenea celei de două lire, iar elementele de securitate au fost aduse la nivel de bancnotă prin noi măsuri de securitate dezvoltate de Monetăria Regală.

Asemenea tuturor monedelor britanice, noua monedă va fi inscripţionată cu efigia Reginei pe „cap”, în timp ce designul „pajurei” va fi decis în urma unei „competiţii publice”, potrivit Trezoreriei.