Panica creată în jurul unei sau mai multor bănci este un fenomen actual, dar și vechi în același timp. Cauzele iscării unor astfel de panici bancare sunt adeseori fundamentate, dar în cele mai multe cazuri se recomandă abținerea de la mesaje oficiale, opinii de expert și prognoze de analist cu efect de agravarea unei situații care poate deja este una dificilă.
Panica bancară se manifestă prin retragerea de către un număr semnificativ de clienți bancari, în aceeași perioadă scurtă de timp, a banilor depozitați într-o instituție bancară susceptibilă de a fi insolventă. În condițiile în care creditele au o anumită scadență de rambursare, resursele financiare disponibile ale băncii riscă să nu țină pasul cu solicitările de restituire a depozitelor. Și de aici până la insolvența băncii este doar un singur pas.
Cel mai răsunător caz de panică bancară din lume a avut loc după falimentul gigantului bancar american Lehman Brothers. Acesta a trimis o undă de șoc pe piețele din întreaga lume, care au căzut dur, în ciuda eforturilor băncilor centrale de a menține încrederea investitorilor prin injecții masive de capital. Începând cu 2008, se vehicula tot mai des conceptul de bancă „too big to fail” (prea mare pentru a falimenta), concept folosit pentru a justifica de ce unele companii sunt ajutate de stat pentru a ieși din criză. Lehman Brothers nu s-a bucurat însă de susținerea guvernului american, deși era o bancă too big to fail, și nici o altă companie nu și-a dorit să o preia. Potrivit experților, falimentul Lehman Brothers a declanșat adevărata criză financiară internațională.
Cel mai recent caz de panică bancară din Republica Moldova, deși într-o formă incomparabilă și mult mai latentă, a fost cel creat în jurul Băncii de Economii. Astfel, în primăvara anului 2012, prin presă au apărut informații potrivit cărora la Banca de Economii ar fi avut loc un atac raider, dar și faptul că banca ar avea probleme din cauza preluării obligațiunilor Investprivatbank. Ulterior, s-a anunțat că statul a cedat o parte din acțiunile sale unei bănci rusești, rămânând cu cota de blocaj de 33,38%.
În ultimii trei ani, se atestă că soldul depozitelor atrase de Banca de Economii de la persoane fizice și juridice nu a fost afectat, acesta fiind chiar în creștere cu 1,5 mlrd lei. Totodată, soldul creditelor acordate de această bancă s-a redus la jumătate. În sistemul bancar autohton, Banca de Economii este una dintre băncile care se înscriu în categoria băncilor prea mari pentru a falimenta. Pe lângă aceasta, statul rămâne a fi un acționar important al Băncii de Economii, respectiv garantul menținerii acesteia la linia de plutire.
Un alt exemplu de panică bancară, dar diferit de cel al Băncii de Economii prin faptul că a dus la falimentarea băncii, este cazul Invesprivatbank. Panica s-a declanşat din moment ce banca refuza să ramburseze banii deponenţilor, invocând lipsa de lichidităţi, dar negând cu vehemenţă că ar fi vorba despre un faliment. Greşeala Investprivatbank a fost lipsa de corelare între scadenţele depozitelor şi cele ale creditelor. Astfel, 75% din creditele acordate de această bancă erau destinate domeniului construcţiilor, altfel spus erau acordate pe termen mediu şi lung, în timp ce politica de atragere a resurselor deponenţilor nu era adecvată pentru un astfel de „lux creditar”.
Evident că instituția bancară este cea care poate preveni panica bancară sau, odată ce aceasta s-a declanșat, să o țină în frâu. În primul rând, banca trebuie să folosească la maxim tehnicile de marketing în vederea atragerii depozitelor la termen. Acestea din urmă, având o scadență clară, reprezintă o sursă financiară mult mai sigură pentru bancă, care poate fi utilizată pe o perioadă determinată, conformă scadenței. Altfel spus, banca trebuie să asigure o corelație între activele și pasivele sale aducătoare de dobândă după termenele de scadență ale acestora.
Pentru a identifica punctele slabe ale băncii, aceasta ar trebui să-și auto-testeze activitatea. Testele de stres se efectuează simulând anumite scenarii economice dificile și evaluând rezistența financiară sau vulnerabilitatea băncii în fiecare dintre aceste scenarii. Rezultatele acestor teste ar ajuta băncile să prevină panica bancară creată în jurul lor și/sau să reducă din amploarea acestora prin „îmblânzirea” clienților.
Există diverse tipuri de teste de stres care pot fi aplicate unei bănci. Totuși, cel mai important risc care trebuie evaluat este riscul de credit. Acesta din urmă reflectă pierderile din deficitul de credite sau din creditele neperformante, pierderi ce au impact important asupra profitului băncii și capitalului acesteia.
După criza financiară internațională din anul 2008 și criza datoriilor suverane din zona euro, noțiunea de stres test a căpătat un sens mult mai complex și a devenit o procedură mai dură aplicată instituțiilor financiar-bancare de către autoritățile monetare. Sugestia autorităților este însă să nu se creeze panică și stres în urma unor stres teste.
Sau cum zicea guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, dacă cineva prevede o criză nu înseamnă că trebuie să o anunțe și să declanșeze panică. Dânsul susține că panica bancară este un fenomen irațional și odată declanșată, chiar din motive nejustificate, aceasta nu mai poate fi oprită cu explicații – „După, nu te mai ascultă nimeni”, susține Isărescu.
