Acasă Blog Pagina 599

În luna martie (2015) evoluția cererii și ofertei de valută a întărit moneda națională

0

În ultimele luni au existat puternice presiuni de depreciere a monedei naționale venite în principal din partea ofertei de valută străină reduse. Datele publicate de Banca Națională a Moldovei pentru luna martie curent arată însă o creștere importantă a ofertei de valută de la persoanele fizice și respectiv o apreciere a leului moldovenesc în raport cu luna anterioară.

Potrivit comunicatului Băncii Naționale, oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit în luna martie 2015 118.2 mil. USD majorându-se cu 98.7 mil. USD sau de 6.1 ori în raport cu luna februarie. Pe de altă parte, cererea netă de valută din partea agenților economici s-a micșorat cu 69.0 mil. USD sau cu 42.5%, ajungând la 93.3 mil. USD.

Astfel, în luna martie 2015, cererea agenţilor economici a fost acoperită integral de oferta de valută a persoanelor fizice, gradul de acoperire cifrându-se la 126.7%. Pentru comparație, se menționează că în februarie 2015, această acoperire a fost de doar 12%, iar în ianuarie 2015 – 47.2%, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Aceste evoluții de pe piața valutară internă au determinat aprecierea cursului mediu înregistrat în luna martie cu 1.1% în raport cu cel din luna februarie.

În comunicatul Băncii Naționale se arată că moneda unică europeană deține ponderea cea mai semnificativă în cumpărările și vânzările de valută străină efectuate de către persoanele fizice. Spre deosebire de luna anterioară, în luna martie 2015, oferta netă de dolari americani a fost pozitivă, cumpărările de dolari de la persoanele fizice depășind astfel vânzările de această valută.

Cea mai mare instituție de credit din Europa, HSBC, analizează mutarea sediului central din Londra

„HSBC Holdings” Plc, cea mai mare instituţie de credit din Europa, ar putea lua în calcul mutarea sediului său central din Londra, după ce vor fi anunţate noile reglementări în sectorul bancar, conform anunţului făcut ieri de Douglas Flint, preşedintele instituţiei, scrie bursa.ro.

„Întrezărim forma finală a reglementărilor şi a reformelor structurale. Imediat ce vom avea toate informaţiile, vom analiza unde ar fi cel mai bun loc pentru HSBC”, a declarat Douglas Flint, la Adunarea Generală a Acţionarilor, desfăşurată la Hong Kong. Afirmaţia lui Flint a fost făcută după ce un investitor i-a cerut să renunţe la Londra (ca sediu central).

Mai mulţi investitori HSBC au cerut mutarea sediului băncii din Londra după majorarea taxei pe bănci în Marea Britanie, ţara de origine a HSBC. În condiţiile în care are mai multe active decât orice altă bancă britanică, HSBC a fost cea mai afectată de taxa pe bănci, fiind nevoită să achite 750 de milioane de lire sterline (1,1 miliarde de dolari) anul trecut.

În 2012, HSBC a amânat o analiză în urma căreia trebuia să decidă dacă mută sau rămâne în sediul din Londra, considerând că o astfel de decizie este imposibilă până la clarificarea normelor din sectorul bancar, respectiv cele privind creşterea rezervelor minime de capital. Autorităţile de reglementare vor majorarea acestor rezerve în vederea prevenirii potenţialelor pierderi generate de o eventuală repetare a crizei financiare din 2008.

O altă bancă britanică importantă, „Standard Chartered” Plc, care, la fel ca HSBC, realizează majoritatea profiturilor pe continentul asiatic, a primit solicitări de relocare în Asia, din cauza costurilor ridicate din Londra.

Amintim că, anul trecut, HSBC şi-a redus la 13,7 miliarde de dolari profitul net, de la 16,2 miliarde de dolari în 2013, pe fondul creşterii costurilor băncii şi al declinului veniturilor diviziei de investiţii. Câştigul înainte de taxe a scăzut la 18,7 miliarde de dolari, de la 22,6 miliarde de dolari în 2013. Banca şi-a constituit provizioane de 550 de milioane de dolari în 2014, ca să acopere potenţialele amenzi pentru manipularea pieţelor valutare.

Banca centrală a Ucrainei ar putea relaxa în următoarele 2 luni restricţiile de pe piaţa valutară

Banca centrală a Ucrainei ar putea relaxa în următoarele 2 luni restricţiile de pe piaţa valutară introduse anul trecut în contextul deprecierii puternice a grivnei, în situaţia în care cotaţiile monedei naţionale se menţin la un nivel stabil, potrivit viceguvernatorului băncii, Dmytro Sologub.

„Este uşor să introduci restricţii, însă este întotdeauna dificil să le ridici. Presupunând un context stabil, probabil că vom vedea o mişcare (în sensul relaxării restricţiilor) în următoarele 30-60 de zile”, a spus Sologub într-un interviu pentru Bloomberg, citat de Mediafax.

Oficialul Băncii Ucrainei a adăugat că potenţialele măsuri de relaxare vor fi discutate cu Fondul Monetar Internaţional, cu care Ucraina are în vigoare un acord financiar în valoare de 17,5 miliarde de dolari.

Banca naţională a Ucrainei a restricţionat anul trecut accesul la valută în încercarea de a stabiliza cursul grivnei, care a pierdut aproape 48% din valoare faţă de dolar pe fondul pe fondul crizei economice şi a luptelor cu separatiştii. De la începutului acestui an, grivna s-a depreciat cu peste 24% în raport cu dolarul, înregistrând cea mai slabă evoluţie dintre monedele lumii.

Potrivit lui Solugub, procesul de ajustare al cursului grivna/dolar este aproape încheiat, iar grivna este în prezent „mai mult sau mai puţin echilibrată”.

Moneda naţională a fost sprijinită şi de decizia din martie a băncii centrale de a majora rata dobânzii cheie la 30%, o mutare pe care guvernatorul Valeriya Gontareva a caracterizat-o drept reacţie la „panica” investitorilor.

O dobândă atât de mare nu poate fi susţinută pe termen lung, a spus Sologub, care a adăugat că inflaţia ridicată este o altă problemă importantă cu care se confruntă Ucraina. Rata anuală a inflaţiei din Ucraina a accelerat în martie pentru a 14-a lună consecutiv şi a atins 45,8%, cel mai înalt nivel din ultimii cel puţin nouă ani. La finele lunii februarie, inflaţia anuală se situa la 34,5%.

(foto, video) Idea Bank din Polonia a lansat bancomatul mobil pentru antreprenori

Idea Bank din Polonia lansează flota de automobile dotate cu bancomate (ATM), care pot fi comandate la biroul firmei prin intermediul smartphone-ului, scrie paymentscardandmobile.com.

Banca a dotat 4 automobile electrice BMW i3 cu bancomate de tip cash-in. Acestea pot fi chemate de către proprietarii afacerilor mici prin utilizarea aplicației Idea Bank Money Collection.

De asemenea antreprenorii pot face comenzi prealabile cu ora și locația dorită unde trebuie să ajungă automobilul. Clienții pot urmări locația curentă a automobilului pe hartă.

Conform studiilor efectuate de către Idea Bank, unul din 3 proprietari de afaceri utilizează doar tranzacții cash, iar ceilalți utilizează atât cash cât și alte metode de plată. 80% din respondenții băncii livrează personal banii cash la bancă, deseori aceasta se întâmplă seara. Astfel serviciul vine în sprijinul antreprenorilor, care vor economisi timp și nu vor mai fi nevoiți să meargă cu sacoșa de bani la bancă pentru a-i depune în cont.

Primul automobil a fost deja lansat în capitala țării, Varșovia. Automobilul permite clienților să depună și să extragă numerar din ATM. În dependență de popularitatea serviciului, acesta va fi extins și în alte orașe din Polonia.

Proiectul a fost dezvoltat în colaborare cu iTaxi, care a dezvoltat aplicația mobilă (disponibilă pentru Andorid și iOS) ce permite rezervarea. Vedeți în continuare imagini video cu automobilul lansat de către banca poloneză.

youtube placeholder image

Piraeus Bank va emite carduri clienților timp de 10 minute în toate cele 130 de sucursale din România

Piraeus Bank, un jucător de talie medie din sistemul bancar din România, a investit 200.000 de euro (circa 800.000 de RON) în imprimante instalate în fiecare din cele 130 de sucursale ale băncii care să reducă timpul de emitere al cardurilor de debit emise sub sigla Visa Shop & Cash.

Banca promite emiterea cardurilor respective în numai 10 minute, faţă de 2-3 zile lucrătoare anterior, scrie Ziarul Financiar.

Cardul poate fi utilizat imediat pentru tranzacţii. Costul unei imprimante s-a ridicat la aproximativ 1.500 de euro. Investiţia de 200.000 de euro a presupus atât achiziţionarea echipamentelor cât şi trainingul angajaţilor.

„Anul trecut a fost automatizată procedura de deschidere a contului curent, iar următorul pas firesc a fost emiterea instant”, a declarat Mădălina Teodorescu, directorul general adjunct retail al băncii.

Cardul de debit emis de Piraeus Bank poate fi utilizat de orice client care deţine un cont curent.

Emiterea cardurilor durează în cazul celor mai multe bănci 2-3 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor necesare. Băncile din România au circa 11 milioane de carduri active, majoritatea fiind carduri de debit ataşate conturilor de salariu.

Moldindconbank a premiat primii câştigători ai campaniei „Primeşti bani – Călătoreşti cu Moldindconbank!”

0

La 16 aprilie 2015, în sediul central al BC „Moldindconbank” S.A., au fost premiaţi câştigătorii lunii martie ai campaniei „Primeşti bani – Călătoreşti cu Moldindconbank!”.

Astfel, pentru că au efectuat un transfer de bani prin intermediul oficiilor Moldindconbank, 4 clienţi norocoşi s-au ales cu mai multe premii, o călătorie pentru 2 persoane, 1 notebook şi 2 smartphone-uri. 

Premiul mare al lunii martie a revenit câştigătoarei Sotnic Tamara, căreia i-a surâs norocul de a-şi petrece o călătorie de vis împreună cu persoana dragă în una din destinaţiile preferate din Europa (bilete avia şi cazare hotel incluse).

La prima extragere au participat în total peste 20 mii de tranzacţii ale clienţilor băncii, care în luna martie au efectuat cel puţin un transfer de bani (de la 5 mii lei sau echivalentul în valută) prin orice sistem de remiteri de bani oferit de bancă.

Prezent la eveniment, dl Leonid Talmaci, preşedintele Comitetului de conducere al BC Moldindconbank S.A., a ţinut să felicite toţi câştigătorii, menţionând:

„Această campanie este unică în felul ei, căci urmăreşte scopul de a oferi familiilor din Moldova cît mai multe clipe fericite, reunindu-le cu cei dragi aflaţi peste hotare cu ajutorul unei călătorii sau comunicări video”.

Campania abia începe şi în continuare mai sunt 9 luni – 9 extrageri, care vor determina alţi norocoşi conform condiţiilor oficiale ale campaniei.

A devenit deja o tradiţie pentru Moldindconbank să-şi răsplătească clienţii pentru fidelitate şi încrederea acordată în toţi anii de activitate, lucru fără de care ar fi fost imposibil progresul, stabilitatea şi succesul prin generaţii!

*De menţionat că Moldindconbank este lider în Moldova la capitolul transferuri băneşti de peste hotare oferind o gamă largă de 18 sisteme rapide, dintre care 5 sunt unidirecţionale şi pot fi găsite doar la Moldindconbank (Strada Italia, Trabex, Turkiye Express, BESXpress, Grecia Transfer).

MAIB a vândut mai mult de jumătate din acțiunile de tezaur propuse spre comercializare

0

În prima săptămână de după plasarea anunțului de înstrăinare a acțiunilor de tezaur, BC Moldova Agroindbank S. A. (MAIB) a vândut 3,75% de acţiuni din pachetul de 6,2% scos la vânzare.

Solicitat de corespondentul agenţiei „Infotag”, preşedintele Comitetului de Conducere al MAIB, Serghei Cebotari, a spus că acţiunile s-au vândut la un preţ mai mare decât oferta – 1340 lei pentru o acţiune.

Întrebat dacă acţiunile vor fi vândute până la adunarea generală anuală a acţionarilor, programată pentru 24 aprilie, Cebotari a spus că interesul pentru acestea este destul de mare, şi de aceea, cel mai probabil, acţiunile care au rămas se vor vinde.

Preşedintele celei mai mari bănci din ţară a atras atenţie o dată în plus la faptul că resursele obţinute din vânzarea acţiunilor din trezorerie, iar suma dată va atinge aproape 90 milioane de lei, va permite băncii să îmbunătăţească lichiditatea, care la rândul său va majora volumul creditării sectorului real al economiei, ceea ce în general va îmbunătăţi rezultatele financiare ale băncii.

La solicitarea de a comenta rezultatele financiare ale activităţii în primul trimestru, preşedintele Moldova Agroindbank a spus că banca nu va reduce ritmurile de dezvoltare, la baza căror stă o echipă profesionistă şi unită de manageri, încrederea clienţilor şi deponenţilor, precum şi sprijinul acţionarilor.

„Pe primul loc în strategia de dezvoltare a băncii noastre noi punem calitatea serviciilor şi produselor, corectitudinea şi transparenţa în toate. Aceasta vizează politica de formare a dobânzilor, proceselor interbancare şi evidenţa fiscală transparentă”, a spus Cebotari.

Potrivit spuselor sale, succesele financiare ale MAIB sunt rezultatul unei activităţi calitative şi productive, care a adus băncii în primele 3 luni ale anului 2015 rezultatul financiar planificat şi aşteptat.

„Aceasta vorbeşte despre stabilitatea Moldova Agroindbank, despre stabilitatea indicilor financiari, ceea ce determină dinamica de dezvoltare pe termen lung, care va oferi numeroşilor clienţi încredere în starea financiară stabilă a băncii”, a conchis preşedintele MAIB, Serghei Cebotari.

(grafic) Diferența dintre ratele de dobândă la credite și depozite crește

0

În anul 2014, coridorul dintre ratele de dobândă la credite și cele la depozite s-a lărgit. Altfel spus, ratele pentru depozitele atrase de bănci s-au redus într-o proporție mai mare decât ratele pentru creditele bancare acordate.

Astfel, în anul 2014, dobânda medie anuală pentru depozitele în monedă națională a fost de 5,73% sau cu 1.5 puncte procentuale mai redusă decât media înregistrată în 2013. Totodată, dobânda medie aplicată pentru credite a fost de circa 11%, cu 1.27 puncte procentuale mai mică decât cea din anul anterior.

În ce privește depozitele și creditele în valută străină, se atestă o scădere anuală a dobânzii pentru depozite de la 4,39% la 4,22% și o creștere a dobânzii pentru credite, de la 7,67% la 7,87%.

Aceste evoluții au determinat ca diferenţa dintre dobânzile la credite şi cele la depozite, indicator numit spread de dobândă, să crească. La începutul anului 2013, în cazul depozitelor şi creditelor noi în valută, diferenţa de dobândă a fost de 2.73 puncte procentuale (p.p.). Această diferenţă a crescut continuu, ajungând în decembrie 2014 la 3.74 p.p.

Sursa: realizat de autor în baza datelor publicate pe bnm.md

Sursa: realizat de autor în baza datelor publicate pe bnm.md

În cazul ratelor de dobândă pentru depozitele şi creditele în lei, diferenţa înregistrată în ianuarie 2013 era de 3.86 p.p., iar la finele anului 2014 spreadul de dobândă a ajuns 4.48 p.p.

Sursa: realizat de autor în baza datelor publicate pe bnm.md

Datele pentru primele două luni ale anului 2015, arată o creștere a ratelor de dobândă pentru depozitele și creditele în lei, diferența de dobânzi ajungând în februarie 2015 la 3.1 puncte procentuale. Totodată, ratele de dobândă la depozitele și creditele în valută au fost într-o tendință de scădere, spread-ul de dobândă majorându-se la aproape 4.0 puncte procentuale.

O creștere a spread-ului de dobândă ar însemna și o creștere a profiturilor băncilor din diferența de dobânzi. Cifrele arată că așa și este. Astfel, în anul 2014, pe întreg sistemul bancar, profitul din diferența de dobânzi a constituit 2,52 miliarde lei sau cu circa 21% mai mare decât în anul 2013. Cel mai mult au crescut profiturile obținute de Banca de Economii, Unibank și FinComBank.

Sursa: realizat de autor în baza datelor publicate pe bnm.md

Pe lângă faptul că spread-ul de dobândă este un indicator care poate să reflecte prin nivelul său cât de îngrijorate sunt băncile în anumite circumstanţe economice riscante, acest indicator arată şi cât de serios băncile îşi iau în considerare rolul de intermediar financiar. Astfel, un spread de dobândă ridicat arată faptul că prioritatea băncilor este obţinerea de profituri din diferenţa de dobândă bonificată (pentru credite) şi cea plătită (pentru depozite). Potrivit experţilor, spread-ul mare indică probleme în sectorul bancar. Aceasta, pentru că băncile acumulează credite neperformante, trebuie să constituie provizioane, ceea ce determină reduceri de profit. Astfel, există un cerc vicios care creează presiune de menţinere a acestui spread.

Asupra ratelor de dobândă aplicate de bănci o anumită  influenţă o are şi Banca Naţională, care prin utilizarea instrumentelor de politică monetară determină băncile să-şi revizuiască dobânzile aplicate. Astfel, potrivit deciziilor restrictive de politică monetară din februarie 2015, menite să stabilizeze situația pe piața valutară, ne putem aștepta la o creștere a ratelor de dobândă la credite și, probabil, într-un ritm mai redus, se vor majora și ratele la depozite.

Autor: Daniela Dermengi

PayPal a lansat opțiunea de a primi bani pentru utilizatorii Internet din Moldova

0

Noutate bună pentru utilizatorii de Internet din Moldova, care vor să vândă bunuri sau servicii online. Începând de acum aceștia pot deschide conturi business pe site-ul PayPal prin intermediul căruia pot primi plăți prin Internet, scrie agora.md.

Informația a fost confirmată de directorul regional PayPal pentru Europa Centrală și de Est, Damien Perillat. Acesta a purtat recent o discuție cu Dumitru Ciorici, director editorial al Interakt.

Damien Perillat a menționat că începând de acum moldovenii pot avea conturi personale, sau business, beneficiind de toate facilitățile oferite de PayPal. Unica limitare, spune el, ar fi faptul că leul moldovenesc nu va fi deocamdată inclus ca și monedă de operațiuni în sistem.

Directorul regional PayPal declară că firma pe care o reprezintă vede în regiune o dinamică pozitivă în ce privește cumpărăturile online, ceea ce deschide drumul pentru mai multe oportunități.

Potrivit lui Perillat, cel mai mare avantaj este faptul că orice moldovean care vrea să vândă ceva, nu mai este dependent de bănci și sistemele lor de plată, comisioane, ci își poate instala sistemul PayPal, utiizat de milioane de oameni din întreaga lume.

Vedeți imagini video de la interviul realizat cu directorul regional PayPal.

Banca Națională a Moldovei va emite 7 noi monede comemorative

0

Guvernul a aprobat lista monedelor care urmează a fi emise în 2015, anunță un comunicat al instituției.

Proiectul de hotărâre prevede ca seria „Personalități” să fie completată cu 2 monede,  dedicate împlinirii a 80 de ani de la nașterea marelui poet Grigore Vieru și 100 de ani de la naşterea actorului de teatru şi film Constantin Constantinov.

Seria „Aleea clasicilor” va fi completată cu o monedă din argint dedicată lui Constantin Stere, al cărui bust se află pe Aleea Clasicilor în Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău.

De asemenea, va fi inaugurată seria „Femei celebre”, care va include monede comemorative dedicate femeilor celebre din diverse domenii, apreciate la nivel naţional şi internaţional. Cu prilejul comemorării a 80 de ani de la naşterea Mariei Bieşu, Primadona Operei Naţionale, vor fi emise monede din argint dedicate celebrei soprane.

Seria „Locaşuri sfinte” va fi completată cu o nouă monedă din argint, care reprezintă un monument istoric şi de arhitectură de o valoare deosebită pentru patrimoniul naţional – Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului, Muzeul Satului, Chişinău.

De asemenea, a fost inaugurată seria nouă – „Conace boiereşti” care va include monumente istorice, arhitecturale şi culturale protejate de stat. Primele monede din această serie vor reprezenta Conacul cu parc dendrologic al lui A.I. Pommer din satul Ţaul, raionul Donduşeni.

Seria de monede „Cartea Roşie a Republicii Moldova” va fi completată cu o monedă care reprezintă broasca-ţestoasă-de-baltă.

Banca Naţională a Moldovei a emis, în perioada 1996-2014, 114 monede jubiliare şi comemorative cu diverse valori nominale şi tematici.