Acasă Blog Pagina 562

BERD va investi 250 milioane euro în 4 bănci sistemice din Grecia

Ca parte a efortului de consolidare a sistemului bancar elen, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) anunță investiții în valoare de 250 milioane euro în 4 bănci sistemice din Grecia, se arată într-un comunicat al instituției. 

Pachetul financiar de susținere pentru recapitalizarea celor 4 bănci cuprinde investiții în valoare de:

  • 70 milioane euro în Piraeus Bank;
  • câte 65 milioane euro în Alpha Bank și Eurobank;
  • 50 milioane euro în National Bank of Greece.

În calitate de acționar, BERD va juca un rol activ cu o atenție sporită către guvernarea corporativă.

Nick Tesseymann, directorul BERD pentru instituții financiare a declarat:

“Recapitalizarea băncilor grecești este un pas esențial către redresarea economiei țării. Acest fapt completează un memorandum de înțelegere între autoritățile elene și Comisia Europeană și va susține restructurarea economică a țării. Cu implicarea noastră, demonstrăm angajamentul nostru de contribuție la acest proces și vom avea un rol activ în calitate de acționari, astfel încât cele 4 bănci să poată furniza din nou resurse financiare în sectorul economiei reale.”

Scopul procesului de recapitalizare este de a consolida baza de capital ale celor 4 bănci sistemice și de a facilita transferul acestora către proprietari privați. Procesul este critic pentru stabilitatea și restructurarea sectorul bancar elen, și țintește să restabilească încrederea deponenților și a investitorilor în aceste instituții financiare, menționează comunicatul BERD.

BCE cere Italiei crearea unei bănci de rebuturi (bad bank). Cauza principală – creditele neperformante.

Creditele neperformante reprezintă încă o provocare serioasă pentru băncile italiene şi trebuie luate în considerare toate instrumentele potenţiale pentru a rezolva problema, inclusiv crearea unei bănci de rebuturi (bad bank), a declarat preşedintele noii agenţii de supervizare bancară (SSM) din cadrul Băncii Centrale Europene, Daniele Nouy, scrie capital.ro cu referire la ANSA.

Problema creditelor neperformante a fost amplificată de o serie de factori, printre care condiţiile economice generale şi disfuncţionalităţile din sistemele de recuperare a datoriilor, a explicat Nouy.

„Trebuie să utilizăm toate instrumentele posibile şi sper că această structură poate deveni funcţională”, a declarat oficialul BCE referindu-se la înfiinţarea unei bănci de rebuturi în care să fie incluse creditele neperformante.

Daniele Nouy a adăugat că băncile italiene trebuie să-şi modifice modelul de afaceri pentru a rezolva problema profitabilităţii scăzute.

Autorităţile de la Roma speră să stimuleze creditarea prin înfiinţarea unei bănci de rebuturi în care să fie incluse creditele neperformante.

„Crearea unei bănci de rebuturi va elibera resursele şi capitalul, deci va fi un semn pozitiv pentru pieţe. Principalele beneficiare vor fi băncile mai mici, deoarece ele au un procentaj ridicat de credite neperformante, iar cerinţele autorităţilor de reglementare sunt acum mai dure”, a apreciat recent Francesco Confuorti, director în cadrul firmei de investiţii Advantage Financial, Milano.

Şi premierul Matteo Renzi a dat recent asigurări că vor fi adoptate măsuri concrete pentru a ajuta băncile italiene să scape de creditele neperformante.

„Măsurile vor ajuta la gestionarea problemei împrumuturilor neperformante de către bănci, care vor fi, astfel, pe picior de egalitate cu creditorii din alte ţări”, a explicat Renzi.

(foto, video) BCE pune de astăzi în circulație noua bancnotă de 20 de euro

Începând cu astăzi, 25 noiembrie 2015, Banca Centrală Europeană pune în circulație noua bancnotă de 20 de euro, anunță site-ul instituției.

Noua bancnotă include un element de siguranță inovator, respectiv o „fereastră-portret” poziționată în hologramă. Atunci când bancnota este privită spre o sursă de lumină, fereastra devine transparentă, redând un portret al personajului mitologic Europa, care este vizibil pe ambele fețe ale bancnotei. Similar noilor bancnote de 5 euro și 10 euro, noua bancnotă de 20 euro include, de asemenea, un „număr verde-smarald” și un portret al Europei în filigran.

Noua bancnotă de 20 de euro este cea de-a treia din seria „Europa” care înlocuiește treptat seria inițială de bancnote euro, introdusă în anul 2002. Bancnota de 5 euro din seria „Europa” a fost emisă în luna mai 2013, iar cea de 10 euro, în septembrie 2014.

“Numerarul a fost, este și va fi în continuare un instrument important de plată. Introducerea noii bancnote de 20 de euro este o dovadă concretă a acestui fapt”, a declarat Yves Mersch, oficialul din conducerea BCE.

Noua bancnotă a fost deja tipărită în număr de 4,3 miliarde de exemplare. Cu trecerea timpului acestea vor înlocui treptat bancnotele din prima serie.

Vedeți în continuare imagini cu noua bancnotă de 20 de euro. Sursa imagini: noile-bancnote-euro.eu

youtube placeholder image

(foto) Moldova Agroindbank a câștigat turneul Open Cupa Presei la futsal 2015

0

Formația Moldova Agroindbank a devenit câștigătoarea din acest an a turneului Open Cupa Presei la fotbal în sală, organizat de Asociația Presei Sportive din Moldova, anunță moldovasport.md.

Competiția, găzduită tradițional de sala polivalentă a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, a reunit echipe de amatori de la instituții media și agenți economici. Cele 8 participante au fost împărțite în două grupe preliminare.

În grupe formațiile au jucat după sistemul circular, după care primele două clasate din fiecare compartiment s-au calificat în semifinale, unde au jucat după sistemul eliminatoriu. Învingătoarele au disputat trofeul, iar echipele pierdante au luptat pentru locul 3.

În meciul decisiv Moldova Agroindbank a surclasat cu scorul de 6-2 lotul de la Prograin. Medaliile de bronz au revenit celor de la Media Sport.

Reprezentanții echipei MAIB au primit și titlurile de cel mai bun jucător al finalei, revenit lui Ogor Nartea, și cel mai bun portar – Vasile Borș.

Componenţa Echipei MAIB la minifotbal: Iurie Gîrlă şi Artur Căldare (antrenori), Igor Nartea (căpitan), Gheorghe Muntean, Sergiu Puiu, Alexandru Paingu, Ştefan Profir, Leonid Bacilo, Sergiu Bortă, Vasile Borş, Ion Rotari, Dumitru Lîsii.

Federația Moldovenească de Fotbal a susținut plenar competiția, asigurînd arbitrajul partidelor, iar echipelor premiante le-a înmânat mingi de fotbal. Asociația Presei Sportive a oferit deținătoarelor locurilor premiante diplome și cupe.

Vedeți în continuare imagini de la finala turneului. Sursa foto: apsm.md

  

  

  

  

  

 

  

Moldindconbank – noul membru al platformei NEXUS de ajutor pentru migranții din Moldova

0

La 19 noiembrie 2015, Moldindconbank a devenit partener al inițiativei NEXUS Moldova – proiect european care ajută moldovenii să-și atingă obiectivele legate de migrație, de la faza dinaintea plecării până la reîntoarcere, printr-o rețea de centre de servicii integrate și orientate pe piață.

La NEXUS Moldova, toți cei care fie vor să plece peste hotare, fie se află deja acolo sau au revenit acasă, pot primi un răspuns într-un mod simplu, gratis și prietenos, iar la Moldindconbank, clienții NEXUS vor primi răspunsuri la întrebările din domeniul financiar și vor putea beneficia de servicii bancare special dezvoltate și lansate pentru migranți.

„Moldindconbank susține inițiativa și misiunea NEXUS Moldova de a informa, instrui și oferi servicii populației, pentru că doar prin eforturi comune vom reuși să facem eficientă migrația, să o reducem chiar, inclusiv să diminuăm riscurile sociale pe care le implică aceasta, stimulînd astfel revenirea în țară a concetăţenilor plecaţi” a declarat dl Leonid Talmaci, preşedintele Comitetului de conducere.

Ca partener, Moldindconbank va asigura suportul informațional și va oferi consultanță tuturor clienților care vor dori să afle mai multe despre:

– oportunitatea de a obține un venit în plus prin deschiderea unui depozit bancar; care sunt tipurile de depozit; suma minimă necesară pentru a deschide un depozit; valuta și termenele de deschidere a depozitelor; condițiile de retragere a banilor înainte de expirarea termenului etc.;

– posibilitatea de a asigura bunurile mobile, imobile; în ce constă asigurarea de accidente sau sănătate; ce înseamnă bancassurance etc.;

– modalitățile de a trimite bani acasă și diversitatea sistemelor de remiteri de bani, tipurile lor, tarifele percepute la expedierea banilor etc.;

– oportunitatea de a primi plăţile sociale pe un card bancar precum și avantajele unui card bancar;

În același timp, Moldindconbank va oferi consiliere și comunicare în materie de creditare și anume:

– care sunt tipurile de credite; care sunt termenele de rambursare și modul de calculare al dobânzii etc.;

– tipurile de credite ce pot fi oferite pentru inițierea unei afaceri mici sau mijlocii;

– cum se face o planificare financiară pentru o mai bună gestionare a bugetului familial.

Toți clienții NEXUS Moldova vor beneficia gratuit de suport calificat și asistență individuală în toată rețeaua de subdiviziuni Moldindconbank și vor primi răspunsuri exhaustive la întrebările adresate.

Mai multe informaţii despre pachetul de servicii pentru migranţi pot fi accesate pe saitul Băncii – www.micb.md/servicii-pentru-migranti

Start reducerilor! Numai la FinComBank poți găsi cea mai mică rată de 0,99% la creditele de consum

0

În preajma sărbătorilor de iarnă pentru a aduce căldura și miracolul acestor sărbători cât mai aproape păstrăm tradiția și dăm start reducerilor.

Vă așteptăm de astăzi până pe 31 ianuarie în orice sucursală FinComBank, pentru a beneficia de reduceri maximale. În această perioadă banca pune la dispoziţia clienţilor, persoane fizice, reduceri la rata dobânzii la creditele de consum Express.

În perioada promoţională, la creditele Express pentru nevoi personale, banca oferă o rată a dobânzii de doar 0,99% pentru prima şi ultima lună a creditului. Astfel, cei care îşi doresc demult o vacanţa la munte cu familia sau o locuinţă renovată de sărbători, mobilă, electrocasnice pentru mai mult confort, îşi pot îndeplini dorinţele accesând acest produs la reducere şi fără gaj.

Sărbătorile încep la FinComBank cu reduceri maximale, alege suma potrivită și vezi-ți visul împlinit sau fă-i fericiți pe cei dragi.

FinComBank îşi propune să devină un partener de încredere pentru clienţii săi şi să le pune la dispoziţie cele mai bune produse financiare şi recomandări. Prin reţeaua sa de sucursale deschise în toată ţara, banca oferă o gamă bogată de produse şi servicii pentru toate categoriile de clienţi: persoane fizice, întreprinderi micro, mici şi mijlocii.

*Pentru un credit de 50.000 lei, pe termen de 36 luni plata lunară a creditului constituie 1.997,07 lei. Dobânda anuală efectivă este de 24,17%, iar valoarea totală plătibilă (suma creditului + toate costurile aferente) este de 71.081,39 MDL.

Pentru mai multe informaţii contactaţi-ne:

FinComBank S.A.,

mun. Chişinău, str. A. Puşkin, 26

Теl.: (+373-22) 269-885

E-mail: [email protected]

Web site: www.fincombank.cоm

Facebook – www.facebook.com/pages/Fincombank-SA

 

 

Noi credem în visele şi în proiectele tale, oricare ar fi elehttp://fincombank.com/promo_151_ru/

Posted by Fincombank S.A. on Monday, November 23, 2015

Burse de Merit – pentru cei mai buni studenţi ai ţării – cu suportul financiar al Moldova Agroindbank

0

Centrul de Informaţii Universitare anunţă concursul Burse de Merit – anul de studii 2015-2016, pentru cei mai buni studenţi ai ţării, organizat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul financiar al BC Moldova Agroindbank SA şi al companiei Orange Moldova. Cei mai buni studenţi şi masteranzi vor beneficia de 50 de burse în valoare de 12000 lei fiecare.

La concurs pot participa cetăţeni şi rezidenţi ai RM, cu vârsta maximă de 30 ani, studenţi de la ultimul an de studii (cu frecvenţă la zi, ciclul licenţă – anul absolvirii 2016), studenţii – masteranzi de la primul an de studii (cu frecvenţă la zi, care şi-au continuat studiile de Masterat imediat după absolvirea ciclului Licenţă), de la toate specialităţile, care îşi fac studiile la una din instituţiile universitare din RM, precum şi studenţii, care urmează programe de studii integrate, cu frecvenţă la zi (la specialităţile Medicină, Sănătate Publică, Farmacie, Stomatologie şi Medicină Veterinară – de la ultimul şi penultimul an de studii, iar la specialitatea Arhitectură – anii de studii IV şi V). Toţi candidaţii trebuie să facă dovada atît a unei reuşite academice, avînd media notelor pentru toţi anii de studii nu mai mică de 9 – domeniile ştiinţelor social-umaniste, 8,5 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice şi 8 – în cazul studenţilor cu dizabilităţi şi/sau orfani, cît şi a implicării active în activităţi curriculare şi extracurriculare.

Nu sunt eligibili programului Burse de Merit 2015: studenţii, care au beneficiat/ beneficiază de burse în cadrul altor concursuri sau programe, anunţate în anul calendaristic 2015; studenţii care au absolvit un ciclu Licenţă şi/sau Masterat şi, la moment, urmează o a doua Licenţă sau un al doilea Masterat; studenţii înmatriculaţi la USMF, care urmează rezidenţiatul şi secundariatul clinic; studenţii, care au beneficiat de Burse de Merit în ediţia 2014 a programului.

Concursul constă din 2 etape de selecţie a candidaţilor, în baza dosarelor depuse şi a unui test de cultură generală. Dosarele admise pentru concurs vor fi examinate de către Consiliul de Experţi Independenţi nominalizat în cadrul programului.

Informaţii suplimentare, precum şi formularul de aplicare pot fi găsite pe www.eac.md şi la sediul Centrului de Informaţii Universitare din mun. Chişinău, str. A. Puşkin 16, tel: (022) 221172, 221167, 068220072.

Sponsori: BC Moldova Agroindbank SA şi compania Orange Moldova.

Parteneri: Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova şi Agenţia de publicitate Kim Art.

Parteneri media: Revista Săptămîna, Cotidianul Timpul, Ziarul de Gardă şi Agenţia de presă IPN.

Programul Burse de Merit a fost lansat în anul 1996 la iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extracurriculare ale studenţilor din Moldova. Din anul 2001 această iniţiativă este susţinută de BC Moldova Agroindbank, iar din 2004 – şi de compania Voxtel, acum devenită Orange Moldova. Din anul 2003 concursul Burse de Merit este organizat de către Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova. Pe parcursul celor nouăsprezece ediţii ale programului peste 4500 de studenţi au aplicat acestui concurs, dintre care 1230 de studenţi au beneficiat de Burse de Merit, iar festivitatea de decernare a lor a devenit un eveniment remarcabil în viaţa universitară din Moldova.

(grafic) Evoluția soldului depozitelor persoanelor fizice în ultimele 12 luni: Cum a absorbit piața depozitele celor 3 bănci lichidate?

0

Banca Națională a Moldovei a publicat informația privind portofoliul de depozite al băncilor comerciale la sfârșitul lunii octombrie a anului curent (2015). Astfel, la 31.09.2015 soldul depozitelor persoanelor fizice totaliza 34,6 miliarde lei: 15,5 miliarde lei formează depunerile în moneda națională și echivalentul a 19,1 miliarde lei – cele în valută.

Privind la tipul depozitelor remarcăm că 28 miliarde lei reprezintă depozitele la termen cu dobândă, ceea ce reprezintă 81% din totalul depozitelor. Restul depunerilor fiind: depozite la vedere fără dobândă (2,95 miliarde lei), depozite la vedere cu dobândă (3,6 miliarde lei) și depozite la termen fără dobândă (24,7 milioane lei).

De remarcat este faptul că acest raport este primul de acest gen în care lipsesc băncile cărora BNM le-a retras licența recent – Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Octombrie 2014 vs octombrie 2015

Privind înapoi și comparând datele cu luna octombrie a anului precedent (2014) observăm că soldul total al depozitelor acestor 11 bănci depășea 27,3 miliarde lei, iar Banca de Economii împreună cu Banca Socială și Unibank – 6,85 miliarde lei (la 31.10.2014).

Soldul depozitelor în lei pentru băncile care activează în continuare s-a majorat cu 2,37 miliarde lei. Cea mai mare creștere se observă la Moldindconbank (+1,42 miliarde lei), Moldova Agroindbank (+483 milioane lei) și Mobiasbancă GSG (+257 milioane lei).

În privința depozitelor atrase în valută remarcăm o creștere cu 4,85 miliarde a soldului în valoare absolută. Cele mai mari creșteri ale soldului depozitelor persoanelor fizice în valută se atestă la Moldova Agroindbank (+2 miliarde lei), Moldindconbank (+888 milioane lei) și Mobiasbancă GSG (+674 milioane lei).

Putem spune cu fermitate că de pe urma lichidării Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, în cazul depozitelor populației, cel mai mult au beneficiat Moldova Agroindbank, Moldindconbank și Mobiasbancă GSG, care și-au îmbunătățit vizibil portofoliul pe parcursul ultimelor 12 luni.

Vedeți în continuare grafice și tabelul ce ilustrează evoluția portofoliului de depozite acceptate de la persoane fizice ale băncilor comerciale din țară.

UE va spori controalele asupra cardurilor pre-paid, remiterilor de fonduri și monedelor digitale precum bitcoin

Uniunea Europeană va crește controalele asupra cardurilor pre-paid, remiterilor de fonduri și monedelor digitale precum bitcoin, în încercarea de a limita finanțarea terorismului după atacurile de la Paris soldate cu 129 de morți și 350 de răniți, transmite Agerpres cu referire la Reuters. 

Miniștrii europeni reuniți recent în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) au căzut de acord să extindă controalele asupra mijloacelor de plată care pot fi derulate anonim și în consecință ar putea fi utilizate de organizațiile teroriste pentru a finanța atacurile.

Miniștrii au cerut Comisiei Europene, Executivul UE, „să întărească controalele asupra metodelor de plată non-bancare precum plățile electronice/anonime, remiterile de fonduri, transportatorii de numerar, monedele virtuale, transferul de aur și metale prețioase și cardurile pre-paid în linie cu riscurile pe care le prezintă”, se arată în comunicatul comun difuzat la sfârșitul reuniunii. De asemenea, miniștrii au cerut Comisiei să prezinte propuneri cu privire la modul în care pot fi crescute controalele asupra acestor mijloace de plată.

Reuters precizează că remiterile de fonduri și companiile care transportă numerar au fost incluse și ele în versiunea finală a comunicatului în timp ce nu erau incluse într-o versiune anterioară. Textul final cere de asemenea controale mai eficiente asupra comerțului ilicit cu bunuri culturale, în încercarea de a opri vânzarea de opere de artă jefuite.

Comisia Europeană derulează deja analize de risc asupra mai multor metode de plată care ar putea fi utilizate pentru finanțarea terorismului și spălarea de bani.

„Printre sectoarele analizate, utilizarea monedelor virtuale va fi un subiect care va beneficia de o atenție specială”, a declarat un oficial al Comisiei Europene.

Bitcoin, care există doar în formă digitală, poate fi folosit pentru a transfera bani rapid și în mod anonim oriunde în lume, fără a fi necesară o verificare din partea unui terț. Cardurile pre-paid includ toate cardurile de plăți care pot fi încărcate cu fonduri și utilizate pentru achiziționarea de bunuri și servicii.

(grafic) Top bănci după mărimea profitului înregistrat la 31.10.2015

0

Banca Națională a Moldovei a publicat informația privind contul de profit sau pierdere al sectorului bancar la data de 31 octombrie 2015. Astfel, în perioada ianuarie – octombrie a anului curent, sistemul bancar al Republicii Moldova a generat un profit cumulat de 1,53 miliarde lei.

De remarcat este faptul că acesta este primul raport de acest tip din care lipsesc cele 3 bănci (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) cărora BNM le-a retras licența la 16 octombrie.

Dacă să comparăm cu anul precedent (2014), profitul total pe sistem a crescut cu 71%. La 31 octombrie 2014 acest indicator înregistra valoarea de 894,7 milioane lei.

Liderul la 31.10.2015 la capitolul profit este Moldova Agroindbank, înregistrând valoarea de 408,4 milioane lei. MAIB este urmată de către Moldindconbank cu un profit raportat în mărime de 375,4 milioane lei și VictoriaBank – 255 milioane lei.

În continuare în clasament urmează Mobiasbancă Groupe Societe Generale (212,9 milioane lei), ProCredit Bank (65,6 milioane lei), Energbank (59,5 milioane lei), FinComBank (53,8 milioane lei) și Eximbank Gruppo Veneto Banca (48,1 milioane lei).

Clasamentul profitabilității este încheiat de către BCR Chișinău (23,4 milioane lei), Comerțbank (18,4 milioane lei) și EuroCreditBank (10,3 milioane lei).

Astfel, observăm că nici una din cele 11 instituții financiare nu a raportat pierderi după 10 luni de activitate în anul curent.

Rezultatele financiare ale tuturor băncilor din țară le puteți vedea în graficele ce urmează. De asemenea vedeți graficul ce prezintă comparația rezultatului financiar dintre 2014 și 2015.