Decizia a fost luată astăzi, 25 februarie 2016, la ședința Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei, anunță un comunicat de presă al instituției.
De asemenea se vor reduce cu 0,5 puncte procentuale (p.p.) ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight.
Deciziile luate de Comitetul executiv al BNM astăzi, 25.02.2016:
“1. Se diminuează rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 0.5 puncte procentuale, de la 19.5 pînă la 19.0 la sută anual.
2. Se diminuează ratele de dobîndă:
- la creditele overnight cu 0.5 puncte procentuale, de la 22.5 pînă la 22.0 la sută anual;
- la depozitele overnight cu 0.5 puncte procentuale, de la 16.5 pînă la 16.0 la sută anual.
3. Se menţine norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă la nivel de 14.0 la sută din baza de calcul.
4. Se menţine norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 35.0 la sută din baza de calcul.”
Următoarea ședinţă a Comitetului executiv al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe data de 31 martie 2016.
