Acasă Blog Pagina 542

Serghei Cebotari (MAIB): “În forţă pentru noi realizări!”

0

În acest an Moldova Agroindbank sărbătorește ce-a dea 25-a aniversare. Este o cifră importantă pentru țara noastră tânără. De-a lungul istoriei sale, necâtând la instabilitatea economică, și crizele continue, banca a reușit să-și întărească poziția de lider al sectorului bancar. Raportul financiar pentru anul precedent (2015) demonstrează că actuala conducere a băncii nu are de gând să se oprească la cele obținute deja. Despre calea spre succes pe care a urmat-o Moldova Agroindbank, Serghei Cebotari, Președintele Comitetului de conducere al băncii, povestește într-un interviu acordat revistei Business Class.

Business Class: Domnule Cebotari, în acest an Moldova Agroindbank împlinește 25 de ani. Pentru o persoană, aceasta este vârsta când ea înțelege ce vrea de la viață și cum să obțină ceea ce dorește. Se poate de spus acest lucru despre banca Dvs.?

Serghei Cebotari: Despre bancă se poate de spus mai multe. O pătrime din secol în condițiile statului nostru tânăr este un termen mai mult decât suficient pentru a se impune pe piață și de a crea premize pentru o creștere stabilă în viitor. La începutul istoriei sale Moldova Agroindbank a fost preponderent o bancă agrară. Pe parcurs banca și-a diversificat produsele și serviciile oferite și astăzi MAIB este o instituție financiară universală care oferă servicii financiare clienților din toate categoriile: persoanelor fizice și juridice ce își desfășoară activitatea în diferite sectoare ale economiei naționale. Dar ca un tribut adus istoriei, caracteristica agrară a țării noastre, denumirea Moldova Agroindbank, a rămas. De-a lungul activității noi am aplicat strategia noastră de dezvoltare în diferite condiții economice, atât benefice cât și mai puțin benefice și chiar în situații de criză. De exemplu în anul 1998 când în spațiul CSI bântuia criza economico-financiară, banca noastră a continuat să obțină profit și chiar a lansat unul din cele mai importante proiecte investiționale din portofoliul său – proiectul comun de atragere a investițiilor împreună cu concernul german Südzucker AG. Pînă astăzi Moldova Agroindbank este acționarul companiei Sudzucker Moldova.

Anul 2015 a fost unul deloc ușor pentru sistemul bancar al țării noastre. Dar totuși MAIB și-a lărgit gama de servicii bancare datorită câtorva segmente importante, inclusiv de importanță socială: deservirea conturilor trezoreriale și efectuarea plăților sociale populației, și de asemenea deservirea bancară a serviciilor vamale pe întreg teritoriul țării. Și în aceste condiții deloc simple, banca a funcționat cu un nivel record al profitului. Iar aceasta demonstrează că noi totul facem corect și anticipăm schimbările de pe piață. Desigur, în dependență de evenimentele externe este nevoie ca strategia să fie adaptată, completată cu soluții actuale și includerea de noi mecanisme. Dar de fiecare dată strategia s-a adeverit a fi corectă.

– Fără dubii, banca are cu ce se mândri. Necătând la situația complicată din economie, influența crizelor, echipa MAIB a reușit să aducă banca în primele poziții și pentru mulți ani să rămână lider al sectorului bancar. De ce acest lucru i-a reușit anume Moldova Agroindbank?

– Moldova Agroindbank este o bancă sistemică, conducerea căreia este o mare responsabilitate. Aceasta cade în primul rând pe umerii top managementului. 3 ani în urmă echipa de conducere a fost actualizată, și întinerită în măsura în care să înțeleagă și să implementeze rapid soluții inovative, și totodată să nu facă rău prin creativitatea excesivă. Un factor foarte important îl consider că alegerea în 2013 a noii componențe a Conducerii a fost o continuare a liniei managementului, un pas succesiv în guvernarea corporativă a băncii. Toată echipa actuală a trecut prin școala unică Moldova Agroindbank, toți membrii Conducerii au învățat regulile și valorile MAIB. Eu mă mândresc cu echipa noastră, începând cu membrii Comitetului de Conducere și terminând cu angajații filialelor. Desigur că eu nu stabilesc sarcini concrete fiecărui angajat în parte, dar știu cu siguranță că fiecare din ei este un specialist extraordinar și se descurcă în munca sa.

– Numiți vă rog 5 momente cheie în istoria băncii, care au determinat dezvoltarea de succes a acesteia.

– În primul rând – însuși deschiderea băncii. Moldova Agroindbank a fost creată în baza Agroprombank (URSS). A fost o decizie curajoasă și responsabilă, care a pus bazele istoriei minunate ale MAIB. Aici se poate de inclus și trecerea la moneda națională și toate procesele care au însoțit la stabilirea băncii și a întregii economii naționale.

În al doilea rând – recunoașterea internațională a băncii noastre. În anul 1995 Banca Mondială și Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție (BERD) au recunoscut Moldova Agroindbank drept o bancă stabilă. Tot atunci MAIB a semnat primul acord cu BERD referitor la o linie de credit pentru finanțarea businessului mic și mijlociu. De atunci banca anual își confirmă stabilitatea și recunoașterea internațională, iar ultima confirmare – premiul revistei Global Finance, care a recunoscut Moldova Agroindbank drept una din cele mai bune bănci pe piețele emergente ale Europei Centrale și de Est în 2016.

O etapă importantă în dezvoltarea Moldova Agroindbank consider implementarea unei deserviri specializate a clienților corporativi și cei din sfera retail, ținând seama de necesitățile specifice acestor categorii de clienți. Această idee simplă, dar totodată genială, a pus toate lucrurile la locul lor: mecanismul de deservire lucrează clar și logic și astăzi, datorită acelei reforme. Noi am continuat dezvoltarea experienței divizării clienților în diferite categorii și am implementat-o într-un proiect unic pentru Moldova – Private Banking.

O altă etapă importantă în activitatea MAIB a fost procesul de emitere și deservire a cardurilor bancare: Începând cu primele, pînă la cele create în baza tehnologiilor avansate, inclusiv tehnologiei plăților fără contact. MAIB a fost și rămâne cea mai activă instituție financiară în dezvoltarea culturii plăților fără numerar. Aceasta dintr-o parte, simplifică operațiunile bancare, iar din altă parte – contribuie la transparentizarea fluxurilor financiare pe piață. Eforturile și rezultatele muncii noastre sunt apreciate de partenerii internaționali precum Visa, MasterCard, și American Express – partenerul exclusiv al căruia în țara noastră este anume Moldova Agroindbank.

Tehnologiile inovaționale – viitorul sectorului bancar în lumea întreagă. Odată cu lansarea platformei unice pentru deservirea bancară electronică, crearea așa numitei filiale online MAIB dezvoltă activ toate canalele de deservire la distanță și deservirea de-sine-stătătoare a clienților în bancă. Ceea ce 10 ani în urmă părea imposibil, specialiștii noștri cu succes au implementat, iar consumatorul a reușit să placă.

– Judecând după indicatorii din ultimii ani, necătând la criză, Dvs. nu aveți de gând să vă opriți la cele obținute. Are unde crește Moldova Agroindbank? Care direcții vor fi prioritare pentru Dvs. în viitor?

– Noi vom continua dezvoltarea bankingului înalt tehnologizat – tot mai des clienții preferă astfel de deservire bancară. Lipsa investițiilor în acest domeniu pentru o bancă modernă este egală cu moartea. În același timp noi continuăm să ne respectăm clienții care preferă comunicarea tete-a-tete cu banca. Noi facem tot posibilul ca aceste relații să fie cât mai avantajoase pentru clienți, și din acest motiv efectuăm modernizarea rețelei de filiale, care trebuie să corespundă celor mai înalte niveluri și să mențină starea de confort și siguranță. Și aceasta nu depinde de locația geografică a filialei MAIB – fie ea în centru capitalei sau la un punct vamal îndepărtat – fiecare client este prețios și merită cea mai bună atitudine din partea băncii, deoarece el se deservește la Moldova Agroindbank.

– Economia țării noastre se află în criză. Ce permite băncii să treacă peste aceste provocări actuale?

– Este trist, dar lumea întreagă se confruntă cu o criză economică, inclusiv economia Rusiei cu care este legat businessul multor clienți de-ai noștri. Chiar și țările dezvoltate intră în stagnare, iar fonul general geopolitic devine tot mai agresiv. Dar revenind la începutul discuției, voi spune că chiar și în vremurile de criză Moldova Agroindbank a mers înainte, a crescut activele, a mărit fondurile de rezervă. Acest fapt se datorează culturii înalte corporative a conducerii MAIB, încrederii clienților și nivelului înalt al deservirii acestora. Un factor important – încrederea partenerilor externi, de care beneficiază de-a lungul anilor Moldova Agroindbank. Dovadă acestui fapt este că mai mult de o treime din toate liniile de creditare internaționale, care vre-odată au fost deschise în Moldova de organizațiile internaționale, au fost valorificate prin intermediul băncii noastre. Repet, că este o confirmare a încrederii față de bancă în țară și regiune, ce confirmă caracterul sistemic, standardele clare implementate în colaborare cu consultanții internaționali. Și în cele din urmă spune despre faptul că noi suntem gata pentru noi provocări și noi realizări.

– Banca a mers pe calea implementării tehnologiilor și serviciilor inovaționale. Despre ce merge vorba?

– Anul trecut am început procesul complex de transformare într-o bancă modernă europeană. A început totul cu rebranding, a urmat modernizarea rețelei și trecerea la un nivel înalt al calității deservirii. În situația economică dificilă, acest pas poate fi făcut doar de un jucător puternic, care simte încrederea și susținerea clienților și a societății. Noi în calitate de bancă lider al țării noastre sperăm să corespundem așteptărilor clienților și să menținem nivelul înalt al calității deservirii clienților. Avem de gând să perfecționăm gama actuală de produse și servicii, să dezvoltăm noi tipuri de servicii și neapărat să rămânem o bancă de încredere.

Sursa: material tradus din revista Business Class.

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în dolari SUA (aprilie 2016)

0

Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Moldova pentru depozitele la termen (6, 12 și 24 luni) în dolari SUA (USD), în vigoare la 06 aprilie 2016. În acest clasament nu au fost luate în calcul depozitele destinate unor categorii aparte ale populației (copii, pensionari sau migranți).

Top depozite 6 luni

2,5% – dobândă valabilă pentru depozitele Maestro de la Moldindconbank și Primăvara 2016 de la Victoriabank. Depuneri suplimentare permit ambele oferte: în primele 3 luni (Maestro) și cu excepția ultimelor 2 luni (Primăvara 2016). Retrageri parțiale de mijloace bănești din cont nu permite nici unul din depozite. Rata dobânzii este fixă pentru primele 3 luni în ambele cazuri. Capitalizarea dobânzii este posibilă în cazul ofertei Victoriabank. Sold minim: 100 USD.

2,25% – rata dobânzii anuală oferită de către Moldova Agroindbank (depozitul Clasic). Oferta MAIB nu permite nici depuneri suplimentare, nici retrageri de bani din cont înainte de termen. Suma minimă de constituire – 100 USD.

2% – rata dobânzii oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic+) și Eximbank (depozitele Campagna și Valutario). Depuneri suplimentare de mijloace bănești permite doar depozitul oferit de MAIB. Retrageri parțiale permit depozitele Valutario (în a doua jumătate a termenului, lunar maxim 20% din soldul depozitului la sfârșitul lunii precedente) și depozitul Clasic+. Rata dobânzii este fixă doar la oferta Campagna. Sold minim: 200 USD (Eximbank, depozit Valutario), 500 USD (Eximbank, depozit Campagna) și 10.000 USD (Moldova Agroindbank).

Top depozite 12 luni

3,5% – dobândă oferită de Comerțbank (depozitul Barocco) și Moldindconbank (depozitul Maestro). Depuneri suplimentare (în primele 3 luni) se permit în cazul ofertei Maestro. Retrageri parțiale de mijloace bănești din cont nu permite nici unul din cele 2 depozite. Suma minimă de constituire – 100 USD pentru ambele oferte. Rata dobânzii depozitului Maestro este fixă pentru primele 3 luni.

3,25% – rata dobânzii accesibilă la depozitul Primăvara 2016 (Victoriabank). Acest depozit permite depuneri suplimentare nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni. Retrageri parțiale se permit după 6 luni, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente. Rata dobânzii este fixă pentru primele 3 luni. Sold minim – 100 USD. Este posibilă capitalizarea dobânzii.

2,75% – dobândă valabilă la depozitul Clasic (Moldova Agroindbank). Oferta MAIB nu permite nici depuneri suplimentare, nici retrageri de bani din cont înainte de termen. Suma minimă de constituire – 100 USD.

Top depozite 24 luni

4% – dobândă oferită de Comerțbank (depozitul Barocco), Moldindconbank (depozitul Maestro) și Victoriabank (depozitul Primăvara 2016). Depuneri suplimentare se permit în cazul ofertelor Maestro (în primele 3 luni) și Primăvara 2016 (cu excepția ultimelor 2 luni). Retrageri parțiale de mijloace bănești din cont permite doar oferta Victoriabank – după 6 luni, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente. Suma minimă de constituire – 100 USD pentru toate cele 3 oferte. Rata dobânzii depozitelor Maestro și Primăvara 2016 este fixă pentru primele 3 luni.

3,75% – dobândă oferită de Moldova Agroindbank prin intermediul depozitului Clasic. Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri de mijloace bănești înainte de termen. Suma minimă de constituire: 100 USD.

3,5% – rata dobânzii valabilă la EuroCreditBank (depozitul Standard). Depuneri suplimentare se permit fără limite. Retrageri parțiale sunt posibile cu respectarea condițiilor – suma retrasă nu va depăşi lunar 30% din suma iniţială a depozitului, iar suma rămasă în contul de depozit nu va deveni mai mică decât soldul minim stabilit. Sold minim – 50 USD. Este posibilă capitalizarea dobânzii.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială sau alte opțiuni etc.

Panama Papers: Peste 500 de bănci au înregistrat 15.600 de companii paravan cu ajutorul Mossack Fonseca

Dezvăluirile și documentele date publicității, grupate sub numele Panama Papers, arată că Mossack Fonseca a înființat societăți-paravan pentru bănci din întreaga lume. Mai mult de 500 de bănci, filiale și sucursale au înregistrat aproape 15.600 de companii paravan cu ajutorul Mossack Fonseca, scrie bankingnews.ro cu referire la datele Consorțiul internațional al jurnaliștilor de investigație (ICIJ).

Panama Papers – cea mai mare scurgere de documente din istorie, expune secretele ascunse în firme offshore de lideri mondiali, politicieni, mari corporații internaționale, inclusiv bănci.

Bloomberg a aruncat deja, o privire rapidă prin conturile celor mai mari instituții financiare: băncile mari au cele mai multe companii offshore.

De exemplu HSBC, este cea mai “activă”, cu peste 2.300 de solicitări. În topul băncilor care au apelat la firma de avocatură și consultanță panameză se mai regăsesc Credit Suisse, UBS, Societe Generale și Royal Bank of Scotland.

O referință încrucișată rapidă a conturilor băncilor arată zeci de filiale, asocieri în participație și entități asociate care operează mână in mână.

Italieni au observat prezenta unei liste lungi cu italieni si companii care lucrează cu offshoruri. Documentele analizate de Espresso confirmă că numele a două mari bănci italiene – UniCredit și Ubi Bank – sunt legate de fișierele panameze. Documentele arată numeroase conversații între manageri Mossack Fonseca și managerul băncii Ubi din Luxemburg.

Fișierele secrete spun o poveste complexă. Banca cu sediul la Milano, UniCredit, a avut relații de afaceri in Panama pentru gestionarea a aproximativ 80 de companii offshore.

Deutsche Bank, prima bancă din Germania, este și ea prezentă pe lista investigatorilor. Un purtător de cuvânt al băncii germane a subliniat că “suntem total conștienți de semnificația acestui fapt”.

“În ceea ce privește Deutsche Bank, ne-am îmbunătățit procesul de admitere a clienților, verificăm cu cine facem afaceri și ne asigurăm că directivele noastre, procedurile și sistemul sunt structurate astfel încât să respecte legile și reglementările relevante”, au precizat reprezentanții băncii.

Berenberg Bank a confirmat, de asemenea, că a derulat afaceri cu firme fantomă din străinătate. Prin intermediul unei filiale de gestionare a patrimoniilor din Elveția, Berenberg Bank gestionează conturi pentru companii cu avantaje fiscale, potrivit unui purtător de cuvânt al băncii germane.

“Asta este în consonanță cu normele legale, dar necesită obligația de a acționa cu discernământ din partea băncilor”, a adăugat sursa citată.

Commerzbank a fost, in anii trecuți, implicată în dezvăluiri și, ca urmare a afacerilor sale cu Mossack Fonseca, a decis să plătească o amendă de circa 20 milioane de euro, la fel ca și HSH Nordbank și Hypovereinsbank, scrie ziarul Suddeutsche Zeitung. Commerzbank i-a ajutat pe unii clienți să evite impozitele prin intermediul unei filiale din Luxemburg.

Un purtător de cuvânt al Commerzbank a declarat pentru EFE că banca a închis cazul Luxemburg anul trecut, prin achitarea amenzii.

Există dovezi că băncile își vând deja structurile corporative din aceste zone, pentru a șterge urmele. HSBC Bank din Panama a vândut în 2013, de exemplu. De asemenea, Credit Suisse a vândut recent operațiunile sale din Gibraltar și Monaco.

Panama Papers: 10 bănci care au solicitat cele mai multe firme off-shore pentru clienții lor

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în euro (aprilie 2016)

0

Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Republica Moldova pentru depozitele la termen (6, 12 și 24 luni) în euro (EUR), în vigoare la 05 aprilie 2016. În acest clasament nu au fost luate în calcul depozitele destinate unor categorii aparte de clienți (copii, pensionari sau migranți).

Top depozite 6 luni

2,25% – dobânda anuală oferită de către Victoriabank prin intermediul depozitului Primăvara 2016. Se permit depuneri suplimentare (nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni), retrageri parțiale înainte de termen – nu sunt posibile. Rata dobânzii – fixă pentru primele 3 luni. Sold minim – 100 EUR. Acest depozit oferă posibilitatea capitalizării dobânzii.

2% – rata dobânzii oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic) și Moldindconbank (depozitul Maestro). Depuneri suplimentare (în primele 3 luni) permite depozitul Maestro. Retrageri parțiale nu sunt posibile nici la una din cele două opțiuni. Depozitul de la Moldindconbank are rata fixă a dobânzii pentru primele 3 luni. Sold minim pentru ambele depozite: 100 EUR.

1,8% – dobândă oferită de depozitul Maxima (FinComBank). Acest depozit permite depuneri la cont (cu excepția ultimei luni) și retrageri parțiale (10% până la suma minimă). Suma minimă de constituire – 200 EUR.

Top depozite 12 luni

3% – dobânda anuală oferită de către Victoriabank prin intermediul depozitului Primăvara 2016. Se permit depuneri suplimentare (nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni), retrageri parțiale înainte de termen – sunt posibile după 6 luni, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente. Rata dobânzii – fixă pentru primele 3 luni. Sold minim: 100 EUR. Acest depozit oferă posibilitatea capitalizării dobânzii.

2,8% – dobândă oferită de depozitul Maestro (Moldindconbank). Se permit depuneri suplimentare în cont în primele 3 luni. Retrageri parțiale nu se permit. Sold minim – 100 EUR. Rata dobânzii – fixă în primele 3 luni.

2,75% – rata dobânzii anuală oferită de către Comerțbank (depozitele Gotic și Barocco). Ambele depozite nu permit nici depuneri, nici retrageri. Rata dobânzii fixă – la depozitul Gotik. Sold minim: 100 EUR pentru ambele oferte.

Top depozite 24 luni

3,75% – dobânda anuală oferită de către Victoriabank prin intermediul depozitului Primăvara 2016. Se permit depuneri suplimentare (nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni), retrageri parțiale înainte de termen – sunt posibile după 6 luni, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente. Rata dobânzii – fixă pentru primele 3 luni. Sold minim: 100 EUR. Acest depozit oferă posibilitatea capitalizării dobânzii.

3,5% – rata dobânzii oferită de către Moldova Agroindbank (depozitul Clasic) și Maestro (Moldindconbank). Depuneri la cont permite Moldindconbank (în primele 3 luni). Retrageri parțiale înainte de termen nu permite nici un produs. Suma minimă de constituire: 100 EUR pentru ambele depozite. Rata dobânzii fixă (primele 3 luni) la depozitul Maestro.

3,25% – dobânda anuală oferită de către depozitele Barocco (Comerțbank) și Standard (EuroCreditBank). Depuneri și retrageri de mijloace bănești se permit la produsul oferit de EuroCreditBank. Sold minim: 100 EUR pentru Comerțbank și 200 EUR pentru EuroCreditBank.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială și alte opțiuni.

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în lei (aprilie 2016)

0

Vă prezentăm în continuare cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Republica Moldova pentru depozitele la termen în lei (MDL), în vigoare la 04 aprilie 2016. În acest clasament nu au fost luate în calcul depozitele bancare destinate unor categorii aparte de clienți (copii, pensionari sau migranți).

Top depozite 3 luni

17,5% – dobândă anuală oferită de depozitul Primavera (Eximbank GVB). Nu se permit depuneri sau retrageri din cont. Rata dobânzii – fixă. Suma minimă de constituire – 5.000 MDL.

17% – rata dobânzii oferită de către multiple bănci: Comerțbank (depozitul Gotik), Moldindconbank (depozitul Maestro), Eximbank GVB (depozitul Romantico), EuroCreditBank (depozitul Sigur) și Victoriabank (depozitul Primăvara 2016). Depuneri suplimentare permite doar depozitul Primăvara 2016, cu excepția ultimelor 2 luni. Retrageri parțiale de mijloace bănești nu sunt posibile nici la o ofertă prezentată anterior. Rata dobânzii este fixă la toate opțiunile. Suma minimă de constituire: 1.000 MDL (Comerțbank, Moldindconbank, EuroCreditbank și Victoriabank), 5.000 MDL (Eximbank GVB).

16.5% – dobândă accesibilă la depozitul De primăvară+ (Energbank). Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri parțiale de mijloace bănești. Plata dobânzii – lunar, pe contul de card. Suma minimă de constituire: 10.000 MDL.

Top depozite 6 luni

18% – dobânda anuală oferită de Eximbank GVB (depozitul Campagna) și EuroCreditBank (depozitul Sigur). Depuneri suplimentare se permit în cazul depozitului de la EuroCreditBank. Rata dobânzii este fixă la ambele oferte. Sold minim: 1.000 MDL (EuroCreditBank) și 5.000 MDL (Eximbank GVB).

17,5% – rata dobânzii oferită de către depozitele Meridian (Moldova Agroindbank), Maestro (Moldindconbank), Primăvara 2016 (Victoriabank) și Gotic (Comerțbank). Depuneri suplimentare de bani se permit la MAIB, Moldindconbank (în primele 3 luni) și Victoriabank (cu excepția ultimelor 2 luni). Retrageri parțiale nu permite nici un depozit. Rata dobânzii este fixă pentru toate cele 6 luni în cazul depozitului Gotik, iar în cazul depozitului Maestro și Primăvara 2016 – primele 3 luni. Sold minim: 500 MDL (MAIB) și 1.000 MDL (Comerțbank, Moldindconbank și Victoriabank).

17% – dobândă anuală oferită de către Mobiasbancă GSG (depozitul Platinum Etalon). Nu se permit depuneri sau retrageri de bani din cont. Rata dobânzii – fixă, pînă la 30.06.2016. Suma minimă de constituire – 5.000 MDL

Top depozite 12 luni

18,25% – rata dobânzii accesibilă la Eximbank prin intermediul depozitului Campagna. Nu se permit depuneri și retrageri de mijloace bănești. Sold minim – 5.000 MDL.

18% – rata dobânzii disponibilă la Moldova Agroindbank (depozitul Meridian), Victoriabank (depozitul Primăvara 2016), Moldindconbank (depozitul Maestro) și EuroCreditBank (depozitul Standard). Depuneri suplimentare sunt posibile în toate cele 4 cazuri (oferte). Retrageri parțiale de mijloace bănești se pot efectua la depozitul Primăvara 2016 de la Victoriabank (după 6 luni, maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente) și Standard de la EuroCreditBank (suma retrasă nu va depăşi lunar 30% din suma iniţială a depozitului). Suma minimă de constituire variază de la 500 la 2.000 MDL. Capitalizarea dobânzii este posibilă în cazul depozitelor oferite de Victoriabank și EuroCreditBank.

17,5% – dobândă anuală oferită de către Mobiasbancă GSG (depozitul Platinum Etalon). Nu se permit depuneri sau retrageri de bani din cont. Rata dobânzii – fixă, pînă la 30.09.2016. Suma minimă de constituire – 5.000 MDL

Top depozite 24 luni

18,25% – rata dobânzii accesibilă la Victoriabank (depozitul Primăvara 2016) și Moldindconbank (depozitul Maestro). Depuneri suplimentare de bani se permit în ambele cazuri, cu respectarea unor condiții: în primele 3 luni (Moldindconbank) și cu excepția ultimelor 2 luni (Victoriabank). Retrageri înainte de termen sunt posibile la depozitul Primăvara 2016 (după 6 luni, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente). Rata dobânzii este fixă pentru primele 3 luni la ambele oferte. Capitalizarea dobânzii este posibilă la depozitul oferit de Victoriabank.

18% – dobândă anuală oferită de către Mobiasbancă GSG prin intermediul depozitului Platinum Etalon. Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri parțiale de mijloace bănești. Rata dobânzii – fixă, pînă la 30.09.2016. Suma minimă de constituire – 5.000 MDL.

17,5% – rata dobânzii accesibilă la FinComBank, depozitul De sărbători. Depuneri suplimentare se permit în primele 3 luni, retrageri parțiale de mijloace bănești – nu sunt posibile. Sold minim – 1.000 MDL.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, banca preferată și alte opțiuni.

Cel mai mare grup bancar din Spania va închide 450 de agenții în acest an

Cel mai mare grup bancar spaniol Banco Santander intenționează să închidă 450 de agenții în acest an, adică aproximativ 13% din cele 3.467 agenții pe care le are în Spania, a declarat recent o sursă din apropierea negocierilor cu sindicatele.

Într-un comunicat intern, Banco Santander precizează că măsura vizează în special agențiile care au un personal cuprins între unul și trei angajați. De asemenea, grupul bancar spaniol va moderniza alte aproximativ 350 de agenții mai mari pentru a le înzestra cu ATM-uri moderne, scrie profit.ro cu referire la Reuters și AFP..

Banco Santander nu a comunicat reprezentanților sindicali numărul de salariați afectați de această ajustare însă potrivit sindicatului UGT restructurarea ar urma să duc la eliminare a aproximativ 3.000 de posturi dintr-un total de 25.000.

Spania este una din țările europene cu cel mai mare număr de agenții bancare pe cap de locuitor și multe bănci au în continuare o rețea peste medie de sucursale, chiar și după restructurările adoptate după criza financiară din 2012.

În prezent, însă, băncile spaniole, la fel ca și rivalele lor, se confruntă cu un fenomen de tranziție spre operațiunile online și de mobile banking.

Acționarii Moldova Agroindbank nu au ales un nou consiliu, Adunarea Generală Extraordinară nu a întrunit cvorumul necesar

0

Astăzi, 01 aprilie 2016, a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor BC Moldova Agroindbank SA. 

Ordinea zi a adunării prevedea un singur punct: alegerea unei noi componențe a Consiliului băncii.

Alegerea noului consiliu nu a avut loc din lipsă de cvorum. La adunare s-au înregistrat acționarii și reprezentanții acționarilor ce dețin 498.566 acțiuni sau 48,05% din capitalul băncii.

Conform legislației, pentru a valida și desfășura adunarea generală extraordinară este necesar de 50% + 1 vot din acțiunile băncii.

Astfel, urmează ca banca să anunțe în viitorul apropiat despre desfășurarea repetată a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor la care să fie ales noul Consiliu al Moldova Agroindbank.

Pentru Adunarea acționarilor de astăzi, 01 aprilie 2016, au fost propuse 8 candidaturi pentru funcția de membru al Consiliului Moldova Agroindbank:

  • Victor Miculeț;
  • Valentina Badrajan;
  • Natalia Vrabie;
  • Valentin Bodiul;
  • Anatolie Țurcanu;
  • Vasile Carauș;
  • Serghei Muravschi;
  • Xenofont Fotescu.

Victor Miculeț, Valentina Badrajan și Natalia Vrabie fac parte din actualul Consiliu al MAIB.

BNM a diminuat rata de bază cu 2 p.p., stabilind nivelul acesteia la 17%

0

Decizia a fost luată astăzi, 31 martie 2016, la ședința Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei, anunță un comunicat de presă al instituției.

De asemenea se vor reduce cu 2 puncte procentuale (p.p.) ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight.

Deciziile luate de Comitetul executiv al BNM astăzi, 31.03.2016:

1. Se diminuează rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2.0 puncte procentuale, de la 19.0 pînă la 17.0 la sută anual.

2. Se diminuează ratele de dobîndă:

  • la creditele overnight cu 2.0 puncte procentuale, de la 22.0 pînă la 20.0 la sută anual;
  • la depozitele overnight cu 2.0 puncte procentuale, de la 16.0 pînă la 14.0 la sută anual.

3. Se menţine norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă la nivelul de 14.0 la sută din baza de calcul.

4. Se menţine norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul de 35.0 la sută din baza de calcul.

Următoarea ședinţă a Comitetului executiv al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe data de 28 aprilie 2016.

ProCredit Bank: Avantajele colaborării cu o bancă germană pentru antreprenorii din Republica Moldova

0

Actualmente ProCredit Bank Moldova se poziționează pe locul cinci în sistemul bancar al Republicii Moldova după volumul portofoliului de credite și pe locul șase după mărimea portofoliului de depozite.

În ultimii ani tot mai mulți clienți își încredințează banii băncii ProCredit Bank Moldova – deoarece este printre puținele instituții financiare care asigură continuu transparența completă a structurii acționarilor săi. În condițiile actuale, cunoașterea partenerului financiar devine extrem de importantă.

Un alt fapt, ce confirmă siguranța colaborării cu ProCredit Bank Moldova este acela că fiind parte a unui grup internațional, banca se află sub supravegherea Autorității Federale de Supraveghere Financiară a Germaniei (BaFin and Bundesbank). Autoritatea respectivă urmează reguli stricte în cadrul monitorizării activității instituțiilor financiare. În acest context putem susține că ProCredit Bank Moldova urmează norme mai stricte în ceea ce privește asigurarea securității depozitelor, resurselor creditare, în comparație cu cele prevăzute de legislația națională a Republicii Moldova. Ca urmare, clienții corporativi și clienții persoane fizice, care și-au depozitat mijloacele bănești în ProCredit Bank Moldova pot fi siguri de securitatea acestora.

Din noiembrie 2015, banca oferă clienților săi posibilitatea de a efectua operațiuni cu numerar 24 de ore / 7 zile pe săptămână. Toate subdiviziunile băncii sunt dotate cu Zona 24/7. Acest concept permite partenerilor ProCredit Bank Moldova să se concentreze asupra proceselor importante legate de afacere în timpul orelor de lucru și să rezolve chestiunile financiare într-un moment convenabil lor.

Fiind parte a unui grup internațional ce corespunde criteriilor moderne de siguranță, ProCredit Bank Moldova beneficiază de acces la surse externe de finanțare mai avantajoase. La începutul lunii martie banca a anunțat lansarea programului nou de creditare InnovFin, destinat sprijinirii proiectelor de modernizare in sfera producerii. Bugetul programului este de 20 milioane de euro – o parte a sumei de 250 de milioane de euro fiind acordată grupului ProCredit de către Fondul European de Investiții.

Clienții care beneficiază de credite în cadrul programului InnovFin vor oferi gaj care nu va depăși 50% din suma creditului primit. Restul este garantat de partenerul extern al băncii. În cadrul programului, finanțarea este oferită în condiții favorabile și la rate mai mici. Orice antreprenor poate să obțină acces la fondurile de creditare. Suma creditelor, oferite în cadrul programului InnovFin variază între 25 de mii de euro și 3 milioane de euro.

În martie 2016 ProCredit Bank Moldova a lansat un serviciu nou Flat fee („comision fix”). Este un serviciu unic pe piața Republicii Moldova care prevede achitarea unui comision fix de către clienți care execută transferuri internaționale, independent de suma tranzacției. Mărimea comisionului, este egală cu 25 de euro/25 de dolari SUA, conform valutei operațiunii, dacă transferul a fost efectuat prin intermediul sistemului de deservire Internet Banking.

Serviciul nou este foarte avantajos pentru clienții implicați în activitate economică externă, în special pentru importatori. Suma transferurilor în conturile partenerilor de peste hotare poate atinge 5 mii sau 150 de mii de euro, în ambele cazuri comisionul achitat băncii va constitui doar 25 de euro.

În procesul de elaborare a noului serviciu, ProCredit Bank Moldova a ținut cont de dorințele și necesitățile agenților economici în contextul deservirii la instituții financiare. Astfel, echipa băncii din nou a dat dovada de faptul ca este pregătită mereu pentru a răspunde chiar și celor mai îndrăznețe solicitări a partenerilor săi. Banca are ferma convingere că serviciul dat va atrage mai mulți antreprenori implicați în activitate economică externă care pot deveni clienți activi ai ProCredit Bank Moldova.

Trebuie de menționat că Flat fee este primul produs din pachetul special destinat sprijinirii businessului din Moldova. În viitorul apropiat banca planifică să lanseze și alte instrumente atractive, ce vor include condiții avantajoase oferite clienților săi. Scopul acestora este de a facilita activitatea antreprenorilor și de a micșora cheltuielile financiare de gestionare a afacerii – ambele aspecte fiind extrem de importante, mai ales în contextul crizei, cu care se confruntă agenții economici.

  

Soluțiile unice, noi  implementate pe piața bancară din Moldova de către ProCredit Bank, ce își desfășoară activitatea timp de 10 ani, sunt posibile datorită apartenenței băncii la grupul internațional ProCredit. Având  susținerea din partea fondatorilor din Germania banca se dezvoltă intens an după an, își demonstrează  siguranța, stabilitatea și orientarea către inovare în domeniul bancar. Strategia de dezvoltare a ProCredit Bank Moldova se bazează pe principii urmate de membrii grupului, și implică stabilirea și dezvoltarea relațiilor de parteneriat de lungă durată cu clienții săi. Din acest motiv echipa băncii promovează și respectă cele mai înalte standarde de deservire a clienților business și a persoanelor fizice.

(foto) În sucursalele FinComBank au avut loc evenimente ce țin de educația financiară

0

FinComBank a organizat în cadrul programului „Săptămâna Internațională a Educației financiare”, o mulțime de evenimente cu tematică financiară în perioada 14-22 martie a anului curent.

În aceste zile, specialiștii băncii s-au întâlnit cu elevii de la școlile și liceele din Republica Moldova – la orele Educației financiare, unde sau abordat subiecte care urmăresc formarea unui limbaj financiar și înțelegerea unor noțiuni despre natura banilor, inflație, dobândă, economisire, bancă comercială, bancă națională etc.

Astfel, FinComBank se alătură proiectelor educaționale ale Băncii Naționale a Moldovei, în special proiectului „Săptămâna Internațională a Educației financiare”, care vizează sprijinirea educației financiare în învățământul preuniversitar și universitar.

Pe lîngă lecții de instruire financiară, peste 800 de copii au avut parte de excursii în sucursalele băncii, unde au reușit să vadă cu ochii lor cursul de schimb, să meargă la ghișeu, sa aibă interacțiune directă cu angajații băncii, după care au urmat un şir de întrebări şi răspunsuri. Tinerii au dat dovadă de interes, curiozitate, logică şi dorinţă de a cunoaşte mai multe. Discuţia s-a dovedit a fi una interesantă atât pentru tinerii participanţi, cât şi pentru colaboratorii băncii, care au rămas plăcut surprinşi de entuziasmul tinerilor, de felul de a gândi, de dorinţa de a se implica activ la eveniment. Copiii s-au arătat mulțumiţi de faptul că au primit cunoştinţe şi sfaturi practice, care le vor fi de folos în viaţa zi de zi, iar mulţi dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a-şi aprofunda cunoştinţele în aceasta direcţie pentru a obţine o profesie în domeniu.

Impresii ale participanților la „Săptămâna Internațională a Educației financiare”:

Tatiana Copancean, directorul Filialei  nr.7, mun. Chișinău:

„Vizita elevilor m-a lăsat plăcut surprinsă prin dorinţă lor de cunoaştere şi energie inepuizabilă. Echipa noastră s-a implicat cu mare drag în organizarea acestei întâlniri, în cadrul „Săptămânii Internaţionale a Educaţiei Financiare”, fapt pentru care a fost remunerată de micii exploratori cu întrebări ingenioase şi îmbrăţişări calde la final.”

Diana Ciugureanu, directorul Filialei  nr.16, or. Drochia:

„Educaţia financiară, în special a tinerilor, este o necesitate stringentă a vieţii cotidiene. În condiţiile când totul se modernizează foarte rapid, serviciilor financiar-bancare le revine o parte din ce în ce mai mare în viața noastră, iar tinerii au o necesitate sporită de a căpăta deprinderi de gestionare corectă, planificată a banilor. Am fost plăcut surprinşi de interesul tinerilor faţă de subiectele abordate în cadrul întâlnirii, cât şi de întrebările primite. Majoritatea celor prezenţi au arătat dorinţa de a căpăta cunoştinţe mai aprofundate, invocînd motivul că informaţia primită este una utilă, care îi va ajuta să se orienteze mai eficient în gestionarea finanţelor, iar căpătarea deprinderilor practice e o necesitate pentru a se adapta mai uşor în lumea înconjurătoare. Câţiva dintre participanţi chiar ne-au mărturisit că evenimentul dat i-a făcut să se afirme în decizia de a alege profesii legate de lumea finanţelor.”

Săptămâna internaţională a educaţiei financiare “Global Money Week” este un eveniment organizat de Child and Youth Finance International care se desfăşoară la nivel mondial în a doua săptămână din luna martie a fiecărui an şi se doreşte a fi o campanie de conştientizare a rolului banilor în viaţa de zi cu zi a copiilor şi tinerilor. Scopul acestei iniţiative este educarea financiară a tinerilor prin intermediul unor activităţi interactive şi distractive. În fiecare an comunităţile financiar-bancare, mediul privat, societatea civilă, guvernele din ţările participante sunt implicate în acest proiect internaţional de educaţie financiară care oferă tinerilor resursele, instrumentele şi inspiraţia necesară pentru a-şi croi un viitor mai bun.