Acasă Blog Pagina 204

Banking la altitudine: echipa Moldindconbank a cucerit vârful Ararat

0

La începutul lunii septembrie, o echipă de angajați ai Moldindconbank a cucerit vârful legendar Ararat, aflat la 5.137 m altitudine. Expediția a fost un adevărat test de rezistență și spirit de echipă, demonstrând că perseverența și curajul pot duce la cele mai înalte culmi.

„Această expediție nu este doar o aventură, ci și o dovadă că împreună putem ajunge la cele mai înalte culmi – fie ele munți sau obiective profesionale”, au transmis reprezentanții Moldindconbank în mesajul publicat pe rețelele sociale.

Reușita echipei este privită ca o metaforă a valorilor promovate de bancă – unitate, determinare și ambiția de a atinge noi obiective, profesionale și personale.

Cum să investești în obligațiuni municipale: 7 pași simpli

0

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a publicat un ghid prin care arată cum pot cetățenii să investească în obligațiunile emise de autoritățile publice locale – o oportunitate de a sprijini proiectele comunitare și de a obține randamente sigure.

Procesul este simplificat în șapte pași:

  1. Informarea – urmărești anunțurile oficiale ale primăriilor și CNPF privind emisiunile de obligațiuni.

  2. Analiza prospectului – studiezi documentul aprobat de CNPF, care include valoarea obligațiunilor, dobânda, termenul de rambursare și riscurile.

  3. Depunerea cererii – completezi formularul de subscriere pus la dispoziție de autoritatea locală sau intermediar (bancă, broker).

  4. Plata sumei investite – transferi banii în contul special al emisiunii, conform instrucțiunilor din prospect.

  5. Confirmarea alocării – după închiderea subscrierii, primești dovada oficială a deținerii obligațiunilor.

  6. Încasarea dobânzii – periodic (trimestrial, semestrial sau anual) primești dobânda direct în contul tău.

  7. Recuperarea investiției – la scadență, autoritatea locală îți rambursează întreaga sumă investită.

CNPF recomandă investitorilor să analizeze atent prospectele și contractele înainte de a subscrie, pentru a lua decizii informate și responsabile.

EuroCreditBank lansează depozitul „Infinit”: dobândă de până la 8%

0

EuroCreditBank a lansat un nou produs de economisire destinat persoanelor fizice – depozitul „Infinit”, disponibil în lei, dolari și euro.

Depozitul poate fi constituit pe termene de 6, 13, 25, 36 sau 60 de luni, cu o sumă minimă de deschidere de 1000 MDL, 100 USD sau 100 EUR.

Produsul oferă o dobândă flotantă de până la 8%, calculată zilnic și plătită lunar pe contul curent sau de card. Depozitul poate fi deschis atât la sucursalele băncii, cât și online, prin aplicația ECB.

Clienții care depun sume mai mari beneficiază și de campania promoțională „Economii cu recoltă de premii”, care include bonusuri garantate și tombole cu experiențe speciale.

Țările din UE cu cea mai mică speranță de viață: doar 76 de ani

Țările din Uniunea Europeană cu cea mai mică speranță de viață sunt România și Bulgaria, unde media nu trece de 76 de ani, arată datele Eurostat, citate de Digi24.ro.

În timp ce în România speranța de viață este de 76,6 ani, în Bulgaria coboară la 75,9 ani, mult sub media europeană de 81,7 ani.

În topul clasamentului se află Italia și Suedia, cu 84,1 ani, urmate de Spania (84 de ani). Deși rămâne la coada Europei, România a câștigat totuși un an în plus la speranța de viață față de perioada pre-pandemică.

Rețea de fraudă cu criptomonede destructurată: cinci persoane arestate, prejudiciu de 100 milioane €

O rețea internațională de fraudă cu criptomonede a fost destructurată în urma unor descinderi simultane în cinci țări europene – Spania, Portugalia, Lituania, Bulgaria și România. Cinci persoane, inclusiv liderul grupării, au fost arestate, relatează Digi24.ro.

Potrivit sursei, infractorii au indus în eroare sute de persoane din 23 de state europene, promițând câștiguri rapide din investiții în criptomonede. Aceștia foloseau inițial platforme oficiale, apoi clone ale acestora, transferând banii către conturi proprii.

Anchetatorii au pus popriri pe conturi și au instituit sechestru pe bunuri, în timp ce prejudiciul total se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro. Unele victime au reclamat pierderi individuale de până la 30.000 de euro.

Până la 400.000 MDL pentru proiectele tale, prin Creditul de Nevoi Personale de la ProCredit Bank

0

ProCredit Bank Moldova pune la dispoziția clienților un Credit de Nevoi Personale flexibil și rapid, care oferă până la 400.000 MDL, fără gaj.

Printre avantajele produsului se numără: rată competitivă, aprobare rapidă, posibilitatea de a refinanța alte credite în condiții avantajoase și rambursarea anticipată fără comision.

Pentru mai multe detalii, cei interesați pot apela la numărul 0800 000 10 sau pot aplica direct online pe site-ul oficial al băncii.

Convenția UE privind simplificarea comerțului cu mărfuri: Republica Moldova, invitată să adere

0

Uniunea Europeană a făcut un nou pas în relația cu Republica Moldova. Pe 25 septembrie 2025, Consiliul UE a transmis invitația oficială ca țara noastră să adere la Convenția din 1987 privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri.

Aderarea la acest instrument internațional ar deschide accesul la proceduri vamale mai simple și mai eficiente, cu impact direct asupra competitivității economiei moldovenești și a operatorilor de pe piața locală. Din 1 noiembrie, Republica Moldova va putea depune instrumentul de aderare la Secretariatul General al Consiliului UE.

Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, susține că decizia reprezintă o recunoaștere europeană a transformărilor prin care trece instituția. „Putem construi o vamă modernă, europeană și orientată spre facilitarea comerțului. Este un câștig pentru întreaga economie națională”, a declarat acesta.

Prin integrarea în Convenție, Republica Moldova se aliniază la standardele europene și își consolidează rolul de partener comercial de încredere în regiune.

BT Leasing și Grand Premium fac mașinile electrice mai accesibile: rate fără TVA și economii de până la 20%

0

 Trecerea la un automobil electric devine mai accesibilă prin parteneriatul dintre BT Leasing și dealerul auto Grand Premium. Clienții pot achiziționa în rate orice model electric disponibil, beneficiind de unul dintre cele mai avantajoase produse de leasing de pe piață.

Oferta este valabilă pentru contractele de leasing financiar semnate până la 30 decembrie 2025 și include:

  • Rate fără TVA pe toată durata contractului;

  • Economii de până la 20% din valoarea autoturismului.

Prin campania „Zero emisii la zero dobândă”, BT Leasing MD încurajează trecerea la mobilitate verde, oferind condiții flexibile de finanțare în funcție de avans și perioada de leasing selectată.

Pentru detalii și oferte personalizate, clienții pot contacta consultanții BT Leasing la +373 79 03 11 99 sau +373 798 899 56.

Modelele incluse în promoție sunt disponibile pe site-ul grandpremium.md.

maib și Visa lansează a treia ediție „She’s Next” în Moldova

0

maib, în parteneriat cu Visa, a lansat a treia ediție a programului global She’s Next Empowered by Visa, dedicat sprijinirii femeilor antreprenoare.

Programul este implementat în Moldova din 2023 și a inclus până acum sesiuni de instruire, mentorat și granturi financiare pentru afacerile conduse de femei. În acest an, competiția are loc în premieră sub formatul Elevator Pitch, prin care participantele își vor prezenta ideile de afaceri în fața unui juriu. Cele mai bune proiecte vor beneficia de finanțare pentru dezvoltare.

Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova aproximativ 33,9% dintre afaceri sunt administrate de femei, procent influențat de accesul limitat la finanțare și de responsabilitățile familiale.

În 2025, programului i se alătură și Glia Impact Hub, primul centru de inovație din țară dedicat antreprenoarelor, în calitate de partener operațional.

Inițiativa face parte din eforturile comune ale maib și Visa de a sprijini dezvoltarea mediului de afaceri local și de a contribui la crearea unor oportunități suplimentare pentru femeile antreprenoare.

Credite 100% online: Victoriabank le oferă acces rapid prin Cabinetul Personal

0

Victoriabank vine cu o soluție digitală pentru cei care vor rapiditate și comoditate: credite de nevoi personale disponibile 100% online, prin Cabinetul Personal, fără drumuri și rânduri la bancă.

Tinerii și nu doar ei pot accesa serviciul direct de pe telefon sau computer, beneficiind de:

  • aplicare rapidă – cerere completată în câteva minute;

  • documente minime – doar buletinul de identitate;

  • program non-stop – disponibil 24/7;

  • decizie imediată – răspuns în cel mai scurt timp.

Cu doar câteva clickuri, utilizatorii pot obține finanțarea de care au nevoie pentru proiectele lor personale.

Află mai multe detalii și cum îți faci acces pe credit.victoriabank.md