Acasă Blog Pagina 205

Inegalitatea salarială crește: femeile din Moldova câștigă cu 16% mai puțin

0

Femeile din Republica Moldova câștigă, în medie, cu 16,6% mai puțin decât bărbații, ceea ce le obligă să muncească aproximativ două luni în plus pentru a obține aceeași remunerație, potrivit radiomoldova.md.

Comunitatea internațională marchează pe 18 septembrie Ziua salarizării echitabile, prilej de a atrage atenția asupra diferențelor salariale și de a impulsiona politicile care garantează principiul „plată egală pentru muncă egală”.

Potrivit Biroului Național de Statistică, salariul mediu lunar brut al femeilor, în 2024, a fost de 12.787 lei, față de 15.335 lei în cazul bărbaților. Comparativ cu 2023, diferența s-a adâncit cu un punct procentual.

Cele mai mari decalaje salariale se înregistrează în:

  • informații și comunicații – ~40%;

  • activități financiare și de asigurări – 34%;

  • sănătate și asistență socială – 25,5%.

Există și domenii unde femeile sunt mai bine plătite:

  • servicii administrative și suport – +6,3%;

  • energie, gaze și apă – +3%.

Discrepanțele se manifestă și la nivel teritorial. La Chișinău, salariul mediu este cu 21,2% mai mare decât media pe țară, în timp ce în raioanele Briceni, Glodeni și Râșcani salariile sunt cu 28–33% mai mici decât media națională.

Trei runde de subscrieri prin eVMS în perioada octombrie – decembrie

0

Ministerul Finanțelor a publicat calendarul sesiunilor de subscriere a Valorilor Mobiliare de Stat (VMS) prin platforma eVMS.md pentru perioada octombrie – decembrie 2025.

 Subscrierile se vor desfășura în trei runde:

  • 06 – 15 octombrie;
  • 03 – 12 noiembrie;
  • 01 – 10 decembrie.

În cadrul acestor emisiuni, investitorii vor putea opta pentru obligațiuni cu maturități de 2, 3 sau 4 ani, în funcție de obiectivele lor financiare. Detaliile fiecărei emisiuni vor fi publicate ulterior pe pagina Ministerului Finanțelor și pe platforma eVMS.

Ministerul încurajează cetățenii să utilizeze platforma, care oferă:

  • acces direct la investiții sigure;
  • posibilitatea de a procura VMS fără intermediari;
  • tranzacționare fără comisioane.

Lansată la sfârșitul lunii iulie 2024, platforma eVMS a facilitat până în prezent 9 emisiuni de VMS, cu un volum total al investițiilor de aproximativ 653 milioane lei, realizate prin 6419 tranzacții efectuate de 2309 investitori.

Moldindconbank și Hyundai Moldova facilitează accesul la credite auto direct în showroom

0

Datorită unui parteneriat dintre Moldindconbank și Hyundai Moldova, clienții pot accesa credite auto direct în showroom, fără drumuri suplimentare și cu formalități simplificate.

Potrivit băncii, o agenție Moldindconbank funcționează chiar în interiorul salonului auto, ceea ce permite rezolvarea tuturor procedurilor pe loc. Astfel, cumpărătorii pot pleca acasă în aceeași zi la volanul noii lor mașini.

Showroom-ul Hyundai oferă posibilitatea clienților să descopere modelele disponibile și să acceseze pe loc finanțarea necesară prin creditul auto al Moldindconbank.

Soluție fiscală și bancară într-un singur dispozitiv: Terminal POS Android de la Victoriabank

0

Victoriabank pune la dispoziția afacerilor un terminal POS Android modern, care combină funcțiile unui aparat de casă și ale unui terminal bancar într-un singur echipament compact.

Dispozitivul transmite automat bonurile fiscale către MEV, stochează electronic toate datele și este compatibil cu soluții software pentru o evidență completă a vânzărilor.

Terminalul asigură plăți securizate, are o interfață intuitivă și un design adaptat diverselor spații comerciale. În plus, este dotat cu o baterie de lungă durată, care permite utilizarea pe întreaga zi de lucru.

Mai multe informații pot fi găsite pe victoriabank.md.

11,5 miliarde € pentru extindere: Revolut va crea 10.000 de noi locuri de muncă

Fintech-ul britanic Revolut Ltd. va investi aproximativ 11,5 miliarde de euro la nivel mondial în următorii cinci ani și intenționează să creeze 10.000 de noi locuri de muncă, dublându-și efectivele, transmite AGERPRES.

Compania, care are în prezent 65 de milioane de clienți la nivel global, își propune să atingă pragul de 100 de milioane de utilizatori până la jumătatea anului 2027, precum și să se extindă în peste 30 de piețe noi până în 2030.

Planurile includ investiții majore în piețele cu creștere rapidă: 3,4 miliarde de euro pentru piața britanică, 1 miliard de euro pentru piețele din vestul Europei (în special viitorul hub din Franța) și 500 de milioane de dolari în Statele Unite. Alte regiuni vizate sunt America Latină, Asia-Pacific și Orientul Mijlociu.

„Obiectivul nostru este să creăm o bancă internațională de prim rang”, a declarat Sid Jajodia, director de servicii bancare al Revolut.

Revolut Bank UAB este o bancă europeană licențiată, cu sediul în Lituania, supravegheată de Banca Lituaniei și Banca Centrală Europeană. Lansată în 2015 în Regatul Unit, compania a început cu servicii de schimb valutar și transferuri de bani.

În România, aplicația Revolut avea aproape 4,3 milioane de clienți retail la sfârșitul anului 2024, în creștere cu 28% față de anul precedent.

5,50% anual pentru compania ta, cu depozitul Flexibil de la ProCredit Bank

0

ProCredit Bank propune mediului de afaceri un nou produs – depozitul Flexibil, prin care lichiditățile companiilor pot fi valorificate în condiții avantajoase.

Oferta include:

  1. Dobândă flotantă de 5,50% anual la depozite în MDL, pe o perioadă de 25 de luni;

  2. Comision zero la deschiderea și administrarea contului de depozit;

  3. Plata lunară a dobânzii direct în contul curent;

  4. Siguranță garantată de singura bancă germană prezentă pe piața din Republica Moldova.

Prin acest produs, banca oferă o soluție simplă și sigură pentru ca firmele să-și transforme capitalul disponibil în profit.

Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul ProCredit Bank sau la numărul de telefon 0800 000 10.

Intră în cursa pentru un TV modern cu FinComBank și Visa: premiul pentru seri de neuitat

0

Clienții FinComBank care utilizează cardurile Visa pot participa la o nouă campanie promoțională cu premii atractive.

Potrivit regulamentului, fiecare participant are șansa să câștige un televizor modern, ideal pentru seri petrecute acasă alături de cei dragi.

Pentru a intra în concurs, deținătorii de carduri Visa FinComBank trebuie să efectueze cel puțin 5 tranzacții în valoare de minimum 400 lei fiecare, în perioada 1 septembrie – 15 octombrie 2025, fie în magazine fizice, fie online. Fiecare set de 5 tranzacții asigură o șansă suplimentară la extragere.

Campania își propune să transforme cumpărăturile zilnice într-o experiență plăcută, oferind clienților nu doar produse, ci și emoții și oportunități de a se bucura de premii valoroase.

Detalii complete și regulamentul oficial sunt disponibile pe site-ul FinComBank.

Noi obligații de raportare pentru parcurile IT: dările de seamă IUPT24 și IUPT25

0

Rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației vor trebui să prezinte două noi formulare fiscale – IUPT24 și IUPT25. Potrivit Monitorului Fiscal, Ministerul Finanțelor a supus consultărilor publice proiectul prin care sunt introduse aceste formulare.

Modificările au fost inițiate ca urmare a schimbărilor legislative și a necesității consolidării disciplinei financiare. Noile dări de seamă vor reflecta tranzacțiile cu persoane afiliate, conform cerințelor privind prețurile de transfer și raportarea acestora.

Ce presupun noile formulare?

  • Forma IUPT25 – darea de seamă privind impozitul unic pentru tranzacții cu persoane afiliate, aplicabilă din 1 ianuarie 2026;
  • Forma IUPT24 – darea de seamă pentru tranzacțiile cu persoane afiliate aferente perioadei fiscale 2024, care va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Raportarea va fi prezentată Serviciului Fiscal de Stat până la data de 25 a lunii a șasea după încheierea perioadei fiscale, conform Codului fiscal.

Impactul estimat

Ministerul Finanțelor menționează că introducerea acestor formulare va permite monitorizarea mai eficientă a tranzacțiilor, creșterea transparenței și prevenirea riscurilor de evitare a obligațiilor fiscale.

Propunerile la proiect pot fi înaintate până la 30 septembrie curent.

OTP Bank, alături de importatori și exportatori la IMPEX 2025. Soluții inteligente pentru afaceri internaționale

0

Pe 9 octombrie 2025, la Digital Park din Chișinău, va avea loc evenimentul IMPEX 2025, dedicat companiilor din domeniul importului și exportului.

Reuniunea are ca obiectiv prezentarea unor soluții inteligente pentru dezvoltarea afacerilor internaționale. Participanții vor afla informații utile despre instrumentele bancare care facilitează comerțul internațional, modalități de gestionare a riscurilor comerciale, precum și despre tendințele actuale ale pieței și provocările globale din sector.

OTP Bank se numără printre partenerii evenimentului și își propune să ofere antreprenorilor soluții financiare adaptate nevoilor lor, menite să sprijine creșterea și extinderea pe piețele externe.

Evenimentul se va desfășura începând cu ora 09:00, la sediul Digital Park (mun. Chișinău, str. Mihai Viteazul 15). Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Înscrierile pot fi realizate până la 29 septembrie 2025, prin completarea formularului online.

„Activează 5 G”: modalitatea escrocilor care îți pot fura conturile bancare

0

Escrocii folosesc mesajul de ajutor pentru activarea 5 G, atunci când contactează telefonic utilizatorii, pretinzând că sunt angajați ai operatorilor de telefonie mobilă. Ei cer să modifici setările telefonului sau să reinstalezi aplicația operatorului printr-un link trimis pe SMS, WhatsApp ori Telegram.

Ce cer escrocii?

  • să modifici setările telefonului pentru a „activa 5G”;

  • să instalezi aplicația sau o actualizare folosind un link primit prin mesaje.

Ce riști?
Dacă urmezi aceste instrucțiuni, infractorii pot obține acces de la distanță la telefon, îți pot fura datele sensibile, intra în conturile bancare și chiar iniția transferuri sau contracta credite pe numele tău.

Cum te protejezi?

  • NU accesa link-uri suspecte;

  • NU instala aplicații sau actualizări din surse necunoscute;

  • Verifică orice solicitare direct prin canalele oficiale ale operatorului.

În caz de suspiciune apelează imediat la 112 (Poliția), 022 71 71 71 (banca) sau serviciul de suport al operatorului de telefonie mobilă.