Acasă Blog Pagina 131

Șansă de export: producătorii din Moldova pot intra în programul Retail Ready pentru IKEA România

0

Agenția de Investiții din Moldova a anunțat lansarea procesului oficial de selecție a producătorilor din Republica Moldova pentru o misiune economică dedicată dezvoltării relațiilor comerciale cu IKEA România, în cadrul inițiativei Retail Ready.

Potrivit anunțului, parteneriatul urmărește integrarea producătorilor autohtoni în lanțuri valorice globale și consolidarea capacităților de export ale Republicii Moldova.

Sunt invitate să aplice companiile care produc:

  • mobilă tapițată și mobilă moale;

  • produse din fier forjat;

  • accesorii.

Cerințele menționate includ:

  • capacitate de producție la scară industrială;

  • cifră de afaceri anuală de minimum 5 milioane EUR;

  • sisteme funcționale de management al calității implementate la nivel de companie.

Evaluarea companiilor se face în baza formularului de aplicare, disponibil aici: https://forms.gle/7Fr8aY1jyqsW8K6Z9
Termen-limită pentru aplicare: 13 martie 2026.

Inițiativa Retail Ready este descrisă drept un mecanism structurat de identificare și evaluare a producătorilor din Republica Moldova pentru integrarea în rețele internaționale de furnizori, prin alinierea la standarde operaționale, comerciale și de conformitate cerute de retaileri globali.

Expert: Benzina, cu 2,12 lei/litru peste minimul din decembrie 2025. De ce s-a scumpit

0

Benzina A95 a ajuns la 23,84 lei/litru, cel mai mare nivel din ultimele 12 luni, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat astăzi un preț maxim plafonat. Analiza aparține economistului Veaceslav Ioniță, care explică în rubrica „Minut Economic” că scumpirea față de minimul din decembrie 2025 (21,72 lei/litru) este de 2,12 lei/litru.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, graficul ultimelor 12 luni arată un ciclu clar: în martie 2025 benzina a depășit 24 lei/litru, în decembrie 2025 a coborât la 21,72 lei/litru (cel mai mic nivel din ultimii câțiva ani), iar în martie 2026 a revenit brusc la 23,84 lei/litru.

Economistul descompune majorarea de 2,12 lei/litru în trei componente, exprimate în bani:

  • Politica fiscală: +56 bani/litru. „În fiecare an, acciza la produsele petroliere este majorată. Pe acciză se aplică și TVA”, explică Ioniță, estimând că impactul direct al creșterii accizei din acest an este de aproximativ 56 bani/litru.

  • Prețul petrolului: ~+85 bani/litru. Potrivit expertului, petrolul a urcat de la aproximativ 67 USD/baril spre 80 USD/baril, iar în scenariul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu sunt invocate niveluri de 90–100 USD/baril. Pentru o economie care importă integral produse petroliere, efectul este direct în prețul la pompă — circa 85 bani din creșterea actuală.

  • Cursul valutar: ~+70 bani/litru. Ioniță subliniază că produsele petroliere se cumpără în dolari, dar se vând în lei. În perioade de criză, capitalul se refugiază în dolar, iar în ultimele luni dolarul s-a apreciat în Moldova cu circa 3%, ceea ce adaugă aproximativ 70 bani/litru.

„Cu alte cuvinte, peste 70% din scumpire vine din factori externi, în principal tensiunile geopolitice și reacția piețelor financiare”, notează Veaceslav Ioniță. În cifre, din cei 2,12 lei/litru, 56 bani sunt explicați de factorul fiscal intern, iar restul vine din petrol și curs.

În scenariul în care petrolul rămâne sub 80 USD/baril și cursul valutar se stabilizează, prețul ar putea oscila în jurul nivelului actual, potrivit analizei. Dacă însă petrolul urcă spre 90–100 USD/baril și dolarul continuă să se aprecieze, „nu este exclus să revenim peste 24–25 lei/litru”, avertizează expertul.

16,7 milioane lei pentru 101 companii: ODA raportează start de an cu granturi, garanții și credite pentru afaceri

0

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) anunță că primele două luni ale anului au adus finanțări noi pentru mediul de afaceri, în cadrul programelor de sprijin derulate împreună cu Guvernul și partenerii internaționali.

În această perioadă, au fost debursate 16,7 milioane lei finanțare nerambursabilă pentru 101 companii, iar după lansarea apelurilor din 16 februarie 2026, au fost depuse 242 de cereri în primele două săptămâni, aflate în evaluare.

Accesul la credite a fost susținut prin garanții: 66 de antreprenori au beneficiat de garanții în valoare totală de 55,7 milioane lei, ceea ce a facilitat finanțări de 167 milioane lei pentru extinderea afacerilor.

În paralel, noul mecanism de garantare a portofoliilor de credite a grăbit procesul de acordare a creditelor garantate: 8 antreprenori au primit garanții de circa 5,6 milioane lei, care au deblocat finanțări de 8,2 milioane lei, fără aprobări individuale pentru fiecare dosar.

În cadrul Programului guvernamental 373, 74 de antreprenori au contractat credite de 246 milioane lei pentru proiecte investiționale estimate la 424,2 milioane lei, iar în ianuarie–februarie dobânzile au fost compensate parțial prin plăți totale de 21,6 milioane lei. 

Totodată, prin produsul „FACEM investiții Sustenabile BGK”, au fost aprobate finanțări de 8,1 milioane lei prin bănci pentru 3 companii, destinate unor proiecte de 58,84 milioane lei, axate pe eficiență energetică; de la lansare, totalul finanțărilor aprobate prin acest produs a ajuns la 93,8 milioane lei pentru 51 de antreprenori, pentru proiecte de 206,6 milioane lei.

Pentru a crește accesul la informații despre finanțări, în perioada de referință au fost oferite peste 2200 de consultații, iar sesiuni de informare organizate la Chișinău și în raioanele Sîngerei, Orhei și Drochia au reunit aproape 500 de participanți. Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul oficial și la Centrul de Consultare, la numărul 022 22 57 99.

Expert: De ce creșterea salariilor se vede în statistici, dar nu și în portofel

0

Biroul Național de Statistică (BNS) a anunțat că salariul mediu lunar brut a ajuns la aproximativ 16.355 lei în trimestrul IV 2025, în creștere cu aproape 9% față de anul trecut. Expertul economic Marin Gospodarenco explică însă că diferența dintre cifrele „pe hârtie” și realitatea de zi cu zi rămâne mare, din cauza scumpirilor.

„Biroul Național de Statistică anunță că salariul mediu brut a ajuns la aproximativ 16 355 lei în trimestrul IV 2025, în creștere cu aproape 9% față de anul trecut. Pare o evoluție bună și, într-adevăr, economia produce venituri mai mari. Dar realitatea din buzunarul nostru este mai nuanțată. După ce luăm în calcul scumpirile, salariile au crescut în termeni reali cu doar 1,8%”, arată expertul economic Marin Gospodarenco.

Potrivit acestuia, creșterea reală modestă înseamnă că puterea de cumpărare a salariului s-a modificat foarte puțin, iar percepția oamenilor rămâne că majorarea nu se traduce în economii sau în confort financiar la final de lună.

„Cu alte cuvinte, puterea de cumpărare aproape că nu s-a schimbat. Mulți dintre noi simt exact acest lucru: salariul este mai mare, dar la sfârșitul lunii banii tot nu ajung.”, subliniază Marin Gospodarenco.

În același timp, expertul atrage atenția asupra diferențelor mari dintre sectoare, care creează niveluri de trai foarte diferite în interiorul aceleiași economii și alimentează migrația sau reorientarea profesională. Acesta menționează că în IT veniturile pot depăși 37 de mii de lei, în timp ce în agricultură și HoReCa salariile abia trec de 10–11 mii de lei. În plus, sectorul public nu ține pasul cu cel privat, ceea ce îngreunează păstrarea specialiștilor în instituțiile statului. Totodată, numărul total de salariați crește lent, semn că economia nu generează suficiente locuri de muncă noi.

„Adevărata provocare nu este doar creșterea veniturilor, ci creșterea lor mai rapidă decât prețurile. Până atunci, mulți dintre noi vom continua să simțim că muncim mai mult, câștigăm mai mult- dar trăim cam la fel.”, concluzionează expertul.

Evaluarea FMI confirmă: BNM a gestionat corect presiunile inflaționiste din 2025

0

Banca Națională a Moldovei (BNM) salută concluziile Consiliului Executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI), formulate în urma consultării prevăzute de Articolul IV al Statutului FMI cu Republica Moldova, publicate la finele săptămânii trecute. Acestea reconfirmă rolul BNM ca instituție credibilă, cu politici prudente și eficiente, într-un context economic și geopolitic marcat de incertitudine.

Potrivit acestei evaluări, răspunsul prompt și adecvat al BNM la presiunile inflaționiste generate de șocul energetic din 2025 a contribuit la stabilizarea mediului macroeconomic și la readucerea în 2026 a inflației în intervalul-țintă stabilit de banca centrală, de 5% ± 1,5 puncte procentuale. Această evoluție reflectă eficacitatea cadrului de politică monetară și capacitatea BNM de a reacționa decisiv în fața șocurilor externe.

În același timp, FMI apreciază abordarea prudentă a politicii monetare, evidențiind importanța menținerii unei strategii condiționate de evoluțiile inflației și ale creșterii economice. Această abordare contribuie la consolidarea încrederii în politica monetară și la protejarea stabilității macroeconomice pe termen mediu.

FMI confirmă faptul că sectorul bancar din Republica Moldova rămâne solid. Astfel, măsurile de supraveghere și cele macroprudențiale implementate de BNM au sprijinit menținerea stabilității financiare. FMI menționează monitorizarea atentă a riscurilor asociate creșterii creditării și evoluțiilor de pe piața imobiliară, precum și eforturile continue de consolidare a cadrului de reglementare și supraveghere.

FMI a încurajat consolidarea dimensiunilor ce vizează independența și guvernanța băncii centrale, considerate factori-cheie pentru menținerea credibilității politicilor BNM. De asemenea, FMI a menționat că menținerea flexibilității cursului de schimb și asigurarea unor rezerve valutare adecvate sunt importante pentru absorbția unor eventuale șocuri.

Maib, lider la angajare în 2025: locul 1 național și în categoria banking

0

Maib a fost desemnată Top Angajator în clasamentul wherewework Moldova 2025, obținând locul 1 la nivel național și locul 1 în categoria Bănci.

Potrivit băncii, rezultatul confirmă un mediu de lucru modern, centrat pe oameni, unde angajații sunt încurajați să crească, să inoveze și să contribuie la dezvoltarea bankingului din Republica Moldova. maib mai spune că oferă un ritm de lucru dinamic, orientat spre rezultate și către client, într-un sector aflat într-o evoluție accelerată.

Conform datelor din clasament, angajații maib apreciază în special oportunitățile de dezvoltare, cultura performanței și colaborării, implicarea în proiecte de digitalizare și un mediu modern, orientat spre viitor.

Mai multe despre posturile vacante maib: https://www.maib.md/ro/maib/cariera

MIA Plăți Instant, creată de BNM, devine disponibilă pentru transferuri între companii (B2B)

0

Sistemul MIA Plăți Instant poate fi utilizat, începând de astăzi, 2 martie 2026, de companii, pentru efectuarea transferurilor instant între persoane juridice (Business to Business – B2B), prin canalele de internet și mobile banking puse la dispoziție de prestatorii de servicii de plată.

Noua opțiune reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii naționale de plăți și în sprijinirea mediului de afaceri.

Astfel, companiile pot iniția și primi transferuri în lei moldovenești  24 de ore din 24 și șapte zile din șapte, inclusiv în afara programului de lucru al prestatorilor de servicii de plată, cu decontare în timp real, în câteva secunde.

MIA Plăți Instant este una dintre cele mai utilizate soluții financiare digitale din Republica Moldova. Noua funcționalitate B2B completează serviciile deja disponibile: transferuri instant între persoane fizice, plăți pentru afaceri și plăți pentru servicii publice, consolidând rolul MIA ca infrastructură națională modernă de plăți.

„MIA evoluează permanent, adaugă funcționalități care aduc mai multă flexibilitate și transformă modul în care circulă banii în economie, iar pentru mediul de afaceri acest lucru face diferența. Plățile instant redefinesc modul în care companiile gestionează fluxurile financiare, oferind viteză, eficiență și un avantaj competitiv real. Într-un mediu economic dinamic, MIA este un accelerator al afacerilor și una dintre cele mai vizibile transformări ale ultimilor ani, cu impact direct asupra modului în care oamenii își gestionează finanțele, asupra eficienței operaționale a companiilor și asupra relației dintre instituțiile publice și cetățeni”, a declarat doamna Anca Dragu, guvernatoarea BNM.

Transferurile B2B instant permit decontarea fondurilor în timp real, facilitând gestionarea lichidităților și desfășurarea operațiunilor comerciale fără întârzieri. Acestea pot fi utilizate pentru achitarea facturilor, a avansurilor, deblocarea livrărilor sau alte plăți aferente relațiilor comerciale. Comisionul este de 0,7% din suma transferului, fără a depăși 40 de lei per tranzacție, asigurând astfel costuri clare și predictibile pentru companii.

„Extinderea plăților instant către persoanele juridice optimizează fluxurile financiare, fluidizează relațiile comerciale și reduce dependența de programul de lucru al prestatorilor de servicii de plată, susținând totodată digitalizarea proceselor economice”, precizează guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu,

Sistemul MIA Plăți Instant, creat de Banca Națională a Moldovei, reprezintă un element central al infrastructurii moderne de plăți din Republica Moldova, având un rol major în creșterea eficienței și transparenței tranzacțiilor financiare în lei moldovenești. Evoluția sa confirmă potențialul de a deveni un model de referință pentru digitalizarea plăților în regiune, contribuind la dezvoltarea unui ecosistem financiar mai eficient, mai incluziv și mai bine aliniat la standardele europene.

Sistemul MIA Plăți Instant dezvoltat de BNM a fost lansat la 12 martie 2024 și este utilizat de fiecare al doilea cetățean care deține cel puțin un cont bancar, fapt care confirmă adoptarea rapidă a soluției la nivel național. 

Cât plătești la CNAS dacă te asiguri singur: sumele din 2026

0

Dacă vrei să te asiguri benevol în sistemul public, poți încheia un contract anual cu Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). În 2026, contribuția fixă este 22.878 lei pe an (adică 1.906,50 lei pe lună, dacă îl faci măcar pe o lună), scrie contabilsef.md.

Dacă ești proprietar sau arendaș de teren agricol și lucrezi terenul individual, fără o formă de organizare înregistrată, suma este 5.827 lei pe an (lunar: 485,59 lei în ianuarie–noiembrie și 485,51 lei în decembrie). Potrivit sursei citate, nu ai voie să plătești mai puțin decât 1/12 din aceste sume pe lună.

Dacă ai nevoie, te poți asigura și retroactiv: din 1999, iar pentru cei care lucrează teren agricol individual — din 2009, achitând pentru fiecare an contribuția stabilită pentru 2026. Reține și că plătești contribuțiile la tariful valabil când semnezi contractul: dacă achiți la nivelul lui 2026, dar semnezi contractul în anii următori, vei achita și diferența până la tariful din anul semnării.

Dacă reziliezi contractul, banii achitați nu se restituie, cu o excepție: dacă în perioada contractului ai avut venit asigurat (de exemplu, ai fost angajat), poți cere înapoi contribuțiile achitate pentru perioada în care ai avut deja venit asigurat.

Partea bună este că perioada pentru care plătești prin contract se consideră stagiu de cotizare, deci contează la pensia de vârstă și la ajutorul de deces. În unele cazuri, contractul poate fi semnat și electronic, după procedura CNAS.

 
 

Săptămână grea la Bursa din București: piața a pierdut 4,18%

Bursa de Valori București a încheiat săptămâna 23–27 februarie 2026 pe minus: capitalizarea totală a pieței a scăzut cu 24,7 miliarde de lei (−4,18%), însă interesul la cumpărare și vânzare a fost mai mare decât în săptămâna precedentă.

Potrivit AGERPRES, care citează date publicate de BVB, capitalizarea bursieră a coborât la 565,4 miliarde lei, de la 590,2 miliarde lei în perioada 16–20 februarie 2026.

Cu toate acestea, tranzacțiile cu acțiuni au urcat la 662,2 milioane lei, față de 492,8 milioane lei cu o săptămână înainte.

Cea mai „agitată” zi a fost vineri, 27 februarie, cu un rulaj de peste 192,4 milioane lei, iar cea mai slabă a fost miercuri, 25 februarie, cu 99,4 milioane lei.

Indicele BET, principalul indicator al bursei, a închis săptămâna la 28.112,34 puncte.

Pe lista celor mai tranzacționate companii, Banca Transilvania a fost lider, cu schimburi de 195,6 milioane lei, iar acțiunile au scăzut cu 3,42%. Au urmat OMV Petrom (rulaj 91,7 milioane lei, −7,52%) și Hidroelectrica (rulaj 47,1 milioane lei, +5,23%).

La capitolul evoluții puternice, cele mai mari creșteri au fost raportate de Energopetrol (+46,67%), Grupul Industrial Electrocontact (+11,46%) și Romcab (+10,14%). În același timp, cele mai mari scăderi au fost la Societatea de Construcții Napoca (−22,22%), Simtel Team (−21%) și Armătura (−15,18%).

IMM-urile din Telenești, invitate la o sesiune despre acces la finanțare

0

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) invită antreprenorii din Telenești și raioanele învecinate la evenimentul „Acces la finanțare: oportunități reale pentru antreprenorii din Moldova”, unde vor fi prezentate programele de suport și finanțare disponibile pentru dezvoltarea afacerilor, potrivit anunțului instituției.

Participanții vor afla detalii despre programele ODA, condițiile și criteriile de eligibilitate, instrumentele de suport pentru IMM-uri și vor putea beneficia de discuții individuale și consultări.

Evenimentul are loc pe 3 martie 2026, între 10:00 și 11:30, la Telenești, str. 31 august, 9.

Înscrierea se face prin formularul online: completează aici.