Acasă Blog Pagina 121

Piața asigurărilor a crescut în 2025, dar profitul companiilor s-a prăbușit

0

Societățile de asigurări din Republica Moldova au încasat în 2025 prime brute subscrise de 3,35 miliarde de lei, cu 3,1% mai mult decât în 2024, însă profitul înainte de impozitare s-a redus de peste patru ori, arată datele Biroului Național de Statistică.

În același timp, companiile au plătit despăgubiri și indemnizații de asigurare în sumă de 1,49 miliarde de lei, în creștere cu 16,3% față de anul precedent. Veniturile totale ale asigurătorilor au ajuns la 5,73 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au urcat la 5,64 miliarde de lei, cu un ritm mai rapid decât veniturile.

Pe segmente, cea mai mare creștere a primelor brute subscrise a fost înregistrată la asigurările de incendiu, alte calamități naturale și alte asigurări de bunuri, unde avansul a fost de 21%. Au crescut și primele la CASCO, cu 14,2%, precum și la asigurările de sănătate, cu 6,4%.

În schimb, la asigurările de răspundere civilă auto, primele brute subscrise au scăzut cu 4,6%, până la 1,6 miliarde de lei, deși despăgubirile plătite pe acest segment au crescut cu 26,1%.

Datele BNS mai arată că profitul înainte de impozitare al asigurătorilor a coborât la doar 83,1 milioane de lei în 2025, față de 349,5 milioane de lei în 2024. Asta înseamnă că presiunea din cheltuieli și din despăgubirile achitate a fost mult mai mare decât ritmul de creștere al afacerilor.

Amendă de peste 544 de mii de lei aplicată de BNM unei bănci. Ce nereguli au fost depistate

0

Banca Națională a Moldovei a aplicat o amendă de 544.768,09 lei pentru BC „EuroCreditBank” S.A., în urma unor încălcări constatate în domeniul guvernanței interne, gestiunii riscului TIC și securității informației, dar și al administrării activității băncii.

Potrivit informațiilor publicate de BNM, deficiențele vizează, între altele, modul de organizare a unor ședințe ale organului de conducere, gestionarea necorespunzătoare a unor soluții interne ale băncii, aspecte ce țin de gestiunea insuficientă a riscului de credit, dar și neasigurarea îndeplinirii integrale a unor măsuri de supraveghere dispuse după controalele precedente.

Totodată, Banca Națională a aplicat avertismente scrise pentru Oleg Holban, Iurii Cataraga, Eugeniu Cozaru și Oleg Glivinschi, pentru încălcări legate de guvernanța internă și gestionarea riscului TIC și a securității informației.

BNM precizează că, în pofida sancțiunii, EuroCreditBank activează în regim normal și continuă să presteze toate serviciile, inclusiv cele legate de depozite, creditare și decontări.

Hotărârea privind sancțiunea a fost contestată de bancă și de o persoană, prin depunerea unei cereri prealabile la Comitetul executiv al BNM. După examinare, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

O nouă oportunitate la Victoriabank: post deschis pentru Manager Relații Clienți IMM

0

Victoriabank recrutează pentru funcția de Manager/Manageră Relații Clienți IMM în Chișinău, o oportunitate pentru persoanele care își doresc să crească profesional în banking și să lucreze direct cu clienții din mediul de afaceri.

Potrivit anunțului publicat de bancă, persoana selectată va oferi consultanță clienților persoane juridice, îi va sprijini în obținerea unui credit și va gestiona portofoliul de clienți IMM. Totodată, rolul presupune participarea activă la atingerea obiectivelor de vânzări și menținerea unei relații profesioniste cu clienții.

Victoriabank spune că este în căutarea unor colegi motivați și ambițioși, care dau dovadă de inițiativă, proactivitate și responsabilitate în activitatea de zi cu zi.

Banca pune accent și pe beneficiile oferite angajaților, printre care se numără traininguri și oportunități de dezvoltare profesională, prime de performanță, primă de vacanță și de sărbători, bonus pentru recomandarea unui angajat, cafea și prânz gratuite, reduceri la produsele și serviciile bancare, dar și zile libere pentru evenimente speciale.

Victoriabank subliniază că oferă un mediu de muncă sigur și respectuos, în care dezvoltarea personală și profesională rămâne o prioritate.

Cei interesați de această oportunitate pot consulta detalii și aplica pe pagina de cariere a băncii, aici.

Scumpirile la carburanți continuă: gazul petrolier lichefiat ajunge la 16 lei pe litru la unele stații

0

După benzina și motorina care s-au scumpit în ultimele săptămâni, a început să crească puternic și prețul gazului petrolier lichefiat (LPG) în Republica Moldova, care a ajuns la peste 15,5 lei pe litru la unele stații și chiar la 16 lei pe litru la altele, scrie mold-street.com.

Potrivit sursei, dacă la sfârșitul lunii februarie un litru de LPG costa mai puțin de 13 lei, pe 10–12 martie prețul urcase deja la 13,40–13,60 lei, iar pe 22 martie a depășit 15,50 lei la stațiile celui mai mare distribuitor.

În doar trei săptămâni, LPG-ul s-a scumpit pe piața locală cu peste 23%, iar reprezentanții companiilor spun că majorările ar putea continua.

Scumpirea este explicată prin epuizarea stocurilor vechi și prin creșterea puternică a prețului de import. Conform datelor citate de sursă, prețurile propanului și butanului au crescut semnificativ în ultima săptămână, iar prețurile regionale la LPG se apropie de 1.000 de dolari pentru o tonă, cu aproximativ 50% mai mult decât în urmă cu o lună.

În plus, traderii avertizează că în aprilie LPG-ul ar putea fi și mai scump, pe fondul majorării puternice a prețurilor combustibilului de bunker și al costurilor de asigurare pentru nave.

Pe piața produselor petroliere din Republica Moldova, LPG-ul are o cotă de aproximativ 6%, mult sub motorină, care deține circa 73%, și benzină, cu aproximativ 21%.

Noi rate de referință la OTP Bank din 1 aprilie: ce credite sunt vizate

0

OTP Bank anunță că, începând cu 1 aprilie 2026, intră în vigoare noi valori ale unor rate de referință aplicate anumitor credite acordate din resursele băncii.

Este vorba despre CME TERM SOFR/EURIBOR, cu periodicitate de modificare lunară, pentru creditele acordate din resursele OTP Bank, precum și despre DEP 6-12M, cu periodicitate de modificare trimestrială, pentru creditele oferite în cadrul Programului de stimulare a investițiilor „373”.

Banca amintește că aceste rate de referință sunt variabile și se modifică automat, conform condițiilor prevăzute în contractul de credit. Asta înseamnă că, pentru clienții care au unul sau mai multe credite cu dobânda legată de aceste rate, costul creditului poate fi actualizat odată cu intrarea în vigoare a noilor valori.

Noile rate de referință pot fi consultate pe pagina oficială a băncii, aici.

OTP Bank le recomandă clienților vizați să se adreseze la sucursala unde sunt deserviți pentru a ridica noul grafic de rambursare, generat după modificarea ratei de referință.

Grant de 12,9 milioane de euro pentru Moldova: ce proiecte ar urma să fie finanțate

0

Republica Moldova ar putea beneficia de un grant de 12,9 milioane de euro din partea Germaniei pentru implementarea a patru proiecte prioritare, după ce Comisia parlamentară pentru politică externă a aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor asupra unei înțelegeri între guvernele celor două state.

Potrivit informațiilor prezentate, finanțarea nerambursabilă ar urma să fie folosită pentru proiectele „Facilitarea aderării la UE prin coordonare și angajament în Moldova (FACE)”, „Economie rezilientă, inovatoare și durabilă în Moldova (RISE)”, „Servicii publice puternice pentru comunele din Moldova (SPS)” și „Consolidarea infrastructurii de calitate pentru aderarea la UE și competitivitate”.

Proiectele vizează consolidarea capacităților instituționale la nivel central și local în contextul aderării la Uniunea Europeană, sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii în promovarea exporturilor, dezvoltarea învățământului profesional dual, îmbunătățirea serviciilor publice și modernizarea infrastructurii.

Înțelegerea este negociată în baza Acordului din 2014 dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea pentru dezvoltare, iar asistența tehnică ar urma să fie acordată prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, GIZ.

Băncile din Franța, Germania și Spania au cea mai ridicată expunere la Orientul Mijlociu

Băncile europene au o expunere directă redusă la Orientul Mijlociu, de sub 0,5% din totalul activelor, însă efectele economice ale războiului din regiune le pot afecta activitatea, mai ales prin creșterea prețurilor la energie, potrivit Autorității Bancare Europene (EBA), citată de Agerpres.

În raportul său trimestrial de risc, EBA estimează că expunerile celor 161 de bănci analizate la Orientul Mijlociu se ridicau la 132 de miliarde de euro la finalul lui 2025. Chiar dacă volumul este limitat, instituția avertizează că o escaladare a tensiunilor poate aduce efecte indirecte importante, cum ar fi inflație mai mare, încetinirea economiei globale și probleme în lanțurile de aprovizionare.

Aceste efecte s-ar putea vedea mai ales în sectoarele mari consumatoare de energie, precum transporturile, construcțiile și unele industrii prelucrătoare.

Pe țări, cele mai expuse sunt băncile franceze, cu investiții de 60,825 miliarde de euro în regiune, urmate de băncile germane, cu 18,954 miliarde de euro, și cele spaniole, cu 18,563 miliarde de euro.

Cea mai importantă activitate a băncilor europene în Orientul Mijlociu este creditarea altor instituții financiare, urmată de împrumuturile acordate companiilor. Cele mai mari expuneri sunt înregistrate în Emiratele Arabe Unite, Qatar și Arabia Saudită.

Stas Madan: scumpirea motorinei nu vine din taxe, ci din costul de import

0

Scumpirea motorinei din Republica Moldova este determinată în principal de creșterea costurilor de import, nu de nivelul taxelor interne, susține expertul economic Stas Madan.

Într-o analiză publicată pe Facebook, expertul arată că majorarea recentă a prețului la motorină, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, este explicată în proporție de 83,3% de creșterea componentei „cost de import (Platts)”, de la circa 10,27 lei la 17,34 lei.

Potrivit lui Stas Madan, acciza și marja comercială au rămas constante, iar TVA a crescut doar ca efect al majorării bazei de preț. În aceste condiții, spune el, scumpirea motorinei nu este una fiscală, ci una importată.

Expertul atrage atenția că Republica Moldova are deja una dintre cele mai mici accize la motorină din regiune — circa 167 euro pentru 1.000 de litri, de aproape două ori sub pragul minim din Uniunea Europeană și de peste trei ori sub nivelul din România.

În acest context, o reducere suplimentară a accizei ar avea un efect limitat asupra prețului final, dar ar însemna pierderi directe pentru bugetul de stat. În plus, o astfel de măsură ar avantaja toți consumatorii, nu doar sectoarele care folosesc motorina ca resursă esențială, cum sunt agricultura, transportul sau logistica.

Stas Madan consideră că o soluție mai eficientă ar fi măsurile țintite, cum ar fi compensarea sau rambursarea accizei pentru fermieri, nu o reducere generală a taxei.

Expertul mai avertizează că, pe termen mai lung, dacă Republica Moldova își continuă parcursul de aderare la UE, acciza la motorină va trebui oricum majorată până la nivelul minim european de 330 euro pentru 1.000 de litri.

Unde își țin banii moldovenii: ce arată datele din februarie despre depozite

0

În luna februarie 2026, depozitele noi atrase de bănci au constituit 25,52 miliarde de lei, iar cea mai mare parte a banilor a venit din mediul de afaceri, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, scrie Mold-Street. 68,4% din depozitele noi au fost atrase de la mediul de afaceri, iar 31,6% au venit de la persoanele fizice.

În cazul companiilor și al persoanelor care desfășoară activitate de antreprenoriat, volumul depozitelor noi a fost de 13,3 miliarde de lei în moneda națională și de 4,15 miliarde de lei în valută. Totodată, peste 95% din aceste depozite au fost la vedere.

La persoanele fizice, depozitele noi au însumat 7,38 miliarde de lei în moneda națională și 0,68 miliarde de lei în valută. Datele arată că, la acest segment, depozitele în lei sunt în mare parte la vedere, în timp ce depozitele în valută sunt preponderent la termen.

Banca Națională mai precizează că depozitele în moneda națională au rămas principala formă de economisire în februarie 2026, iar depozitele la termen în lei au reprezentat 77% din totalul depozitelor la termen.

Declarația pe venit pentru 2025: ce trebuie să știi înainte de 30 aprilie

0

Persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător mai au timp până pe 30 aprilie 2026 să depună Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2025, reamintește Serviciul Fiscal de Stat.

Declarația este obligatorie în mai multe situații, inclusiv dacă ai obligații de plată a impozitului pe venit, ai obținut venituri din creștere de capital, vrei să soliciți restituirea impozitului achitat în plus sau intenționezi să deduci anumite cheltuieli, cum ar fi cele pentru asigurări, servicii medicale, dobânzi la prima locuință ori pentru studiile copiilor aflați la întreținere.

Totodată, declarația trebuie depusă și dacă ai beneficiat de scutirea personală și ai avut venituri impozabile anuale mai mari de 360.000 de lei, dacă vrei să redirecționezi 2% din impozitul pe venit sau dacă îți schimbi domiciliul permanent din Republica Moldova în altă țară.

Declarația CET18 poate fi depusă atât online, cât și pe hârtie. În format electronic, aceasta poate fi transmisă prin „Declarație electronică” din cadrul Cabinetului personal al contribuabilului, inclusiv prin modulul „Declarația precompletată”. Pentru asta ai nevoie de semnătură electronică sau mobilă.

Declarația mai poate fi trimisă și la adresa [email protected], cu aplicarea semnăturii electronice, sau în formă scanată, semnată olograf, la [email protected], cu confirmarea identității în modul stabilit de autoritatea fiscală.

Impozitul pe venit poate fi achitat online prin MPay sau prin serviciul electronic din Cabinetul personal al contribuabilului. Pentru cei care au nevoie de ajutor, Fiscul a publicat și un ghid de achitare online a impozitelor și taxelor.

Cei care aleg varianta pe suport de hârtie pot depune declarația la orice subdiviziune a Serviciului Fiscal de Stat, indiferent de domiciliu, sau o pot expedia prin scrisoare recomandată. Lista subdiviziunilor poate fi consultată aici, iar formularul CET18 și regulile de completare sunt disponibile pe pagina dedicată persoanelor fizice.

SFS mai amintește că persoanele fizice rezidente care nu au datorii la impozitul pe venit pentru perioadele anterioare pot direcționa 2% din suma impozitului calculat anual către un beneficiar eligibil, însă doar dacă depun declarația în termenul prevăzut de lege.

Pentru mai multe informații, contribuabilii pot verifica pagina de contacte sau pot suna la Centrul unic de apel al SFS, la numărul 0-8000-1525.