Acasă Blog Pagina 120

Încasări record la Bugetul de stat: 1,5 miliarde de lei adunați într-o singură zi

0

Serviciul Fiscal de Stat a încasat la Bugetul de stat 1,5 miliarde de lei pe 25 martie 2026, acesta fiind cel mai mare volum al încasărilor înregistrat vreodată într-o singură zi. De menționat că această dată coincide și cu perioada-limită de depunere a declarațiilor cu privire la impozitul pe venit de către persoanele juridice.

Comparativ cu aceeași zi a anului trecut, când au fost acumulate aproximativ 1,32 miliarde de lei, suma înregistrată acum este mai mare cu 15,47%. Față de anul 2024, creșterea ajunge la 28,28%, ceea ce arată o evoluție pozitivă a încasărilor la buget.

Potrivit autorității fiscale, banii adunați într-o singură zi reprezintă aproape 40% din totalul încasărilor la Bugetul de stat pentru luna martie 2026, care se ridicau la circa 3,87 miliarde de lei la situația din 25 martie.

Serviciul Fiscal de Stat spune că acest rezultat reflectă atât o responsabilitate mai mare din partea contribuabililor, cât și eforturile instituției de a asigura o administrare fiscală mai eficientă, mai transparentă și mai apropiată de oameni.

Instituția a mulțumit contribuabililor pentru implicare și pentru aportul lor la formarea veniturilor bugetare, subliniind că fiecare contribuție înseamnă o investiție directă în dezvoltarea Republicii Moldova și în susținerea programelor sociale.

Totodată, Fiscul a îndemnat contribuabilii să își achite la timp și integral obligațiile fiscale, menționând că fiecare leu plătit contribuie la consolidarea economiei și la finanțarea cheltuielilor publice.

Două emisiuni noi de peste 242 milioane de lei au fost înregistrate pe piața de capital

0

Piața de capital din Republica Moldova a adunat două operațiuni noi, în valoare totală de peste 242 de milioane de lei, după ce Comisia Națională a Pieței Financiare a înregistrat rezultatele unei emisiuni suplimentare de acțiuni și ale unei emisiuni de obligațiuni.

Cea mai mare sumă vine din prima emisiune de obligațiuni din cadrul Programului de ofertă IV al BC „Moldova-Agroindbank” SA, în valoare de 163,82 milioane de lei. Emisiunea include 8.191 de obligațiuni nominative de clasa a VI-a, fiecare cu valoarea nominală de 20.000 de lei, emise pe un termen de 3 ani.

Dobânda este una flotantă, legată de rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase în lei pe întreg sectorul bancar, publicată de Banca Națională a Moldovei, la care se adaugă o marjă fixă de 1%. Aceasta va fi achitată lunar.

Separat, CNPF a înregistrat și rezultatele emisiunii suplimentare de acțiuni ale companiei DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP, în sumă de 78,3 milioane de lei. Au fost emise 2,9 milioane de acțiuni ordinare nominative, din contul mijloacelor bănești.

După această majorare, capitalul social al companiei va ajunge la 128.994.255 lei, divizat în 4.777.565 de acțiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală de 27 de lei per acțiune.

Prin aceste două înregistrări, piața de capital continuă să adune emisiuni noi atât în zona de obligațiuni, cât și în cea de acțiuni, într-un moment în care companiile și instituțiile financiare caută surse suplimentare de finanțare.

Aurul nu a reacționat ca activ de refugiu: prețul a coborât cu 25%

Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 25% de la debutul conflictelor din Orientul Mijlociu, contrar rolului său tradițional de activ de refugiu, pe fondul presiunilor asupra resurselor strategice și al nevoii tot mai mari de lichiditate, potrivit unei analize Tavex România, citată de AGERPRES.

Reprezentanții companiei spun că declinul nu este provocat direct de conflict, ci de efectele acestuia asupra comerțului global cu petrol, gaze naturale lichefiate și îngrășăminte. În astfel de condiții, statele afectate pot fi nevoite să folosească rezervele cele mai lichide, iar aurul devine unul dintre activele care pot fi vândute rapid pentru acoperirea cheltuielilor.

Potrivit managerului de Trezorerie al Tavex România, Victor Dima, aceeași logică se aplică și la nivel individual: în perioade de incertitudine, oamenii apelează la economii. El susține însă că, în România, interesul pentru aurul de investiții rămâne ridicat, clienții preferând să cumpere mai mult la prețuri mai mici, nu să vândă.

Tavex estimează că scăderea actuală este temporară, iar pe termen lung aurul își păstrează potențialul, inclusiv în contextul șocurilor geopolitice și macroeconomice.

Mediul de afaceri cere reguli previzibile pentru noile plăți și taxe de mediu

0

Mediul de afaceri cere autorităților reguli clare, previzibile și aplicate treptat pentru noile plăți și taxe de mediu propuse de Ministerul Mediului. Într-o poziție transmisă instituției, AmCham Moldova arată că susține obiectivele de protecție a mediului și apropierea de standardele Uniunii Europene, dar atrage atenția că noile obligații trebuie introduse astfel încât companiile să aibă timp să se adapteze.

Asociația precizează că modernizarea cadrului normativ este necesară, însă avertizează că introducerea unor costuri suplimentare fără o perioadă de tranziție ar putea afecta competitivitatea companiilor și stabilitatea economică.

Potrivit AmCham Moldova, există riscul ca noile plăți de mediu să ducă la creșteri semnificative de costuri pentru business, dar și la suprapuneri cu obligațiile deja existente. Din acest motiv, mediul de afaceri cere ca noile taxe să fie corelate cu mecanismele deja aplicabile, inclusiv cu responsabilitatea extinsă a producătorului și cu sistemele de mediu aflate deja în vigoare.

În comentariile transmise Ministerului Mediului, asociația propune introducerea unor perioade de tranziție, aplicarea etapizată a cotelor, dar și clarificarea modului în care vor fi calculate taxele. Totodată, recomandă alinierea acestor mecanisme la practicile Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește taxa pe carbon și plățile pentru emisii.

AmCham Moldova spune că aceste recomandări urmăresc să creeze un cadru de reglementare echilibrat, care să ajute la atingerea obiectivelor de mediu fără să pună presiune excesivă pe companii și fără să afecteze funcționarea normală a economiei.

Pensiile și prestațiile sociale se măresc din 1 aprilie: de la ce sume pornesc

0

Pensiile și prestațiile sociale vor fi indexate cu 6,84% începând cu 1 aprilie 2026, după ce Guvernul a aprobat miercuri această măsură. În total, costul estimat pentru indexarea prestațiilor sociale depășește 2 miliarde de lei, iar pentru majorarea în sumă fixă se vor aloca încă aproximativ 300 de milioane de lei.

Potrivit deciziei aprobate, de la 1 aprilie, pensia minimă pentru limită de vârstă va ajunge la 3264,66 de lei. În cazul persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani, pensia minimă va crește la 3525,72 de lei.

Totodată, pensia minimă de dizabilitate va varia între 1632,33 lei și 2448,50 lei, în funcție de gradul de dizabilitate.

Pe lângă indexarea de 6,84%, toate pensiile calculate conform legislației vor fi majorate și cu o sumă fixă de 51,33 de lei. Pentru persoanele ale căror pensii rămân sub nivelul minim stabilit, diferența va fi acoperită printr-un supliment de solidaritate plătit din bugetul de stat.

Autoritățile spun că au fost actualizați și coeficienții de valorizare a venitului asigurat, precum și coeficienții cumulativi de indexare a pensiilor, astfel încât veniturile asigurate să fie ajustate mai corect la evoluția salariului mediu pe economie. Măsura ar trebui să contribuie la o calculare mai echitabilă a pensiilor și la menținerea puterii de cumpărare a beneficiarilor.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a precizat că toate recalculările vor fi făcute din oficiu de către Casa Națională de Asigurări Sociale, fără ca beneficiarii să depună cereri sau alte acte.

„Toate aceste recalculări vor fi efectuate din oficiu, de către Casa Națională de Asigurări Sociale, fără a fi necesară prezentarea unor acte sau solicitări. Costul estimat pentru indexarea prestațiilor sociale este de peste 2 miliarde de lei, iar pentru majorarea în sumă fixă – aproximativ 300 de milioane de lei. Prin acest proiect protejăm puterea de cumpărare a pensionarilor și un trai decent pentru categoriile vulnerabile”, a spus ministra.

Deepfake, site-uri copiate și promisiuni uriașe: cum arată noile fraude cu investiții online

0

Tot mai multe reclame la investiții care promit câștiguri rapide pot ascunde, în realitate, tentative de fraudă online. Comisia Națională a Pieței Financiare avertizează că astfel de scheme circulă pe internet și încearcă să câștige încrederea oamenilor folosind nume cunoscute, imagini convingătoare și mesaje care par credibile la prima vedere.

De cele mai multe ori, escrocii folosesc numele, logo-ul și imaginea unor entități autorizate, dar și ale unor persoane publice, ca să lase impresia că totul este real. Astfel de scheme apar frecvent sub formă de anunțuri sponsorizate pe Facebook și Instagram, unde oamenii sunt ademeniți cu promisiuni despre investiții „sigure” și câștiguri mari într-un timp foarte scurt.

În unele cazuri, sunt folosite inclusiv imagini sau videoclipuri false, de tip deepfake, în care persoane cunoscute par să recomande anumite platforme. În alte situații, sunt copiate site-uri oficiale sau sunt create pagini care imită instituții financiare ori portaluri de știri, tocmai pentru a părea de încredere.

După ce cineva apasă pe linkul din reclamă, poate ajunge în grupuri false de „consiliere în investiții” pe Telegram sau WhatsApp, unde este presat să investească repede ori să ofere date personale și date bancare.

Mai grav este că, uneori, oamenilor li se cere să instaleze aplicații de acces la distanță pe telefon sau calculator, sub pretextul că li se oferă ajutor. În realitate, astfel de programe pot deschide accesul infractorilor la dispozitiv și la informațiile personale sau bancare.

Printre semnele care ar trebui să ridice semne de întrebare se numără reclamele sponsorizate apărute brusc în feed, paginile cu denumiri asemănătoare celor oficiale, mesajele care invocă parteneriate cu autorități sau figuri politice, dar și apelurile ori mesajele nesolicitate care cer o decizie imediată.

Autoritatea recomandă oamenilor să nu acceseze reclamele care promit câștiguri miraculoase, să verifice orice ofertă direct pe site-ul oficial al entității menționate și să tasteze singuri adresa în browser, nu să intre prin linkurile din reclame. La fel de important este să nu ofere date bancare pentru oferte care par prea bune ca să fie adevărate și să nu permită nimănui acces de la distanță la telefon sau computer.

CNPF amintește și că autoritățile publice și persoanele publice nu promovează platforme de investiții și nu cer bani, date personale sau informații bancare. În plus, orice entitate care oferă servicii financiare de investiții în Republica Moldova trebuie să aibă autorizație sau licență emisă de autoritățile competente.

Dacă cineva ajunge să interacționeze cu entități neautorizate, nu mai beneficiază de protecția prevăzută de lege și nici de mecanismele existente de compensare sau despăgubire.

Dacă vezi astfel de reclame sau ai dubii în legătură cu o ofertă, ești îndemnat să raportezi platforme online, organelor de drept sau direct CNPF, la numărul 0 22 85 95 95 ori la adresa de e-mail [email protected].

Cum depui declarația pe venit pentru 2025: cinci variante anunțate de Fisc

0

Persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător mai au timp până la 30 aprilie 2026 să prezinte Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2025, forma CET18, reamintește Serviciul Fiscal de Stat.

Instituția precizează că declarația poate fi depusă prin mai multe modalități, astfel încât contribuabilii să poată alege varianta cea mai comodă pentru ei: la ghișeu, prin poștă, online sau prin e-mail.

Cei care aleg să depună declarația pe suport de hârtie, direct la Direcția de deservire fiscală, trebuie să prezinte buletinul de identitate sau un alt act care confirmă identitatea. Declarația poate fi depusă și de un reprezentant, dacă acesta are actele care îi confirmă împuternicirile. În acest caz, dovada depunerii este recipisa eliberată de funcționarul fiscal.

O altă opțiune este trimiterea declarației prin scrisoare recomandată, prin intermediul oficiului poștal. Documentul trebuie completat și semnat de contribuabil, iar confirmarea depunerii este avizul poștal de recepție.

Fiscul recomandă și varianta electronică, prin intermediul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” de pe pagina oficială a instituției. Contribuabilul trebuie să se autentifice prin MPass, să acceseze serviciul „Declarație electronică”, să verifice sau să ajusteze declarația precompletată, inclusiv să facă desemnarea procentuală de 2% către organizațiile eligibile, după care să o semneze prin MSign. Confirmarea depunerii este recipisa electronică de acceptare în sistem.

Declarația poate fi transmisă și la adresa de e-mail [email protected], dacă este completată și semnată electronic. În acest caz, confirmarea vine prin notificarea recepționată pe adresa de e-mail de pe care a fost expediată.

Totodată, contribuabilii pot trimite și declarația semnată olograf, scanată, la adresa [email protected]. Fiscul menționează că aceasta este considerată recepționată doar dacă poate fi confirmată identitatea declarantului. Confirmarea este transmisă pe e-mail, în termen de până la 3 zile lucrătoare. Dacă documentul necesită verificări suplimentare, contribuabilul va primi o notificare privind recepționarea condiționată și pașii pe care trebuie să îi urmeze.

Pentru mai multe informații, cetățenii pot consulta pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat, pot verifica Baza generalizată a practicii fiscale, se pot adresa direcției fiscale unde sunt deserviți sau pot suna la Centrul unic de apel al SFS – 0 8000 1525, apel gratuit.

Motorina a trecut de 30 de lei/litru: cea mai rapidă scumpire din istorie, dar cu un impact mai mic decât în 2022

0

Motorina a trecut din nou de pragul de 30 de lei/litru, pentru a doua oară în istoria Republicii Moldova, iar ritmul scumpirii este cel care provoacă astăzi cel mai mare șoc, susține expertul economic Veaceslav Ioniță, în analiza sa „Minut Economic”.

Potrivit acestuia, prima dată când motorina a depășit acest prag a fost în iunie 2022, atunci când a atins nivelul maxim de 32,45 lei/litru. De această dată însă, creșterea este mult mai bruscă: prețul a urcat cu aproape 11 lei/litru în mai puțin de o lună, ceea ce o face cea mai rapidă scumpire înregistrată până acum.

Veaceslav Ioniță explică faptul că această viteză amplifică senzația de criză, chiar dacă, în termeni reali, povara este mai mică decât în 2022. Atunci, la vârful prețurilor, un salariu mediu permitea cumpărarea a doar 273 de litri de motorină, în timp ce acum, chiar și după această scumpire, pot fi cumpărați aproximativ 522 de litri.

Analistul economic subliniază că, deși prețul nominal este comparabil cu cel din 2022, salariile au crescut între timp, iar inflația a redus din valoarea reală a leului de atunci. Din acest motiv, impactul economic este mai mic decât pare la prima vedere.

Totuși, spune expertul, percepția negativă este puternică și pentru că piața vine după un minim de 18,53 lei/litru, înregistrat în decembrie 2025. Saltul de la acest nivel la peste 30 de lei, într-un timp atât de scurt, este adevăratul element care alimentează șocul în rândul consumatorilor.

Concluzia formulată de Veaceslav Ioniță este că Republica Moldova nu trece acum printr-o criză mai gravă decât cea din 2022, însă trăiește cea mai brutală creștere de preț din istorie. În opinia sa, economia nu este lovită doar de nivelul prețului, ci mai ales de viteza cu care acesta urcă.

7 zile până la scumpire: asigurarea medicală poate fi achitată acum cu 2.527 de lei

0

Persoanele care se asigură în mod individual mai au la dispoziție 7 zile pentru a achita cu facilități prima de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul 2026. Până pe 31 martie inclusiv, suma achitată variază între 2.527 de lei și 12.636 de lei, în funcție de categoria din care face parte fiecare persoană.

Plata poate fi făcută prin intermediul Serviciului guvernamental de plăți electronice MPay.

Potrivit CNAM, în perioada 1 ianuarie – 18 martie 2026, prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă a fost achitată de aproximativ 107 mii de persoane, cu 3.000 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Cei mai mulți au beneficiat de reducerea de 80% din valoarea primei. Astfel, peste 106 mii de persoane au achitat câte 2.527 de lei. Din această categorie fac parte, printre alții, proprietarii de terenuri agricole, persoanele fizice care desfășoară activități independente în comerțul cu amănuntul, fondatorii de întreprinderi individuale și de gospodării țărănești, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, persoanele care activează în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie, horticultură sau ale regnului vegetal, cetățenii străini cu drept de ședere provizorie sau permanentă în Republica Moldova, dar și alte persoane neangajate care nu sunt asigurate de Guvern.

În același timp, circa 900 de persoane au achitat prima în mărime integrală, de 12.636 de lei. Este vorba despre persoane neangajate care exercită profesii precum notar, avocat, executor judecătoresc, expert judiciar, mediator, interpret, traducător, administrator autorizat sau profesia de medic de familie în mod independent.

După 31 martie, persoanele neangajate care nu se vor asigura în termenul prevăzut de lege vor trebui să achite prima în valoare integrală, de 12.636 de lei, precum și penalitate pentru fiecare zi de întârziere.

Pentru întrebări legate de achitarea primei de asigurare în sumă fixă, cetățenii pot apela Serviciul telefonic Info CNAM la numărul 0 800 99999, gratuit atât de pe telefon fix, cât și mobil.

Analiză: dacă războiul continuă, dolarul va rămâne moneda-forte a piețelor

Dolarul american va continua, cel mai probabil, să domine piețele financiare dacă războiul din Orientul Mijlociu se prelungește, pe fondul creșterii aversiunii la risc și al scumpirii energiei, arată o analiză publicată de Ebury. Potrivit Agerpres, investitorii s-au orientat deja spre active de refugiu, în special spre dolar, în timp ce bursele au scăzut, iar volatilitatea din piețe s-a accentuat.

Analiza arată că una dintre cele mai mari surse de presiune este închiderea Strâmtorii Ormuz, o rută-cheie pentru transportul global de petrol. Dacă această situație continuă, efectele nu se vor limita la scumpirea petrolului, ci ar putea aduce presiuni inflaționiste suplimentare, încetinirea economiei globale și chiar riscuri de recesiune pentru unele state.

În acest context, dolarul american este văzut drept principalul beneficiar. Pe lângă rolul său de activ de refugiu, SUA sunt și exportator net de petrol și gaze naturale lichefiate, ceea ce le oferă un avantaj într-o perioadă în care prețurile la energie urcă puternic.

Potrivit Ebury, de această dinamică pot beneficia și monedele unor economii exportatoare de energie, precum dolarul canadian, coroana norvegiană sau dolarul australian. În schimb, euro rămâne sub presiune, întrucât zona euro este puternic dependentă de importurile de energie și intră în această perioadă cu stocuri reduse de gaze.

Analiștii mai spun că slăbirea euro poate pune presiune și pe monedele din Europa Centrală și de Est, care tind să piardă mai mult în perioadele de incertitudine și scumpiri energetice.