Acasă Blog Pagina 114

Peste 1,4 miliarde de lei pentru locuințe mai eficiente energetic până în 2027

0

Renovarea energetică a blocurilor locative din Republica Moldova intră într-o etapă mai amplă, iar autoritățile spun că mecanismele de sprijin sunt deja funcționale. Subiectul a fost discutat la cea de-a doua ediție a Platformei de discuții pentru eficiență energetică, organizată în cadrul expoziției Moldenergy, unde accentul a fost pus pe finanțările disponibile prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă.

Potrivit organizatorilor, sectorul rezidențial consumă peste jumătate din energia utilizată în țară, ceea ce face din locuințe una dintre principalele ținte ale programelor de eficiență energetică. Reprezentanții autorităților au subliniat că nu mai este vorba doar despre proiecte pilot, ci despre programe deja lansate, cu rezultate concrete, care pot aduce consum mai mic de energie, facturi reduse și condiții mai bune de trai pentru locatari.

Directorul CNED, Ion Muntean, a declarat că eficiența energetică trebuie privită ca o investiție strategică, cu efecte directe atât pentru cetățeni, cât și pentru economie. El a spus că un leu investit în acest domeniu poate genera patru lei în economia locală, prin locuri de muncă și activitate economică, iar obiectivul programului este reducerea facturilor la energie cu peste 100 de milioane de lei anual pentru beneficiari.

Programul FEERM are un buget de peste 1,4 miliarde de lei până în 2027 și urmărește renovarea a cel puțin 507 mii de metri pătrați de locuințe, dintre care jumătate în blocuri multifamiliale. Finanțarea include granturi de până la 70% pentru Asociațiile de Proprietari din Condominiu, iar familiile vulnerabile energetic pot beneficia de compensații de până la 90% din contribuția proprie, prin Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice.

În prezent, CNED colaborează cu 72 de asociații de proprietari, iar 17 dintre acestea au deja contracte de finanțare semnate. Pentru anul 2026 este planificat un buget de 200 de milioane de lei pentru 44 de asociații. Autoritățile au anunțat și un nou apel pentru APC, care permite inclusiv participarea blocurilor construite după 2005, dacă acestea au nevoie de lucrări de termoizolare.

Masa de Paște costă mai mult: ce produse s-au scumpit cel mai tare

Pregătirea mesei de Paște costă mai mult în România în acest an, după ce mai multe produse tradiționale s-au scumpit semnificativ în ultimele 12 luni, arată datele Institutului Național de Statistică, analizate pentru februarie 2026 față de februarie 2025, potrivit Agerpres.

Cea mai mare scumpire a fost înregistrată la pudra de cacao, al cărei preț a crescut cu 46,33%. Pe următoarele locuri se află ciocolata, cu un avans de 29,02%, și miezul de nucă, care s-a scumpit cu 17,48%. Și cozonacul costă mai mult în România decât anul trecut, cu 15,66%, în timp ce ouăle au înregistrat o majorare de 14,3%, iar pâinea de 10,12%.

Scumpiri au fost și la alte produse folosite frecvent în preparatele de sărbătoare din România. Rahatul simplu sau mixt s-a scumpit cu 9,11%, carnea de oaie și miel cu 8,85%, esența de rom cu 7,68%, iar vinul cu 6,9%. În cazul brânzeturilor, creșterile au fost mai moderate: brânza de vacă (telemea) s-a scumpit cu 6,33%, iar brânza de oaie (telemea) cu 3,69%.

La categoria produselor proaspete, evoluțiile au fost mai temperate. Ceapa verde s-a scumpit cu 2,78%, salata verde cu 1,8%, în timp ce ridichile de lună au fost singurele care s-au ieftinit, cu 5,51% față de februarie anul trecut.

Granturi de până la 1.000 de euro pentru femeile antreprenoare din Moldova. Cum pot aplica

0

Femeile antreprenoare din Republica Moldova pot aplica la ediția din 2026 a competiției internaționale de granturi organizate de HERA France, destinată aplicantelor din Moldova, Armenia și Ucraina.

Potrivit anunțului, finanțarea este destinată achiziției de echipamente sau altor cheltuieli de dezvoltare a afacerii. Granturile vor avea o valoare medie de 700 de euro, iar sumele acordate vor varia între 500 și 1.000 de euro, în funcție de fondurile disponibile. Aplicantele trebuie să demonstreze că sprijinul financiar va contribui la dezvoltarea businessului, la oferirea unor produse sau servicii utile comunității și la crearea de noi oportunități de angajare pentru femeile tinere. Sunt încurajate în special afacerile inovatoare, care vin cu produse și servicii noi.

Programul se adresează femeilor antreprenoare care se încadrează în una sau mai multe dintre următoarele categorii: proprietare ale unor afaceri deja dezvoltate, dispuse să formeze sau să angajeze femei tinere fără alte surse de sprijin economic; tinere antreprenoare care au migrat, s-au întors și au lansat afaceri promițătoare care deja au generat vânzări; precum și antreprenoare sociale, ale căror activități contribuie la creșterea gradului de ocupare, a bunăstării și a mijloacelor de trai ale femeilor tinere.

Cererile trebuie completate în limba engleză sau traduse în limba engleză și trimise la adresa [email protected]. Dosarul poate include și o fotografie a afacerii, iar formularul de aplicare este disponibil pe site-ul HERA, la adresa: https://hera.international/grants/

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este vineri, 8 mai 2026, la miezul nopții. Selecția preliminară a candidatelor care vor fi intervievate ulterior urmează să fie finalizată până la 30 iunie, iar evaluările și acordarea granturilor, atât online, cât și fizic, vor avea loc în perioada iunie–octombrie. Câștigătoarele pot fi prezentate ulterior pe site-ul și pe rețelele sociale ale HERA.

Moldova urcă în ochii investitorilor: Moody’s îmbunătățește ratingul de țară

0

Republica Moldova a primit o veste bună din partea agenției internaționale Moody’s Ratings, care a anunțat îmbunătățirea ratingului de țară de la B3 la B2, cu menținerea perspectivei stabile. Decizia arată că Moldova rămâne expusă unor riscuri economice și geopolitice, dar și că și-a îmbunătățit semnificativ capacitatea de a gestiona presiunile financiare, politice și sociale.

În practică, un rating mai bun poate însemna acces mai ușor la finanțare externă, costuri mai mici pentru împrumuturile internaționale și o imagine mai bună în fața investitorilor străini. Cu alte cuvinte, Moldova devine treptat o destinație mai credibilă pentru capital, proiecte de dezvoltare și parteneriate economice.

Potrivit autorităților, decizia Moody’s reflectă progresele făcute în consolidarea instituțiilor, îmbunătățirea guvernanței, avansarea reformelor legate de aderarea la Uniunea Europeană și reducerea dependenței energetice. Printre factorii care au contat în reevaluare se numără și stabilitatea politică după alegerile din 2024–2025, precum și capacitatea țării de a răspunde la crize și presiuni externe.

În luna martie, în cadrul procesului anual de actualizare a ratingului de țară, reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării au participat la discuții cu misiunea Moody’s și au oferit informații despre prognozele macroeconomice și politicile de sprijin pentru economie. Autoritățile spun că noul rating B2 confirmă recunoașterea internațională a reformelor și transmite un semnal că Moldova devine un partener mai predictibil și mai atractiv pentru investitori.

Moldovenii care vor să investească în titluri de stat au trei noi sesiuni de subscriere pe eVMS

0

Tot mai mulți moldoveni aleg să investească direct în valorile mobiliare de stat, iar pentru trimestrul II al anului 2026 aceștia au deja un nou calendar de subscriere. Ministerul Finanțelor a anunțat perioadele în care obligațiunile de stat vor putea fi cumpărate prin platforma eVMS.

Potrivit instituției, sesiunile de subscriere vor avea loc în perioadele 13–22 aprilie, 11–20 mai și 15–24 iunie 2026. În cadrul acestora, investitorii vor putea alege obligațiuni cu maturități de 1, 2, 3 și 4 ani.

Ministerul Finanțelor precizează că obligațiunile cu maturitate de 1 an, cele mai solicitate de investitori, vor fi disponibile în fiecare lună. Astfel, cei interesați vor avea acces constant la această opțiune de investiție, considerată una dintre cele mai accesibile pentru persoanele fizice.

Detaliile fiecărei emisiuni vor fi publicate în prealabil pe pagina oficială a Ministerului Finanțelor și pe platforma evms.md. Autoritățile încurajează cetățenii să se înregistreze pe platformă, unde pot cumpăra valori mobiliare de stat fără intermediari și fără comisioane de tranzacționare.

Sectorul bancar a condus topul investițiilor străine din Moldova în 2025

0

Investițiile directe în economia Republicii Moldova au crescut anul trecut cu doar 2,6%, adică cu aproximativ 138 de milioane de euro, arată datele Băncii Naționale a Moldovei, citate de mold-street.com.

La finele lui 2025, pasivele sub formă de investiții directe au ajuns la 5,37 miliarde de euro și au reprezentat 38,8% din angajamentele externe ale țării. Din total, 69,2% au fost investiții sub formă de capital propriu, iar 30,8% au fost instrumente de natura datoriei.

Datele arată că cei mai mulți bani străini continuă să meargă în activități financiare și asigurări, urmate de comerț și servicii și de industria prelucrătoare. La polul opus, agricultura a atras doar 1,3% din investițiile directe, semn că unul dintre sectoarele importante pentru economia Moldovei rămâne slab finanțat din exterior.

Pe țări, Cipru rămâne în topul investitorilor străini în Moldova, urmat de România, Țările de Jos, Austria și Franța. În sectorul bancar, cele mai mari investiții provin din Bulgaria, Țările de Jos, Marea Britanie și Ungaria.

Cât a ajuns să coste o consultație la medicul de familie în Moldova

0

Costul mediu al unei vizite la medicul de familie a ajuns la circa 360 de lei în 2025, cu 52 de lei mai mult decât în anul precedent, potrivit datelor publicate de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). În total, peste nouă milioane de vizite au fost acoperite din fondurile de asigurare medicală obligatorie. 

Pentru serviciile de asistență medicală primară au fost alocate peste 3,4 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 12% față de 2024. Asta arată nu doar că serviciile medicale de bază au fost folosite intens, ci și că presiunea financiară asupra sistemului rămâne ridicată. 

Din totalul vizitelor la medicul de familie, circa o treime au fost pentru profilaxie, iar peste 63% au avut scop curativ și de suport. În același timp, aproximativ 560 de mii de consultații, adică în jur de 6%, au fost acordate persoanelor neasigurate. 

Pe lângă consultații, în 2025 au fost efectuate și peste 13 milioane de servicii paraclinice în baza trimiterilor de la medicul de familie, în valoare totală de circa 678 de milioane de lei. CNAM mai precizează că, de la 1 iulie 2025, serviciile de ftiziopneumologie au fost integrate în asistența medicală primară, pentru a facilita tratamentul ambulatoriu al pacienților cu tuberculoză.  

Escrocii vânează date bancare: Comerțbank cere prudență maximă

0

Numărul fraudelor financiare este în creștere, iar escrocii folosesc tot mai des apeluri, mesaje sau reclame online pentru a se da drept instituții financiare și a obține date sensibile sau bani de la clienți. Comerțbank avertizează că astfel de tentative vizează întregul sistem financiar și cere prudență maximă.

Potrivit băncii, principalele semne ale unei fraude includ promisiuni de câștiguri rapide fără risc, presiuni pentru decizii urgente, solicitări repetate de bani sau îndemnuri de a instala aplicații și a furniza date personale. De asemenea, escrocii pot cere transferuri urgente sub diferite pretexte.

Reprezentanții Comerțbank subliniază că instituția nu promovează produse investiționale și nu solicită niciodată parole, coduri de acces sau informații despre conturi prin telefon sau mesaje. Clienții sunt îndemnați să nu efectueze plăți dacă au dubii privind legitimitatea unei oferte.

În cazul unor suspiciuni, banca recomandă contactarea imediată a call centrului la numărul 14111 sau (+373 22) 14 11 11, pentru a preveni eventuale pierderi financiare.

Studiu: teama de pensie insuficientă urcă pe primul loc în rândul românilor din orașe

Teama că nu vor avea venituri suficiente la pensie este principala îngrijorare financiară pentru românii din mediul urban, potrivit unei analize realizate de Groupama, citată de Agerpres.

Peste 32% dintre respondenți au spus că lipsa banilor la pensionare este cel mai mare risc pe care îl percep. Pe locul doi se află lipsa unui fond de urgență, indicată de 24% dintre cei chestionați, mai ales în contextul unor probleme de sănătate sau al altor cheltuieli neprevăzute.

Analiza mai arată că, în familiile cu copii sub 18 ani, cea mai mare teamă este apariția unei situații dificile în familie. În acest context, asigurările de viață pot deveni o soluție financiară mai importantă, mai ales că unele produse includ și componente de economisire sau investiție pe termen lung.

Totodată, românii aleg mai des asigurări facultative precum CASCO, asigurările pentru locuință și cele de călătorie. În cazul asigurărilor de sănătate, cele mai accesate beneficii sunt analizele de laborator, consultațiile de specialitate și investigațiile imagistice, semn că prevenția începe să conteze tot mai mult.

Studiul mai conturează profilul unui consumator pragmatic, care se uită în primul rând la preț, dar acordă tot mai multă atenție și reputației companiei, recomandărilor venite de la apropiați și posibilității de a personaliza produsul ales.

Demiterea conducerii BNM va necesita și decizia președintelui țării

0

Parlamentul a votat în lectura a doua modificările la Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, iar una dintre cele mai importante schimbări vizează numirea și demiterea membrilor conducerii BNM. Proiectul a fost susținut de 54 de deputați și, potrivit autorilor, are rolul de a întări independența băncii centrale.

Noile reguli stabilesc mai clar cum vor fi numiți membrii organelor de conducere ale BNM, ce condiții trebuie să îndeplinească și cât vor dura mandatele lor. La desemnarea candidaților va fi necesară consultarea Președintelui Parlamentului, a guvernatorului BNM sau a Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, în funcție de funcția vizată. Totodată, pentru fiecare candidat va fi întocmit un aviz care să arate dacă acesta îndeplinește condițiile cerute.

Schimbări apar și la procedura de demitere. Dacă până acum era necesar votul a două treimi din numărul deputaților, de acum înainte va fi nevoie și de o decizie a președintelui Republicii Moldova. Autorii spun că noua formulă oferă mai multă claritate și protecție instituțională pentru conducerea BNM.

Legea mai prevede că viceguvernatorul BNM nu va mai face parte din Consiliul de supraveghere, dacă este și membru al Comitetului executiv. În noua formulă, membrii Consiliului de supraveghere vor avea mandate de 5 ani, iar cei ai Comitetului executiv — de 7 ani, cu posibilitatea reînnoirii. Modificările vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.