Victor Hvorostovschii (FinComBank): „Băncile supravieţuiesc din depunerile cetăţenilor”

Vă prezentăm în continuare un interviu acordat Ziarului de Gardă de către preşedintele FinComBank, Victor Hvorostovschii (foto), în care veți afla opinia dumnealui despre situația actuală economică din Republica Moldova, fondarea băncii, relația cu acționarii băncii, rolul BNM, încrederea oamenilor în bănci și soluții eficiente de investiții a mijloacelor bănești.

Date biografice

• Născut în anul 1962, or. Tiraspol.
• Victor Hvorostovschii este unul dintre fondatorii FinComBank SA
• A absolvit Facultatea de Economie şi Finanţe a Universităţii din Leningrad, din 1984 până în 1992 a lucrat în cadrul băncii VneshEkonomBank, filiala din Moldova.
• Este la conducerea FinComBank din anul 1993, iar pentru munca depusă a fost decorat, în 2005, cu medalia „Meritul Civic”.

"— Dle Hvorostovschii, sunteţi un om bogat? Cum vă consideraţi?

— Cu siguranţă, nu sunt sărac.

— Dacă aţi avea mai mulţi bani, cum i-aţi cheltui?

— Probabil, pentru deschiderea unei afaceri noi. Sau a mai multor afaceri. Oricum, aş investi în business. O astfel de activitate mi-ar fi şi în continuare interesantă.

— În prezent, care sunt nişele libere pentru afaceri în R. Moldova?

— Fiecare perioadă de timp formează cereri şi nişe specifice. Dacă m-aţi fi întrebat alaltăieri, v-aş fi răspuns într-un fel, astăzi, trebuie să mă gândesc. Trăim timpuri complicate, de aceea ar trebui să ne gândim bine unde anume să investim, astfel încât să nu riscăm să pierdem nişte bani. Astăzi aş ezita mult dacă e cazul să investesc sau nu în vreun domeniu.

— Din cauza riscurilor prea mari?

— Da, din cauza riscurilor, or, pentru business e nevoie în primul rând de consumatorii mărfurilor sau serviciilor pe care le produceţi. Anterior, Moldova avea la dispoziţie piaţa extinsă a Rusiei. Astăzi, situaţia e alta. Piaţa europeană se extinde, dar, deocamdată, insuficient de mult. Pe de altă parte, Europa nici nu poate consuma tot ce producem noi. Totodată, în legătură cu exodul cetăţenilor peste hotare, piaţa serviciilor interne a devenit mai mică.

— În aceste condiţii, în lipsa unor posibilităţi de investire, pare că nici nu aţi avea nevoie de bani…

— S-ar putea. Ar fi suficient să avem cât ne trebuie pentru consum. Cât mă priveşte, îmi ajunge pentru consumul curent, pentru lapte, pâine etc.

— Cât de mare e familia dvs.?

— Avem doi feciori…

— Bancheri?

— Da, doar că în Federaţia Rusă.

— E o tradiţie de familie?

— Feciorii mei fac parte din a treia generaţie de bancheri din familia noastră. Tatăl şi mama mea au muncit la bancă, eu sunt bancher şi soţia mea a fost angajata unei bănci, până la lichidarea acesteia. A fost printre cei 3500 de angajaţi care au fost disponibilizaţi după lichidarea celor trei bănci.

— Soţia dvs. a fost reangajată la FinComBank?

— Nici nu am încercat, pentru că e imposibil. Rudele apropiate nu pot fi angajate în cadrul aceleiaşi bănci. E imposibil sub aspect de afaceri, dar şi pentru convieţuire. La ce bun discuţii în contradictoriu?

— De când vă cunoaşteţi cu familia Voronin?

— De vreo 30 de ani deja, dar nu cu familia Voronin, ci cu Oleg Voronin. Ne-am cunoscut atunci când el era la începutul activităţii sale de afaceri şi era clientul băncii în care munceam eu pe atunci – VneșEkonomBank.

— Şi cum au evoluat relaţiile?

— Mai întâi au fost strict de afaceri. După destrămarea URSS şi VneșEkonomBank s-a închis. Atunci, împreună cu alţi colegi, am decis să fondăm o instituţie bancară care ar efectua tranzacţii internaţionale. Era anul 1992. Aşa a apărut FinComBank. Am luat nişte foi simple de hârtie şi am scris 100 de apeluri către conducători de întreprinderi şi instituţii, solicitându-i să participe la fondarea unei noi bănci comerciale în R. Moldova. Cu aceste adresări am umblat pe la întreprinderi, în special pe la cei pe care îi cunoşteam în urma activităţii mele la VneșEkonomBank. Aşa încercam să găsim acţionari pentru noua bancă.

— În lipsa unui capital iniţial, pe care l-aţi fi investit dvs.?

— Aveam ceva bani, după ce plecasem de la VneșEkonomBank, dar, în acea perioadă, pentru fondarea băncii erau necesari circa 50 de mii de dolari. În prezent, pentru fondarea unei instituţii bancare o astfel de sumă ar părea una ridicolă.

— Şi cum a apărut Oleg Voronin în această ecuaţie?

— Din cele 100 de adresări, una i-am transmis-o lui Oleg Voronin. Atunci, din cei 100, au reacţionat în total 5 persoane, cu mine, inclusiv. Unul dintre cei 5 era Oleg Voronin. Atunci, toţi 5, am semnat un acord privind fondarea băncii. Până în prezent, din cei 5 am rămas 4 fondatori, unul retrăgându-se pe parcurs. În prezent suntem 135 de acţionari. Aceştia au ajuns în echipa noastră odată cu dezvoltarea şi extinderea băncii.

— Nu veţi nega, probabil, că în perioada guvernării comuniste, pe când tatăl lui Oleg Voronin era şef de stat, FinComBank a cunoscut o evoluţie impresionantă, iar din 2009, după pierderea puterii, instituţia financiară s-a confruntat cu mai multe probleme. În ce măsură, totuşi, politica dictează în afaceri, inclusiv în cele bancare?

— Când am decis fondarea acestei bănci, am crezut că ne vom detaşa complet de stat, de politică, de guvernare. Aşa s-a întâmplat, însă, că printre acţionari era şi Ion Sturza, el fiind şi preşedintele Consiliului de Administrare. Era anul 1994, când „Incon” (dl Ion Sturza) devenise cel mai mare acţionar al FinComBank. Ulterior, Ion Sturza a devenit premier. Atunci a crescut înzecit atenţia faţă de FinComBank.

— Vă referiţi la atenţia opiniei publice?

— Da, şi opinia publică, şi donatorii externi, şi instituţiile de supraveghere şi control erau cu ochii pe noi. Noi suntem obişnuiţi să muncim sub supraveghere strictă. După ce Sturza a devenit prim-ministru, a plecat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administrare, în locul lui venind Oleg Voronin. Cred că era prin 1997. Pe atunci noi nu ştiam, nu aveam de unde şti că peste vreo 4 ani, tatăl lui Oleg va deveni şef de stat. Şi eu, când am iniţiat banca, nu puteam şti că Sturza sau Voronin s-ar putea lansa în politică. Odată cu alegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de şef de stat, dat fiind faptul că fiul său, Oleg, era preşedinte al Consiliului de Administrare al FinComBank, dar şi unul dintre marii acţionari ai acestei instituţii, am continuat să activăm sub monitorizare strictă. Ne-am şi obişnuit să fim mereu la vedere. Despre faptul că ne-am fi dezvoltat mai mult în perioada guvernării comuniste pot să vă spun să anali­zaţi datele. În toţi aceşti ani, noi nu am înregistrat abateri de la sistem în ansamblu. În 2008 chiar am înregistrat un decalaj negativ în raport cu sistemul în ansamblu (22,2% vs 5,9%). În 2015, nivelul de creştere al băncii a depă­şit cu un singur procent nivelul de creştere al sistemului în ansamblu (16,2% vs 15,2%). Astăzi, nimeni nu mai vorbeşte despre problemele cu care ne-am confruntat în anii 2000, când eram sub supraveghere strictă a BNM, în 2001 chiar fiind lipsiţi de licenţa care ne permitea să lucrăm cu valută străină. Noi am muncit atât de meticulos, încât clienţii băncii nu au sesizat nici-o problemă.

— Aţi fost lipsiţi de licenţă pe când Vladimir Voronin devenise deja preşedinte?

— În ajunul alegerilor.

— Şi v-au restituit-o când Voronin devenise deja şef de stat?

— Nu, ne-au întors-o până la alegerea sa în funcţia de preşedinte. Nu ne-au restituit-o pentru că cineva devenise preşedinte, ci pentru că noi am realizat toate condiţiile BNM legate de volumul capitalului minim obligatoriu, adică, am găsit noi acţionari, aceştia au investit bani. Abia atunci au fost înlăturate toate restricţiile impuse anterior băncii noastre. După suspendarea restricţiilor, în 2003, am înregistrat creşteri de circa 50%. A fost singura evoluţie atât de spectaculoasă. Ulterior, aproape că nu ne-am detaşat de media din sistem.

— Sunteţi vecin cu Oleg Voronin. Cât de des vă vedeţi?

— Ne salutăm mai des, dar ne întâl­nim o dată la 2-3 săptămâni, când avem de discutat chestiuni de afaceri. Suntem ambii destul de ocupaţi, ca să ne vedem mai des.

— Recent, Expert grup a publicat un rating al transparenţei instituţiilor bancare de la noi. FinComBank e pe locul 5 din 11, cu 6,22 puncte. E un succes sau un eşec?

— Nu suntem mulţumiţi de aceste rezultate. Am cerut de la Expert grup metodologia după care au lucrat, elaborând acest studiu, vrem să vedem cum au fost făcute aceste calcule. Aş vrea ca, prin exemplul meu propriu (eu am 5% din capitalul băncii), să înţeleg de la Expert grup în ce temei mi-a fost atribuită o notă sau alta. Unde anume transparenţa mea devine nesatisfăcătoare? Vom avea o întrevedere, vom avea nişte discuţii, vreau să ni se aducă argumente, nu pur şi simplu nişte date care ne pot prejudicia businessul.

— Care e cea mai sigură bancă astăzi, în R. Moldova?

— Banca Naţională, desigur.

— Chiar şi fără guvernator?

— Ce contează? Acolo sunt regulamente, norme, experienţă, la urma urmei o echipă de angajaţi. Fără îndoială, sistemul funcţionează. Şi apoi, BNM este guvernată şi în continuare, chiar dacă Drăguţanu şi-a prezentat demisia. Cât despre alte bănci, partenere sau concurente, fiecare în felul său este puternică, dar şi slabă.

— De ce cetăţenii ar trebui să stea liniştiţi că, plasând o sumă de bani într-o bancă, nu-i vor pierde, într-o bună zi?

— Ca oamenii să fie siguri de asta, ar trebui să aibă încredere în stat. În Europa, bunăoară, statele garantează că depunerile de 100 de mii de euro, bunăoară, vă vor fi restituite în orice condiţii, fie că e vorba despre falimentarea băncii sau despre alte situaţii extremale. În multe state, băncile sunt asigurate că, în cazuri speciale de faliment, statul le va restitui pierderile, astfel încât deponenţii să nu aibă de suferit. Şi la noi există fonduri de asigurare a depunerilor, dar cel mai interesant în cazul nostru e că statul nu participă în niciun fel la suplinirea acestor fonduri. Statul, pur şi simplu, a obligat băncile să constituie acest fond. Băncile, însă, nu au atâtea posibilităţi ca sumele să fie restituite integral. Statul ar trebui să participe, dar statul s-a detaşat şi suntem într-o situaţie complicată. Băncile riscă şi investesc în acest fond, unele bănci se ruinează, acest fond ar trebui să ramburseze nişte pierderi, dar e dificil, pentru că fondul este limitat, totuşi.

— Despre R. Moldova se spune că e cel mai sărac stat din Europa…

— Bogat în automobile luxoase?

— Maşinile sunt alt subiect. Voiam să vă întreb altceva. Dacă e atât de multă sărăcie, de ce avem atât de multe bănci comerciale? Cine beneficiază de serviciile acestor instituţii şi cum supravieţuiesc acestea în condiţii de sărăcie?

— Aveţi şi nu aveţi dreptate. Băncile supravieţuiesc din depunerile cetăţenilor.

— Atât de multe depuneri, în condiţii de sărăcie?

— Dar cine ne încredinţează depunerile, dacă e atât de multă sărăcie? Cetăţenii. Ştiţi cine sunt deponenţii principali ai băncii noastre? Pensionarii. Ei depun bani, noi le oferim procente din aceste depuneri, de obicei, acestea depăşesc nivelul inflaţiei. Cu aceşti bani, noi credităm afacerile. E simplu. Cred că atâta timp cât oamenii au nişte depuneri în bănci, înseamnă că ei au nişte rezerve de bani. De obicei, aceştia nu-şi pot dezvolta afaceri, de aceea ei decid să beneficieze de puţinul pe care îl oferă banca, pentru a-şi achita facturile şi întreţinerea.

— Dar asta nu înseamnă că aceşti oameni sunt bogaţi…

— Da, o parte dintre ei trăiesc modest, iar unii sunt chiar săraci, iar dobânzile acordate de bancă sunt o soluţie pentru ei.

— Cum s-a reflectat lichidarea celor trei bănci asupra activităţii FinComBank?

— Într-o măsură oarecare au crescut sumele de bani de pe conturi, pentru că o parte din deponenţii acelor bănci s-au transferat la noi. În plus, noi am preluat baza de clienţi din 6 raioane ale republicii. Alte bănci au făcut la fel, cu alte localităţi. BNM a întrebat băncile comerciale care dintre acestea vor să preia clienţii băncilor falimentate. O parte dintre bănci au refuzat. Noi am acceptat. Ulterior, le-am comunicat clienţilor că la noi se află conturile lor, iar ei, într-o perioadă de timp, au putut să decidă dacă rămân la noi sau aleg altă bancă.

— Presa a scris în repetate rânduri că, în sistemul bancar al R. Moldova, Plahotniuc şi Platon ar fi cei care, deseori, dictează evoluţia lucrurilor. Ce implicaţii au aceştia la FinComBank? Îi cunoaşteţi pe cei doi?

— Doar din poze, iar ei nu au nicio tangenţă cu Fin­Com­Bank. Plahotniuc apare în mai multe poze, Platon – în mai puţine. Personal nu-i cunosc.

— Dar atacurile raider, despre care se vorbeşte frecvent în R. Moldova, au vizat şi FinComBank?

— Nu am fost supuşi unor astfel de riscuri. În acest sens, probabil, ne-a mers. Din 2008, unul dintre principalii acţionari ai FinComBank este cunoscutul fond american Western NIS Enterprise Fund (WNISEF), de pe lângă Departamentul de Stat SUA, care deţine pachetul majoritar. Condoleezza Rice le-a semnat actele care le permiteau achiziţionarea a 25% din acţiunile FinComBank. Ei ne-au condiţionat prin semnarea unui Acord între marii acţionari, care în comun deţineau 51% din acţiuni, potrivit căruia ne obligăm să promovăm şi să respectăm o politică şi o strategie comună în raport cu FinComBank. WNISEF, Oleg Voronin, eu şi dl Socolov, contabilul-şef al băncii, care avem în total 51% din acţiuni, am semnat acest acord. Ulterior, documentul a fost trimis la BNM, informând astfel Banca Naţională despre cercul de acţionari care iau decizii la FinComBank. Şi până în prezent noi lucrăm în limitele prevederilor acestui acord. Acest acord, de altfel, ne protejează şi de eventuale atacuri raider, deoarece grupul de acţionari care deţine pachetul de control, 51%, şi care s-a obligat să respecte strategiile şi politicile de dezvoltare a băncii nu poate fi distrus. Dacă vine un eventual investitor sau o persoană care ar vrea să achiziţioneze acţiuni, îi spunem că problemele în această bancă le rezolvă grupul majoritar de acţionari. Am luat acest exemplu de la MAIB care, cu mai mulţi ani în urmă, acţionase exact aşa. În condițiile în care noi am fost în situaţia să consolidăm capitalul local cu cel străin (american), credem că am identificat o soluţie eficientă.

— Dar care e cea mai rentabilă linie de creditare a FinComBank?

— Contează pentru ce este solicitat creditul. Când la noi vine un solicitant, el trebuie să fie sincer şi deschis, ca în faţa medicului. Discutăm cu el, după care încercăm să înţelegem dacă într-adevăr are nevoie de credit. Poate nici nu are nevoie de împrumut? Poate s-ar descurca şi fără credite? Poate are nevoie doar de un sfat despre cum să-şi utilizeze rezervele de bani?

— Cu ce procent, totuşi, acordaţi împrumuturi?

— În cazul unui împrumut valutar – 4-6%, în cazul leilor – 14-25%. Contează pentru ce fel de afaceri este solicitat creditul, ce investiţii sunt implicate în afacere, etc. Am avut cazuri în care am reuşit să convingem solicitanţii de credite că, pentru ei, e mai rentabil să-şi determine datornicii să restituie datoriile, dacă le au, decât să solicite un credit şi, deja, ei să intre în datorii.

— De altfel, pe site-ul băncii este afişată o listă impresionantă de întreprinderi, localuri care au fost depuse gaj şi care acum sunt comercializate de bancă. Cât de uşor sunt vândute acestea, în condiţii economice dificile? Cine are nevoie de locaţii depăşite de timp? De ce băncile acceptă să ia în gaj astfel de locaţii?

— Când acordăm un credit, suntem obligaţi, prin regulamentele BNM, să luăm în gaj inventar, secţii de producere sau imobile. Atunci când creditul nu este restituit, prin intermediul executorilor judiciari, noi suntem puşi în situaţia să vindem obiectele depuse sub formă de gaj. Deseori, nu reuşim să le comercializăm contra sumelor la care acestea au fost evaluate iniţial. Atunci reducem din preţ. Dacă şi aşa nu găsim cumpărători, iarăşi tăiem din sume… Aceste reduceri le facem din contul profitului băncii. Procedura, deseori, continuă ani de zile. Acum situaţia e şi mai complicată. Preţurile s-au redus şi, se pare, prea puţini au nevoie azi de baze de producere, ferme, depozite, inventar etc.

— Care-i salariul mediu al angajaţilor FinComBank?

— În jur de 6000 de lei. Nu e mare şi sarcina noastră e să majorăm aceste salarii.

— Cum credeţi, un nou guvernator ar soluţiona problemele BNM, din cauza cărora Dorin Drăguţanu şi-a prezentat demisia?

— De fapt, optimismul ne caracterizează. Să sperăm. Parcă există altă soluţie? Noi ne concentrăm asupra activităţilor noastre. Ne concentrăm asupra businessului mic şi mijlociu. Am reuşit să majorăm numărul clienţilor. Acordăm credite mici pentru cei care au nevoie de investiţii imediate. Aşa am obţinut o rotaţie mai eficientă a banilor. Convingem oamenii să nu mizeze pe împrumuturile acordate „pe sub masă”, contra unor dobânzi foarte mari.

— Ce ar trebui să se întreprindă pentru a preveni repetarea unui eventual furt al miliardului, operaţiune ce ne-a făcut „celebri” în lume?

— Cred că altcineva ar trebui să răspundă la astfel de întrebări.

— Nu vă solicit o opinie de anchetator. Vă întreb în calitate de expert bancar…

 — În calitate de specialist bancar, am constatat că, în cazul acestor bănci, se întâmpla ceva suspect, întrucât înregistrau creşteri de 100% pe an. În condiţiile economiei de la noi, astfel de creşteri sunt imposibile. Cum ar putea fi evitate astfel de cazuri? La aceste întrebări ar trebui să răspundă cei care deţin funcţii de control, cei care pot preveni furturile.

— Cum am putea depăşi criza economică, dacă instituţiile financiare internaţionale nu vor susţine R. Moldova?

— Ar trebui să determinăm exact de ce are nevoie R. Moldova. Cât ne priveşte, acum nu avem nevoie de susţinere financiară, ci mai degrabă de consultanţă, de strategii noi, de idei de o mai bună organizare a businessului. Noi nu mai căutăm bani, ci insistăm să aflăm cum putem cheltui mai bine resursele de care dispunem. La noi, foarte multă lume dispune de undiţe, dar cu ele încearcă să vopsească pereţii, în loc să pescuiască. Acesta-i paradoxul. Există anumite bariere peste care e riscant să reoferim credite. Aşa e şi în cazul statului. Creditele pot fi solicitate doar până la o limită. În prezent, R. Moldova e în starea în care e riscant să se împotmolească în credite.

— Dacă lumea nu are încredere în bănci, unde şi-ar putea păstra rezervele de bani?

— Contează de ce sumă de bani dispuneţi. Dacă e vorba de 2000 de lei, nu puteți iniția o afacere, de aceea e mai bine să investiți în dezvoltarea personală. Dacă sunt 20 de mii de lei, plasaţi-i pe un cont de depozit şi veţi avea dobândă, vreo 2000 de lei pe an, dacă e vorba de 100 de mii de lei, vă puteţi gândi la o mică afacere. Dacă aveţi 500 de mii de lei, încercaţi să vă gândiţi la o afacere reală, deşi sunt timpuri grele, iar oamenii sunt neîncrezători. Personal, m-aş gândi să deschid o afacere în R. Moldova sau în România, Ucraina fiind o zonă prea riscantă. Dacă cineva e pasionat de viticultură sau de creşterea livezilor, regiunea Krasnodar, din Rusia, e o mană cerească pentru astfel de afaceri, mai ales că fructele, legumele, sucurile sunt extrem de căutate pe piaţă.

— Vă mulţumim."

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!