Săptămâna de lucru în UE a scăzut cu o oră față de 2015
49
Sursa foto: Simbol
În 2025, angajații din Uniunea Europeană au lucrat, în medie, 35,9 ore pe săptămână la locul principal de muncă, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Indicatorul include atât angajații cu normă întreagă, cât și pe cei cu timp parțial, cu vârste între 20 și 64 de ani. Comparativ cu anul 2015, durata medie a săptămânii de lucru a scăzut cu o oră, de la 36,9 ore la 35,9 ore.
Cele mai lungi săptămâni de lucru au fost înregistrate în Grecia, unde media a ajuns la 39,6 ore, urmată de Bulgaria și Polonia, cu câte 38,7 ore, și de Lituania, cu 38,4 ore.
La polul opus, cea mai scurtă săptămână de lucru a fost consemnată în Țările de Jos, cu o medie de 31,9 ore. Urmează Danemarca și Germania, cu câte 33,9 ore, și Austria, cu 34 de ore.
În schimb, cele mai scurte săptămâni de lucru au fost raportate în cazul ocupațiilor elementare, cu o medie de 31,8 ore, urmate de lucrătorii din suport administrativ (34 de ore) și angajații din servicii și vânzări (34,5 ore).
Eurostat precizează că numărul efectiv de ore lucrate include toate orele petrecute la muncă în săptămâna de referință, inclusiv orele suplimentare, indiferent dacă acestea sunt remunerate sau nu. Nu sunt incluse concediile medicale, vacanțele sau timpul de deplasare spre locul de muncă.
Sindicatele critică și modul în care proiectul a fost promovat, susținând că documentul nu a fost transmis spre consultare partenerilor sociali, deși schimbările vizează direct securitatea și sănătatea la locul de muncă.
Salariații din Republica Moldova ar putea fi obligați să declare conflictele de interese față de angajator, dacă un proiect de lege elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va fi aprobat.
Peste 12.251 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au fost angajate de la începutul anului prin subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă ale ANOFM.