Azi: € 20,1652 lei 0,0073 $ 17,3673 lei 0,0070
Mâine: € 20,2029 lei 0,0377 $ 17,4208 lei 0,0535

Ca în UE: plafonul de garantare a depozitelor bancare va ajunge treptat la 100.000 de euro

Ca în UE: plafonul de garantare a depozitelor bancare va ajunge treptat la 100.000 de euro Sursa foto: simbol

Banii ținuți de oameni în bănci ar putea fi protejați printr-un plafon mai mare de garantare. Începând cu 1 ianuarie 2028, nivelul de acoperire a depozitelor bancare ar urma să crească de la 200.000 de lei la 500.000 de lei, potrivit unui proiect de lege analizat de Mold-Street.

Pe înțelesul tuturor, plafonul de garantare arată suma maximă pe care o persoană o poate recupera, în anumite condiții, dacă o bancă nu mai poate returna depozitele clienților. În prezent, acest plafon este de 200.000 de lei, adică aproximativ 10.000 de euro.

Proiectul prevede o majorare treptată a plafonului, astfel încât Republica Moldova să se apropie de nivelul aplicat în Uniunea Europeană, unde depozitele sunt garantate până la 100.000 de euro.

Prima etapă ar urma să înceapă la 1 ianuarie 2028, când plafonul de garantare ar crește la 500.000 de lei. Următoarea etapă prevede majorarea acestuia la 1 milion de lei, începând cu 1 ianuarie a anului următor semnării tratatului de aderare la Uniunea Europeană, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2031.

Plafonul de 100.000 de euro, echivalentul a circa 2 milioane de lei, ar urma să fie aplicat din 1 ianuarie a anului următor expirării perioadei de patru ani de la semnarea tratatului de aderare la UE, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2035.

Ministerul Finanțelor, autorul inițiativei, susține că majorarea plafonului de garantare ar contribui la creșterea încrederii oamenilor în sistemul bancar. Totodată, instituția menționează că alinierea la nivelul din UE va necesita un efort financiar suplimentar din partea băncilor, deoarece Fondul de garantare este alimentat în principal din contribuțiile acestora.

Proiectul a fost consultat cu Banca Națională a Moldovei, Asociația Băncilor din Moldova și băncile care activează în Republica Moldova. Potrivit documentului, sectorul bancar a solicitat extinderea termenului de aliniere la plafonul european, iar termenul final a fost stabilit pentru anul 2035.

Pe lângă majorarea plafonului, proiectul mai prevede ajustări de terminologie și alinierea legislației la regulile aplicate în sectorul bancar. De exemplu, noțiunea de „bancă” ar urma să fie înlocuită cu „instituție de credit”, iar „depozit garantat” cu „depozit acoperit”.

La începutul acestui an, Fondul de Acoperire a Depozitelor Bancare acoperea integral aproximativ 96% dintre deponenții eligibili și circa 20% din valoarea totală a depozitelor eligibile.

În timp, plafonul de garantare a depozitelor din Republica Moldova a crescut treptat: de la 4.500 de lei în 2004, la 200.000 de lei în 2025. Dacă proiectul va fi aprobat, următoarea majorare ar urma să fie aplicată din 2028.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare