Azi: € 20,1579 lei 0,0320 $ 17,3603 lei 0,0293
Mâine: € 20,1652 lei 0,0073 $ 17,3673 lei 0,0070

Ioniță: Locuințele noi din Moldova au ajuns la minimul ultimilor 70 de ani

Ioniță: Locuințele noi din Moldova au ajuns la minimul ultimilor 70 de ani Sursa foto: Simbol

Tot mai puține blocuri noi ajung să fie finalizate în Republica Moldova. Potrivit unei analize realizate de expertul economic Veaceslav Ioniță și prezentate de IDIS „Viitorul”, numărul locuințelor date în exploatare a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 70 de ani.

După un vârf atins în 2021, când au fost finalizați aproximativ 899 de mii de metri pătrați de locuințe, piața a intrat într-un declin accentuat. În 2025, volumul a scăzut la 333 de mii de metri pătrați, iar în primele trei luni din 2026 s-au dat în exploatare doar 17 mii de metri pătrați, arată analiza lui Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”.

Cu alte cuvinte, dacă ritmul actual se păstrează, anul 2026 ar putea deveni cel mai slab an pentru construcția de locuințe din istoria recentă a Republicii Moldova.

Problema este și mai vizibilă în Chișinău, oraș care concentrează cea mai mare parte a pieței imobiliare. În primul trimestru al acestui an, în capitală au fost date în exploatare doar 5 mii de metri pătrați de locuințe, un minim istoric.

„Niciodată în ultimii 70 de ani nu s-a dat în exploatare atât de puțin. Avem un blocaj pe piața imobiliară”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Expertul spune că printre cauze se numără mai puține autorizații de construcție, încetinirea activității în sector și dificultăți în procesul de dare în exploatare a locuințelor.

Și numărul apartamentelor noi scade puternic. Dacă în 2021, în Chișinău, erau finalizate aproximativ 6.700 de apartamente, în 2026 ritmul actual indică doar în jur de 1.000 de apartamente anual.

Un alt semnal de alarmă vine din investiții. În 2025, construcțiile rezidențiale au reprezentat doar 1,4% din PIB-ul Moldovei, comparativ cu 3% în România și aproximativ 5% media Uniunii Europene.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, fără măsuri care să simplifice autorizarea și finalizarea proiectelor imobiliare, deficitul de locuințe noi ar putea continua să crească în următorii ani.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare