Expert: Sistemul TVA-ului redus trebuie regândit pentru a proteja mai bine persoanele vulnerabile
46
Sursa foto: simbol
TVA-ul redus este prezentat, de obicei, ca o măsură de protecție pentru cei vulnerabili. Economistul Dumitru Vicol spune însă că realitatea este mai nuanțată: de cotele reduse beneficiază nu doar gospodăriile cu venituri mici, ci și cele înstărite, în timp ce clasa de mijloc ajunge să suporte cea mai mare povară.
Într-o analiză publicată pe pagina sa, economistul explică faptul că, atunci când gospodăriile sunt împărțite în zece grupuri egale, de la cele mai sărace până la cele mai înstărite, rata efectivă a TVA-ului este cea mai mică la prima categorie. Aceasta crește până în zona clasei de mijloc, apoi scade din nou în cazul celor mai înstărite gospodării.
Cu alte cuvinte, un sistem gândit să-i protejeze pe cei vulnerabili ajunge să avantajeze ambele capete ale distribuției: și pe cei cu venituri mici, și pe cei cu venituri mari.
Dumitru Vicol explică situația printr-un exemplu simplu: consumul cu TVA redus nu înseamnă doar produse de bază pentru oamenii cu venituri mici, ci și consumul din cafenele și restaurante, acolo unde un croissant poate ajunge să coste 100 de lei.
„Consumul «cu cotă redusă» nu e doar pâinea de pe masa celui sărac; e și brunch-ul de duminică al celui înstărit”, notează economistul.
În opinia sa, întrebarea corectă nu este dacă cei din clasa de mijloc acceptă să plătească mai mult TVA decât persoanele vulnerabile, ci dacă este firesc să plătească mai mult decât cei mai înstăriți.
Vicol susține că sprijinul pentru cei cu adevărat vulnerabili ar putea fi oferit mai eficient prin compensații țintite, nu prin cote reduse generale de TVA, de care beneficiază toți consumatorii, indiferent de venit.
Economistul mai spune că taxarea suplimentară a celor bogați nu este o soluție simplă într-o economie mică precum cea a Republicii Moldova, unde persoanele cu venituri foarte mari sunt puține și mobile.
În acest context, Dumitru Vicol consideră că uniformizarea TVA-ului ar trebui să fie regula, iar cotele reduse — excepția care trebuie justificată clar.
Piața imobiliară din Republica Moldova traversează un dezechilibru tot mai vizibil: se construiesc mai puține apartamente, tranzacțiile s-au redus cu aproape 80% într-un singur an, însă prețurile afișate continuă să rămână ridicate.
Rata anuală a inflației din Republica Moldova a coborât la 6,5% în iunie, iar prețurile au înregistrat o ușoară scădere față de luna precedentă, semn că vârful actualului val inflaționist ar putea fi depășit.
Relația cu banii este influențată nu doar de venituri, ci și de tiparele de comportament formate încă din copilărie, susține expertul în finanțe personale Daniela Secinschi.