Cash-ul apărat de Constituție: o țară europeană vrea garanții legale pentru numerar
89
Sursa foto: simbol
Elveția se pregătește să includă utilizarea numerarului în Constituție, printr-un referendum care va avea loc luna viitoare, într-un context în care populația continuă să susțină existența banilor fizici, în pofida extinderii plăților digitale. PotrivitBloomberg, citat de AGERPRES,ideea are sprijinul a aproximativ 60% dintre alegători înaintea plebiscitului programat pentru 8 martie.
Datele din sondaje arată că elvețienii rămân atașați de numerar, chiar dacă obiceiurile de plată s-au schimbat semnificativ în ultimii ani. În 2024, cardurile de debit au depășit bancnotele și monedele ca metodă de plată cea mai utilizată, potrivit unui sondaj al Băncii Naționale a Elveției, citat în material.
La scrutinul din martie, alegătorii vor avea de ales între o propunere susținută de activiști pro-numerar și o variantă alternativă a Guvernului. Ambele prevăd includerea numerarului în Constituție, diferențele fiind de detaliu, iar varianta guvernamentală are, potrivit sondajelor, un sprijin ușor mai mare.
În aceeași zi, elvețienii vor vota și asupra altor teme, inclusiv eliminarea unei prevederi fiscale cunoscute informal drept „pedeapsa pentru nuntă”, care dezavantajează unele cupluri în care ambii parteneri au venituri. Sprijinul pentru această propunere a scăzut la puțin peste 50%, conform sondajelor.
Pe buletinul de vot se vor mai regăsi propuneri privind reducerea taxelor care finanțează radioul public și creșterea cheltuielilor pentru combaterea schimbărilor climatice, iar sondajele indică, cel mai probabil, respingerea acestora.
Datoria publică medie a statelor europene ar putea urca până la aproximativ 130% din PIB în 2040, aproape dublu față de nivelul actual, dacă guvernele nu vor adopta reforme și măsuri de consolidare a finanțelor publice.
Vânzările de locuințe au crescut în 2025 în majoritatea statelor UE pentru care există date disponibile, semn că piața imobiliară europeană a început să-și revină după un an mai slab.
Clasamentul este condus detașat de Malta, unde averea netă mediană a tinerilor ajunge la 257.500 de euro. Pe următoarele locuri se află Luxemburg, cu 135.000 de euro, și Belgia, cu 97.200 de euro.