Acasă Blog Pagina 98

Stas Madan: Creditele nu se vor scumpi brusc după decizia BNM

0

Decizia Băncii Naționale a Moldovei de a majora rata de bază de la 5% la 6,5% a alimentat discuțiile despre posibile scumpiri ale creditelor, inclusiv pentru beneficiarii programului Prima Casă. Expertul economic Stas Madan spune însă că efectele asupra ratelor bancare ar putea fi mai moderate decât sugerează reacțiile din spațiul public.

„Scumpirea creditelor se va produce cel mai probabil nu deodată și într-o măsură mult mai mică decât exagerările publice”, afirmă economistul.

Stas Madan atrage atenția că, în cazul programului Prima Casă, rata de referință nu este rata de bază a BNM. Aceasta se calculează ca rată medie ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase în lei, cu termen de la 6 la 12 luni. La începutul anului 2026, rata de referință era de 5,57%.

Potrivit expertului, experiența anilor precedenți arată că majorările ratei de bază nu se transmit automat și integral în costul creditelor. În perioada decembrie 2024 – august 2025, rata de bază a crescut de la 3,6% la 6,5%, însă rata medie la creditele din sectorul bancar a urcat de la 8,26% la 9,38%.

În opinia economistului, dacă situația monetară nu se va schimba semnificativ, dobânzile la credite ar putea crește gradual și într-o măsură mai mică decât majorarea ratei de bază.

„Perna de siguranță” a Moldovei rămâne peste 5,2 miliarde de euro. Granturile, creditele și dobânzile în aprilie

0

Moldova a încheiat luna aprilie cu peste 5,2 miliarde de euro în rezerve oficiale. Sunt banii care contează în momentele în care țara are de făcut plăți externe, de acoperit obligații sau de traversat perioade mai complicate pentru economie.

Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, activele oficiale de rezervă au ajuns, la 30 aprilie 2026, la 5,209 miliarde de euro. Suma este cu 56,7 milioane de euro mai mică față de finalul lunii martie.

Scăderea a venit mai ales din evoluția cursurilor valutare. Valutele din care sunt formate rezervele s-au depreciat față de euro, iar impactul a fost de 40,69 milioane de euro. La diminuare au contribuit și plățile pentru datoria publică externă, de 21,53 milioane de euro, precum și intervențiile nete de vânzare pe piața valutară, de 14,10 milioane de euro.

În același timp, rezervele au fost susținute de mai multe intrări. Cea mai mare sumă a venit din gestionarea rezervelor valutare — adică din dobânzi și alte venituri obținute din plasarea acestor bani în instrumente sigure. Aceste venituri au însumat 12,67 milioane de euro.

Alte 7,41 milioane de euro au intrat în favoarea Ministerului Finanțelor. Din această sumă, 6,46 milioane de euro au fost credite și granturi pentru proiecte investiționale, iar 0,95 milioane de euro – sprijin bugetar debursat de Asociația Internațională de Dezvoltare.

Au mai fost înregistrate intrări de 1,98 milioane de euro în conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, 0,24 milioane de euro aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate și alte intrări nete de 3,70 milioane de euro.

Chiar dacă în aprilie rezervele au coborât ușor, față de sfârșitul anului 2025 acestea sunt mai mari cu 105,57 milioane de euro. Activele externe nete au ajuns la 5,182 miliarde de euro, în creștere cu aproape 108 milioane de euro de la începutul anului.

Amenzi de milioane pentru încălcări fiscale: ce va verifica Fiscul în luna mai

0

Bonul fiscal rămâne în centrul atenției. În luna mai 2026, Serviciul Fiscal de Stat va desfășura noi controale operative la agenții economici, în special în domeniile unde există risc mai mare de încălcări fiscale.

Verificările vor avea loc inopinat, direct la locul unde se desfășoară activitatea economică. Inspectorii vor urmări dacă sunt eliberate bonuri fiscale la plățile în numerar, dacă veniturile sunt declarate corect și dacă mărfurile puse în vânzare au acte care confirmă proveniența lor legală.

Pe lângă controalele planificate, SFS va putea interveni și în urma petițiilor, sesizărilor, reclamațiilor sau informațiilor apărute în presă. Scopul acestor acțiuni este simplu: reguli egale pentru toți, mai puțină concurență neloială și mai multă transparență în activitatea economică.

În aprilie 2026, Fiscul a efectuat circa 622 de controale operative. În 349 de cazuri au fost constatate încălcări, iar sancțiunile aplicate au depășit 1,27 milioane de lei. Din această sumă, 863 de mii de lei au fost sancțiuni fiscale, iar 410,9 mii de lei – sancțiuni contravenționale.

Datele pentru primul trimestru arată că verificările au devenit mai țintite. Numărul controalelor a crescut de la 407 în ianuarie la 776 în martie, iar în martie aproape 8 din 10 controale au avut rezultat. În total, în primele trei luni ale anului, valoarea sancțiunilor aplicate a trecut de 4,7 milioane de lei.

Cele mai frecvente probleme depistate au fost neutilizarea echipamentelor de casă și de control la încasările în numerar și vânzarea produselor fără documente de proveniență. În perioada analizată, SFS a constatat 763 de încălcări fiscale, pentru care au fost aplicate sancțiuni de aproximativ 3,77 milioane de lei.

Serviciul Fiscal de Stat le recomandă contribuabililor să respecte regulile, să elibereze bon fiscal și să își desfășoare activitatea transparent. Cetățenii care observă încălcări pot suna gratuit la Centrul Unic de Apel al SFS: 0 8000 1525.

Asigurările auto domină piața: RCA și CASCO au adus peste 71% din prime în 2025

0

Piața asigurărilor din Republica Moldova a încheiat anul 2025 cu active mai mari, mai multe prime subscrise și despăgubiri în creștere, dar cu un profit net mai mic față de anul precedent, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

La finalul anului trecut, în Republica Moldova activau 9 societăți de asigurare, dintre care 8 specializate în asigurări generale și una cu activitate mixtă, inclusiv asigurări de viață. Pe piață mai activau 57 de brokeri, 51 de agenți de asigurare și 34 de agenți bancassurance.

Activele totale ale companiilor de asigurare au ajuns la 5,9 miliarde de lei, în creștere cu 7,1% față de sfârșitul anului 2024. Și rezervele tehnice au crescut, până la 3,46 miliarde de lei, ceea ce arată că societățile au pus deoparte mai mulți bani pentru obligațiile viitoare față de clienți.

În 2025, companiile de asigurare au subscris prime brute în valoare de 3,35 miliarde de lei, cu 3,1% mai mult decât în anul precedent. Piața rămâne dominată de asigurările generale, care au reprezentat 96,7% din totalul primelor subscrise. Asigurările de viață au avut o pondere de doar 3,3%.

Cele mai multe prime au venit, ca și în anii precedenți, din zona auto. Asigurările RCA, Carte Verde, Carnet TIR, Carnet CMR și CASCO au cumulat peste 71,6% din piața asigurărilor generale.

Pe partea de plăți către clienți, despăgubirile au crescut mai repede decât primele. În 2025, asigurătorii au achitat despăgubiri și indemnizații de 1,47 miliarde de lei, cu 15,2% mai mult decât în 2024.

Cele mai mari plăți au fost făcute pentru asigurările generale, unde despăgubirile au ajuns la 1,4 miliarde de lei. Doar pentru RCA internă, companiile au achitat 625,2 milioane de lei, cu 28,3% mai mult decât în anul precedent.

Dauna medie pentru RCA internă a fost de 21.781 de lei, în creștere cu 8,8% față de 2024. În cazul polițelor Carte Verde, dauna medie a fost de 79.920 de lei.

Deși piața a crescut ca volum, profitul a scăzut puternic. Profitul net al sectorului de asigurări a fost de 72,9 milioane de lei, cu 75,2% mai mic decât în 2024. Șapte companii au încheiat anul pe profit, iar două au raportat pierderi.

BNM mai arată că toate societățile de asigurare licențiate au avut rate de solvabilitate de peste 100%, ceea ce înseamnă că au respectat cerințele minime de capital. Totuși, indicatorii medii de solvabilitate și lichiditate au fost în scădere față de anul precedent.

Un rol important pe piață l-au avut și intermediarii. Brokerii, agenții și agenții bancassurance au intermediat prime de asigurare în valoare de 2,07 miliarde de lei, adică aproximativ 61,9% din totalul primelor brute subscrise.

Chiriile moldovenilor, tot mai vizibile pentru Fisc: peste 12.600 de contracte înregistrate

0

Tot mai multe venituri din chirii ajung în evidența Fiscului. În primele patru luni ale anului 2026, impozitul achitat de cei care dau locuințe sau alte imobile în chirie a adus la buget 38 de milioane de lei, cu 28,2% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025, potrivit Serviciului Fiscal de Stat.

Creșterea vine după mai multe acțiuni de informare și verificare. În perioada ianuarie–aprilie, Fiscul a identificat 343 de proprietari care dau imobile în chirie.

În urma controalelor făcute la 253 de proprietari, au fost calculate suplimentar plăți de 291,8 mii lei, penalități de întârziere de 15,2 mii lei și amenzi de 22,9 mii lei.

A crescut și numărul contractelor înregistrate oficial. În primele patru luni ale anului au fost înregistrate 12.648 de contracte de chirie, cu 35,6% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Fiscul amintește că cei care dau o locuință în chirie trebuie să achite un impozit de 7% din valoarea lunară a contractului. Contractul trebuie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 7 zile de la semnare, iar impozitul se achită lunar, până pe 25 ale lunii.

Regula se aplică și celor care închiriază prin platforme precum Booking, Airbnb sau alte servicii similare.

Ghidul privind înregistrarea contractului de chirie poate fi consultat aici.

Maib marchează 35 de ani de activitate pe piața bancară din Republica Moldova

0

Maib marchează în 2026 35 de ani de activitate, printr-o campanie de brand cu mesajul „Când tu conduci, o țară crește. De 35 de ani. maib”. Campania pune accent pe oamenii, afacerile și inițiativele care au contribuit la dezvoltarea Republicii Moldova.

Banca a fost fondată în 1991, în același an cu proclamarea independenței Republicii Moldova. În prezent, maib are peste 1,2 milioane de clienți și se poziționează ca una dintre cele mai mari instituții financiare din țară.

Potrivit băncii, campania aniversară vorbește despre parcursul oamenilor și companiilor care au investit în dezvoltare, au lansat afaceri, au construit locuințe, au ales să studieze, să revină acasă sau să se adapteze la noi standarde economice și tehnologice.

Unul dintre elementele campaniei este spotul aniversar lansat pe 8 mai, în care oamenii sunt prezentați ca „uriași” — o metaforă vizuală pentru impactul pe care îl pot avea prin deciziile și inițiativele lor. Un alt simbol utilizat este mărul, asociat cu autenticitatea locală, continuitatea și legătura dintre generații.

Campania se va desfășura pe parcursul anului și va include proiecte de responsabilitate socială, materiale dedicate echipei maib, evenimente și alte acțiuni de comunicare.

Banca menționează că, în ultimii ani, a susținut domenii precum antreprenoriatul, digitalizarea, educația financiară, infrastructura, energia regenerabilă și alte inițiative orientate spre modernizarea economiei.

În prezent, maib deține aproximativ 36% din activele bancare și finanțează peste 37% din totalul creditelor la nivel național.

Tinerii economisesc, cumpără de pe telefon și cred în influenceri: portretul Gen Z

Aproximativ jumătate dintre tinerii din Generația Z evită reclamele tradiționale, pe care le consideră intruzive sau irelevante, în timp ce 54% spun că au încredere în influenceri, mai ales în cei percepuți ca fiind mai apropiați de realitatea lor, potrivit AGERPRES.

Raportul „Gen Z – comportamente de consum și insight-uri de marketing în România” arată că tinerii cu vârste între 13 și 29 de ani petrec, în medie, peste 3,5 ore pe zi online. TikTok, Instagram și YouTube sunt printre principalele platforme prin care descoperă branduri, produse și servicii.

Cu alte cuvinte, deciziile de cumpărare nu mai sunt influențate doar de mesajele directe ale companiilor. Pentru Generația Z contează tot mai mult recomandările comunității, recenziile, conținutul creat de alți utilizatori și validarea socială.

Raportul mai arată că tinerii sunt atenți la preț și reacționează la promoții, însă loialitatea față de un brand nu se construiește doar prin reduceri. Pentru această generație contează autenticitatea, transparența și valorile pe care le transmite o companie.

Un alt detaliu interesant ține de bani: aproximativ 75% dintre tineri economisesc activ, chiar dacă nivelul economiilor rămâne redus, pe fondul veniturilor încă limitate și al începutului de carieră.

Telefonul rămâne principalul instrument de consum digital. Potrivit raportului, 97% dintre tineri consumă conținut preponderent de pe dispozitive mobile, iar 61% cumpără direct de pe telefon.

Studiul sugerează că strategiile clasice de marketing, cu mesaje generale și campanii largi, devin mai puțin eficiente pentru Generația Z. Companiile care vor să ajungă la acest public trebuie să comunice mai natural, să creeze conținut adaptat platformelor sociale și să țină cont de influența comunităților online.

Raportul a fost realizat pe baza unei cercetări secundare și consolidează date din surse locale și internaționale, inclusiv analize Deloitte, Ipsos, McKinsey și PwC, contextualizate pentru piața din România.

Mașinile aduse temporar în Moldova nu vor mai rămâne „blocate” la vamă

0

Automobilele introduse în Republica Moldova în regim de admitere temporară vor putea fi scoase din țară și de persoane împuternicite, nu doar de persoana care le-a introdus inițial. Modificarea este prevăzută într-un proiect de lege adoptat de Parlament.

Pe scurt, noua regulă vine să rezolve situațiile în care o mașină ajunge să rămână „blocată” formal pe teritoriul vamal, pentru că persoana care a adus-o în țară nu mai poate să o scoată.

Astfel, mijloacele de transport introduse în regim vamal de admitere temporară vor putea fi scoase de pe teritoriul Republicii Moldova și de alte persoane, dacă acestea sunt împuternicite.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru” și are drept scop eliminarea unei lacune din reglementările actuale.

Important: modificarea nu se referă la introducerea unei taxe noi, ci la simplificarea procedurii privind scoaterea din țară a automobilelor aflate în regim de admitere temporară.

Pentru lectura a doua, Guvernul a propus și un amendament la Codul vamal, care vizează activitatea agenților economici din fosta zonă liberă Tvardița. Potrivit modificării, termenul-limită pentru lichidarea activelor și trecerea la regimul obișnuit a fost prelungit cu încă 75 de zile.

Prevederea privind agenții economici din fosta zonă liberă Tvardița va intra în vigoare la 11 mai 2026, iar noile reguli privind procedura de vămuire a mijloacelor de transport vor intra în vigoare la 1 septembrie 2026.

 

Apartamente scumpe, tranzacții puține: de ce piața imobiliară nu se ieftinește

0

Vânzările de apartamente din Republica Moldova au scăzut cu 52% într-un singur an, însă prețurile rămân la niveluri istorice, de aproximativ 1.700–1.900 de euro pentru un metru pătrat. Piața imobiliară nu este în prăbușire, ci într-un „echilibru de așteptare”, arată o notă analitică a Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), semnată de Stanislav Ghilețchi, director adjunct pe cercetare IPRE.

Pe scurt, apartamentele se vând mai greu, dar nici proprietarii nu se grăbesc să reducă prețurile. Potrivit analizei, vânzătorii nu au, în multe cazuri, o presiune financiară imediată, iar cumpărătorii care nu au acces la credit bancar au ieșit aproape complet din piață.

În primul trimestru al anului 2026, în Chișinău s-au vândut doar 623 de apartamente, în timp ce pe platformele imobiliare erau listate simultan peste 15.000 de anunțuri. Asta înseamnă că un număr mic de tranzacții ajunge să influențeze așteptările întregii piețe.

O schimbare importantă se vede și în modul în care sunt cumpărate locuințele. Ponderea tranzacțiilor finanțate prin credit ipotecar a crescut de la 4,2% în 2023 la 60,7% în primele luni ale anului 2026. IPRE explică faptul că această evoluție nu arată neapărat o cerere mai mare, ci mai degrabă o schimbare a structurii pieței: cumpărătorii cu bani proprii s-au retras, iar cererea rămasă este susținută în mare parte de creditul bancar.

Prețurile rămân rigide și pentru că o parte dintre apartamentele scoase la vânzare aparțin persoanelor sau companiilor care le-au cumpărat ca investiție. Atât timp cât locuințele își păstrează valoarea sau pot aduce venituri din chirie, proprietarii preferă să amâne vânzarea, în loc să accepte un preț mai mic.

Un alt factor este oferta nouă mai redusă. Numărul autorizațiilor de construire pentru blocuri rezidențiale în Chișinău a scăzut de la 86 în 2024 la doar 33 în 2025, cel mai mic nivel din istoria recentă, potrivit notei IPRE, care face trimitere la datele Biroului Național de Statistică.

Experții IPRE spun că locuințele ar putea deveni mai accesibile dacă piața ar fi deblocată pe mai multe direcții: mai multă ofertă nouă, dezvoltarea unor cartiere cu infrastructură bună, alternative reale de investiții pentru populație și date mai transparente despre prețurile reale de tranzacționare.

Printre recomandări se numără publicarea periodică a datelor agregate despre prețurile reale la care se vând apartamentele, pe zone și tipuri de proprietate, fără date personale. În prezent, multe analize se bazează pe prețuri de ofertă, care nu arată întotdeauna cât se plătește efectiv la notar.

Pe scurt, piața imobiliară din Chișinău pare blocată între două așteptări: cumpărătorii așteaptă prețuri mai mici, iar mulți vânzători preferă să nu vândă decât să coboare din preț.

Victoriabank a tras linie pe 2025: profit de 750 milioane de lei și active de 31,5 miliarde

0

Victoriabank a încheiat anul 2025 cu un profit net de 750 de milioane de lei, în creștere cu 25% față de anul precedent. La nivel consolidat, profitul net a ajuns la 850 de milioane de lei, potrivit raportului anual al băncii.

Raportul mai arată că activele Victoriabank au crescut cu 28%, până la 31,5 miliarde de lei, iar activele totale consolidate au ajuns la 37,7 miliarde de lei.

Un avans important a fost înregistrat și pe zona de creditare. Portofoliul de credite al băncii a ajuns la 12,6 miliarde de lei, în creștere cu 37%, în timp ce rata creditelor neperformante a fost de 2,1%.

Depozitele clienților au crescut cu 24,4%, până la 22,2 miliarde de lei. Totodată, rata fondurilor proprii totale a ajuns la 29,4%, potrivit datelor publicate de bancă.

Anul 2025 a inclus și două mișcări importante pentru Victoriabank: fuziunea prin absorbție a BCR Chișinău, finalizată în martie, și achiziția Microinvest, anunțată în octombrie. Microinvest este una dintre cele mai mari companii de microfinanțare din Republica Moldova, cu un portofoliu de credite de peste 7 miliarde de lei și peste 46.000 de clienți activi.

În același timp, banca menționează că a continuat investițiile în digitalizare, inclusiv prin dezvoltarea proceselor de creditare online pentru persoane fizice și companii, dar și prin lansarea unor soluții pentru comerțul online.

Victoriabank intră în 2026 cu o strategie axată pe creștere, digitalizare și consolidarea relației cu clienții, potrivit raportului anual consolidat pentru 2025.