Acasă Blog Pagina 82

20 de zile lucrătoare de concediu în loc de 28 calendaristice? Propunerea care împarte opiniile

0

Concediile de odihnă ar putea fi calculate în zile lucrătoare, nu în zile calendaristice, așa cum se întâmplă în prezent. Propunerea vine din partea Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC și este susținută de Guvern, potrivit Radio Moldova.

Inițiativa prevede trecerea la o formulă de 20 de zile lucrătoare pentru angajații care au un program standard de cinci zile pe săptămână. Reprezentanții mediului de afaceri susțin că modelul este aplicat în mai multe țări europene și ar aduce mai multă claritate în evidența concediilor.

Adrian Șerban, reprezentant al Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC, afirmă că trecerea la zile lucrătoare ar reduce discrepanțele existente. Totuși, acesta recunoaște că, în anumite situații, angajații ar putea primi mai puțini bani în luna în care își iau concediu fragmentat.

Potrivit exemplului oferit de acesta, dacă salariul mediu pentru o zi calendaristică este de 600 de lei, iar salariul mediu pentru o zi lucrătoare este de 841 de lei, un angajat care își ia o zi de concediu în timpul săptămânii ar putea primi pentru acea zi 600 de lei, nu 841 de lei.

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține inițiativa și consideră că dreptul la concediu trebuie să vizeze zilele în care salariatul ar fi trebuit să muncească. Potrivit acestuia, acordarea concediului pentru zilele de weekend nu oferă un beneficiu real angajatului.

De cealaltă parte, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova nu susține formula propusă. Vicepreședintele Confederației, Sergiu Sainciuc, avertizează că modificarea modului de calcul ar putea duce la diminuarea veniturilor salariaților, mai ales în cazul fragmentării concediului.

Sindicatele invocă și prevederile Cartei sociale europene revizuite, care garantează cel puțin patru săptămâni integrale de concediu anual. În opinia acestora, actuala formulă din Republica Moldova este conformă standardelor europene.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că autoritățile sunt deschise pentru dialog, însă viziunea pentru sectorul public este trecerea la sistemul bazat pe zile lucrătoare. Potrivit acesteia, prioritatea rămâne respectarea drepturilor angajaților.

Autoritățile, angajatorii și sindicatele urmează să continue discuțiile pentru a identifica o soluție de compromis.

Maib: Zile nelucrătoare în iunie pentru băncile corespondente din România, Italia, Austria, Germania și SUA

0

Programul de lucru al unor bănci corespondente va fi modificat în luna iunie 2026, în contextul sărbătorilor și zilelor de odihnă din mai multe țări. Anunțul a fost făcut de maib, care recomandă clienților să țină cont de aceste date pentru a evita eventuale întârzieri la procesarea unor operațiuni internaționale.

Potrivit băncii, în luna iunie vor fi zile nelucrătoare pentru băncile corespondente din România, Italia, Austria, Germania și Statele Unite ale Americii, precum și pentru zona SEPA.

În România, băncile nu vor lucra pe 1 iunie, de Ziua Copilului. În Italia și în zona SEPA, ziua nelucrătoare este 2 iunie, când este marcată Ziua Republicii.

De asemenea, pe 4 iunie, băncile din Austria și Germania vor avea zi nelucrătoare cu ocazia sărbătorii Corpus Christi. În Statele Unite ale Americii, ziua nelucrătoare va fi pe 19 iunie, când este marcată Juneteenth National Independence Day.

Clienții care planifică transferuri internaționale sau alte operațiuni prin bănci corespondente sunt îndemnați să ia în calcul aceste zile, pentru a evita posibile întârzieri în procesarea plăților.

Țările cu cei mai mulți ultra-bogați în 2026. Pe ce loc se află România

România se află pe locul 43 în lume după numărul de rezidenți ultra-bogați în 2026, potrivit Visual Capitalist, care citează datele din Knight Frank Wealth Report 2026.

Țara are 749 de persoane cu averi foarte mari, încadrate în categoria ultra-high-net-worth individuals, adică persoane cu averi nete de cel puțin 30 de milioane de dolari.

Clasamentul este dominat de Statele Unite ale Americii, care ocupă primul loc, cu 251.352 de rezidenți ultra-bogați. Pe locul al doilea se află China, cu 121.677 de persoane, urmată de Germania, cu 38.215 rezidenți ultra-bogați.

În top 10 mai intră Marea Britanie, cu 27.876 de persoane ultra-bogate, Franța, cu 21.518, India, cu 19.877, Japonia, cu 18.914, Elveția, cu 17.692, Australia, cu 16.460, și Italia, cu 15.433.

Potrivit sursei citate, Statele Unite și China concentrează împreună aproximativ 55% dintre persoanele ultra-bogate incluse în clasament. Diferența față de restul țărilor este semnificativă, în condițiile în care SUA găzduiesc de peste două ori mai mulți rezidenți ultra-bogați decât China.

România apare în partea a doua a clasamentului, după Grecia, care are 910 astfel de persoane, și înaintea Marocului, cu 432.

Raportul mai arată că India a urcat de pe locul 10 pe locul 6 față de anul 2021, ceea ce reflectă una dintre cele mai rapide extinderi ale bogăției în rândul marilor economii. Totodată, Polonia a înregistrat cea mai rapidă creștere, numărul rezidenților ultra-bogați majorându-se cu 109% față de 2021.

Persoanele ultra-bogate reprezintă o parte foarte mică din populația globală, însă controlează o parte importantă din avuția lumii.

Bitcoin se apropie de cel mai scăzut nivel de după octombrie 2024

Bitcoin traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele luni. Cea mai cunoscută criptomonedă din lume s-a apropiat joi de cel mai scăzut nivel de după octombrie 2024, perioada care a precedat alegerea lui Donald Trump pentru un nou mandat la Casa Albă.

Potrivit Agerpres, citat de AFP, bitcoin a coborât până la 63.864 de dolari, în scădere cu 1,61%, apropiindu-se din nou de pragul psihologic de 60.000 de dolari.

Analiștii spun că investitorii par să își mute atenția și banii către companiile din tehnologie, în special cele care profită de boom-ul inteligenței artificiale. Producătorii de cipuri și firmele AI sunt văzute acum drept investiții cu potențial mai mare decât criptomonedele.

„Bitcoin și-a pierdut brusc atractivitatea”, afirmă Ipek Ozkardeskaya, analistă la Swissquote. Potrivit acesteia, capitalul este redirecționat către acțiuni tehnologice, iar bitcoin este perceput drept unul dintre „perdanții revoluției AI”.

Scăderea vine după o perioadă de entuziasm puternic alimentată de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în noiembrie 2024. Susținător declarat al criptomonedelor, Trump a contribuit atunci la o creștere spectaculoasă a bitcoinului, care a urcat până aproape de 110.000 de dolari, iar ulterior a atins un maxim de peste 126.000 de dolari în octombrie 2025.

În ultima săptămână, bitcoin a pierdut aproximativ 13% din valoare. Unul dintre motive este decizia companiei Strategy, cunoscută pentru deținerea unui portofoliu uriaș de bitcoin, de a vinde o parte din active. Presa de specialitate notează că este prima astfel de vânzare după 2022.

În plus, investitorii sunt tot mai atenți la riscurile economice globale. Temerile privind accelerarea inflației și posibilitatea unor dobânzi mai mari în SUA fac ca dolarul și obligațiunile americane să devină mai atractive decât activele riscante, precum criptomonedele.

Votat în prima lectură: Calculul salariului minim va ține cont de noi valori de referință

0

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu patronatele și sindicatele, cel puțin o dată pe an. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în prima lectură de 67 de deputați, potrivit Parlamentului.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în consultare cu partenerii sociali, și are scopul de a transpune în legislația națională Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul va consolida protecția salariaților prin salarii minime echitabile, care să reflecte costul vieții, productivitatea și evoluția salariilor, contribuind astfel la reducerea sărăciei în muncă și la promovarea convergenței sociale ascendente.

Documentul prevede că necesitatea modificării cuantumului salariului minim va fi evaluată cel puțin o dată pe an de Guvern, împreună cu patronatele și sindicatele. În procesul de evaluare vor putea fi utilizate valori de referință orientative, inclusiv 50% din salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul anterior.

Proiectul de lege mai conține prevederi care încurajează negocierile colective la nivel de țară, ramură, teritoriu și unitate, pentru stabilirea unor salarii care să depășească salariul minim legal și să reflecte condițiile economice reale.

Proiectul de lege va fi propus spre examinare în lectura a doua în plenul Parlamentului. După adoptare, legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

BNM a sancționat o bancă și mai mulți membri ai conducerii după un control de supraveghere

0

Banca Națională a Moldovei a aplicat avertismente scrise pentru BC „Moldindconbank” S.A. și mai mulți membri ai organului de conducere al băncii, după ce, în cadrul unui control, au fost constatate deficiențe în activitatea instituției financiare, potrivit informațiilor publicate de BNM.

Sancțiunile au fost aplicate în baza Hotărârii Comitetului executiv al BNM nr. 94 din 23 aprilie 2026. Pe lângă bancă, au fost vizați mai mulți membri ai conducerii: Stepic Herbert, Nikolov Nikolay, Higgins Thomas Michael Patrick, Gaël Jean-Marie Ghislain Gérard du Breil de Pontbriand, Spânu Ana, Iuga Vasile, Borissov Nikolay și Iovu Mihail.

Potrivit BNM, încălcările constatate țin de deficiențe ale cadrului de administrare a activității băncii. Acestea se referă, printre altele, la guvernanța internă, inclusiv aspecte privind activitatea persoanelor cu funcție-cheie, gestiunea insuficientă a riscului de credit, monitorizarea capacității debitorilor de a achita plățile conform contractelor și clasificarea creditelor acordate consumatorilor.

Totodată, autoritatea de supraveghere indică deficiențe legate de aplicarea și raportarea metodelor utilizate în gestionarea riscului de rată a dobânzii, sistemele de plăți, respectarea legislației la efectuarea transferurilor valutare, precum și neîndeplinirea integrală a unor măsuri de supraveghere dispuse în urma controalelor precedente.

BNM precizează că banca activează în regim normal și prestează toate serviciile propuse, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, creditare și decontare.

Hotărârea a fost contestată de o persoană din organul de conducere al băncii la Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei. A fost depusă o cerere prealabilă pentru anularea parțială a hotărârii, în partea ce ține de aplicarea sancțiunii de avertisment acestei persoane.

Băncile din Moldova ar putea deveni obligatorii pentru plățile prin platformele de taxi

0

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate din Republica Moldova, potrivit unui proiect de lege aprobat de membrii Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

Inițiativa prevede modificarea Codului transporturilor rutiere și are drept scop aducerea tranzacțiilor din serviciile de taxi în circuitul financiar local. Cu alte cuvinte, plățile efectuate prin platformele electronice de taxi ar urma să treacă prin bănci sau alte instituții financiare licențiate în Republica Moldova.

Autorii proiectului, deputații Marina Morozova și Alexandr Trubca, susțin că modificarea este necesară pentru a evita situațiile în care operatorii economici procesează plățile în afara sistemului financiar din Republica Moldova. În lipsa acestor date, autoritățile întâmpină dificultăți în monitorizarea fluxurilor financiare, evaluarea riscurilor de evaziune fiscală și stabilirea TVA care trebuie achitată pentru serviciile de intermediere prestate de platformele de taxi.

Proiectul mai prevede că Guvernul va elabora procedura de suspendare și restabilire a activității platformelor electronice de management pe teritoriul Republicii Moldova.

O altă modificare vizează sancțiuni mai dure pentru platformele care admit în sistem automobile neînregistrate în Registrul operatorilor de transport rutier. Dacă, pe parcursul a 12 luni, vor fi constatate cel puțin cinci cazuri de admitere a unor automobile care nu figurează în registru, activitatea platformei ar putea fi suspendată conform prevederilor legale.

Totodată, administratorii platformelor vor trebui să depună o declarație pe proprie răspundere prin care își asumă utilizarea exclusivă a mijloacelor de transport înregistrate în Registrul operatorilor de transport rutier.

„Deşi modificările realizate anterior au condus la o diminuare a numărului de încălcări ale prevederilor legale în ceea ce priveşte utilizarea autoturismelor care nu sunt incluse în ROTR drept mijloace de transport în cadrul serviciului de taximetrie, totuşi acest procent este suficient de înalt. Astfel, prin modificările propuse se propune înăsprirea condițiilor de sancționare a platformelor care admit utilizarea automobilelor neînregistrate în ROTR pentru prestarea serviciilor prin intermediul platformelor sau sistemelor de management”, se arată în nota de fundamentare a inițiativei legislative.

Proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere urmează să fie propus Parlamentului spre examinare în prima lectură. După adoptare, noile prevederi vor intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Maib atrage 15 milioane de euro pentru finanțarea investițiilor în eficiență energetică și energie regenerabilă

0

Maib a semnat un acord de împrumut subordonat cu Green for Growth Fund, în valoare de 15 milioane de euro, bani care vor fi utilizați pentru extinderea finanțării investițiilor în eficiență energetică și energie regenerabilă în Republica Moldova, potrivit unui comunicat al băncii.

Împrumutul are o maturitate de 10 ani și va contribui la consolidarea poziției de capital a Maib. Totodată, resursele atrase vor permite băncii să susțină mai multe proiecte verzi, într-un context în care investițiile în eficiență energetică devin tot mai importante pentru companii, gospodării și comunități.

Fondurile vor putea fi direcționate către întreprinderi micro, mici și mijlocii, proprietari de locuințe, asociații de locatari, companii mari și autorități publice locale. Finanțarea va susține proiecte care reduc consumul de energie, cresc eficiența operațională și contribuie la o economie mai rezilientă pe termen lung.

„Această finanțare ne consolidează capacitatea de a susține investițiile care contribuie la dezvoltarea pe termen lung a economiei Republicii Moldova. Eficiența energetică și energia regenerabilă reprezintă direcții strategice pentru competitivitatea mediului de afaceri și pentru securitatea energetică a țării. Prin acest acord, extindem accesul la finanțare pentru clienții Maib care investesc în modernizare, productivitate și creștere sustenabilă”, a declarat Macar Stoianov, vicepreședinte Maib.

Acordul vine în perioada în care Republica Moldova avansează în procesul de aliniere la standardele europene privind sustenabilitatea și finanțarea verde. În acest context, accesul la capital pe termen lung poate accelera investițiile în modernizarea economiei și în tranziția energetică.

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a menționat că noul acord dintre Maib și Green for Growth Fund, susținut de Uniunea Europeană, va facilita accesul clienților la finanțare pe termen lung pentru soluții verzi.

„Acest nou acord dintre Maib și Green for Growth Fund, susținut de Uniunea Europeană, va facilita accesul clienților la finanțare pe termen lung pentru investiții în soluții verzi, contribuind totodată la transformarea ecologică și economică a Republicii Moldova, în conformitate cu standardele UE și criteriile de aderare”, a spus oficiala europeană.

La rândul său, Oxana Bînzaru, director regional Finance in Motion, administrator al Green for Growth Fund, a declarat că investiția subordonată de 15 milioane de euro este „un semnal clar de încredere în Maib și în viitorul economic al Moldovei”.

Potrivit Maib, banca își propune să continue mobilizarea capitalului internațional pentru susținerea investițiilor în sectoare-cheie ale economiei și pentru crearea de oportunități de dezvoltare pentru oameni, afaceri și comunități.

Plătitorii de TVA vor utiliza un modul modernizat în SIA „e-Cerere”

0

Serviciile fiscale merg tot mai mult în direcția digitalizării. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță că a modernizat modulul „Gestionarea plătitorilor TVA” din cadrul Sistemului Informațional Automatizat „e-Cerere”, pentru ca procesul de depunere și examinare a solicitărilor să fie mai simplu și mai rapid.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, citat bancamea.md noua versiune a modulului vine cu o interfață actualizată, mai intuitivă și mai ușor de utilizat. Câmpurile de completare au fost reorganizate mai clar, iar sistemul verifică automat datele introduse pentru a reduce greșelile care pot apărea la completarea cererilor.

În plus, utilizatorii vor primi explicații pas cu pas în timpul procesului de completare, iar traseul cererii va putea fi urmărit mai ușor, ceea ce oferă mai multă transparență și predictibilitate.

Reprezentanții SFS spun că modernizarea va reduce timpul necesar pentru depunerea cererilor și va face interacțiunea dintre contribuabili și autoritatea fiscală mai rapidă și mai comodă.

Noile îmbunătățiri sunt parte a procesului de digitalizare a serviciilor fiscale și urmăresc să simplifice experiența utilizatorilor, inclusiv a antreprenorilor care gestionează obligațiile privind TVA.

BNM își deschide ușile de Ziua lucrătorului bancar. Instituția marchează astăzi 35 de ani de activitate

0

Banca Națională a Moldovei își deschide ușile pentru public pe 4 iunie, cu ocazia Zilei lucrătorului bancar și a celei de-a 35-a aniversări de la fondarea instituției.

Ziua lucrătorului bancar este marcată, tradițional, pe 4 iunie, dată care coincide cu ziua înființării Băncii Naționale a Moldovei. Instituția a fost creată la 4 iunie 1991, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, moment care a stat la baza formării sistemului bancar al țării.

Cu această ocazie, BNM organizează Ziua ușilor deschise și invită publicul să descopere banca centrală dintr-o perspectivă mai apropiată. Vizitatorii vor putea participa la tururi ghidate, vor explora patrimoniul monetar al Republicii Moldova și vor avea ocazia să vadă un lingou de aur, expus special pentru această zi aniversară.

„Ziua ușilor deschise la Banca Națională, organizată în acest an aniversar, este o invitație la cunoaștere, la dialog și la înțelegerea rolului pe care stabilitatea financiară, responsabilitatea civică și educația financiară îl au în viața fiecărui cetățean. Este o zi în care se consolidează transparența și dialogul cu societatea, într-un spațiu de comunicare deschisă și educație financiară”, a declarat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.

Potrivit acesteia, Banca Națională este parte din arhitectura economică a Republicii Moldova și contribuie la consolidarea monedei naționale, dar și la modernizarea infrastructurii financiare, conectate la nevoile cetățenilor și ale mediului de afaceri.

În cadrul tururilor ghidate, vizitatorii vor putea vedea sala de expoziții a băncii centrale, unde istoria monetară a Republicii Moldova este prezentată prin semne bănești, monede, documente și repere care reflectă parcursul economic al țării. Expoziția include perioada de până la introducerea leului moldovenesc, dar și transformările care au însoțit formarea identității monetare naționale.

Un spațiu aparte va fi dedicat monedelor comemorative și jubiliare din aur și argint, emise de Banca Națională în serii tematice inspirate din patrimoniul cultural, istoric și științific al Republicii Moldova. Publicul va putea admira emisiuni dedicate personalităților marcante, monumentelor și evenimentelor istorice, tradițiilor populare, științei, inovării și altor simboluri importante pentru memoria țării.

Totodată, vizitatorii vor afla cum sunt protejate bancnotele și vor putea verifica, împreună cu specialiștii BNM, principalele elemente de siguranță ale acestora, utilizând echipamente specializate.

Vizitele vor avea loc pe 4 iunie, între orele 10:00 și 15:00, la fiecare oră fixă, fără înregistrare prealabilă. Pentru accesul în sediul Băncii Naționale este necesară prezentarea unui act de identitate. Persoanele care doresc să își programeze vizita pot scrie la adresa [email protected].

Banca Națională a Moldovei a fost înființată pe 4 iunie 1991. De atunci, instituția are un rol important în consolidarea sistemului financiar, menținerea stabilității monetare și dezvoltarea identității monetare a Republicii Moldova.