Acasă Blog Pagina 771

Rata creditelor neperformante urcă pînă la 15,3% (iunie 2012)

0

Banca Națională a Moldovei a publicat principalii indicatori ai sistemului bancar din Republica Moldova pentru luna iunie 2012.

Astfel, rata creditelor neperformante constituie 15,3%, în timp ce la sfârșitul lunii mai era 14,7%. Aceasta semnifică că fiecare al 7-lea credit este considerat pierdut de către bănci sau fiind unul extrem de problematic.

În termeni absoluți datoria la credite se ridică la suma de 32,01 miliarde lei, în creștere față de luna mai (31,14 miliarde eli).

Cota investițiilor străine în capitalul băncilor constituie 73,4%. 

63,4 % din totalul depozitelor, reprezintă cele plasate de persoane fizice.

Numărul angajaților din sitemul bancar al Republicii Moldova este 11 059 (30 iunie 2012).

Un alt nivel de performanţă al Serviciului SMS-Banking de la Moldova Agroindbank

0

BC “Moldova Agroindbank” şi-a relansat Serviciul SMS-Banking, dotîndu-l cu noi funcţionalităţi avansate şi perfecţionînd cele existente.

Astfel, clienţii Moldova Agroindbank şi Moldcell, deţinători de carduri bancare, au acces non-stop la informaţiile cu privire la tranzacţiile efectuate.

Graţie noilor performanţe, clientul va putea primi la telefonul mobil notificări prin SMS în care va fi informat despre tranzacţiile efectuate şi anume despre:

  • fiecare achitare cu cardul la comercianţi (magazine, aeroport, hotel, etc.);
  • extragerea numerarului de la bancomate sau filiale/agenţii;
  • verificarea soldului cardului şi/sau solicitarea extrasului de card (la bancomat, prin Internet-banking M@IB sau la filiale/agenţii);
  • introducerea unui PIN eronat.

Pentru a beneficia de noile funcţionalităţi, clientul va completa şi va depune, la orice filială Moldova Agroindbank, cererea de abonare la SMS-Banking, în care va indica datele cardului bancar şi limba în care vor fi recepţionate mesajele. Parola de acces va fi primită prin mesajul de notificare.

Noile funcţionalităţi urmăresc scopul asigurării pentru clienţii Moldova Agroindbank a unui grad mai înalt a securităţii tranzacţiilor cu cardurile bancare, precum şi a unui acces şi mai simplu şi rapid la conturile bancare. Acestea au completat setul de opţiuni integrate deja în Serviciul SMS-Banking şi anume – expedierea SMS pe număr scurt pentru consultarea soldului în cont, cursului valutar, etc.

Creşterea numărului canalelor de acces (la bancă, la bancomat, prin Internet-banking, prin SMS) şi a opţiunilor oferite de acestea clienţilor Moldova Agroindbank se încadrează în strategia dezvoltării băncii în baza unor soluţii inovative inteligente.

Lansarea noilor funcţionalităţi ale Serviciului SMS-Banking de la Moldova Agroindbank pentru abonaţii Moldcell încununează prima etapă a unui proiect complex de extindere a opţiunilor SMS, urmînd ca în viitorul cel mai apropiat noul serviciu să fie oferit şi abonaţilor altor operatori de telefonie mobilă. 

Informatii suplimentare cu privire la Serviciul SMS-Banking le puteţi obţine la Serviciul InfoTel: 022-85-65-55.

www.maib.md

Statul grec scoate la vânzare ATEbank

Grecia a hotărât scoaterea la vânzare a instituției bancare ATEbank, pentru care deține o participație de 77%, potrivit unui oficial din Ministerul de Finanțe de la Atena.

Cei care au luat decizia scoaterii instituției la vânzare sunt ministrul de Finanțe, Yannis Stournaras și guvernatorul Băncii Greciei, George Provopoulos, în cadrul unei întâlniri de marți seara, scrie manager.ro.

„Vânzarea va fi derulată pentru a aduce un beneficiu maxim statului elen”, a declarat oficialul grec. De achiziția ATEbank s-a arătat interesată Piraeus Bank, o altă instituție bancară din Grecia.

Grupul ATEbank deține 483 de sucursale în Grecia, 35 în România și una în Germania.

Este a patra bancă din Grecia după active și deține o cotă de piață de 8% din piața creditelor locale și 10% din cea a depozitelor.

Jocurile Olimpice 2012: Investiții de 11,5 mld euro. Vezi principalele cifre ale Olimpiadei.

Mâine, 27 iulie 2012, se dă startul Jocurilor Olimpice de la Londra. Timp de 2 săptămâni orașul va găzdui cel mai important eveniment sportiv al anului. Pentru medaliile olimpice se vor lupta 10 490 atleți din aproximativ 200 de țări. Vor ave loc 302 evenimente sportive în cadrul a 26 sporturi olimpice. 8,8 milioane bilete estimează să vândă organizatorii.

Cât costă organizarea Olimpiadei? Cine plătește? Care sunt efectele asupra economiei?

Dincolo de evenimentele ce vor avea loc pe arenele sportive, există și partea financiară a Olimpiadei. De-a lungul istoriei multe orașe care au organizat Jocuri Olipice au înregistrat pierderi atunci când au fost încheiate calculele. În 2012 Londra crede în steaua sa norocoasă și că o să facă bani.

Investiția totală reprezintă 11,5 miliarde euro. Guvernul a alocat 7,383 mld, National Lottery – 2,687 mld, Greater London Authority 1,143 mld și London Development Agency – 320 mil euro.

2,067 miliarde euro reprezintă investiția în infrastructură. Satul olimpic întrunește 8000 de case și 2800 de apartamente. 

880 milioane euro – suma care va fi cheltuită de către spectatori și turiști pe durata Jocurilor Olimpice.

JO vor avea un impact economic imediat asupra economiei britanice: creșterea cheltuielile consumatorilor cu 926 milioane euro, creșterea economică (1,408 mld euro) și creșterea veniturilor locuitorilor (284 milioane euro).

De asemenea există și un impact pe termen lung (2012 – 2015): 17,900 locuri de muncă nou-create/an, venituri suplimentare pentru cetățeni (367 mil euro/an), creșterea anuală a economiei (1,699 mld euro).

Analiză: 850 de bancomate localizate în peste 50 de orașe și sate ale Moldovei

0

V-ați întrebat vre-o dată cîte bancomate funcționează la momentul dat în Republica Moldova? Care este banca cu cea mai mare rețea de bancomate? În care orașe ale Moldovei funcționează cele mai multe bancomate? Bancomatele căror bănci eliberează valută străină (USD sau EUR)? Vă prezentăm o mică analiză a bancomatelor prezente în Republica Moldova.

La momentul actual (iulie 2012) în Moldova funcționează 850 de bancomate. Acestea sunt prezente în mai mult de 50 de orașe și sate ale țării. Cel mai „bancomatizat” este mun. Chișinău cu 485 de unități, urmează Bălți (51), Cahul (24), Ungheni (18), Soroca (18), Orhei (17) și Comrat (16).

Este interesantă și distribuirea ATM-urilor pe sectoarele capitalei. Astfel, cele mai multe bancomate le veți întâlni în sectorul Centru (mai mult de 200 de unități), sectorul Botanica (aproximativ 100) și sectorul Râșcani al capitalei (65).

Strada cu cele mai multe bancomate este bd. Ștefan cel Mare (Chișinău) – aici puteți „întâlni” 57 de ATM-uri.

Pe parcursul ultimilor ani băncile comerciale și-au dezvoltat activ rețeaua de bancomate. Unele bănci au mers în teritoriu, altele s-au concentrat doar pe capitală. Astăzi cea mai mare rețea de bancomate are Moldova Agroindbank (148 unități), urmează Victoriabank (146), Banca de Economii (100), Moldindconbank (98) și Mobiasbanca (77).

70 de bancomate din întreaga țară eliberează nu doar lei, dar și valută străină (dolari sau euro) – aceste bancomate aparțin Moldindconbank.

Amintim că în pagina „Bancomate” puteți găsi cel mai apropiat bancomat al băncii Dvs din orice localitate. De asemenea veți găsi detalii privind locația bancomatului (foto), accesul la el (24/24 sau conform unui anumit program), dacă eliberează valută și alte detalii.

Italia: Banca Network Investimenti a dat faliment

Banca Network Investimenti anunțat printr-un comunicat sec că a intrat în proces de lichidare forțată printr-un decret al Ministerului italian al Economiei și Finanțelor, la propunerea Băncii Centrale a Italiei, scrie capital.ro.

Banca Network Investimenti S.p.A, prima instituție bancară care a înghețat conturile clienților și care acum reprezintă primul faliment bancar din Europa, după ce toate băncile europene cu probleme au fost fie naționalizate, fie sprijinite financiar, fie preluate de altele mai mari. 

În luna iunie banca a lăsat nu mai puțin de 28.000 de clienți fără posibilitatea de a retrage sau depune bani și fără posibilitatea de a face plăți. 

Ce se va întâmpla acum cu banii clienților? În comunicat se arată că se vor începe cât mai repede procedurile de activare a procesului de rambursare a depozitelor de către Fondul italian De Garantare a Depozitelor Bancare.

Pe durata Jocurilor Olimpice Visa va prezenta cele mai recente inovații în domeniul plăților

Visa, partener global al Jocurilor Olimpice şi Paralimpice Londra 2012, anunţă că pe durata evenimentului va prezenta cele mai recente inovaţii în domeniul plăţilor. Una dintre acestea se referă la plăţile efectuate cu telefonul mobil şi cardurile cu cip, care asigură tranzacţii mai rapide, mai accesibile şi mai sigure, realizate în mii de puncte comerciale din Londra şi în locaţiile Jocurilor Olimpice, scrie incomemagazine.ro.

„Vara aceasta vom prezenta la Londra viitorul plăţilor – un viitor în care majoritatea consumatorilor îşi vor gestiona activitatea financiară de zi cu zi cu ajutorul dispozitivelor mobile, tabletelor şi calculatoarelor personale”, a explicat Sandra Alzetta, Senior Vice President, Visa Europe.

Pe durata Jocurilor Olimpice şi Paralimpice, Visa şi partenerii săi vor oferi sportivilor sponsorizaţi de Visa, dar şi turiştilor posibilitatea de a experimenta:

Plăţile şi serviciile mobile: o ediţie limitată a modelului Samsung GALAXY S III va fi pusă la dispoziţia sportivilor sponsorizaţi de Visa. Dispozitivul va fi prevăzut cu o versiune a aplicaţiei de plăţi mobile Visa payWave de la Visa, adaptată Jocurilor Olimpice. Pentru a efectua plata cumpărăturilor, consumatorii trebuie doar să selecteze pictograma Visa de pe dispozitivul Samsung şi să plaseze telefonul în faţa unui terminal de plăţi contactless. În plus, aplicaţia permite utilizatorilor să-şi gestioneze cheltuielile prin verificarea istoricului contului şi a soldului în timp real.

Plăţile contactless: aproximativ 37 milioane de carduri Visa de credit, debit şi prepaid prevăzute cu tehnologia payWave sunt în circulaţie în Europa. Cu ajutorul cardurilor contactless, turiştii de la Jocurile Olimpice Londra 2012 îşi vor putea face cumpărăturile la mii de comercianţi trecând cardul prin faţa terminalului. Cumpărăturile sub 20 de lire sterline nu necesită introducerea codului PIN. Visa Europe estimează că numărul cardurilor Visa payWave aflate în circulaţie în Europa va depăşi 50 de milioane până la sfârşitul anului 2012.

Locaţii comerciale contactless: până la începerea Jocurilor, peste 140.000 de terminale contactless din Marea Britanie vor accepta carduri şi telefoane care încorporează tehnologia Visa PayWave, printre care 5.000 de taxiuri londoneze şi 3.000 puncte de vânzare din locaţiile Jocurilor Olimpice.

Carduri prepaid: pe teritoriul Marii Britanii vor fi puse în vânzare carduri Visa prepaid dedicate Jocurilor Olimpice, care vor permite turiştilor din Londra să beneficieze de confortul şi securitatea plăţilor Visa, să petreacă mai puţin timp aşteptând la cozi şi mai mult timp bucurându-se de Jocurile Olimpice.

Visa Mobile Prepaid: pe durata Jocurilor Olimpice, Visa Inc. îşi va prezenta şi cel mai nou produs – Visa Mobile Prepaid – primul produs Visa având la bază un telefon mobil care oferă consumatorilor din ţările emergente un cont de plăţi caracterizat de standarde înalte de securitate, fiabilitate şi interoperabilitate globală. Prin accesarea contului Visa Mobile Prepaid de pe telefonul mobil, consumatorii pot primi şi expedia bani în străinătate, pot plăti facturi, pot cumpăra minute şi pot accesa bancomatele Visa.

Rata medie a dobânzii la creditele (MDL) acordate persoanelor fizice a constituit 15,42%

0

Banca Națională a Moldovei a publicat datele privind creditele acordate de către băncile comerciale în luna iunie 2012. Astfel, volumul total al creditelor în lei acordate persoanelor fizice a constituit 318,6 milioane lei.

Mai mult de jumătate din suma acordată reprezintă creditele de consum, care au însumat 165,4 milioane lei. Volumul creditelor imobiliare acordate în lei a fost 68,2 milioane lei.

Rata medie a dobânzii la creditele acordate în lei persoanelor fizice a atins nivelul de 15,42%. Creditele de consum s-a aocrdat în mediu la o rată de 15,82%, iar cele imobiliare – 11,31%.

De asemenea persoanele fizice au luat împrumuturi în valută străină, însă volumul acestora este foarte mic – echivalentul a 8,9 milioane lei. Rata medie a dobânzii la creditele în valută străină acordate persoanelor fizice a constituit 11,16%.

În iunie rata medie a dobânzii la depozitele în lei a persoanelor fizice a constituit 9,16%

0

Banca Națională a Moldovei a publicat recent informația privind volumul depozitelor atrase în iunie 2012 și rata medie ponderată a dobânzii. Volumul total al depozitelor atrase în lei moldovenești la termen a constituit 1,66 miliarde lei, 1,04 miliarde fiind atrase de la persoanele fizice.

Cele mai multe depozite sunt plasate pe un termen „de la 3 la 6 luni”(43,9% din totalul depozitelor persoanelor fizice) și „de la 6 la 12 luni” (40,3%), semn că populația nu are suficientă încredere în bănci pentru a plasa economiile pe perioade mai îndelungate.

Rata medie a dobânzii la depozitele în lei moldovenești a constiuit 9,16%. Cea mai înaltă rată medie au avut-o depozitele plasate la un termen mai mare de 12 luni (10,84%) și cele plasate pe o perioadă de la 6 la 12 luni – 9,57%.

Depozitele atrase în valută străină(recalculate în lei moldovenești) au constituit 1,35 miliarde lei, 70% din acestea au fost atrase de la persoane fizice.

Rata medie a dobânzii la depozitele in valută străină pentru persoanele fizice a constituit 4,18%. Cele mai înalte rate au avut depozitele plasate la un termen mai mare de 12 luni (5,38%).

Pentru a vizualiza toate ofertele băncilor privind depozitele în lei sau valută străină – accesați pagina Depozite sau meniul depozite din cadrul paginii fiecărei bănci.

Oficiul central al băncii Tinkoff Credit Systems (Rusia)

Recent TCS Bank (Тинькофф Кредитные Системы) s-a mutat într-un nou oficiu. Banca se specializează în oferirea cărților de credit persoanelor fizice, de asemenea atrage și depozite de la persoane fizice.

TCS Bank este considerată cea mai inovatoare bancă din Rusia – conceptul se bazează exclusiv pe deservirea clienților online.

De remarcat faptul că banca deservește aproximativ 2 000 000 clienți pe întreg teritoriul Rusiei și nu are deschisă nici o filială. Toată comunicarea și operațiunile se fac prin intermediul poștei, internetului, telefonului și a curierului.

La momentul actual TCS Bank are mai mult de 3200 angajați. Vă invităm să vizualizați noua „casă” a acestei bănci.

FOTO: finparty.ru