Acasă Blog Pagina 770

Băncile străine vor să fugă din Grecia. Vezi care bănci își pregătesc plecarea.

Tot mai multe bănci străine iau în considerare opţiunea de a pleca din Grecia, scrie Evenimentul Zilei cu refrire la publicaţia elenă „Kathimerini”.

Astfel, plecarea instituţiilor de creditare străine din Grecia „ia proporţii epidemice”, spun ziariştii eleni, în condiţiile în care recesiunea adâncă se prelungeşte şi există incertitudini legate de o eventuală ieşire a Greciei din zona euro.

Potrivit unor surse citate de „Kathimerini”, proprietarii băncii portugheze Millenium Bank studiază posibilitatea de a vinde subsidiara locală, deşi nu există până acum nicio declaraţie oficială în acest sens.

Pe acelaşi drum merg şi creditorii ciprioţi, Bank of Cyprus şi Cyprus Popular Bank, care explorează mai multe opţiuni: de la vânzarea activităţilor pe care le au în Grecia până la obţinerea unei autonomii legale astfel încât să fie ferite de consecinţele unei ieşiri a Greciei din zona euro.

Şi francezii dau bir cu fugiţii

Potrivit publicaţiei elene citate, francezii de la Societe Generale studiază de asemenea posibilitatea de a vinde subsidiara locală, Geniki Bank.

Însă lepădarea de Grecia nu este un lucru uşor. În prezent, francezii de la Credit Agricole încearcă să scape de Emporiki Bank, pe care vor trebui mai întâi să o recapitalizeze, apoi să o vândă. Operaţiunile Emporiki din străinătate au fost preluate direct de Credit Agricole, cum a fost şi cazul României.

Cele mai profitabile depozite bancare în dolari SUA (august 2012)

0

Vă prezentăm o analiză a depozitelor în dolari SUA (în vigoare la 1 august 2012) pentru diferite perioade de plasare (3, 6, 12 și 24 luni). 

Băncile comerciale oferă o varietate mare de depozite în dolari, pe un termen de la o lună pînă la 7 ani. Rata dobânzii variază de la 0,15% pînă la 7,8% anuale (în cazul depunerii banilor pe un termen mai mare de 5 ani). Unele depozite au posibilitatea de capitalizare a dobânzii – aceasta oferă posibilitatea transferării dobânzii calculate (lunar) la suma inițial depusă, ceea ce va mări suma acumulată ulterior.

În această analiză nu se iau în calcul depozitele pentru pensionari și cele create pentru copiii ce nu au atins vârsta majoratului(aceste categorii vor fi analizate separat).

Top depozite în dolari pe un termen de 3 luni:

1. Depozit cu suplinire (ProCredit Bank) – rata dobânzii constituie 4% anuale, dobânda se calculează zilnic. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

2. Clasic (Unibank) – rata dobânzii de 3% anuale, capitalizarea dobânzii. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

3. Exclusiv (Banca de Economii) – rata dobânzii de 3% anuale. Nu se permit depuneri suplimentare și retrageri din cont.

Top depozite în dolari pe un termen de 6 luni:

1. ProClassic cu achitarea dobânzii lunar (ProCredit) – rata dobânzii constituie 5,5%. Nu se permit depuneri sau retrageri ale mijloacelor bănești.

2. Valutario (Eximbank), Clasic (Unibank) și Maxima (FinCombank) – rata dobânzii constituie 5% anuale. Toate depozitele permit depuneri suplimentare și retrageri din cont. Este posibilă capitalizarea dobânzii la Valutario și Clasic, în timp ce Maxima nu are opțiunea de capitalizare a dobânzii.

3. Clasic (Moldova Agroindbank) – rata dobânzii constituie 5% anuale. Nu se permit depuneri suplimentare și retrageri din cont. Depozitul are opțiunea de capitalizare a dobânzii.

Top depozite în dolari pe un termen de 1 an:

1. Barocco de vară (Comerțbank) – rata dobânzii de 6,5%. Nu se permit depuneri suplimentare și retrageri din cont.

2. Bonus cu completare (Energbank) – rata dobânzii este 6,4%. Se permit depuneri suplimentare (doar în primele 6 luni), iar retrageri nu se permit.

3. Confort (Energbank) – rata dobânzii constituie 6,2%, capitalizarea dobânzii. Plata dobânzii se face la expirarea termenului. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

Top depozite în dolari pe un termen de 2 ani:

1. Barocco (Comerțbank) – rata dobânzii constituie 7,5%. Nu se permit depuneri suplimnetare și retargeri parțiale din cont.

2. Clasice (Banca Socială) – rata dobânzii constituie 7,2% anuale. Depozitul nu permite depuneri suplimentare. Retrageri din cont sunt posibile.

3. Aniversare 20 ani (Banca Socială) – rata dobânzii constituie 7,2%, cu opțiunea de capitalizare a dobânzii. Se permit depuneri suplimentare, iar retrageri nu sunt posibile.

Pentru mai multe detalii accesați pagina Depozite și căutați depozitul cel mai convenabil pentru Dvs(în funcție de valută, sumă și termen). După ce ați efectuat căutarea aveți posibilitatea să comparați pînă la 5 depozite după cele mai importante criterii (suma acumulată, rata dobânzii, posibilitatea depunerii suplimentare, posibilitatea retragerii înainte de termen, capitalizare și alte detalii).

De asemenea vedeți cele mai profitabile depozite în LEI și EURO (august 2012).

Exemplu de comparare a depozitelor:

 

Băncile centrale ale mai multor țări analizează căutările populației pe Google

Băncile centrale au început să urmărească un „indicator economic” inedit, analizând căutările populaţiei pe Google pentru a determina evoluţia cererii de consum în paralel cu statisticile oficiale, scrie money.ro cu referire la Bloomberg.

Banca centrală din Israel analizează numărul de căutări pe Google, de cuvinte cheie, raportate aproape instantaneu de motorul de căutare, vizând orice produs şi serviciu din economie, de la cursuri de gimnastică aerobică la frigidere, pentru a evalua cererea, pe sectoare economice, înaintea publicării buletinelor statistice.

Rezerva Federală a Statelor Unite şi băncile centrale din Marea Britanie, Italia, Spania şi Chile realizează studii pentru a determina dacă trendurile căutărilor pe internet corespund trendurilor din economie.

Băncile centrale speră să reuşească astfel să reacţioneze mai repede la evoluţiile economice prin instrumente de politică monetară, prevenind frânări, recesiuni şi „boom-uri” însoţite de inflaţie, sau încurajând reveniri în diverse sectoare, potrivit lui Erik Brynjolfsson, membru al Consiliului Academic de la Rezerva Federală din Boston.

„Când băncile centrale analizau datele tradiţionale, practic se uitau în oglinda retrovizoare. Dacă Fed (Rezerva Federală – n.r.) ar fi avut acces la aceste informaţii, ar fi reuşit să facă previziuni mai precise privind piaţa imobiliară şi ar fi ştiut mai rapid cât de profunde sunt problemele”, spune Brynjolfsson, profesor la Massachusetts Institute of Technology.

„Ideea” a plecat însă tot din Silicon Valley, chiar de la Google. Hal Varian, economistul şef al companiei, şi-a dat seama că analizarea căutărilor pe internet poate conduce la anticiparea evoluţiilor indicate de datele economice tradiţionale, raportate cu întârziere. Varian a realizat în aprilie 2009 un raport în care demonstrează cum datele raportate de serviciul Google Trends privind volumul căutărilor pe diverse cuvinte cheie poate îmbunătăţi estimările pentru vânzările auto şi de locuinţe şi comerţul retail din Statele Unite.

La câteva luni după apariţia raportului, băncile centrale, în frunte cu Banca Israelului, au început să efectueze propriile studii.

Datele privind trendurile de căutare pe Google sunt disponibile cu una, până la trei zile întârziere, în timp ce, spre exemplu, guvernul american publică raportul lunar pentru comerţul retail la jumătatea lunii următoare.

Cele mai profitabile depozite bancare în EURO (august 2012)

0

Vă prezentăm o analiză a depozitelor (în vigoare la 1 august 2012) în EURO pentru diferite perioade de plasare (3, 6, 12 și 24 luni). În această analiză nu se iau în calcul depozitele pentru pensionari și cele de create pentru copiii ce nu au atins vârsta majoratului(aceste categorii vor fi analizate separat).

Așadar, băncile comerciale oferă o varietate mare de depozite în euro, pe un termen de la o lună pînă la 7 ani. Rata dobânzii variază de la 0,15% pînă la 7,8% anuale. Unele depozite au posibilitatea de capitalizare a dobânzii – aceasta oferă posibilitatea transferării dobânzii calculate (lunar) la suma inițial depusă, ceea ce va mări suma acumulată ulterior.

Top depozite în EURO pe un termen de 3 luni:

1. Depozit cu suplinire (ProCredit Bank) – rata dobânzii constituie 4% anuale, dobânda se calculează zilnic. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

2. Clasic (Unibank) – rata dobânzii de 3% anuale, capitalizarea dobânzii. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont. 

3. Exclusiv (Banca de Economii) – rata dobânzii de 3% anuale. Nu se permit depuneri suplimentare și retrageri din cont.

Top depozite în EURO pe un termen de 6 luni:

1. ProClassic cu achitarea dobânzii lunar (ProCredit Bank) – rata dobânzii constituie 5,5%. Depozitul nu permite depuneri sau retrageri.

2. Valutario (Eximbank) și Clasic (Unibank) – rata dobânzii constituie 5% anuale. Ambele depozite permit depuneri suplimentare și retrageri din cont.

3. Clasic (Moldova Agroindbank), Classico (Eximbank) și Exclusiv (Banca de Economii) – rata dobânzii constituie 5% anuale. Nici un depozit din cele trei nu permite depuneri suplimentare și retrageri din cont. Depozitul oferit de MAIB are opțiunea de capitalizare a dobânzii

Top depozite în EURO pe un termen de 1 an:

1. Barocco de vară (Comerțbank) – rata dobânzii de 6,5% anuale. Nu se permit depuneri suplimentare și retrageri din cont.

2. Bonus cu completare (Energbank) – rata dobânzii este 6,4%. Se permit depuneri suplimentare (doar în primele 6 luni), iar retrageri nu se permit.

3. Confort (Energbank) – rata dobânzii constituie 6,2%, capitalizarea dobânzii. Plata dobânzii se face la expirarea termenului. Depozitul permite depuneri suplimentare și retrageri din cont.

Top depozite în EURO pe un termen de 2 ani:

1. Clasice (Banca Socială) – rata dobânzii constituie 7,2% anuale. Depozitul nu permite depuneri suplimentare. Retrageri din cont sunt posibile.

2. Aniversare 20 ani (Banca Socială) – rata dobânzii constituie 7%, cu opțiunea de capitalizare a dobânzii. Se permit depuneri suplimentare, iar retrageri nu sunt posibile.

3. Acord (Moldindconbank), Barocco (Comerțbank) și Uni-Profit (Unibank) – rata dobânzii este 7% anuale. Nu se permit depuneri suplimentare și retrageri din cont.

Pentru mai multe detalii accesați pagina Depozite și căutați depozitul cel mai convenabil pentru Dvs(în funcție de valută, sumă și termen). După ce ați efectuat căutarea aveți posibilitatea să comparați pînă la 5 depozite după cele mai importante criterii (suma acumulată, rata dobânzii, posibilitatea depunerii suplimentare, posibilitatea retragerii înainte de termen, capitalizare și alte detalii).

Exemplu de comparare a depozitelor:

Începînd cu 1 august se va efectua plata sumelor indexate ale deponenților Băncii de Economii

0

Ministerul Finanțelor a publicat un comunicat referitor la plata sumelor indexate ale deponenților Băncii de Economii.

„Comisia centrală pentru indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor informează că începînd cu 1 august 2012, se va efectua plata sumelor indexate următoarelor categorii de vîrstă ale deponenţilor “Băncii de Economii”, care au depus cererile de înregistrare până la 1 iunie 2012:

– deponenţilor născuţi pînă în anul 1991 inclusiv pentru plata sumei indexate aferente primei etape;

– deponenţilor născuţi pînă în anul 1921 inclusiv pentru plata sumei indexate aferente etapei a doua.

Pentru a beneficia de indexare, deponenţii pot să se adreseze la subdiviziunile „Băncii de Economii”. 

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la telefoanele: 022-224-131, 022-225-535, 022-241-078.”      

Cele mai profitabile depozite bancare în lei (august 2012)

0

Vă prezentăm analiza depozitelor în lei oferite de toate băncile comerciale, la data de 1 august 2012 pentru diferite perioade de plasare (3, 6, 12 și 24 luni).

În această analiză nu se iau în calcul depozitele pentru pensionari și cele create pentru copiii ce nu au atins vârsta majoratului, aceste categorii de depozite vor fi analizate separat.

Top depozite în lei pe un termen de 3 luni:

1. Depozit cu suplinire (ProCredit Bank) – rata dobânzii 8,5% anuale. Acest depozit permite atât depuneri suplimentare cât și retrageri parțiale ale banilor din cont. Suma minimă pentru deschiderea depozitului constituie 5000 lei.

2. Clasic (Unibank) – rata dobânzii 5,5% anuale. Se permit depuneri suplimentare și retrageri parțiale din cont. Suma minimă de constituire a depozitului – 1500 lei.

3. Modern (Comerțbank) și Clasic (Moldova Agroindbank) – ambele depozite au rata dobânzii de 5% anuale. Avantajul depozitului Modern este posibilitatea depunerii suplimentare și retragerii parțiale a mijloacelor bănești, în timp ce depozitul oferit de Moldova Agroindbank nu permite depuneri și retrageri de bani.

Top depozite în lei pe un termen de 6 luni:

1. Clasic (Moldova Agroindbank) și ProClasic cu achitarea dobânzii lunar (ProCredit Bank) – ambele depozite au rata dobânzii 10% anuale (flotantă la MAIB și fixă la ProCredit). Aceste depozit nu permit depuneri suplimentare și retrageri parțiale ale banilor din cont.

2. ProClasic cu achitarea dobânzii la sfârșitul perioadei (ProCredit Bank)  – rata dobânzii 9,25% (fixă). Depozitul nu permite depuneri și retrageri parțiale.

Top depozite în lei pe un termen de 12 luni:

1. Barocco (Comerțbank) și ProClassic cu achitarea dobânzii lunar (ProCredit Bank) – rata dobânzii constituie 11,25% anuale. Rata depozitului de la ProCredit Bank este fixă. Ambele depozite nu permit depuneri suplimentare și retrageri parțiale.

2. Clasic (Unibank) – rata dobânzii constituie 11%. Dobânda se capitalizează și se permit atât depuneri, cât și retrageri.

3. Clasic (Moldova Agroindbank) și Acord (Moldindconbank) – ambele depozite oferă un venit de 11% anual.

Top depozite în lei pe un termen de 24 luni:

1. Barocco (Comerțbank) – 12,75% rata dobânzii. Acest depozit nu oferă posibilitatea de a depune suplimentar sau de a retrage parțial bani din cont.

2. Uni-Profit (Unibank) – 12,6% anuale, fără posibilitatea de a depune suplimentar și de a retrage parțial banii înainte de termen. Suma minimă de constituire a depozitului – 5000 lei.

3. Acord (Moldindconbank) – 12% anuale, fără posibilitatea de a depune suplimentar și de a retrage parțial banii înainte de termen.

Pentru mai multe detalii accesați pagina Depozite și căutați depozitul cel mai convenabil pentru Dvs. După ce ați efectuat căutarea aveți posibilitatea să comparați (foto) pînă la 5 depozite după cele mai importante criterii.

Exemplu:

Deutsche Bank va concedia 1900 de angajați

Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a anunțat că va concedia 1.900 de angajați, dintre care 1.500 de la banca de investiții a grupului, pentru a economisi 3 miliarde de euro și a-și adapta modelul de business la evoluțiile de pe piețele financiare, scrie bankingnews.ro.

Acțiunile Deutsche Bank au crescut cu până la 3,8% la Frankfurt după anunț, revenind după scăderile din prima parte a ședinței bursiere.

Profitul băncii de investiții din cadrul Deutsche Bank a scăzut în trimestrul al doilea la 357 milioane euro, de la 969 milioane euro în perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor prezentate de grupul german.

Băncile de investiții sunt afectate de criza datoriilor de stat din zona euro, care reduce afacerile în domeniul tranzacțiilor financiare și descurajează ofertele de acțiuni sau licitațiile de obligațiuni. Mai mult, băncile trebuie să se alinieze noilor standarde, mai dure, privind rezervele de capital, iar cele mai mari grupuri financiare, inclusiv Deutsche Bank, sunt anchetate în mai multe țări privind manipularea indicilor de dobândă de pe piața interbancară, în principal LIBOR.

Profitul net al Deutsche Bank a scăzut în trimestrul al doilea cu 46%, la 650 milioane euro, afectat si de deprecierea euro față de dolar și lira sterlină.

Bancherii greci fac grevă. Vezi motivele.

Angajaţii băncilor din Grecia au organizat luni o grevă împotriva consolidării sectorului, după preluarea activelor viabile ale băncii de stat ATEbank de către Piraeus Bank, a patra mare instituţie de credit a ţării, scrie incomemagazine.ro cu referire la Financial Times.

Grecia se află sub presiune din partea creditorilor internaţionali pentru a consolida sectorul bancar înaintea încheierii unui program de recapitalizare de 50 de miliarde de euro, parte a celui de-al doilea program de ajutor destinat statului, de 130 de miliarde de euro. Cele mai mari patru instituţii de credit ale ţării ar fi trebuit recapitalizate până în iunie, dar procesul a fost întârziat din cauza a două runde succesive de alegeri parlamentare anticipate.

Greva de luni a închis mii de sucursale în toată Grecia.

„Suntem îngrijoraţi de reduceri de salarii, de pierderi de locuri de muncă şi de aranjamentele privind pensiile, în urma vânzării băncilor. Protecţia socială este o problemă cheie în această perioadă de criză”, a declarat un oficial al sindicatului angajaţilor din sectorul bancar OTOE.

Angajaţii ATEbank se vor afla în grevă şi marţi, potrivit unui anunţ al sindicatului din care fac parte aceştia. Chiar dacă Piraeus a dat asigurări că toţi cei 5.500 de angajaţi îşi vor păstra locurile de muncă „auzim deja despre planuri de reduceri de cheltuieli care includ multe concedieri şi pensionări anticipate”, a spus reprezentantul OTOE.

Piraeus va plăti 95 de milioane de euro pentru activele viabile ale ATEbank, potrivit unui oficial din ministerul de Finanţe. Activele neperformante vor fi preluate de Fondul Elen pentru Stabilitatea Băncilor.

Piraeus a înaintat singura ofertă pentru ATEbank, care ar fi intrat în lichidare dacă nu ar fi fost preluată, întrucât nu a fost inclusă în planul de recapitalizare. Odată cu preluarea depozitelor de 14 miliarde de euro ale ATEbank şi a portofoliului de credite de 14,3 miliarde de euro, Piraeus devine a doua mare bancă elenă, cu active de 75 miliarde de euro.

4 mari bănci din Grecia vor primi ajutor de la stat pentru recapitalizare

Cele mai mari patru bănci din Grecia (NBG, Alpha, EFG Eurobank și Piraeus) vor primi temporar ajutor de la stat, potrivit autorităților de reglementare a concurenței din UE, scrie manager.ro.

Împrumutul este acordat pentru recapitalizarea băncilor elene, Fondul de stabilitate financiară din Grecia ajutând astfel instituțiile să își majoreze capitalul.

Ajutorul pentru o perioadă de 6 luni a fost aprobat vineri de Comisia Europeană. În această perioadă, autoritățile de la Atena vor prezenta detaliile implementării planului de recapitalizare.

Băncile din Grecia au înregistrat pierderi de peste 28 de miliarde de euro din cauza operațiunii de restructurare a datoriilor țării.

Băncile elene au termen până la sfârșitul lunii august să-și implementeze planurile de majorare a capitalului, iar dacă nu reușesc să îndeplinească noile cerințe vor trebui să apeleze la Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei, pentru recapitalizare.

Numărul cardurilor aflate în circulație se apropie de 1 000 000

0

Banca Națională a Moldovei a făcut publice datele privind sistemul de plăți cu carduri bancare pentru primele 6 luni ale lui 2012.

Astfel, la sfârșitul lunii iunie, numărul de carduri aflate în circulație depășește 959 mii, dintre care 17,8% (171 300) au fost eliberate anul acesta. 

Valoarea operațiunilor cu carduri emise în Moldova este de 9,41 miliarde lei. Însă majoritatea (96%) reprezintă retrageri de numerar și doar 4% – plăți fără numerar. Fapt ce demonstrează încă o dată că moldovenii folosesc cardul pentru a retrage numerar de la bancomate.

Situația se schimbă atunci când moldovenii se află peste hotare. În afara țării cetățenii noștri preferă plățile fără numerar – 73,6% din valoarea totală a operațiunilor. Per total în primele 6 luni ale lui 2012 peste hotarele țării, prin intermediul cardurilor emise în Republcia Moldova, au fost efectuate operațiuni în valoare de 593,6 milioane lei.

Conform BNM, la sfârșitul lunii iunie în Moldova funcționau 8500 de POS terminale și 883 de bancomate.