Acasă Blog Pagina 690

Băncile centrale din lume reaprind războaiele valutare prin relaxarea politicilor monetare

Băncile centrale din întreaga lume, din Europa şi până în Australia, iau noi măsuri de relaxare a politicilor monetare, pentru susţinerea creşterii economice, alimentând reaprinderea războaielor valutare.

Banca Centrală Europeană (BCE) a redus săptămâna trecută dobânda cheie cu un sfert de punct procentual, la un nou minim record de 0,25%, iar unii investitori cred că măsura are rolul, parţial, să prevină aprecierea euro, care a urcat la cel mai ridicat nivel atins după 2011, relatează Mediafax cu referire la Bloomberg.

În aceeaşi zi, banca centrală din Cehia a anunţat că intervine pe piaţa valutară pentru prima oară în ultimii 11 ani, pentru deprecierea coroanei. Banca centrală din Noua Zeelandă a anunţat că ar putea amâna creşterea dobânzilor, pentru a tempera întărirea monedei, iar Australia a avertizat că dolarul australian este la un nivel „inconfortabil de ridicat”.

„Aceste ţări sunt extrem de preocupate să îşi menţină monedele la un nivel scăzut. Preşedintele BCE Mario Draghi a încercat cu insistenţă, de la începutul acestui an, să determine deprecierea euro”, a declarat Axel Merk, director la compania Merk Investments din Palo Alto, California.

FMI a redus estimările referitoare la perspectivele economiei mondiale, iar inflaţia încetineşte la niveluri care pot afecta investiţiile, astfel că guvernele şi băncile centrale revin la politici care măresc competitivitatea prin deprecierea monedelor.

Aceste măsuri riscă să declanşeze o nouă rundă a unui război valutar, la mai puţin de două luni după ce ţările din G20 s-au angajat să se abţină de la devalorizarea monedelor în scopuri concurenţiale.

„Asistăm la o nouă era a războaielor valutare”, a spus Neil Mellor, analist la Bank of New York Mellon în Londra.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a explicat că instituţia a redus dobânda de politică monetară pentru a micşora riscul unei perioade lungi de inflaţie scăzută, iar decizia nu a fost influenţată de cotaţia ridicată a euro.

FMI a redus luna trecută estimările privind creşterea economiei mondiale, la 2,9% pentru 2013 şi 3,6% în 2014, de la previziunile din iulie, de 3,1%, respectiv 3,8%. Instituţia anticipează că inflaţia din economiile dezvoltate se va menţine sub nivelul de 2% preferată de majoritatea băncilor centrale.

Euro a fost cotat în scădere cu 1,6% în ziua când BCE a redus dobânda cheie şi a încheiat săptămâna trecută la cursul de 1,3367 dolari pe unitate. Luni, la New York, euro este în urcare cu 0,2%, la 1,3396 dolari pe unitate.

În acest an, euro s-a apreciat cu 5,6% faţă de un coş de nouă valute importante, potrivit unui indice calculat de Bloomberg.

Companii precum transportatorul aerian german Deutsche Lufthansa şi producătorul francez de bunuri de lux LVMH au explicat că rezultatele lor trimestriale au fost afectate de aprecierea euro faţă de alte valute importante, respectiv a dolarului faţă de yen.

Deschiderea și deservirea conturilor curente pentru afacerile mici și mijlocii – comisioane, taxe și posibilități

0

Conturile bancare sunt instrumentele cheie prin care Dvs. veți putea gestiona fluxurile de mijloace bănești generate de către întreprindere. Dacă doriți să puneți pe picioare un mic business sau deja sunteți proprietarul unei afaceri mici atunci cu siguranță Dvs. trebuie să analizați care sunt costurile aferente conturilor curente oferite de către băncile comerciale. În articolul ce urmează vă oferim informații cu privire la comisioanele și costurile percepute de către bănci privind deservirea conturilor curente în Republica Moldova.

Deschiderea și deservirea conturilor curente

Pentru a deschide un cont curent băncile comerciale vor cere prezentarea obligatorie a documentelor ce intră în conformitate cu Regulamentul privind deschiderea, modificarea și închiderea conturilor bancare. Deci, pentru a deschide contul curent trebuie să prezentați cererea de deschidere a contului completată, documentele de instruire (actul constitutiv, statutul  și regulamentul), certificatul de înregistrare eliberat de Camera Înregistrării de Stat, certificatul de atribuire a codului fiscal emis de către Inspectoratul Fiscal, extrasul din Registrul de Stat al întreprinderilor și organizațiilor, fișa cu specimene de semnături și amprenta ștampilei, copia actelor de identitate ale persoanelor împuternicite cu drept de semnătură ale întreprinderii și actul de identitate a persoanei care prezintă documentele pentru deschiderea contului. Pentru toate documentele cu excepția cererii trebuie anexată câte o copie.

Majoritatea băncilor comerciale percep comisionul fix de 100 de lei pentru deschiderea conturilor. Deși băncile permit deschiderea conturilor în diferite valute costurile acestora nu diferă în dependență de acest criteriu. Băncile care prestează gratuit serviciul de deschidere a contului sunt Energbank, Eximbank și EuroCreditBank.

Deservirea lunară a contului variază în dependență de valuta contului. Comisionul de administrare al contului curent în valută la Comerțbank lipsește, spre deosebire de comisionul fix de 50 lei pentru administrarea contului curent în lei moldovenești. Mobiasbanca de asemenea percepe un comision mai mic pentru administrarea contului în valută – 1 euro comparativ cu comisionul de 2 euro pentru administrarea contului curent în lei.

Deservirea lunară a contului curent în lei poate fi gratuită sau poate ajunge la un comision fix de 60 de lei. Valoarea comisionului de administrare al contului curent depinde de politica băncii și de momentul apariției operațiunilor în luna gestionară. Băncile care percep comisionul de deservire al contului curent indiferent dacă au fost înregistrare sau nu operațiuni pe cont sunt Banca Socială, BCR Chișinău, FinComBank, Mobiasbanca, Moldindconbank și Moldova Agroindbank.

ProCredit Bank sistează perceperea comisionului doar în cazul lipsei mișcărilor pe contul curent timp de 6 luni. Banca de Economii, Comerțbank, Energbank, Victoriabank, Eximbank și Unibank percep comisionul de administrare al contului doar în cazul înregistrării cel puțin unei operațiuni, iar în cazul lipsei operațiunilor – administrarea contului este gratuită. Utilizatorii sistemului Internet Banking de la Energank vor plăti pentru deservire doar 15 lei lunar, comparativ cu 40 lei pentru clienții care nu vor utiliza acest serviciu.

Comisioane pentru decontări

Comisioanele percepute pentru executarea unei plăți în favoarea persoanelor fizice sau juridice în interiorul băncii variază de la 1 leu până la 4 lei, iar comisionul pentru efectuarea aceleiași plăți în favoarea clienților altei bănci variază de la 2 până la 10 lei. Plățile realizate prin sistemul de deservire la distanță sunt mai ieftine comparativ cu cele pe suport de hârtie. Aceasta se datorează strategiilor băncilor de a micșora numărul vizitelor consumatorilor în filialele și agențiile băncilor. Al doilea factor care reduce prețurile pentru efectuarea unei plăți prin serviciul Internet Banking este factorul uman, odată ce Dvs. veți executa o plată în interiorul băncii, veți plăti și pentru serviciul efectuat de către angajatul bancar.

Banca de Economii, BCR Chișinău, Comerțbank și alte bănci comerciale percep diferite comisioane în dependență de suma plății. Dacă suma este mai mică sau egală cu 50,000 lei atunci veți plăti un comision mai mic față de o plată cu o valoare mai mare de 50.000 lei. Cele mai mari comisioane pentru efectuarea unui transfer sunt în cazul executării transferului în regim de urgență. Realizarea unui transfer cu o valoare mai mare de 50.000 de lei prin sistemul de deservire la distanță de la EuroCreditBank se efectuează doar în regim de urgență. Celelalte bănci efectuează plățile în regim normal. În tabelul de mai jos sunt afișate comisioanele percepute de către băncile comerciale pentru efectuarea plății în favoarea altor clienți din interiorul băncii și în favoarea clienților altor bănci.

Retragerea numerarului din cont

Un criteriu important de selectare al contului curent pentru întreprinderea Dvs. este comisionul perceput la eliberarea mijloacelor bănești din cont.

Comisionul de eliberarea al mijloacelor bănești diferă în dependență de scopul retragerii, astfel pentru achitarea salariilor, a dividendelor sau a deplasărilor băncile comerciale percep un comision relativ mai mic în comparație cu comisionul de retragere al numerarului pentru alte scopuri.

Comisionul de retragere al numerarului depinde de faptul dacă clientul a anunțat sau nu banca în prealabil că acesta va retrage o suma mare de bani într-un moment dat. Dacă clientul a anunțat banca, comisionul va fi mai mic, dacă acesta nu a făcut-o atunci banca va percepe comisionul maxim pentru acest serviciu.

Vedeți în tabelul de alături comisioanele pentru eliberarea mijloacelor bănești în numerar pentru alte scopuri decât achitarea salariilor, dividendelor sau al deplasărilor.

Deservire la distanță (Internet banking)

Un instrument eficace de gestionare al întreprinderii este Internet Banking-ul. Acest serviciu oferă posibilitatea persoanelor juridice să efectueze transferuri naționale și internaționale indiferent de valută, să vizualizeze online soldul, schimbările efectuate în sold pentru ultimele luni și acest serviciu mai oferă posibilitatea clienților să execute plăți online fără să se deplaseze la bancă și să prezinte ordinele de plată. Internet Banking-ul este dedicat în special business-urilor mici și a celor de familii datorită volumurilor și periodicității plăților relativ mici.

Dacă Dvs. ați decis că vreți să aplicați pentru serviciul Internet Banking veți avea de plătit un comision fix pentru conectarea la sistem. Unele bănci comerciale oferă posibilitatea utilizării unor testări al programului lor pentru a face cunoștință cu produsul lor. Pentru a utiliza serviciul Internet Banking puteți intră pe site-urile băncilor comerciale pentru a încerca produsul. În cele mai dese cazuri serviciul Internet Banking poate fi folosit doar pe careva anume browsere, de aceea vă recomandăm să consultați banca pentru a afla în care anume browser este disponibil acest serviciu.

Plata fixă pentru abonare la serviciului Internet Banking poate fi în valută națională, euro sau dolari americani. 3 bănci comerciale oferă conectarea la Internet Banking gratuit – ProCredit Bank, Mobiasbanca și Comerțbank. Unibank și Banca Socială și Moldindconbank percep cel mai mare comision pentru conectarea la Internet Banking, astfel aceste bănci percep un comision fix de 250 lei, 20 USD și 15 EUR.

De regulă pentru deservirea serviciului Internet Banking băncile percep un comision fix lunar. ProCredit Bank oferă deservirea gratuită pentru clienții care vor adera la serviciul Internet Banking. Deservirea gratuită va fi efectuată până la sfârșitul acestui an după care banca va percepe comisionul fix de 70 de lei. Pentru un an de Internet Banking la Banca de Economii veți plăti o singură dată pe an un comision fix de 120 de lei. Internet Banking-ul de la Banca de Economii este cel mai ieftin din tot sistemul bancar.

Dacă doriți să vă înființați o afacere, vă îndemnăm să analizați atent prețurile, condițiile și caracteristicile pentru serviciile propuse de băncile comerciale. Luați în considerare tipul afacerii Dvs. și care vor fi cele mai frecvente operațiuni. Este foarte important să țineți cont și de rata de satisfacere al clienților băncilor pentru că Dvs. veți avea nevoie în primul de rând de eficiență, rapiditate și flexibilitate în deciziile luate.

Autor: Liviu Guțuleac

Capital Market: Liberalizarea pieței valutare ar putea duce la sporirea activității speculative

0

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a propus un proiect de lege spre consultare publică care permite ca operatorii de pe piaţa valutară să modifice cursul de schimb al valutei pe parcursul zilei, iar clienţii vor putea anula operaţiunile de schimb în 30 de minute, potrivit unui proiect de lege al BNM propus spre consultare publică. Experţii sunt de părere că liberalizarea pieţei valutare este o idee bună şi permite o mai mare corelare cu realităţile pieţei şi nu racordarea la o politică administrativă de fixare a cursului, scrie Capital Market.

“Liberalizarea pieţei valutare s-a oprit în 1996, odată ce au fost scoase restricţiile la achiziţionarea de valută şi a fost necesar atâta timp ca să se ajungă la liberalizare. Pe parcursul acestei perioade, piaţa valutară – prin transfer, era una interbancară, închisă. Accesul mai mare la această piaţă este unul determinant, dar cât priveşte operatorii din piaţă, cred că va avea loc o creştere a activităţii speculative, ceea ce ar putea crea turbulenţe şi de aceea BNM trebuie să fie pregătită pentru a face faţă unor astfel de situaţii”, a declarat Roman Chircă, expert economic.

BNM îşi argumentează decizia prin faptul că astfel va spori concurenţa pe piaţa operaţiunilor de schimb valutar în numerar.

“Liberalizarea pieţei valutare va permite ieşirea din anumite înţelegeri dintre operatori, în cazul dacă acestea există, şi o reacţie mai bună la ceea ce se întâmplă pe piaţă. Practic noi trecem de la un ciclu de o zi de fixare a cursului, la mai multe cicluri, ceea ce este un progres. Iar viteza caselor de schimb va fi, dacă nu instantanee, cel puţin de câteva ori pe zi. Şi ca să aştepţi o nouă fluctuaţie nu va trebui să aştepţi ziua de mâine”, a mai spus Chircă.

Totodată, expertul e de părere că liberalizarea pieţei valutare nu va genera majorarea numărului operatorilor pe piaţa valutară în condiţiile în care casele de schimb operează cu numerar. Altfel ar fi dacă ar fi liberalizată şi piaţa valutară interbancară, care ar reflecta situaţia reală a pieţei – ar fi un pas important.

“Liberalizarea pieţei valutare nu cred că va afecta cumva speculanţii de valută, deoarece volumul pieţei în numerar are o pondere mică faţă de tranzacţiile interbancare, care au loc”, a subliniat Roman Chircă.

Ion Tornea, expert economic IDIS Viitorul, a explicat:

“Simplificarea regulilor pieţei valutare înseamnă o piaţă deschisă şi din punctul meu e un pas pozitiv. În oricare domeniu noi avem probleme la cele reglementate strict. De exemplu sunt probleme la preţurile reglementate, în timp ce la cele care nu sunt liberalizate e mai uşor. La fel şi în piaţa valutară. Dar în general, modificarea cursului valutar de câteva ori pe zi este un moment pozitiv, deoarece operatorii de pe piaţă nu vor mai trebui să menţină acelaşi curs când există fluctuaţii pe piaţă”.

“O piaţă valutară cu reguli mai lejere înseamnă eliminarea monopolului de pe piaţă. Iar în prezent, dacă există anumite înţelegeri între operatorii din piaţă, liberalizarea ar permite intrarea mai multor operatori pe această piaţă şi diversificarea acesteia. Ca şi orice liberalizare, aceasta implică şi anumite riscuri, adică pătrunderea pe piaţă a unor operatori mai puţin cinstiţi. Însă acest lucru poate fi evitat dacă norma va fi implementată corect şi dacă va fi însoţită de mecanisme eficiente de control. Deşi înainte de 2000 a fost o tentativă de liberalizare a pieţei valutare nu ştiu de ce s-a renunţat la aceasta. Cert este că statul s-a implicat ulterior în mai multe domenii ale economiei şi practic erau reglementate toate domeniile”, a conchis expertul.

Potrivit proiectului de lege propus de BNM, se anulează obligativitatea băncilor licenţiate de a asigura la începutul şi în timpul programului de lucru suma de 100 000 de lei pentru fiecare punct de schimb valutar. Iar pentru casele de schimb valutar a fost anulată cerinţa de asigurare la începutul şi în timpul programului de lucru a sumei minime echivalente de 400 000 lei pentru efectuarea operaţiunilor cu persoane fizice, fiind păstrată cerinţa de menţinere a mijloacelor băneşti circulante, formate din aporturile băneşti în capitalul social, în sumă de 500 000 lei, inclusiv pentru fiecare filială.

De asemenea, proiectul de lege instituie dreptul BNM de a stabili frecvenţa de modificare de către unităţile de schimb valutar a cursurilor de cumpărare şi vânzare în decursul programului de lucru al acestora. Concomitent, în contextul protecţiei drepturilor consumatorilor, proiectul de lege stabileşte cerinţa informării de către USV a persoanelor fizice despre aplicarea cursurilor valutare noi (prin afişarea informaţiei respective) până la efectuarea operaţiunii de schimb valutar. În vederea neadmiterii modificării nejustificate a cursurilor valutare, se stabileşte obligativitatea USV de a elabora, dispune şi implementa proceduri interne care vor reglementa modalitatea de modificare în decursul programului de lucru a cursurilor valutare (principiile /motivele de modificare a cursului valutar etc.). De asemenea, în vederea excluderii eventualelor fraude la stabilirea şi aplicarea cursurilor de schimb valutar la anumite valute străine (cel mai frecvent tranzacţionate), proiectul de lege stabileşte obligaţia unităţilor de schimb valutar de a stabili cursurile de cumpărare şi vânzare ale dolarului SUA, euro şi lirei sterline cu două zecimale.

Sancţiuni mai aspre pentru casele de schimb valutar

În vederea ridicării nivelului de eficienţă a sancţiunii sub formă de retragere a licenţei aplicate de BNM, proiectul de lege propus de banca centrală majorează de la 2 luni până la 12 luni perioada în decursul căreia casa de schimb valutar nu va avea dreptul de a depune o nouă cerere de eliberare a licenţei, proiectul de lege stabileşte pierderea pentru o perioadă de 2 ani a dreptului acţionarilor /asociaţilor şi/sau administratorilor casei de schimb valutar de a înfiinţa o casa nouă de schimb valutar, de a achiziţiona participaţiuni noi la capitalul social al oricărei case de schimb valutar, de a conduce activitatea altei case de schimb valutar /filialei acesteia. Proiectul de lege modifică şi termenul de valabilitate a licenţei de la 5 ani la un termen nelimitat, inclusiv în vederea concordării cu termenul nelimitat de valabilitate a licenţelor eliberate altor entităţi din sectorul financiar (bănci, companii de asigurări, asociaţii de economii şi împrumut, societăţi de plată, societăţi de investiţii). Pentru casele de schimb valutar taxa pentru licenţă se majorează până la 12.000 lei, ceea ce corespunde mărimii taxelor pentru licenţe, stabilite pentru alte entităţi din sectorul financiar (de exemplu, pentru societăţile de plată – 12.000 lei, societăţile de investiţii – 10.000 lei, companiile de asigurări – 13.000 lei). În cazul reperfectării licenţei, taxa pentru eliberarea copiei autorizate de pe aceasta pentru filiala care deja activează nu se percepe.

Taxa pentru licenţa care se eliberează hotelurilor se majorează până la 6.000 lei, luând în considerare faptul că hotelurile efectuează doar operaţiuni de cumpărare a valutei străine.

Sursa: Capital Market

Sub semnul magic „11”, MAIB anunţă rata unică la toate creditele pentru persoanele fizice

0

Magia zilei de astăzi, 11/11, a inspirat Moldova Agroindbank să lanseze o ofertă la fel de magică, care va imprima perioadei de pregătire către sărbători nuanţe mult mai duioase.

Astfel, pentru ca ofertele creditare cu care v-aţi acomodat, să devină şi mai confortabile, MAIB le-a redus ratele dobânzii şi a instituit o RATĂ UNICĂ de doar 11% la TOATE produsele creditare destinate persoanele fizice.

Creditul Multiopţional, Cardul de Credit, Overdraft la cardul salarial, Creditele pentru finanţarea cheltuielilor personale, Creditul imobiliar – toate aceste oferte pentru persoanele fizice au devenit mai atrăgătoare în contextul sărbătorilor de iarnă!

Pentru ca spiritul magic să continue să dăinuiască în sufletele şi în casele oamenilor, oferta generoasă de la MAIB va rămâne în vigoare chiar şi după sărbători – până pe 31 ianuarie 2014.

Din 11/11 toate produsele creditare pentru persoanele fizice de la Moldova Agroindbank se eliberează la o rată unică de doar 11%!

Moldova Agroindbank. Puterea stă în noi!

Băncile islamice devin tot mai populare în lume. Cum reușesc acestea să câștige fără a percepe dobândă la credite?

Sunt credibile informațiile despre așa-numitele „bănci morale”, care câștigă din afaceri fără a percepe dobândă la credite? Lumea islamică are un răspuns la această întrebare: obligațiunile islamice, „Sukuk”, devin tot mai populare în lume, inclusiv în Europa, scrie ziare.com.

Tot mai mulți oameni din Turcia folosesc serviciile așa-numitelor bănci islamice. Aceste bănci nu au în portofoliu termenul de „dobândă”, iar când dau un credit își asumă același risc cu al creditorului. În afară de asta, ele refuză să investească în proiecte ale investitorilor care au afaceri în sferele pe care ei le consideră imorale: tutun, alcool și jocuri de noroc.

După cum arată si datele statistice oficiale, din 2006 încoace, segmentul băncilor islamice din Turcia a cunoscut o creștere de 25-30% pe an. Cele 4 bănci islamice au avut la începutul anului un total de 800 filiale, iar între timp au ajuns la 900. Este vorba de „Bank Asya”, „Turkiye Finans”, „Kuveyt Turk” si „Albaraka Turk”.

3 dintre aceste 4 bănci sunt originare din țări ale Golfului Persic. În acest moment, ele dețin 5% din sectorul bancar turcesc care, conform vicepremierului turc Ali Babadjan, este o cifra sub așteptări.

„Participația băncilor islamice în sectorul financiar al țării trebuie să crească, pentru a facilita accesul oamenilor la finanțare”, a spus vicepremierul pentru publicația Hurriyet, citată de Deutsche Welle.

Coranul interzice dobânda

Băncile islamice respectă regulile dreptului islamic. Coranul le interzice să plătească, dar și să încaseze dobândă la creditele acordate. Cu toate acestea le este permis să distribuie câștigurile realizate. Dar de unde vin câștigurile, în lipsa dobânzilor?

Băncile tradiționale câștigă de pe urma dobânzilor percepute, iar instituțiile financiare islamice prin așa-numitul „contract de participare la câștiguri și pierderi”. Astfel, băncile devin parteneri comerciali ai celor pe care îi creditează. Dacă afacerile merg bine, vor prospera împreună, iar în caz contrar vor suferi tot împreună și pierderile.

Obligațiunile islamice sunt cunoscute în sectorul bancar musulman ca „sukuk”. Piața „sukuk” crește nu numai în islam ci și în Europa, Londra fiind cunoscută ca un puternic centru al finanțelor islamice din afara Orientului Apropiat.

„Suntem foarte apropiați de clienți, știm exact cum folosesc banii împrumutați de la noi”, spune secretarul general al Uniunii Băncilor Islamiste din Turcia.

El vede și alte diferențe: „în băncile tradiționale, clienții decid singuri când și pentru ce să folosească creditul luat de la bancă. În băncile islamice, totul se face pe bază de parteneriat: profit există doar atunci când câștigă și banca. Dacă banca are pierderi, acestea se răsfrâng și asupra clientului”, spune el.

„Din moment ce islamul interzice practicarea dobânzilor, pentru credincioșii musulmani acest sistem bancar este o posibilitate să obțină profit de pe urma banilor, fără să încalce regulile religioase”, mai explică acesta.

Frica de islamizare

Turcii au implementat principiile finanțării islamiste încă de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut. Totul a început cu câteva instituții financiare particulare care, în 2006, au fost recunoscute oficial ca bănci. Anul trecut, guvernul turc a emis obligațiuni de stat, sukuk, în valoare de 1,5 miliarde dolari, pentru piața internațională.

Anul acesta, obligațiunile valorau deja 3,3 miliarde dolari. Se așteaptă ca în următorii 10-20 de ani, ponderea acestora în sistemul financiar turc să crească de 4 ori.

Turcii ponderați cred că această ascensiune a băncilor islamiste va duce iremediabil și la o islamizare a Turciei.

Secretarul general amintit mai sus spune că aceste afirmații sunt nefondate. „Este vorba despre o afacere total privată”, spune el, adăugând că în lumea financiară există afaceri evreiești, creștine și musulmane.

„Este un mod particular de finanțare, de activitate investițională pentru strângerea și distribuirea de bani. Băncile tradiționale câștigă din dobânzi. Noi ne finanțăm și finanțăm din câștiguri comerciale”, adaugă acesta.

Reprezentantul băncilor islamice spune că aceste activități se desfășoară și în țări occidentale. „Kuveyt Turk are o filială in Mannheim, Germania, iar ‘Islamic Bank of Britain’ are 4 filiale în Marea Britanie”, încheie acesta.

Bancnota de 5 euro ar putea fi înlocuită cu o monedă

Monnaie de Paris propune înlocuirea bancnotei de 5 euro cu o monedă. Reforma monetară va aduce economii de miliarde de euro zonei euro, consideră instituția franceză.

Monetăria din Paris îndeamnă statele UE să pună în circulație o monedă de 5 euro care să înlocuiască bancnota de aceeași valoare, scrie money.ro.

„Dacă toate bancnotele de 5 euro vor fi convertite în monede, zona euro ar putea economisi 10 miliarde de euro”, – citează Le Point pe șeful Monnaie de Paris, Christophe Beaux.

Printre avantajele reformei acesta a numit durabilitatea metalului – monedele se pot afla în circulație până la 40 de ani, în timp ce bancnotele se uzează în circa un an, necesitând înlocuirea acestora.

Christophe Beaux a prezentat această propunere la reuniunea de la Bruxelles, la care au participat reprezentanți ai țărilor din zona euro, ai Băncii Centrale Europene și instituțiilor financiare din Europa. Până la sfârșitul anului 2013 Comisia Europeană trebuie să prezinte un plan pentru reducerea costurilor cu tipărirea de bani europeni.

Astfel, Monnaie de Paris a reluat propunerea pe care a făcut-o în urmă cu doi ani și care a eșuat pentru că nu a găsit înțelegere la partenerii din UE. Principalul critic al ideii baterii unei monede de 5 euro și renunțarea la hârtii a fost Banca Centrală Europeană.

Cele mai profitabile depozite bancare în dolari SUA (noiembrie 2013)

0

Vă prezentăm cele mai profitabile depozite bancare (în vigoare la 08 noiembrie 2013) oferite de băncile comerciale din Moldova pentru plasarea dolarilor SUA la termen de 6, 12 și 24 luni. În acest clasament nu sunt incluse depozitele destinate copiilor și cele pentru pensionari.

Top depozite 6 luni

6% – rată flotantă oferită de către Banca de Economii, depozitul Rentabil. Depozitul permite depuneri suplimentare (minim 100 USD), dar nu permite retragerea parțială a banilor din cont.

5,5% – rată anuală oferită de depozitul Standart+ (Unibank). Depozitul permite atât depuneri suplimentare cât și retrageri parțiale a banilor din cont. Este posibilă capitalizarea dobânzii.

5% – dobândă oferită de multiple produse: depozitul BS-Absolut (Banca Socială), Standart (Unibank), Fidelitate (Banca de Economii). Toate cele 3 depozite permit depuneri suplimentare de bani în cont, retrageri parțiale nu permite doar Unibank. Rata fixă a dobânzii este oferită doar de depozitul Standart (Unibank).

Top depozite 12 luni

7% – rată flotantă oferită de către Banca de Economii, depozitul Rentabil. Depozitul permite depuneri suplimentare (minim 100 USD), dar nu permite retragerea parțială a banilor din cont.

6,5% – dobândă oferită de Comerțbank prin depozitul Barocco. Depozitul nu permite depuneri suplimentare sau retrageri parțiale ale banilor din cont.

6,4% – rată (flotantă) oferită de depozitul Standart+ (Unibank). Acest depozit permite atât depuneri cât și retrageri parțiale ale mijloacelor bănești din cont. Este posibilă capitalizarea dobânzii.

Top depozite 24 luni

7,5% – rată (flotantă) oferită de Comerțbank prin depozitul Barocco. Depozitul nu permite depuneri suplimentare sau retrageri parțiale ale banilor din cont.

7,2% – dobândă oferită de către Banca Socială (depozitul Clasice) și Banca de Economii (depozitul Fidelitate). Rata dobânzii este flotantă pentru ambele depozite. Depozitul oferit de BEM permite atât retrageri cât și depuneri suplimentare de bani în cont.

7% – rată a dobânzii oferită de depozitele: Uni-Profit (Unibank), Aniversare 20 ani (Banca Socială) și BS-Absolut (Banca Socială). Rata dobânzii este flotantă. Doar depozitul BS-Absolut permite retrageri și depuneri suplimentare a mijloacelor bănești. Depozitele oferite de Banca Socială oferă posibilitatea capitalizării dobânzii.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială etc.

BNM va verifica ultimele tranzacții cu acțiunile Victoriabank

0

Vânzarea acțiunilor de către Generashion Financial B.V., cel mai mare deținător de pachet de acțiuni al Victoriabank, a atras atenția Băncii Naționale a Moldovei. Dorin Drăguțanu a declarat pentru Kommersant.md că BNM va cerceta dacă într-adevăr acțiunile și-au schimbat proprietarul sau au fost vândute cu scopul de a le diviza în pachete mai mici.

Conform Guvernatorului, BNM a primit toate documentele privind aceste tranzacții și la această etapă, verifică dacă au fost efectuate în concordanță cu Legea instituțiilor financiare. Pachetul de acțiuni de 26.5% a fost vândut în pachete mai mici de 5%, astfel nu a fost nevoie de permisiunea BNM.

Vice-președintele CNPF, Nina Dosca a declarat pentru Kommersant că per total au fost efectuate 8 tranzacții cu acțiunile ce aparțineau Generashion Financial B.V., iar numărul cumpărătorilor este 6.

“Pachetele de acțiuni au fost procurate de către 2 companii străine (din Letonia și Marea Britanie), 5 companii locale și o persoană fizică”, a explicat dumneaei.

“Nici una din tranzacții nu a fost blocată, deoarece nu au existat plângeri în acest sens”, a adăugat vice-președintele CNPF.

De remarcat este faptul că atât CNPF cât și BNM refuză să dea numele companiilor care au procurat acțiunile Victoriabank.

Noi concedieri la Societe Generale: sunt vizați angajații din Franța, Italia, Luxemburg, Germania și Irlanda

Banca franceză Societe Generale intenţionează să concedieze 375 de angajaţi de la divizia de securities-services, a anunţat sindicatul angajaţilor într-o scrisoare postată online după o întâlnire cu conducerea, transmite economica.net cu referire la Bloomberg şi Reuters.

Reducerile vor afecta în principal angajaţii din Franţa, aproximativ 100 de locuri de muncă din Italia, Luxemburg, Germania şi Irlanda fiind vizate de planul SocGen. O sursă sindicală a confirmat pentru Reuters că liderii băncii au anunţat că în Franţa ar putea fi concediaţi 275 de angajaţi.

Separat, banca finalizează un plan de a concedia 700 de angajaţi la birourile sale din Paris şi intenţionează să renunţe la aproximativ 420 de angajaţi prin planul de plecări voluntare, susţin sindicatele.

Societe Generale şi Credit Agricole au ajuns joi la un acord privind un schimb de active, prin care SocGen va achiziţiona participaţia de 50% deţinută de Credit Agricole în societatea lor comună Newedge, pentru 275 milioane de euro. Credit Agricole va cumpăra 5% din societatea lor mixtă de gestionare a activelor Amundi, pentru 337,5 milioane de euro.

Profitul net înregistrat de Societe Generale în trimestrul trei din 2013 a urcat la 534 milioane de euro, în timp ce Credit Agricole a raportat un profit de 728 milioane de euro. Analiştii se aşteptau la un profit de 674,9 milioane de euro pentru SocGen şi de 483,6 milioane de euro pentru Credit Agricole,

SocGen a anunţat că a pus deoparte 700 milioane de euro în provizioane pentru litigii.

Grupul Societe Generale este unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajaţi în 76 de ţări şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. Activitățile-cheie sunt: retail banking în Franţa, retail banking internaţional, servicii financiare şi asigurări şi corporate & investment banking, private banking, administrare de active şi servicii pentru investitori.

În România, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă după totalul activelor. În Republica Moldova Societe Generale este prezent prin Mobiasbanca GSG, pe care a achiziționat-o în 2007.

3 bănci din Moldova au intrat în topul celor mai mari bănci din Europa de Sud-Est (SEE Top 100 banks)

0

3 bănci din Moldova au intrat în clasamentul SEE TOP 100 banks – clasament care arată cele mai mari 100 de bănci din sud-estul Europei după volumul activelor (milioane euro). Au fost analizate datele din rapoartele financiare la data de 31 decembrie 2012.

Dacă anul trecut în SEE TOP 100 au intrat Moldova Agroindbank și Victoriabank, în clasamentul actual și-a făcut loc și Moldindconbank.

Cea mai înaltă poziție printre băncile din Moldova este ocupată de Moldova Agroindbank, situată pe poziția 73, în urcare cu 15 trepte față de 2011. Activele MAIB au totalizat 715,5 mil euro, în creștere cu 21% față de anul precedent. Urmează Victoriabank cu active totale de 632,8 mil euro (+21% față de 2011), situată pe locul 83, de asemenea în urcare, cu 11 poziții față de clasamentul anterior. 

Nou intrată în clasament din partea Moldovei este Moldindconbank. Banca a fost plasată pe locul 90 în acest clasament.

Liderul pentru al 3-lea an consecutiv este Banca Comerciala Română (BCR), urmată de Zagrebacka Banka (Croația) și Nova Ljubljanska Banka (Slovenia).

TOP 10 este dominat de către băncile din România și Croația: BRD Groupe Societe Generale (locul 4), Privredna Bank Zagreb (locul 5), Erste & Steiermarkische Bank (locul 6), Banca Transilvania (7), CEC Bank (locul 9) și UniCredit Tiriac Bank (locul 10).

Cele mai numeroase bănci în clasament sunt din Bulgaria (21 de instituții), urmată de Slovenia (17), Serbia (16), România (11), Serbia (10), Bosnia & Herzegovina (9), Albania (7), Macedonia (4), Moldova (3) și Muntenegru (2).

Vedeți în continuare top 10 bănci și poziția băncilor din Moldova în clasament.