Acasă Blog Pagina 581

(grafic) Sistemul de plăți cu cardul la 30.06.2015: carduri – 1,36 milioane, POS-uri – 12.162, bancomate – 1.102

0

Banca Națională a Moldovei a publicat statistica privind sistemul de plăți cu carduri pentru trimestrul II al anului curent (2015).

Astfel, la finele trimestrului II al anului curent numărul cardurilor aflate în circulație totaliza 1.358.174 unități, cu 13% mai multe față de aceeași perioadă a anului precedent. Dintre acestea, 133.819 carduri au fost eliberate pe parcursul trimestrului II (aprilie – iunie 2015).

Numărul de operațiuni efectuate în țară a depășit 6,7 milioane, 77% fiind retrageri de numerar și 23% – plăți fără numerar. Situația este complet diferită la operațiunile efectuate peste hotare: 6,6% din operațiuni constituie retrageri de numerar și 93,6% – plăți fără numerar.

Pe parcursul trimestrului II (2015) valoarea totală a operațiunilor cu carduri emise în Republica Moldova a constituit 7,9 miliarde lei în țară (în creștere cu 22% față de trimestrul II, 2014) și 734 milioane de lei în străinătate – înregistrând o creștere de 37% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Valoarea medie a unei operațiuni în Republica Moldova în trimestrul II (2015): retrageri – 1431 lei; plăți fără numerar – 311 lei.

Valoarea medie a unei operațiuni în străinătate: retrageri – 3307 lei, plăți fără numerar – 996 lei.

De asemenea BNM oferă date privind operațiunile efectuate în Moldova cu carduri emise în străinătate. Valoarea acestor operațiuni în trimestrul II al anului curent a depășit puțin 1 miliard de lei: 59% – retrageri de numerar și 41% – plăți fără numerar.

La 30 iunie 2015 numărul de terminale POS a constituit 12.162, în creștere cu 12,5% față de aceeași perioadă a anului precedent, iar numărul bancomatelor funcționabile a atins cifra de 1.102 unități pe întreg teritoriul țării.

Vedeți în continuare evoluția numărului de operațiuni, valorii operațiunilor și evoluția numărului de carduri eliberate sau retrase trimestrial.

(foto) FinComBank susţine dezvoltarea mediului de afaceri din Găgăuzia

0

FinComBank a demonstrat susţinerea pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Găgăuzia, participând la ediția a 15-a a concursului ”Antreprenorul Anului”, în calitate de partener general, care a avut loc la Comrat pe 21 iulie curent.

Evenimentul a întrunit peste 150 de invitaţi, inclusiv reprezentanţi ai autorităţilor publice locale reprezentaţii ambasadelor Turciei, Federaţiei Ruse, Belarus, reprezentaţii Camerei de comerț și industrie a Poloniei și peste 90 de oameni de afaceri.

În cadrul evenimentului, vicepreşedintele Comitetului de Conducere al FinComBank, Larisa Rudenco a afirmat că prezenţa băncii la eveniment, în calitate de partener general, are o semnificație deosebită, deoarece dezvoltarea mediului de afaceri constituie o prioritate pentru Republica Moldova și pentru bancă. Iar strategia instituției răspunde acestei priorităţi naţionale prin susţinerea planurilor de afaceri ale antreprenorilor şi oferirea celor mai bune și performante produse de finanţare, adaptate necesităților acestei categorii de clienți.

„Evenimentul organizat la Comrat vine să unească eforturile autorităţilor publice si ale antreprenorilor pentru îmbunătăţirea cât mai energică a mediului de afaceri. Astăzi, antreprenorii îşi doresc mai mult ca oricând de la instituţiile bancare un parteneriat sigur, o susţinere şi o mână de ajutor, în condiţiile dure pentru dezvoltarea afacerii, să ofere un acces prietenos la o gamă variată de produse şi servicii”, a menţionat Doamna Rudenco.

Concursul “Antreprenorul Anului din Găgăuzia” este la cea de a 15-a ediţie în acest an și a desemnat peste 60 câștigătorii într-o serie de categorii care reflectă domeniile cele mai răspândite de activitate în această zonă. Oamenii de afaceri locali au primit premii și diplome care le atestă realizările în agricultură, producție, construcții, comerț, servicii, export și inovații. De asemenea, au fost desemnați cel mai bun meșter popular, cel mai tânăr antreprenor și cea mai bună femeie-antreprenor a raionului.

FinComBank. Într-un pas prin viață.

FinComBank este banca orientată spre finanțarea business-ului mic și mijlociu. Coeficientul creditelor acordate întreprinderilor mici şi mijlocii constituie 65,46% din portofoliu total de credite.

FinComBank pune la dispoziţia clienţilor săi linii de afaceri specializate, precum si operaţiuni zilnice, credite investiţionale şi pentru suplinirea mijloacelor circulante, pachete salariale, credite de consum, depozite cu dobânzi atractive, internet banking, carduri bancare şi alte produse.

Pentru mai multe informaţii contactaţi:

FinComBank S.A., mun. Chişinău, str. A. Puşkin, 26

Теl.: (+373-22) 269-932

Web site: www.fincombank.com

Western Union a redeschis 270 din cele 1.000 de sedii din Grecia, clienții pot primi bani din străinătate

Western Union a reluat luni serviciile sale de transferuri de bani în Grecia, permițând clienților din această țară să primească fonduri din străinătate, transmite Agerpres cu referire la Reuters.

Cea mai mare companie de transferuri de bani din lume a anunțat că aproximativ 270 din cele 1.000 de sedii au fost redeschise, iar banii primiți de la clienți nu sunt afectați de restricțiile asupra mișcărilor de capital impuse de autoritățile elene.

Decizia Western Union vine după adoptarea unei legi în Grecia care permite companiilor ce oferă servicii de transferuri de bani să reia operațiunile în anumite condiții.

În 29 iunie, Guvernul elen a închis băncile și a impus restricții asupra mișcărilor de capital, în contextul retragerilor masive de fonduri din bănci de către deponenții îngrijorați de întreruperea discuțiilor dintre Grecia și creditorii săi internaționali. Băncile grecești și-au redeschis porțile pe 20 iulie, dar au rămas în vigoare, cu unele relaxări, restricțiile asupra mișcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase de la bancomat este fixată la 420 de euro pe săptămână, în loc de 60 de euro pe zi până în prezent, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri.

Și Western Union a renunțat la transferurile de bani din 29 iunie și după o săptămână a reluat serviciile de transfer bancar direct, permițând retragerea a 60 de euro pe zi.

Reprezentanții UE, BCE și FMI negociază săptămâna aceasta cu autoritățile de la Atena condițiile pentru acordarea celui de-al treilea pachet de asistență financiară, în valoare de până la 86 miliarde de euro (93 miliarde de dolari). Negocierile tehnice sunt așteptate să se finalizeze în 12 august și acordul final până în 18 august.

Prețurile pleacă în vacanță: doar în luna iulie – 50% discount la comunicate de presă, bannere și branding homepage bancamea.md!

0

Luna iulie aduce noi surprize pentru partenerii și clienții bancamea.md. Comandați plasarea publicității pe bancamea.md și beneficiați de 50% discount*.

Oferta este valabilă pentru:

1. Abonamentele de 10, 20 sau 40 de știri/comunicate de presă.

Astfel, în loc de 6.000 MDL, 12.000 MDL sau 24.000 MDL, veți achita 3.000 MDL, 6.000 MDL sau 12.000 MDL.

Comunicatele de presă / știrile se plasează la solicitarea clientului, fără limite în privința perioadei. Fiecare știre se menține 24 de ore pe homepage în top 4, ulterior regăsindu-se în feed-ul general și al fiecărei bănci aparte. De asemenea, știrea este plasată pe pagina de Facebook bancamea.md (8.600+ fani) și pe contul de Twitter.

2. Plasarea oricărui banner pe bancamea.md.

Dimensiunile posibile: 900×90, 220×300, 560×150 și 600×120. Bannerele pot fi plasate pe homepage și în interiorul oricărui compartiment – Noutăți, Depozite, Credite, Curs valutar etc.

Oferta de bannere și vizualizarea acestora este accesibilă aici.

3. Branding homepage bancamea.md

O modalitate unică de promovare a brandului și/sau serviciilor oferite de compania Dvs.! Oferta lunii iulie pentru branding homepage este de 4.500 MDL pe lună, în loc de prețul obișnuit de 9.000 MDL. Exemplu de branding homepage:

 

Pentru mai multe detalii și/sau plasarea comenzii, contactați-ne la [email protected] sau 069150086.

*Oferta este valabilă în cazul în care achitarea se face pe parcursul lunii iulie (1.07.2015 – 31.07.2015).

O nouă agenție FinComBank a fost deschisă în municipiul Chișinău

0

FinComBank se extinde în municipiul Chișinău, prin deschiderea Agenției în incinta centrului comercial “Gemeni”, b-dul. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 136. Un loc comod unde puteți primi sau expedia transferuri rapide de bani, să achitați serviciile comunale sau să faceți operațiuni de schimb valutar.

Agenția vă propune un grafic comod de lucru:

10:30 – 19:00 Luni – Vineri;

10:30 – 18:00 Sâmbăta;

14:00 – 15:00 Pauza de masă;

Duminică – zi de odihnă.

Vă așteptăm cu drag!

FinComBank. Într-un pas prin viață

FinComBank este o bancă în continuă creștere, ce vine tot mai aproape de clienții săi, oferindu-le noi oportunități de finanțare și o gamă largă de servicii bancare pentru tine și familia ta, cât și deschizând noi posturi vacante. Astfel contribuim împreună la dezvoltarea economiei naționale.

Date de contact:

b-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 136

Centrul comercial “Gemeni”

Secțiunea nr. 15

Biroul Principal

mun. Chișinău, str. Pușkin 26

Теl.: (022) 26-99-32

E-mail: [email protected]

www.fincombank.cоm

Cardurile emise de Unibank, Banca Socială și EuroCreditBank sunt deplin funcționale, problema tehnică a fost înlăturată

0

Unibank anunță pe site-ul oficial că problema tehnică a fost înlăturată și cardurile emise de bancă sunt pe deplin funcționale.

Vedeți în continuare meajul băncii pentru clienții săi.

„Stimați clienți,

Ținem să Vă informăm că defecțiunea de procesare care a pricinuit stoparea temporară a tranzacțiilor cu cardurile de plată UNIBANK a fost înlăturată. La moment cardurile sunt deplin funcționale și fiecare deținător poate ridica numerar în bancomate, achita cumpărăturile și primi transferuri bănești cu ajutorul cardurilor UNIBANK.

Amintim că acest incident, care a afectat mai multe instituții bancare din țară, s-a produs în rezultatul unei probleme tehnice în cadrul centrului de procesare „Moldmediacard”.

UNIBANK va investiga minuțios toate cauzele care au dus la crearea acestei probleme pentru a evita orice situații similare pe viitor.

Le mulțumim tuturor clienților noștri pentru înțelegerea de care au dat dovadă și le cerem scuze pentru incomoditățile create.

Echipa UNIBANK.”

Un mesaj similar a fost plasat și de către Banca Socială.

„BC ”BANCA SOCIALĂ” S.A. anunţă clienţii săi despre restabilirea serviciului de procesarea operaţiunilor cu carduri bancare, care la moment pot fi utilizate în deplină măsură. Specialiştii lucrează în continuare pentru înlăturarea urmărilor.

Ne cerem scuze pentru incomodităţile create.”

EuroCreditBank de asemenea anunță restabilirea funcționalității cardurilor bancare.

„În atenţia deţinătorilor de carduri bancare emise de BC „EuroCreditBank” S.A.

BC „EuroCreditBank” S.A. anunţă reluarea funcţionalităţii cardurilor bancare în regim normal. Toate operaţiunile sunt activate.

Ne cerem scuze pentru incomodităţile create şi vă mulţumim pentru înţelegere. Pentru informaţii suplimentare adresaţi-vă la tel. 0 800 500 20.”

Serghei Cebotari (MAIB): „Problema a fost soluționată completamente, toate cardurile emise de MAIB sunt funcționale”

0

Președintele Comitetului de conducere al Moldova Agroindbank, Serghei Cebotari (foto), a făcut următoarele declarații referitor la problema legată de funcționalitatea cardurilor ce a avut loc.

“Vrem să informăm clienții noștri că problema tehnică care a avut loc la compania de procesare Moldmediacard a fost soluționată completamente și la acest moment toate cardurile emise de Moldova Agroindbank sunt funcționale și pot fi folosite cât la bancomate atât și la POS terminale, la comercianți, plăți și transferuri prin internet.

Moldova Agroindbank aduce mulțumiri clienților săi pentru înțelegerea de care au dat dovadă și în numele tuturor, în numele băncii, vreau să aduc scuze pentru incomoditățile create și vreau să vă zic că mai mult de 30 de ore echipa tehnică a companiei de procesare Moldmediacard în comun cu specialiștii băncii au depus toate eforturile pentru a fi soluționată această problemă.

Dar în acest timp clienții băncii au avut posibilitatea să retragă numerar de la ghișeele băncii, totodată cei peste hotare au fost informați individual prin intermediul serviciului Call centru al băncii și am găsit soluții individuale pentru cei ce se găsesc după hotarele țării noastre.”

Vedeți în continuare imagini video cu decalarația domnului Serghei Cebotari. Imagini: realitateaive.md 

Kuveyt Turk Bank – prima bancă islamică din Germania

Prima bancă islamică din Germania, ţară în care trăiesc patru milioane de musulmani, s-a deschis la Frankfurt, având la bază principiile sharia (legea islamică), anunță Mediafax.

Potrivit Coranului, comerţul este permis, dar dobânzile sunt interzise, ceea ce face ca băncile islamice să fie mai sigure decât cele obişnuite, potrivit experţilor, conform Deutsche Welle.

Kuveyt Turk (KT) Bank, care s-a deschis luni la Frankfurt, nu va percepe dobânzi pentru fondurile pe care le împrumută clienţilor. În schimb, banca islamică poate, de exemplu, să achiziţioneze o proprietate pe care să o vândă ulterior la un preţ mai mare, acceptând inclusiv plata în rate.

De asemenea, banca poate acorda credite cu fondurile din depozitele clienţilor, care primesc apoi o parte din profitul obţinut prin operaţiunile de creditare. Această „dobândă” nu variază însă în funcţie de suma depusă de clienţi în bancă.

Un avantaj al acestui sistem este că riscurile sunt împărţite mai uniform, astfel că o prăbuşire totală a sistemului este mai puţin probabilă.

Conform prevederilor Coranului, investiţiile în comerţul cu arme, alcool, jocuri de noroc și  tutun sunt strict interzise.

KT Bank este o subsidiară a KT Katilim Bankasi din Istanbul şi operează de cinci ani ca societate de servicii financiare în oraşul german Mannheim. Anul acesta, a obţinut licenţă bancară de la autoritatea germană în domeniu BaFin.

Citigroup va restitui deținătorilor de carduri $700 milioane, reprezentând comisioane abuzive

Nouă milioane de posesori de carduri vor primi despăgubiri substanţiale de la Citigroup după ce autorităţile din Statele Unite ale Americii au obligat banca să înapoieze 700 de milioane de dolari pentru comisioane abuzive şi a amendat grupul financiar cu încă 70 de milioane de dolari pentru practici înşelătoare pe care le-a aplicat clienţilor, scrie Ziarul Financiar cu referire la Associated Press.

Hotărârea luată de Biroul Financiar pentru Protecţia Consumatorului care se ocupă cu protejarea consumatorilor de servicii financiare, este cea mai recentă decizie de despăgubire cu o asemenea valoare, a deţinătorilor de carduri.

Citigroup le va restitui banii celor 8.8 milioane de clienţi care au plătit pentru nişte anunţuri publicitare şi le va plăti câte 35 de milioane de dolari amenda către Biroul Financiar pentru Protecţia Consumatorului şi Agenţiei Federale, Office of the Comptroller of the Currency, o autoritate de supraveghere bancară.

“Vom continua să descoperim care sunt practicile folosite de bănci pentru a-i forţa de posesorii de carduri de credit să plătească anumite sume pentru publicitate”, a declarat preşedintele Biroului Financiar pentru Protecţia Consumatorului, Richard Cordray.

Citigroup a început să întreprindă acţiuni considerate ilegale încă din anul 2000, dar s-au terminat în 2013, activităţi care acoperă o gamă de produse vândute de Citi şi alte filiale.

Citigroup le-a vândut deţinătorilor de carduri de credit servicii de protecţie împotriva furtului de identitate, oferindu-le o versiune gratuită timp de 30 de zile, iar când posesorii de carduri au instalat acel serviciu de monitorizare a creditului, ei s-au abonat şi la un serviciu add-on fără să ştie, dar care, însă, trebuia plătit.

Citi şi-a taxat clienţii care efectuau plăţi prin telefon, cu aproximativ 15 dolari şi nu le-a spus acestora că există şi altă variantă prin care puteau face acest lucru fără a plăti taxe.

Probleme tehnice la compania de procesare “Moldmediacard”, mai multe bănci anunță imposibilitatea utilizării cardurilor

0

Probleme tehnice întâmpină compania de procesare “Moldmediacard”, în rezultat mai multe bănci anunță imposibilitatea utilizării cardurilor bancare.

Anunțuri de înștiințare a clienților referitor la problemele tehnice au fost plasate pe site-urile instituțiilor financiare – Moldova Agroindbank, EuroCreditBank, Unibank și Banca Socială. Vedeți în continuare mesajele băncilor pentru clienți.

Banca Socială

„BC ”BANCA SOCIALĂ” S.A. anunţă clienţii săi privitor la apariţia deficienţelor tehnice la procesarea operaţiunilor cu cardurile bancare (imposibilitatea temporară de retragere a numerarului de la bancomate şi POS-Terminale, precum şi efectuarea achitărilor online). Ne cerem scuze pentru incomodităţile create şi Vă asigurăm că se întreprind toate măsurile necesare pentru restabilirea funcţionalităţii sistemului.”

EuroCreditBank

„În atenţia deţinătorilor de carduri BC „EuroCreditBank” S.A.

BC „EuroCreditBank” S.A. informează privitor la existenţa deficienţelor tehnice la procesarea cardurilor bancare şi anume imposibilitatea temporară de ridicare a numerarului de la bancomate şi POS-Terminale, si de efectuare a achitărilor cu comerciantii prin intermediul cardurilor bancare.

Echipa tehnica intreprinde măsurile necesare de restabilire a funcţionalităţii sistemului de operare cu cardurile bancare.

Ne cerem scuze pentru incomodităţile create şi va mulţumim pentru inţelegere.

Pentru informaţii suplimentare adresaţi-vă la tel. 0800 500 20.

Update

BC”EuroCreditBank”SA anunţă deţinătorii de carduri bancare, în legătură cu deficienţele tehnice la compania de procesare „Moldmediacard” SRL, din data de 21.07.2015, ora 18.00, nu este posibilă procesarea cardurilor bancare.

La moment se efectuiază lucrări pentru eliminarea acestor probleme.

Totodată, în pofida situaţiei tehnice create, banca a organizat accesul clienţilor băncii la mijloacele lor financiare de pe conturile bancare, in numerar, la ghişeele bancare din orice filială a băncii.”

Moldova Agroindbank

„În atenţia deţinătorilor de card BC „Moldova Agroindbank” SA

BC „Moldova Agroindbank” SA informează că în legătură cu deficienţele tehnice la compania de procesare „Moldmediacard” SRL,  momentan nu este posibilă procesarea cardurilor bancare.

Totodată, în pofida situaţiei tehnice create, accesul clienţilor băncii la mijloacele lor financiare de pe conturile bancare rămâne nestingherit – mijloacele băneşti pot fi ridicate în numerar la ghişeele bancare din orice filială a băncii.

BC „Moldova Agroindbank” SA va veni cu un anunţ suplimentar imediat ce „Moldmediacard” – compania de procesare a cardurilor emise de bancă, va înlătura deficienţele tehnice din sistem.

Banca îşi reiterează scuzele pentru incomodităţile create şi vă mulţumeşte pentru înţelegere.

Pentru informaţii suplimentare adresaţi-vă la tel. (+373) 22- 45-06-03, (+373) 22- 26-89-99.

Update

În continuarea informării clienţilor săi privind situaţia legată de deficienţele tehnice de procesare a cardurilor la compania  „Moldmediacard” SRL, BC „Moldova Agroindbank” SA aduce la cunoştinţă că a decis extinderea regimului de activitate a filialelor sale în ziua de miercuri, 22 iulie 2015, pînă la ora 18.30, pentru a oferi deţinătorilor de card posibilitatea de a ridica bani în numerar de la ghişeele băncii.”

Unibank

„Stimați clienți, BC UNIBANK SA Vă anunță că pe motivul unor deficiențe tehnice în procesarea operațiunilor cu carduri bancare, momentan este suspendată posibilitatea de a retrage numerar în bancomate, POS terminale și a efectua cumpărături cu cardul.

Specialiștii serviciului tehnic lucrează în regim de urgență și fac tot posibilul ca să restabilească funcționarea sistemului cît de curînd se poate.

Contăm pe atitudinea Dumneavoastră înțelegătoare și ne cerem scuze pentru disconfortul creat.

Orice alte informații le puteți primi la linia fierbinte 0 8000 10 10 (apel gratuit pe teritoriul Republicii Moldova) activă de luni pînă vineri, în intervalul de timp 8:30 – 17:30 și linia Serviciului Suport Carduri Bancare – 022 222 570 (tarif normal) activă 24 din 24 de ore.

BC UNIBANK SA anunță că stoparea tranzacțiilor prin cardurile băncii este cauzată de deficiențele tehnice apărute în cadrul companiei de procesare Moldmediacard.

Între timp fiecare deținător de card UNIBANK poate retrage bani din contul său de card în reprezentanța băncii unde i-a fost eliberat cardul sau în sediul central al băncii aflat pe adresa str. Bănulescu Bodoni 45.”