Acasă Blog Pagina 519

Comisioanele băncilor pentru retragerea numerarului de la bancomat și vizualizarea soldului la ATM

0

Cât costă retragerea de numerar de la bancomatele băncii care a emis cardul Dvs.? Ce comision aplică banca atunci când vizualizați soldul contului Dvs. de card? Dar la bancomatele altor bănci din țară comisioanele sunt la fel?

Răspunsul la aceste întrebări aflați din materialul ce urmează, în care redacția bancamea.md a făcut o analiză comparativă a comisioanelor aplicate de bănci pentru retragerea de numerar și verificarea soldului. Comisioanele prezentate sunt valabile pentru cardurile emise de bănci în condiții generale, astfel cardurile emise în cadrul proiectelor salariale, proiectelor speciale, cardurilor sociale sau co-brand pot avea comisioane diferite de cele din articol.

Retragerea de numerar de la bancomate

Retragerea de numerar de la bancomate este operațiunea cea mai utilizată de către deținătorii de carduri de la noi din țară.

Retragerea de numerar gratis la propriile bancomate și fără restricții referitor la numărul de operațiuni oferă câteva bănci – BCR Chișinău, Comerțbank, Energbank, EuroCreditBank și ProCredit Bank. Deținătorii de carduri emise de Comertbank de asemenea pot utiliza gratis și bancomatele Victoriabank, iar clienții EuroCreditBank – bancomatele MAIB.

Alte instituții financiare, precum Eximbank GVB sau Victoriabank au stabilit un plafon de 5 retrageri lunar gratis, iar restul se taxează cu 0,03 / 0,04 EUR pentru fiecare operațiune suplimentară. Deținătorii de carduri FinComBank, Mobiasbancă, Moldindconbank sau Moldova Agroindbank achită comision pentru fiecare retragere de numerar – de la 0,02 EUR pînă la 0,9 MDL pentru fiecare operațiune. Detalii vedeți în tabelul de la sfârșitul materialului.

Dacă doriți să retrageți numerar de la bancomatul altei bănci decât cea care a emis cardul Dvs. veți achita comisioane în valoare de minim 0,5 EUR / 0, 8 EUR / 1 EUR sau echivalentul a 0,5% sau 1% din suma retrasă + 1 EUR etc. Excepție fiind doar EuroCreditBank, care nu percepe comision la retragerea numerarului din bancomatele altor bănci din Moldova. Estimativ, pentru retragerea de 1.000 MDL de la bancomatul altei bănci decât cea care a emis cardul, veți achita un comision ce va varia între 15 și 40 MDL.

Interogarea soldului la bancomate

Cât de straniu nu ar suna, dar trebuie să plătim și atunci când vrem să verificăm câți bani sunt pe cont, dar totuși nu la toate băncile și nu de fiecare dată. Majoritatea băncilor de la noi au stabilit un număr maxim lunar de interogări de sold pe care clientul le poate face gratis timp de o lună – fie 5, 10, 20 sau chiar 30 de interogări. Celelalte, care vor urma – se taxează de bănci în mediu cu 0,05 EUR, ceea ce constituie mai mult de 1 leu pentru fiecare vizualizare de sold.

La bancomatele altor bănci decât cea care a emis cardul vizualizarea soldului nu este tot timpul posibilă și această operațiune depinde de posibilitățile tehnice ale băncii respective. Tariful mediu pentru o astfel de operațiune constituie 0,5 EUR pentru fiecare solicitare.

Odată cu apariția serviciilor de internet banking, mobile banking sau alertelor SMS, interogarea soldului la bancomate pierde din popularitate, dar încă este o opțiune utilizată des de cei care nu utilizează instrumentele de deservire bancară la distanță.

Informații detailate despre comisioanele fiecărei bănci le puteți vedea în tabelul ce urmează (click pentru a mări imaginea).

(foto) BNM pune în circulație moneda comemorativă “25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova”

0

Banca Națională a Moldovei pune în circulație începând cu ziua de astăzi, 15 august 2016, moneda comemorativă dedicată împlinirii a 25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, conform site-ului instituției.

Moneda este turnată din argint și are valoarea nominală de 100 lei.

Diametrul monedei este 37 mm, iar greutatea – 31,1 grame.

În total au fost produse 300 de exemplare.

Conform informației disponibile pe site-ul Băncii Naționale a Moldovei, prețul de vânzare al acestei monede este de 844 lei.

Comercializarea monedelor comemorative se efectuează prin intermediul băncilor licenţiate, care vor stabili preţul în mod independent, în mărime de pînă la 3% peste cel stabilit de Banca Naţională a Moldovei.

  

(foto) Otkritie Private Banking – reprezentanța bancară din Moscova unde se deservesc clienții VIP

Finparty.ru a publicat un reportaj foto din cadrul subdiviziunii Private Banking a instituției financiare Otkritie. Noul oficiu unde se deservesc cei mai bogați clienți ai băncii a fost deschis recent la o adresă nouă din inima capitalei Rusiei.

“Ne-am străduit să creăm un loc confortabil și sigur ce apără clienții de gălăgia orașului – o oază de liniște unde clienții să dorească să revină din nou”, spune Alina Nazarova, conducătoarea reprezentanței bancare.

Clienții băncii beneficiază de o parcare multietajată subterană în 2 nivele, inclusiv își pot încărca automobilul Tesla (câțiva dintre clienții băncii deja se deplasează cu astfel de automobile electrice).

Un etaj întreg este dedicat celor 130 de angajați ai subdiviziunii de Private Banking. Aici ei pot juca ping-pong, servi o cafea în bucătărie sau purta o discuție privată telefonică în cabinele special amenajate.

Etajul 3 este dedicat clienților și confortului acestora. Sunt câteva spații de așteptare unde clienții pot servi ceai/cafea. De asemenea clienții pot juca o partidă de minigolf sau șah.

Un element aparte este dulapul de vinuri, unde sunt prezente vinuri produse în Franța, Italia sau Noua Zeelandă. Aici clienții se pot delecta cu un pahar de vin, dar de cumpărat careva vin care l-ea plăcut nu este posibil. Pentru doritori, banca va participa la formarea colecției proprii de vinuri.

Camerele de negocieri & discuții cu clienții sunt dotate cu tot ceea ce este necesar din punct de vedere tehnic – ecrane mari, tablete, posibilitatea conectării device-urilor etc.

Vedeți în continuare imagini ale subdiviziunii Otkritie Private Banking din Moscova. Sursa foto: finparty.ru.

  

  

  

 

  

  

  

  

  

BNR a inaugurat Muzeul Tezaurului de la Mănăstirea Tismana, loc unde au fost păstrate în secret 190 tone de aur în anii 1944-1947

Muzeul Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana a fost inaugurat în prezenţa guvernatorului BNR Mugur Isărescu şi a ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, în ziua de 26 iulie 2016, anunță un comunicat al Băncii Naționale a României. 

Amenajat într-o peșteră din apropierea mănăstirii, muzeul prezintă pe larg istoria Tezaurului BNR ascuns la Tismana în perioada 1944–1947. Acesta valorifică într-o formă atractivă și bogat ilustrată informații păstrate în documente din arhiva BNR, în cea mai mare parte inedite.

De asemenea, sunt prezentate eforturile Băncii Naționale de a păstra în siguranță Tezaurul României, împletite cu destinele individuale ale funcționarilor bancari participanți la operațiune și cu episoade de viață cotidiană de la Tismana.

Salvarea Tezaurului Băncii Naționale a României, care la începutul anului 1944 era de 231,22 tone, din care 190,94 tone se păstrau în țară, iar 40,27 în străinătate, s-a realizat în cadrul unei operațiuni secrete, care a primit numele de cod „Neptun”.

Alături de BNR, la Operațiunea „Neptun” au participat: guvernul României, prin implicarea ministerelor Apărării Naționale și al Finanțelor, Biserica Ortodoxă Română, Marele Stat Major, serviciile de informații, Societatea Căilor Ferate Române.

Operațiunea secretă „Neptun” s-a desfășurat în mai multe etape:

  • mai – iulie 1944: pregătirea evacuării;
  • 8 – 22 iulie 1944: evacuarea din București la Tismana și depozitarea în pivnița din incinta Mănăstirii Tismana a unei cantități de 189,67 tone aur, din Tezaurul BNR, și a celor 2,73 tone aur polonez, lăsat în păstrare la BNR în anul 1939, când tezaurul Poloniei a tranzitat România;
  • 14 -16 septembrie 1944: mutarea stocului de aur din pivnița mănăstirii în peștera de lângă mănăstire;
  • septembrie 1944 – ianuarie 1947: o perioadă dificilă în care misiunea delegaților BNR, a militarilor din Detașamentul „Neptun” și a obștii de călugări de la Tismana a fost de a asigura, prin toate mijloacele și cu orice sacrificiu, paza Tezaurului și secretul operațiunii;
  • 26 ianuarie – 4 februarie 1947: stocul de 192,40 tone aur a fost adus la București și depozitat în sălile de tezaur ale palatului BNR din strada Doamnei.

Muzeul Tezaurului BNR este deschis publicului larg zilnic între orele 10.00 și 16.00. Intrarea este liberă.

Cronologia completă a operațiunii secrete de salvare a tezaurului BNR.

ProCredit Bank convoacă Adunarea generală extraordinară a acționarilor pentru a alege noua componență a Consiliului de Administrație

0

ProCredit Bank anunță despre convocarea adunării generale extraordinare a acționarilor pentru data de 05 septembrie 2016. 

Adunarea va avea loc prin corespondență.

Ordinea de zi prevede următoarele puncte:

  1. Determinarea cvorumului;
  2. Alegerea Preşedintelui şi Secretarului Adunării;
  3. Revizuirea şi aprobarea Ordinii de zi;
  4. Modificarea și aprobarea componentei nominale a Consiliului de Administrație al Băncii;
  5. Alegerea noului Președinte al Consiliului de Administrație al Băncii.

Acționarii ProCredit Bank la moment sunt:

  • ProCredit Holding AG (Germania) – 82,09%;
  • KfW (Germania) – 14,10%;
  • Stichting DOEN-Postcode Loterij/Sponsor Loterij / BankGiro Loterij (Olanda) – 3,81%.

Actuala componență a consiliului de administrație a băncii: Alois Knobloch (Președinte), Vitalis Ritter, Natia Tkhilaishvili, Dietrich Ohse, Jovanka Joleska Popovska.

Vedeți în continuare anunțul complet plasat de bancă pe site-ul oficial.

===================================================================================================

„În atenția acționarilor B.C. ProCredit Bank S.A.

AVIZ de convocare a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B.C. ProCredit Bank S.A.

În conformitate cu prevederile Legii privind societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 20.04.1997, în temeiul deciziei Consiliului de Administraţie al Băncii din 18 iulie 2016, pentru data de 05 septembrie 2016 este convocată Adunarea Generală Extraordinara a Acţionarilor B.C. ”ProCredit Bank” S.A.. Adunarea Generala Extraordinară a Acționarilor va fi ținută prin corespondenta (conferința telefonică), ora 10:00 (ora Moldovei).

Şedinţa va avea următoarea Ordine de zi:

1. Determinarea cvorumului

2. Alegerea Preşedintelui şi Secretarului Adunării

3. Revizuirea şi aprobarea Ordinii de zi

4. Modificarea și aprobarea componentei nominale a Consiliului de Administrație al Băncii

5. Alegerea noului Președinte al Consiliului de Administrație al Băncii

Despre materialele aferente ordinii de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, acţionarii vor fi informaţi adiţional prin transmiterea documentelor relevante la adresa sediului lor. Totodată acţionarii pot lua cunoştinţă de acestea la sediul B.C. „ProCredit Bank” S.A., începând cu 18 august 2016, în zilele de lucru, între orele 09:00 – 18:00.

Lista acţionarilor cu drept de participare la Adunarea Generală a Acționarilor va fi întocmită de către Registratorul Independent „Grupa Financiară” S.A. la situaţia din 10 august 2016.”

(foto) Un concept nou de subdiviziune bancară a fost lansat de către Erste Bank în Viena

Erste Bank a deschis recent o reprezentanță nouă și modernă în Wien-Mitte, cea mai frecventată stație de tren din Austria, anunță un comunicat plasat pe site-ul grupului Erste.

Această lansare se aliniază strategiei grupului de a oferi acces ușor la tranzacțiile bancare în locurile unde foarte mulți oameni se adună.

Clienții pot beneficia de consultații personale între orele 9.00 și 18.00, în timp ce zona de self-service a fost lărgită și este disponibilă pentru tranzacții în regim non-stop.

Focusul acestei subdiviziuni este axat pe consultații despre produsele simple cum ar fi deschiderea unui cont sau aplicarea la un card de economii. Pentru necesități mai complexe banca oferă un sistem de conferințe video într-o cameră special echipată, unde clienții vor fi consultați de către experții băncii.

Cu ocazia deschiderii noii subdiviziuni clienții beneficiază de un voucher de 20 de euro pentru orice produs achiziționat la această filială.

Vedeți în continuare imagini cu noua subdiviziune Erste Bank din capitala Austriei. Sursa imagini: galerie.hirako.at.

MAIB anunță lucrări de mentenanță tehnică pentru seara zilelor de 12 și 14 august 2016

0

BC „Moldova Agroindbank” SA aduce la cunoştinţa clienților despre faptul că vineri (12 august 2016) şi duminică (14 august 2016), între orele 22:30 – 01:30 vor fi efectuate lucrări de mentenanţă tehnică.

Respectiv, în această perioadă nu vor putea fi efectuate tranzacţii cu cardurile MAIB prin intermediul serviciilor Internet Banking şi Mobile Banking, anunță site-ul băncii.

Moldova Agroindbank își cere scuze pentru inconvenienţele create şi mulţumește clienților pentru înţelegere.

Pentru informaţii suplimentare clienții băncii pot apela Serviciul Call Center: 022 268 999; 022 450 603.

Aldona Jociene: „Sectorul bancar din Moldova ar trebui să atragă noi bănci străine, investitori instituţionali cu reputaţie şi сu o situaţie financiară foarte bună”

0

Din februarie 2016, Aldona Jociene (foto), Înaltul Consilier UE în sectorul bancar, este pregătită să-şi împărtăşească cunoştinţele şi experienţa solidă în sectorul bancar pentru a ajuta noua conducere a Băncii Naţionale să facă faţă numeroaselor lacune şi provocări. Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Profit, Aldona Jociene a vorbit despre punctele forte şi slabe ale sectorului bancar din Republica Moldova, importanţa informaţiilor veridice despre beneficiarii reali ai băncilor, precum şi despre perspectivele pe termen scurt şi lung.

Profit: Dnă Jociene, vă aflaţi în Moldova din februarie 2016, oferind consiliere guvernatorului Băncii Naţionale. Care sunt impresiile generale despre sistemul bancar din Moldova? În ce măsură acesta corespunde standardelor europene?

Aldona Jociene: Fiecare ţară tinde să aibă un sistem bancar puternic dat fiind rolul crucial al acestuia pentru economie. Situaţia actuală din sistemul bancar moldovenesc este rezultatul unei evoluţii înregistrate pe parcursul ultimilor 10 ani. Moldova are acum patru bănci care fac parte din grupuri bancare străine cu reputaţie – Mobiasbancă-Groupe Société Générale, Eximbank Gruppo Veneto Banca, ProCreditBank şi BCR Chişinău – care deţin cumulativ 25% din activele sectorului bancar.

Majoritatea celor şapte bănci rămase se confruntă cu probleme legate de lipsa transparenţei acţionariatului. În unele dintre aceste bănci, proprietarii sunt companii străine sau persoane private controlate de un număr mic de indivizi, ceea ce înseamnă că proprietarii finali ar putea folosi fondurile băncilor în interese personale. Acest lucru poate duce la fraude, spălare de bani şi alte activităţi criminale.

În UE există un cadru de reglementare şi supraveghere care previne intrarea în sectorul bancar a acţionarilor netransparenţi şi cu reputaţie proastă. Totuşi, în cazul în care acest lucru se întâmplă, UE dispune de instrumente de intervenţie precoce. Aceleaşi practici ar trebui aplicate şi în Moldova. Prin urmare, suntem pregătiţi să ne împărtăşim cunoştinţele şi experienţa pentru a realiza acest lucru.

– Reieşind din experienţa Dvs. de mai bine de 20 de ani de activitate în cadrul Băncii Centrale din Lituania, ce ar putea învăţa Moldova din experienţa acestei ţări în implementarea reformelor în sectorul bancar? Dar ce greşeli ar putea evita?

– Pe parcursul carierei mele în calitate de supraveghetor bancar la Banca Centrală din Lituania, am trecut prin diferite etape de dezvoltare a sistemului bancar. În 1995, prima mea inspecţie la una dintre cele mai mari bănci s-a finalizat cu stabilirea unei administrări speciale (moratoriu). Aş dori să menţionez că în rezultatul crizei din 1995, numărul băncilor în Lituania s-a redus de la 27 la 10. În acelaşi timp, băncile rămase şi-au consolidat poziţiile, iar unele dintre ele au fost achiziţionate în 2002 de grupuri bancare scandinave cu renume internaţional. Aceste bănci au introdus treptat cultura existentă în cadrul băncilor-mamă, o guvernare internă eficientă şi sisteme avansate de management al riscului. Realizând acest lucru, ele au contribuit la progresul sectorului bancar în ansamblu, întrucât băncile locale nu au avut altă opţiune decât să le urmeze exemplul, pentru a rămâne eficiente. Pentru a realiza o schimbare semnificativă, sectorul bancar din Moldova ar trebui să atragă noi bănci străine, investitori instituţionali cu reputaţie şi сu o situaţie financiară foarte bună.

– Credeţi că acest lucru este posibil de realizat având în vedere problemele grave cu care se confruntă în prezent sectorul?

– Aceasta nu este o misiune imposibilă, în cazul în care Moldova va depune eforturi solide pentru a-şi îmbunătăţi cadrul de reglementare şi supraveghere. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, cu siguranţă, băncile străine vor veni în Moldova.

Aş dori să subliniez că Lituania s-a confruntat cu probleme similare în trecut. Datorită acţiunilor iresponsabile din partea unor acţionari şi a unei potenţiale activităţi criminale, două bănci de talie medie şi-au pierdut licenţele în 2011 şi 2013. În cazul uneia dintre aceste bănci, au fost aplicate două metode stipulate într-o Directivă a UE care prevede separarea băncilor cu o situaţie financiară bună de cele cu o situaţie financiară precară şi vânzarea activelor. Transferul părţii bune a băncii la o bancă operaţională a ajutat la rezolvarea problemelor cu pierderi relativ mici pentru ţară.

Lecţia principală învăţată din închiderea celor două bănci din Lituania este că Banca Centrală trebuie să aibă un sistem de licenţiere şi supraveghere foarte puternic. Este extrem de important să meargă şi să verifice care este situaţia reală în cadrul băncilor comerciale. Lucrurile pot arăta foarte bine pe hârtie, însă inspecţia la faţa locului poate dezvălui o mulţime de probleme. De asemenea, este foarte important de a identifica şi începe rezolvarea problemelor la o etapă incipientă. Dacă se tergiversează, problemele pot deveni mai profunde şi, în caz de eşec, pun o povară financiară suplimentară pe umerii contribuabililor.

– Unele persoane influente, printre care şi diplomaţi occidentali, împărtăşesc opinia potrivit căreia prezenţa consilierilor străini la BNM este un lucru bun, însă „aceştia pot fi uşor evitaţi, atunci când vine vorba de probleme dificile”. Care este opinia Dvs. în acest sens?

– Pe parcursul carierei mele în domeniul supravegherii bancare o perioadă îndelungată de timp am activat în diferite poziţii de conducere. În prezent, ofer consultanţă tactică guvernatorului BNM şi folosesc experienţa managerială proprie pentru diverse scopuri. În special, ofer consultanţă în ceea ce priveşte aplicarea standardelor Basel II şi Basel III care trebuie utilizate pe viitor. Cel mai important pentru mine este să conving guvernatorul şi managementul de top al Băncii Centrale să folosească cele mai bune practici şi abordări ale UE în domeniul supravegherii bancare, pentru a identifica problemele la un stadiu incipient şi a le rezolva imediat. Pe de o  parte, este important să fiu parte a echipei de top management a BNM, iar pe de altă parte, este important ca situaţia să fie urmărită dintr-o parte şi să existe atenţionări atunci când lucrurile merg într-o direcţie greşită.

– Observaţi o deschidere din partea conducerii BNM la sugestiile Dvs.? Sunt luate acestea în considerare?

– Da. Eu cred că se simte faptul că stăpânesc cu adevărat acest domeniu, pot oferi consultanţă şi pot ajuta BNM să aleagă abordările şi instrumentele necesare. Noul guvernator intenţionează să modernizeze Banca Centrală, iar eu sunt dispusă să-l ajut în acest proces împărtăşind cea mai bună experienţă personală.

– Care sunt punctele forte şi cele slabe ale sistemului bancar din Moldova? Există capitole la care lucrurile în RM stau mai bine decât în alte ţări din regiune?

– Modelul de afaceri al băncilor din Moldova este simplu. Acestea încearcă în primul rând să genereze venituri din dobânzi prin atragerea depozitelor, oferind împrumuturi şi investind în active lichide. De asemenea, băncile au reţele mari de filiale, fapt care le permite să genereze venituri semnificative din taxe şi comisioane. Astfel, profitul băncilor, ROE şi ROA, sunt destul de mari. În 2015, aceşti indicatori au fost de două ori mai mari decât media din UE, prin urmare, băncile din Moldova sunt destul de profitabile (zâmbeşte).

Cu toate acestea, există multe domenii în care sunt necesare îmbunătăţiri. În primul rând, băncile ar trebui să-şi consolideze guvernanţa internă şi, foarte important, să identifice şi să atragă o atenţie sporită managementului riscului. Eficienţa costului şi sistemele IT sigure ar trebui să fie priorităţile-cheie pentru toate băncile care intenţionează să-şi sporească investiţiile în aceste sectoare. De asemenea, este important să fie schimbate unele aspecte ce ţin de etică, abordări, procese.

În acelaşi timp, băncile ar trebui să studieze experienţa UE şi să reducă taxele pentru serviciile de bază şi plăţi. De asemenea, este important să se lucreze la capitolul eficienţa costurilor şi optimizarea serviciilor.

Recent, BNM a aprobat un concept privind punerea în aplicare a unui sistem centralizat de monitorizare a riscurilor pentru a evalua şi monitoriza în timp real informaţiile transmise de bănci (riscul de creditare, structura netransparentă a acţionarilor şi riscul spălării banilor şi finanţării terorismului). Un registru al riscului de creditare a fost lansat în iulie 2016. Acum BNM intenţionează să creeze o platformă la nivel central, folosind soluţii IT de ultimă oră. Aceasta este o decizie foarte bună şi va contribui la îmbunătăţirea situaţiei.

– Imaginea Moldovei a fost grav afectată la nivel internaţional de frauda bancară din 2014.  În acelaşi timp, unii experţi spun că „furtul secolului” a arătat că există loc pentru îmbunătăţiri nu doar în Moldova, ci şi în cadrul sistemului bancar al UE, având în vedere că în doar câteva zile milioane de euro au fost transferate din Moldova pe conturile unei bănci din Letonia, lucru care nu a trezit suspiciuni în rândul autorităţilor bancare din această ţară, precum şi din UE. A fost acest caz studiat de instituţiile UE? Au fost trase anumite concluzii?

– Investigarea fraudei aflată în derulare a fost efectuată la nivel internaţional de către Consorţiul Kroll şi Steptoe & Johnson LLP având drept scop identificarea organizatorilor şi beneficiarilor finali ai tranzacţiilor frauduloase şi recuperarea bunurile sustrase din cele trei bănci. Este foarte important de a afla cine se face vinovat şi cine a fost beneficiarul final al acestor tranzacţii. De asemenea, este important ca aceste active să fie recuperate. După fiecare criză financiară sau fraudă bancară de proporţii, este necesar să fie revizuite reglementările bancare şi să fie consolidată supravegherea pentru ca situaţii similare să fie evitate pe viitor. Aceasta este ceea ce face UE întotdeauna.

În acelaşi timp, în momentul în care supraveghezi băncile, te uiţi dacă acestea au suficient capital, lichiditate, guvernanţă internă, un management puternic al riscului etc. Dar ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova în anul 2014 a fost o fraudă bancară de proporţii (activitate criminală).

– Lipsa informaţiilor privind proprietarii reali ai unor bănci din Moldova este în prezent o problemă-cheie şi condiţia principală din partea organizaţiilor internaţionale pentru a relua creditarea ţării noastre. Odată ce beneficiarii reali ai acestor bănci sunt reticenţi să iasă în lumina reflectoarelor, pe cât de important este rolul politicului în aceasta situaţie? Cât de departe ar trebui să meargă Banca Naţională pentru a întreprinde anumite acţiuni împotriva acestor acţionari?

– Riscul prezenţei acţionarilor netransparenţi este că ei pot folosi banii băncilor în interese personale, generând astfel fraude şi alte activităţi criminale. Este esenţial de a rezolva aceste probleme cât mai curând posibil, însă pentru aceasta, evident, este nevoie de voinţă politică.

Ce fac de obicei băncile centrale în astfel de situaţii? În primul rând, iau măsuri pentru a asigura transparenţa acţionarilor, urmate de acţiuni de supraveghere. În al doilea rând, fac o evaluare generală pentru a afla care este situaţia reală în cadrul acestor bănci. În al treilea rând, evaluează capacităţile financiare ale băncilor pentru a acoperi pierderile identificate. În al patrulea rând, dacă este necesar, sunt aplicate instrumente de intervenţie la o fază incipientă. Aceştia sunt paşii parcurşi pentru a rezolva astfel de probleme.

Interviul complet poate fi accesat pe profit.md

Trimestrul II (2016): Valoarea plăților cu cardul – 743 milioane lei, valoarea retragerilor de numerar – 8,5 miliarde lei

0

Banca Națională a Moldovei a publicat statistica privind sistemul de plăți cu carduri pentru trimestrul II al anului curent (2016).

Astfel, la finele trimestrului II al anului curent numărul cardurilor aflate în circulație totaliza 1.386.686 unități. Dintre acestea, 134.438 carduri au fost eliberate pe parcursul trimestrului II (aprilie – iunie 2016). Retrase din circulație în această perioadă au fost 115.348 carduri.

Numărul de operațiuni efectuate în țară a depășit 7,9 milioane, 69% fiind retrageri de numerar și 31% – plăți fără numerar. Situația este diferită la operațiunile efectuate peste hotare: 4,8% din operațiuni constituie retrageri de numerar și 95,2% – plăți fără numerar.

Pe parcursul trimestrului II (2016) valoarea totală a operațiunilor cu carduri emise în Republica Moldova a constituit 9,3 miliarde lei în țară (în creștere cu 18% față de trimestrul II, 2015) și 928 milioane de lei în străinătate – înregistrând o creștere de 26% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Valoarea plăților fără numerar efectuate în Moldova a crescut de la 482 milioane lei (trimestrul II 2015) la 742,9 milioane lei (trimestrul II 2016), ceea ce reprezintă o creștere de 54%.

Valoarea medie a unei operațiuni în Republica Moldova în trimestrul II (2016): retrageri – 1.557 lei; plăți fără numerar – 303 lei.

Valoarea medie a unei operațiuni în străinătate: retrageri – 3.204 lei, plăți fără numerar – 866 lei.

De asemenea BNM oferă date privind operațiunile efectuate în Moldova cu carduri emise în străinătate. Valoarea acestor operațiuni în trimestrul II al anului curent a depășit echivalentul a 1,3 miliard de lei: 59% – retrageri de numerar și 41% – plăți fără numerar.

La 30 iunie 2016 numărul de terminale POS a constituit 13.659, în creștere cu 1.497 unități sau 12% față de aceeași perioadă a anului precedent, iar numărul bancomatelor funcționabile a atins cifra de 1.012 unități pe întreg teritoriul țării.

Vedeți în continuare evoluția valorii operațiunilor cu cardruile bancare pe parcursul ultimilor 5 ani în trimestrul II.

Sergiu Cioclea despre candidații la funcția de viceguvernator: “Sunt persoane integre cu experiență și studii internaționale”

0

Declarația a fost făcută de către Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, în cadrul unei conferințe de presă, organizate astăzi 11 august 2016 în incinta BNM.

Referitor la numirea celor 2 viceguvernatori ai BNM, domnul Cioclea a declarat:

„Eu am prezentat 2 candidaturi Parlamentului în luna iulie. Cu părere de rău plenul parlamentar a fost supraîncărcat cu multe alte întrebări și juridice și altele, și cu părere de rău au fost și circumstanțe personale când unele peroane puteau asista la o sesiune, altele nu puteau asista. Am luat de comun acord cu domnul Candu decizia să revin cu propunerea aceleași 2 persoane în primele zile ale sesiunii parlamentare în septembrie. (…) Ambele persoane sunt de o extremă calitate, integre, cu o reputație domestică și internațională de calitate. Sper foarte mult să aibă susținere parlamentarilor. Eu voi face tot posibilul să-i prezint și să-i apăr (în sensul bun al cuvântului) în plen. Sper foarte mult într-o lună și jumătate să fie completat consiliul executiv cu cei 2 noi membri. Sunt cetățeni moldoveni, au experiență internațională și studii internaționale. Nu sunt persoane care pot fi considerate din sistemul bancar.”

Referitor la recenta decizie privind menținerea ratei de bază la nivelul de 10% anual, Guvernatorul a subliniat:

„Am luat o pauză pînă la viitorul Consiliu sau pînă la celălalt. Noi am mers foarte repede. După cum ați văzut ultima decizie a fost să nu schimbăm rata de bază, dar înainte de asta am schimbat-o cu 3 p.p. Vrem să vedem cum funcționează mecanismele de transmisie. (…) Desigur vom continua politica de normalizare. (…) Acum nu pot să mă angajez că vom face acest lucru peste 3 săptămâni sau peste 2 luni. (…) Acum a fost o decizie de popas și vrem să vedem cum vin în spatele nostru și băncile comerciale și piața monetară. Dacă toate sunt bune – mergem mai departe.”

Referitor la cererile depuse la BNM pentru procurarea acțiunilor MAIB (cele 40% declarate concertate și anulate):

„Am avut niște cereri în trecut pe care le-am refuzat. Nu am crezut că candidații pe care i-am avut au fost de bună calitate, credință, cu capacități manageriale și de finanțare la măsura provocării de a fi un acționar de referință în prima bancă din Moldova. Deci – au fost refuzați. Acum avem indicații de interes care nu s-au materializat nici într-o depunere de documente. (…) Dar dacă înțelegem corect semnalele pe care le primim avem și parteneri de calitate care sunt interesați de acest pachet. Noi ca regulator nu putem spune cumpărați sau nu cumpărați, dar putem numai să salutăm dacă investitori de calitate, de care are nevoie de fapt sectorul bancar, își vor manifesta interesul cât mai repede. Și dacă ei mă văd acum – îi invit să o facă cât mai repede.” 

Imagini video de la conferința de presă urmăriți în continuare. Sursa imagini: privesc.eu.