Acasă Blog Pagina 516

Litigiu în Marea Britanie pentru MasterCard – despăgubirile cerute se ridică la 14 miliarde de lire sterline

Aproximativ 46 de milioane de persoane din Marea Britanie, adică întreaga populaţie adultă, ar putea primi despăgubiri de la MasterCard. Gigantul financiar a fost dat în judecată pentru că ar fi perceput comisioane excesive timp de aproximativ 16 ani. Iniţiatorii acţiunii, o casă de avocatură din Londra, cer daune de 14 miliarde de lire sterline (aproximativ 19 miliarde de dolari) de la MasterCard, scrie economica.net.

Acţiunea în justiţie a fost demarată în baza noii legislaţii din Marea Britanie privind procesele colective. Avocaţii susţin că MasterCard a perceput comisioane excesive, ilegale, de la retaileri, pentru procesarea plăţilor cu cardul la POS, din 1992 până în 2008, iar costurile au fost transferate către consumatori prin preţuri mai mari, potrivit presei britanice. Dosarul are peste 600 de pagini.

Compania de carduri bancare şi plăţi respinge ferm acuzaţiile şi a anunţat că va utiliza toate mijloacele legale pentru a se apăra.

UE a decis, în 2014, în urma unei investigaţii care a durat mai mulţi ani, că MasterCard a perceput de la retaileri comisioane excesiv de ridicate pentru procesarea plăţilor internaţionale în interiorul Uniunii Europene. Decizia de atunci a fost considerată cu atât mai importantă având în vedere că a stabilit un precedent pentru acţiuni împotriva procesatorilor de plăţi, în ceea ce priveşte comisioanele percepute retailerilor, şi în statele membre.

În 2015, UE a limitat comisioanele pentru procesarea plăţilor în retail la 0,2% pentru tranzacţiile efectuate cu carduri de debit Visa şi MasterCard, respectiv 0,3% pentru cardurile de credit.

Cele 14 miliarde de lire cerute de la MasterCard reprezintă cea mai mare pretenţie de despăgubiri solicitată vreodată în justiţia britanică. Noua lege privind procesele colective din Marea Britanie spune că toate părţile vătămate vor primi o parte din bani, cu excepţia persoanelor care optează să fie excluse din acţiune. Astfel, toate persoanele care au cumpărat ceva de la un magazin din Marea Britanie în perioada 1992-2008 şi aveau peste 16 ani pot primi peste 300 de lire fiecare, dacă MasterCard ar pierde procesul.

Mobiasbancă e deschisă pentru tine și afacerea ta

0

Pentru că ştie cât de important este sprijinul unui partener de încredere pentru dezvoltarea afacerii, Mobiasbancă este deschisă cu oferte avantajoase și pune la dispoziţia antreprenorilor soluţii creditare în condiţii avantajoase, peste aşteptările clienţilor.

Începând cu 12 septembrie şi până la 31 decembrie 2016 la Mobiasbancă antreprenorii vor beneficia de:

  • credite în MDL pentru finanţarea activităţii curente şi a investiţiilor cu dobândă redusă;
  • credite pentru finanţarea capitalului circulant pe termen de până la 5 ani;
  • credite pentru finanţarea investiţiilor pe termen de până la 10 ani;
  • credite fără gaj de până la 300.000 MDL la o dobândă avantajoasă.

De asemenea, antreprenorii cu activităţi de import/export vor putea opta prin credite cu reducere de până la 30% la dobânda pentru primul an, prin finanţarea capitalului circulant pe termen de până la 5 ani şi finanţarea investiţiilor pe termen de până la 10 ani. 

Adiţional, Oferta de optimizare a afacerii aduce clienţilor un plus de servicii cu zero comision: serviciul la distanţă Client-Bancă, Contactell 100, MobiasSMS 50, serviciul de încasare CASHBOX, precum şi alte pachete de optimizare a activităţii în condiţii avantajoase.

Moldova Agroindbank – cea mai bună bancă comercială din Moldova în 2016

0

BC „Moldova Agroindbank” SA îşi consolidează la nivel internaţional reputaţia de cea mai bună instituţie bancară locală. Astfel, publicaţia financiară internaţională „Global Banking & Finance Review” a conferit MAIB al patrulea an consecutiv titlul de „Cea mai bună bancă comercială din Moldova în anul 2016”.

MAIB a fost inclusă în topul celor mai bune bănci în baza cercetărilor experţilor „Global Banking & Finance Review”, a evaluărilor profesioniştilor independenţi în domeniul financiar-bancar, precum şi în baza opiniilor publicului cititor. La desemnarea câştigătorilor, juriul a luat în calcul indicii de performanţă, inclusiv active, credite şi depozite, reţeaua de distribuţie, diversitatea şi accesibilitatea produselor şi serviciilor.

Conform „Global Banking & Finance Review”, distincţia oferită reflectă inovaţia, realizările, strategia şi schimbările progresive care au loc în cadrul comunităţii financiare.

Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al BC „Moldova Agroindbank” SA, a declarat:

„Această înaltă distincţie vine să încununeze succesele atinse datorită eforturilor depuse de întreaga echipă a Moldova Agroindbank”. Suntem deosebit de onoraţi de nominalizarea băncii noastre ca „Cea mai bună bancă comercială din Moldova în anul 2016”. Oferirea acestui titlu pentru al patrulea an consecutiv confirmă faptul că strategia băncii este una corectă şi că suntem o bancă stabilă şi de încredere atât pentru clienţii noştri cât şi pentru comunitatea financiar-bancară internaţională.”

În primele 7 luni ale anului curent, MAIB a înregistrat cele mai bune rezultate din sectorul bancar din Moldova. La 31.07.2016, BC „Moldova Agroindbank” SA deţine un portofoliu de credite brutto în valoare de 11,328 mil. lei, depozite – 14,658 mil. lei, precum şi un volum maxim al activelor în sumă de 18,895 mil. lei. În aceeaşi perioadă, banca a înregistrat un profit care a depăşit suma de 283 mln. lei. BC „Moldova Agroindbank” SA are una dintre cele mai extinse reţele fizice de distribuţie, precum şi o reţea performantă de deservire la distanţă.

În cei 25 de ani de activitate, Moldova Agroindbank a fost desemnată de nenumărate ori cu distincţii ale celor mai renumite organizaţii şi publicaţii în domeniu, printre care: „Global Finance”, „The Banker”, „Finance Central Europe”,  „World Finance”, „Trade Finance”, „Euromoney”, “Commerzbank” AG, etc., precum şi a obţinut numeroase premii regionale şi naţionale.

Notă: Global Banking & Finance Review este un portal financiar recunoscut la nivel internaţional, care oferă ştiri, analize, opinii, recenzii, interviuri din lumea financiar-bancară, din domeniile comerţului, managementului, tehnologiilor, investiţiilor, de brokeraj, de schimb valutar, fiscal şi legislativ, etc.

Societe Generale își vinde subsidiara din Georgia pentru suma de 121 milioane de euro

0

Gurpul francez Societe Generale a acceptat să-și vândă participația majoritară de 93,64% deținută în Bank Republic din Georgia. Cumpărătorul este a doua ca mărime bancă din Georgia – TBC Bank Group PLC, anunță site-ul grupului francez.

Tranzacția este estimată la valoarea de aproximativ 121 milioane euro, dintre care 70% cash, iar restul de 30% – noile acțiuni ale TBC Bank Group PLC. În rezultat, Societe Generale va deține o cotă minoritară în TBC Bank Group.

Vânzarea se va finaliza înainte de sfârșitul anului curent.

Conform site-ului băncii georgiene Bank Republic, aceasta a fost fondată în anul 1991, iar grupul francez a cumpărat 60% din acțiuni în anul 2006, pentru ca mai apoi în 2009 să-și mărească cota pînă la 80%.

La momentul vânzării Societe Generale deținea 93,64% din acțiuni ale Bank Republic, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – restul de 6,36%.

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în dolari SUA (septembrie 2016)

0

Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor licențiate din Republica Moldova pentru depozitele la termen (6, 12 și 24 luni) în dolari SUA (USD), în vigoare la 08 septembrie 2016. Clasamentul nu include depozitele destinate unor categorii aparte ale populației (copii, pensionari sau migranți).

Top depozite 6 luni

2,5% – dobândă anuală valabilă pentru depozitele Maestro și Serenada de la Moldindconbank, și Clasic de la Moldova Agroindbank. Depuneri suplimentare la cont permit depozitele Moldindconbank. Retrageri parțiale de mijloace bănești nu permite nici unu din cele 3 depozite enumerate anterior. Rata dobânzii fixă (primele 3 luni) doar în cazul ofertei Maestro. Sold minim – 100 USD pentru toate depozitele.

2% – rata dobânzii oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic+), Victoriabank (depozitul Toamna 2016) și Eximbank (depozitul Valutario). Depuneri suplimentare de mijloace bănești permite MAIB și Victoriabank (nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni). Retrageri parțiale înainte de termen permite MAIB și Eximbank (în a doua jumătate a termenului depozitului, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente). Capitalizarea dobânzii este posibilă la oferta Victoriabank. Sold minim: 100 USD (Victoriabank), 200 USD (Eximbank) și 10.000 USD (MAIB). Începând cu 12.09.2016 rata dobânzii la depozitul Valutario va fi în mărime de 1,50% anual.

1,75% – dobândă accesibilă la Moldova Agroindbank prin intermediul depozitului Clasic+. Se permit depuneri suplimentare și retrageri parțiale înainte de termen. Sold minim – 500 USD.

Top depozite 12 luni

3,75% – dobândă anuală valabilă pentru depozitele Maestro și Serenada de la Moldindconbank. Se permit depuneri suplimentare: în primele 3 luni (Maestro) și cu excepția ultimelor 3 luni (Serenada). Retrageri parțiale înainte de termen nu se permit nici la una din oferte. Rata dobânzii – fixă (primele 3 luni) la depozitul Maestro. Sold minim – 100 USD pentru ambele opțiuni.

3% – rata dobânzii accesibilă la depozitul Clasic (Moldova Agroindbank). Nu se permit depuneri sau retrageri înainte de termen. Sold minim – 100 USD.

2,75% – dobândă anuală oferită de Victoriabank, depozitul Toamna 2016. Se permit depuneri suplimentare la cont – nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni. Retrageri parțiale înainte de termen sunt posibile după 6 luni, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente. Este posibilă capitalizarea dobânzii. Sold minim – 100 USD.

Top depozite 24 luni

4,3% – dobândă anuală valabilă pentru depozitele Maestro și Serenada de la Moldindconbank. Se permit depuneri suplimentare: în primele 3 luni (Maestro) și cu excepția ultimelor 3 luni (Serenada). Retrageri parțiale înainte de termen nu se permit nici la una din oferte. Rata dobânzii – fixă (primele 3 luni) la depozitul Maestro. Sold minim – 100 USD pentru ambele opțiuni.

3,75% – rata dobânzii accesibilă la depozitul Clasic (Moldova Agroindbank). Nu se permit depuneri sau retrageri înainte de termen. Sold minim – 100 USD.

3,5% – dobândă anuală oferită de Victoriabank, depozitul Toamna 2016. Se permit depuneri suplimentare la cont – nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni. Retrageri parțiale înainte de termen sunt posibile după 6 luni, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente. Este posibilă capitalizarea dobânzii. Sold minim – 100 USD.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială sau alte opțiuni.

Guvernul polonez încearcă preluarea subsidiarelor locale ale UniCredit și Raiffeisen

Pentru a-şi majora controlul asupra sectorului bancar, Polonia se concentrează acum pe preluarea subsidiarei locale a UniCredit – Bank Pekao, a afirmat recent ministrul polonez de Finanţe, Dawid Jackiewicz. Cu o zi înainte de expirarea termenului limită pentru depunerea ofertelor angajante în vederea achiziţionării subsidiarei Raiffeisen Bank International (RBI) din Polonia, Dawid Jackiewicz le-a declarat jurnaliştilor că prioritatea Guvernului o reprezintă obţinerea controlului asupra Bank Pekao de la UniCredit, scrie economica.net cu referire la Bloomberg.

În centrul eforturilor autorităţilor de la Varşovia se află cea mai mare companie de asigurări – PZU – deţinută de statul polonez – ai cărei directori s-au deplasat luna trecută la Milano pentru a negocia un potenţial acord privind Pekao. De asemenea, PZU ar putea face o ofertă în vederea achiziţionării subsidiarei Raiffeisen din Polonia, a anunţat săptămâna trecută publicaţia poloneză Puls Biznesu.

UniCredit şi Raiffeisen iau în considerare vânzarea subsidiarelor lor din Polonia pentru a-şi majora capitalul, acţionând astfel în avantajul Guvernului de la Varşovia, care vrea să-şi extindă rolul în economie şi să încheie ceea ce a numit „exploatarea polonezilor” de către bănci, care sunt în special subsidiare ale instituţiilor de creditare din Europa Occidentală.

Activele Bank Pekao se ridică la 170 miliarde de zloţi (44 miliard de dolari), de trei ori mai mult faţă de Raiffeisen Bank Polska, fiind astfel principalul premiu al valului de consolidări, cumpărătorul având posibilitatea să se extindă pe piaţa poloneză, a apreciat analistul Dariusz Gorski, de la Bank Zachodni WBK SA.

„Pekao pare mult mai importantă şi mai atractivă pentru companiile controlate de Guvern. Având exces de capital şi numerar, ar putea furniza fonduri pentru ca potenţialul său nou proprietar să preia subsidiara Raiffeisen”, a explicat Gorski.

Noua taxă pe bănci impusă în Polonia şi ratele scăzute ale dobânzilor au provocat dificultăţi băncilor mai mici. Guvernul de la Varşovia vrea ca băncile de stat să-şi majoreze cota de piaţă prin preluări. Partidul conservator Lege şi Justiţie, care a câştigat detaşat alegerile legislative din octombrie, a promis că va creşte controlul statului asupra economiei şi că va încerca să „re-polonizeze” sectorul bancar, dominat în prezent de investitorii străini – inclusiv Banco Santander SA, Commerzbank AG, ING Groep NV şi Citigroup – care deţin aproximativ 60% din active. Dacă firmele poloneze achiziţionează Pekao, se va îndeplini obiectivul Guvernului de a reduce acest procentaj la 50%.

Directorul general al PZU, Michal Krupinski, a refuzat să comenteze în privinţa unor potenţiale oferte pentru Raiffeisen sau Pekao.

Recent, directorul financiar al Raiffeisen Bank International, Martin Gruell, declara că grupul austriac intenţionează să-şi vândă divizia din Polonia (Polbank) unei bănci listate în Polonia, după ce o va separa de portofoliul de credite în franci elveţieni. Martin Gruell nu a dezvăluit identitatea potenţialilor cumpărători ai Polbank, a zecea mare bancă din Polonia după active. 

Rezervele valutare ale BNM au depășit 2 miliarde de dolari la sfârșitul lunii august (2016)

0

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) s-au majorat în luna august cu 151,5 milioane de dolari SUA, față de luna precedentă, și au atins cifra de 2 084 milioane de dolari, potrivit datelor BNM. Aceasta este cea mai mare creștere raportată de banca centrală după luna aprilie cînd activele oficiale de rezervă au crescut cu 112 milioane de dolari, informează Moldpres.

Datele BNM mai arată că de la începutul anului rezervele valutare s-au majorat cu 326 milioane, în comparaţie cu 31 decembrie 2015, cînd acestea s-au cifrat la 1,756.81 milioane de dolari SUA. Majorarea activelor s-a datorat în special cumpărării de valută străină și primei tranșe din împrumutul rambursabil acordat de România.

Majorarea activelor oficiale de rezervă a fost condiționată de:

  • intervențiile pe piața valutară internă sub formă de cumpărări de valută – 94.37 mil. dolari SUA (inclusiv procurări de valută de la băncile în proces de lichidare în valoare de 0.73 milioane dolari SUA);
  • înregistrarea creditului pentru suplinirea bugetului de stat în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova din ordinul Ministerul Finanțelor Publice, București, România – 67.99 milioane dolari SUA;
  • aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA – 5.99 milioane dolari SUA;
  • înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova pentru proiecte investiționale – 4.14 milioane dolari SUA;
  • veniturile de la gestionarea rezervelor valutare – 1.86 milioane dolari SUA;
  • înregistrarea creditului pentru suplinirea bugetului de stat în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova din ordinul IDA, SUA – 0.34 milioane dolari SUA;
  • intrările nete în favoarea Directoratului Liniei de Credit – 0.18 milioane dolari SUA;
  • alte încasări – 1.34 milioane dolari SUA.

Totodată, pe parcursul lunii august 2016, micșorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de:

  • plățile aferente serviciului datoriei externe a Republicii Moldova – 19.57 milioane dolari SUA;
  • plățile Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova din contul proiectelor investiţionale – 2.39 milioane dolari SUA;
  • plățile externe ale Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova – 1.50 milioane dolari SUA;
  • ieșirile nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate – 0.40 milioane dolari SUA;
  • reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții – 0.21 milioane dolari SUA;
  • alte plăţi – 0.61 milioane dolari SUA.

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în euro (septembrie 2016)

0

Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor licențiate din Republica Moldova pentru depozitele la termen (6, 12 și 24 luni) în euro (EUR), în vigoare la 07 septembrie 2016. Clasamentul nu include depozitele destinate unor categorii aparte de clienți (copii, pensionari sau migranți).

Top depozite 6 luni

2% – rata dobânzii oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic), Moldindconbank (depozitele Maestro și Serenada). Depuneri suplimentare la cont permite Moldindconbank (în primele 3 luni). Retrageri parțiale înainte de termen nu permite nici o ofertă enumerată anterior. Rata dobânzii fixă (primele 3 luni) – la oferta Maestro. Sold minim: 100 EUR la toate ofertele.

1,75% – dobândă accesibilă la Eximbank (depozitul Valutario) și Moldova Agroindbank (depozitul Clasic+). Depuneri suplimentare (în primele 90 de zile) la cont permite oferta MAIB. Retrageri înainte de termen sunt posibile în cazul produsului Clasic+ și Valutario (în a 2-a jumătate a termenului depozitului, lunar maxim 20% din soldul de la sfârșitul lunii precedente). Sold minim: 200 EUR (Valutario) și 10.000 EUR (Clasic+). Începând cu 12.09.2016 rata dobânzii al depozitului Valutario va fi în mărime de 1,25% anual.

1,5% – rata dobânzii oferită de multiple bănci: Comerțbank (depozitele Barocco și Renaissance), Moldova Agroindbank (depozitul Clasic+) și Victoriabank (depozitul Toamna 2016). Depuneri suplimentare se permit în cazul MAIB (primele 90 de zile), Renaissance de la Comerțbank (nelimitat cu excepția ultimei luni) și Victoriabank (nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni). Retrageri parțiale de mijloace bănești sunt posibile doar în cazul ofertei MAIB. Sold minim: 100 EUR (Comerțbank și Victoriabank) și 500 EUR (MAIB).

Top depozite 12 luni

3% – dobândă oferită de depozitele Maestro și Serenada (Moldindconbank). Se permit depuneri suplimentare în cont în primele 3 luni (depozitul Maestro) și cu excepția ultimelor 3 luni (depozitul Serenada). Retrageri parțiale înainte de termen nu se permit. Sold minim – 100 EUR. Rata dobânzii – fixă în primele 3 luni pentru oferta Maestro.

2,5% – dobândă accesibilă la Moldova Agroindbank (depozitul Clasic), Eximbank GVB (depozitul Valutario) și Comerțbank (depozitul Barocco). Nici un depozit nu permite depuneri suplimentare de bani în cont. Retrageri parțiale înainte de termen sunt posibile în cazul Valutario – în a 2-a jumătate a termenului, lunar maxim 20% de la soldul sfârșitul lunii precedente. Suma minimă de constituire – 100 EUR (MAIB și Comerțbank) și 200 EUR (Eximbank). Începând cu 12.09.2016 rata dobânzii al depozitului Valutario va fi în mărime de 2% anual.

2,25% – rata dobânzii anuală oferită de depozitul Toamna 2016 de la Victoriabank. Depuneri suplimentare sunt posibile nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni. Retrageri parțiale înainte de termen sunt posibile cu respectarea următoarelor condiții – după 6 luni, lunar maxim 20 % din soldul de la sfârșitul lunii precedente. Este posibilă capitalizarea dobânzii. Sold minim – 100 EUR.

Top depozite 24 luni

3,75% – dobândă oferită de depozitele Maestro și Serenada (Moldindconbank). Se permit depuneri suplimentare în cont în primele 3 luni (depozitul Maestro) și cu excepția ultimelor 3 luni (depozitul Serenada). Retrageri parțiale înainte de termen nu se permit. Sold minim – 100 EUR. Rata dobânzii – fixă în primele 3 luni pentru oferta Maestro.

3,5% – rata dobânzii oferită de către Moldova Agroindbank (depozitul Clasic). Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri parțiale înainte de termen. Sold minim: 100 EUR.

3,25% – dobânda anuală oferită de către depozitul Barocco (Comerțbank). Depuneri suplimentare și retrageri de mijloace bănești înainte de termen nu se permit. Sold minim: 100 EUR.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială și alte opțiuni.

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în lei (septembrie 2016)

0

Vă prezentăm în continuare cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Republica Moldova pentru depozitele la termen în lei (MDL), în vigoare la 06 septembrie 2016. Clasamentul nu include depozitele bancare destinate unor categorii aparte de clienți (copii, pensionari sau migranți).

Top depozite 3 luni

8% – rata dobânzii anuală oferită de depozitele Clasic (Moldova Agroindbank), Standard (EuroCreditBank) și Serenada (Moldindconbank). Depuneri suplimentare se permit în cazul depozitului oferit de EuroCreditBank. Retrageri parțiale înainte de termen nu permite nici unul din cele 3 depozite. Capitalizarea dobânzii e posibilă la oferta Standard. Suma minimă de constituire: 500 MDL (EuroCreditBank) și 1.000 MDL (Moldindconbank și MAIB).

7,5% – dobândă accesibilă la Victoriabank, prin intermediul depozitului Toamna 2016. Depuneri la cont se permit nelimitat, cu excepția ultimelor 2 luni. Retrageri înainte de termen nu sunt posibile. Acest depozit oferă opțiunea de capitalizare a dobânzii. Sold minim – 1.000 MDL.

7% – rata dobânzii oferită de multiple depozite: Loial+ (Energbank), Capital (Energbank) și Stabil (Moldova Agroindbank). Depuneri suplimentare la cont permit toate cele 3 depozite. Retrageri parțiale înainte de termen permite doar depozitul Loial+, cu condiția ca soldul rămas pe cont să nu fie mai mic decât 50% din suma depusă. Capitalizarea dobânzii este posibilă în cazul depozitului Capital. Rata fixă a dobânzii este oferită de MAIB. Sold minim – 500 MDL (depozitul Capital și Stabil) și 3.000 MDL (depozitul Loial+).

Top depozite 6 luni

11,5% – dobândă valabilă pentru depozitul Romantico, oferit de Eximbank. Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri înainte de termen. Sold minim – 5.000 MDL. Din 12.09.2016 rata dobânzii va fi în mărime de 8,50% anual.

9,5% – rata dobânzii accesibilă la Moldindconbank, depozitul Serenada. Acest depozit permite depuneri suplimentare la cont (cu excepția ultimelor 3 luni). Retrageri parțiale nu se permit. Suma minimă de constituire – 1000 MDL.

9% – dobândă oferit de multiple bănci: Moldova Agroindbank (depozitul Clasic cu rata flotantă), EuroCreditBank (depozitul Standart), Energbank (depozitele Loial+, Profitabil+ și Capital) și FinComBank (depozitul Maxima). Depuneri suplimentare la cont permit toate ofertele enumerate mai sus, cu excepția ofertei MAIB. Retrageri parțiale înainte de termen sunt posibile în cazul a 2 depozite – Maxima de la FinComBank (10% pînă la soldul minim) și Loial+ de la Energbank (soldul rămas pe cont trebuie să nu fie mai mic decât 50% din suma depusă). Capitalizarea dobânzii este posibilă la EuroCreditBank și Energbank (depozitul Capital). Sold minim: 500 (Capital, Energbank), 1000 MDL (MAIB, EuroCreditBank și FinComBank), 3000 MDL (Loial+, Energbank) și 5000 MDL (Profitabil+, Energbank).

Top depozite 12 luni

13% – dobândă valabilă pentru depozitul Romantico, oferit de Eximbank. Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri înainte de termen. Sold minim – 5.000 MDL. Din 12.09.2016 rata dobânzii va fi în mărime de 10% anual.

11,1% – rata dobânzii oferită de Energbank prin intermediul depozitului Energo-classic+. Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri parțiale înainte de termen. Sold minim – 10.000 MDL.

11% – dobândă aplicată la depozitul Maxima de la FinComBank. Se permit depuneri suplimentare, cu excepția ultimelor 3 luni. Retrageri de mijloace bănești din cont sunt permise pînă la limita de “10% pînă la suma minimă”. Sold minim – 1.000 MDL.

Top depozite 24 luni

12,5% – rata dobânzii accesibilă la Moldindconbank, depozitul Serenada. Acest depozit permite depuneri suplimentare la cont (cu excepția ultimelor 3 luni). Retrageri parțiale nu se permit. Suma minimă de constituire – 1.000 MDL.

12% – dobândă oferită de Energbank (depozitul La termen+), Mobiasbancă (depozitul Platinum Etalon) și Moldindconbank (depozitul Maestro). Depuneri suplimentare (în primele 3 luni) permite doar oferta Maestro. Retrageri de mijloace bănești înainte de termen nu permite nici una din cele 3 oferte. Rata dobânzii este fixă condiționat la Moldindconbank (primele 3 luni) și Mobiasbancă (pînă la 30.09.2016). Sold minim – 1.000 MDL (Moldindconbank), 3.000 MDL (Energbank) și 5.000 MDL (Mobiasbancă).

11,7% – dobândă valabilă la depozitul La termen+ (cu completare) de la Energbank. Se permit depuneri suplimentare, cu excepția ultimelor 3 luni. Retrageri înainte de termen nu sunt posibile. Sold minim – 3.000 MDL.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, banca preferată și alte opțiuni.

Global Finance a numit cei mai performanți guvernatori ai băncilor centrale în 2016

Revista Global Finance a numit șefii băncilor centrale din Israel, Liban, Paraguay, Peru, Filipine, Rusia, Marea Britanie și Taiwan drept cei mai buni guvernatori ai băncilor centrale în 2016. Conducătorii băncilor centrale respective au primit gradul (nota) “A”. De asemenea, guvernatorii băncilor centrale din Iordania, Mexic, Maroc și SUA au primit nota “A-”.

Raportul guvernatorilor băncilor centrale este publicat anual de către Global Finance începând cu anul 1994. Acest raport cuprinde date pentru guvernatorii din 75 de țări cheie (+ Uniunea Europeană), în care guvernatorii primesc note de la “A” la „F” pentru succesele obținute în domenii precum controlul inflației, scopurile de creștere economică, stabilitatea monedei naționale și managementul ratei de dobândă. Nota “A” reprezintă o performanță excelentă, iar „F” – un eșec total.

Guvernatorii băncilor centrale care au primit nota „A” de la revista Global Finance:

  • Karnit Flug (Israel);
  • Riad Salame (Liban);
  • Carlos Fernandez Valdovinos (Paraguay);
  • Julio Velarde Flores (Peru);
  • Amando Tetangaco Jr. (Filipine);
  • Elvira Naibullina (Rusia);
  • Fai-Nan perng (Taiwan);
  • Mark Carney (Marea Britanie).

Guvernatorii băncilor centrale care au obținut nota “A-“ sunt:

  • Ziad Fariz (Iordania);
  • Agustin Carstens (Mexic);
  • Abdellatif Jouahri (Maroc);
  • Janet Yellen (SUA).

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a obținut calificativul „B”, reușind să-și menținuta nota obținută și în 2015. Șefa Băncii Naționale a Rusiei, Elvira Nabiullina, și-a îmbunătățit performanța de la „B” la „A”. Șefa Băncii Naționale a Ucrainei, Valeria Gontareva, și-a îmbunătățit calificativul obținut de la revista Global Finance de la „C” la „B+” în anul curent.

Mario Draghi, șeful Băncii Centrale Europene, a primit nota „B+” pentru activitatea din 2016, în timp ce în 2015 a primit un excelent „A”, ceea ce semnifică înrăutățirea performanțelor obținute.

Informații detaliate despre raportul prezentat de revista Global Finance.