Acasă Blog Pagina 501

(foto) Beaujolais Nouveau 2016 – rafinament, stil și eleganță

0

Una dintre cele mai populare sărbători ale vinului francez, Beaujolais Nouveau, a fost  reprodusă cu fidelitate  la un eveniment select organizat de Mobiasbancă pentru clienţii şi partenerii săi. Evenimentul are loc, conform tradiţiei, în cea de a treia zi de joi a lunii noiembrie, fiind popular atât în Franţa, cât şi întreaga lume.

Pentru Mobiasbancă este o bucurie să-şi revadă în fiecare an clienţii şi partenerii, într-o atmosferă plină de eleganţă și stil. Muzica clasică selectă şi oaspeții evenimentului au contribuit la dezvăluirea aromelor tânărului vin Beaujolais, la socializare şi o atmosferă de provence autentică.

Salutând invitaţii, Ridha Tekaia, preşedintele Comitetului de Direcţie – CEO al Mobiasbancă, a spus că această sărbătoare este o ocazie specială de solidaritate, împărtăşire a culturii şi valorilor noastre, a realizărilor la care aspirăm:

„Vrem să credem într-o lume mai bună, să împărtășim sentimentul de bunăvoință și prietenie în această seară”.

Prezent la eveniment, ambasadorul Franţei în Republica Moldova, Excelenţa Sa Pascal Vagogne, a menţionat că această reuniune este un moment de prietenie, căldură și comuniune:

„Sărbătoarea vinului Beaujolais Nouveau ne aduce împreună, francezi, moldoveni, prieteni din toate țările, sub semnul unei culturi de care suntem mândri și care conturează identitatea noastră”.

Mobiasbancă – Groupe Société Générale, parte a unuia dintre cele mai importante grupuri financiare internaţionale, este una dintre cele mai transparente, stabile financiar şi de încredere bănci pe piaţa Republicii Moldova, oferind servicii financiare inovative, care corespund standardelor internaţionale. Prin implementarea numeroaselor proiecte economice şi sociale, culturale şi educaţionale, banca creează o serie de oportunităţi de promovare a noţiunilor fundamentale – libertate, egalitate, solidaritate, fraternitate, diversitate, universalitate – şi de dezvoltare a ţării pe dimensiunea aspiraţiilor europene.

  

Banca Centrală a Suediei se gândește la emiterea unei monede digitale

Banca Centrală a Suediei (Riksbank) analizează posibilitatea emiterii unei monede digitale denumite „e-krona” în decursul următorilor 2 ani, în condițiile în care tranzacțiile cu numerar sunt în scădere, a declarat recent vice-guvernatorul Riksbank, Cecilia Skingsley.

Valoarea numerarului în circulație în Suedia, unde primele bancnote au fost introduse în urmă cu peste 300 de ani, a scăzut până la 1,5% din PIB de la aproape 10% din PIB în 1950, scrie incont.ro cu referire la AFP și Agerpres.

„Cu cât scade numărul celor care trăiesc în Suedia și utilizează bancnote și monede, cu atât devine mai clar că Riksbank trebuie să analizeze dacă ar trebui să emită moneda digitală ca un instrument complementar la banii pe care îi avem astăzi”, a declarat Cecilia Skingsley.

Aceasta a adăugat că Riksbank va fi nevoită să analizeze mai multe chestiuni, inclusiv tehnice, juridice și practice înainte de a decide dacă va emite moneda digitală peste 2 ani.

„Deși pare simplu la prima vedere să emiți e-krona, aceasta este ceva nou pentru o bancă centrală astfel încât nu există un precedent de urmat”, a spus Skingsley.

De asemenea, Cecilia Skingsley a subliniat că dacă Riksbank va decide să emită moneda digitală aceasta nu va înlocui numerarul, ci va servi ca un instrument complementar.

„Riksbank va continua să emită bancnote și monede atât timp cât există cerere pentru ele în societate”, a precizat viceguvernatorul.

Potrivit datelor publicate de Banca Centrala a Suediei, cererea de numerar în rândul publicului larg a scăzut cu aproximativ o treime de la 97 miliarde coroane (10,5 miliarde de dolari) în 2007 până la 61 miliarde de coroane în prezent, în condițiile în care 97% din populația Suediei utilizează un card bancar. În plus, aproximativ jumătate din populația adultă a Suediei utilizează aplicația de plată pe telefon Swish, care permite utilizatorului să trimită bani via un telefon mobil conectat la un cont bancar.

EuroCreditBank lansează promoția „Cumpără şi câştigă”

0

În pragul sărbătorilor de iarnă BC „EuroCreditBank” S.A. lansează promoţia „Cumpără şi câştigă”. Este o promoţie inedită destinată celor ce deţin carduri bancare emise de BC „EuroCreditBank” S.A. 

Tot ceea ce trebuie să facă clienţii pentru a participa la promoţia dată – să efectueze cât mai multe cumpărături în perioada 15 noiembrie 2016 – 15 ianuarie 2017, în valoare de minim 200 de lei (cumpărătură unica de 200 de lei).

Cei mai norocoşi vor putea intra în posesia următoarelor premii:

  • 5 powerbank-uri;
  • Laptop;
  • Televizor.

Este un prilej bun să utilizaţi cardurile cât mai des!

Deci, cu cât mai multe cumpărături efectuate, cu atât mai multe şanse să câştigaţi.

Informaţia suplimentară poate fi obţinută pe pagina web oficială a băncii www.ecb.md sau la numărul de telefon 0 800 500 20.

BCR Chișinău convoacă la 20.12.2016 Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor

0

BCR Chișinău anunță printr-un comunicat plasat pe site-ul oficial despre convocarea adunării generale extraordinare a acționarilor. Aceasta va avea loc în data de 20 decembrie 2016.

Adresa desfășurării: sediul BCR SA din București, România.

Ordinea de zi a adunării prevede următoarele puncte:

  1. Confirmarea organizaţiei de audit pentru efectuarea auditului obligatoriu ordinar şi stabilirea cuantumului retribuţiei serviciilor ei;
  2. Prelungirea mandatului companiei BDO Audit & Consulting SRL, care exercită atribuțiile în calitate de Comisia de Cenzori a BCR Chișinău S.A.

Amintim că unicul acționar al BCR Chișinău este Banca Comercială Română (BCR) din România.

Vedeți în continuare anunțul integral al băncii.

“Stimate acționar al BCR Chișinău S.A.!

Vă aducem la cunoștință că, în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Supraveghere al Băncii (proces verbal nr. 25 din 11 noiembrie 2016), la data de 20 decembrie 2016, orele 1100, la sediul BCR SA, din bd. Regina Elizabeta nr. 5 sector nr. 3, București, România, va avea loc Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor BCR Chișinău S.A., cu următoarea ordine de zi:

1. Confirmarea organizaţiei de audit pentru efectuarea auditului obligatoriu ordinar şi stabilirea cuantumului retribuţiei serviciilor ei;

2. Prelungirea mandatului companiei BDO Audit & Consulting SRL, care exercită atribuțiile în calitate de Comisia de Cenzori a BCR Chișinău S.A.

Forma de desfășurare a adunării – cu prezența acționarului.

Înregistrarea acționarilor participanți va avea loc între orele 1030-1100 .

Lista acționarilor care au dreptul să participe la Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor BCR Chișinău SA va fi întocmită la data de 16.11.2016.

Acționarii pot să facă cunoştinţă cu materialele aferente ordinei de zi pe adresa bd. Regina Elizabeta nr. 5 sector nr. 3, București, România, unde va avea loc Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor BCR Chișinău S.A., începând cu data de 16.11.2016, între orele 9.00-16.00.”

Mobiasbancă împărtăşeşte victoria naţionalei de rugby

0

Echipa de rugby a Republicii Moldova a debutat în Campionatul Europei, ediţia 2016-2017, repurtând prima victorie.

Mobiasbancă a susţinut naţionala ţării noastre din galeriile stadionului din or. Anenii Noi, unde în data de 12 noiembrie a anului curent s-a disputat meciul.

Selecţionata naţională de rugby a înfruntat echipa Ucrainei, iar până la pauză a condus cu 28-0. Meciul a culminat cu un scor de 54-15, fiind, astfel, înscrisă o victorie incontestabilă.

“Orientarea spre performanţă şi coeziunea spiritului de echipă sunt elemente care definesc activitatea băncii, fiind caracteristice şi jocului de rugby. Din aceste considerente, în 2008 am decis să devenim parteneri ai Federaţiei de Rugby. Suntem mândri de performanţa naţionalei noastre, de popularitatea în creştere a acestui gen de sport şi modul sănătos, echilibrat de viaţă pe care reuşim să-l promovăm în societate. Victoria din primul meci din Campionatul Europei este un motiv de mândrie şi vom ţine pumnii ca succesul să însoţească echipa noastră în toate meciurile competiţiei”, a menţionat Stela Ciobanu, Secretarul General al Mobiasbancă.

Naţionala de rugby, condusă de antrenorul Mircea Paraschiv, va susţine următorul meci în data de 19 noiembrie la Amsterdam cu reprezentativa Olandei.

Din anul 2008 Mobiasbancă este partenerul general al Federaţiei de Rugby din Moldova, împărtăşind spiritul de echipă consolidat de jocul cu balonul oval.

Bank of Cyprus își va căuta investitori la Londra, prin listarea la bursă

Grupul bancar cipriot Bank of Cyprus și-a anunțat intenția de a-și lista acţiunile la London Stock Exchange, la 3 ani după ce deponenţii săi au fost obligați să ajute banca în cadrul programului internaţional de asistenţă acordat Ciprului. În prezent, cea mai mare bancă cipriotă este condusă de doi veterani ai industriei bancare europene, irlandezul John Hourican, fost director la Royal Bank of Scotland, fiind directorul său general, iar fostul CEO de la Deutsche Bank, Josef Ackermann, fiind preşedintele Consiliului de Administraţie, scrie Income Magazine.

Sub conducerea lui Hourican, Bank of Cyprus şi-a redus activele neperformante şi a vândut operaţiunile care nu erau importante pentru planurile sale. În consecinţă, anul trecut Bank of Cyprus a revenit pe profit după ce şi-a redus operaţiunile de peste hotare şi în prezent are 91% din credite şi 123 de sucursale în Cipru, în timp ce active în valoare de 676 milioane de euro sunt alocate în continuare pentru vânzare în Grecia, România, Serbia şi Rusia.

Cu toate acestea, Bank of Cyprus are în continuare 4 sucursale în Marea Britanie, pentru care are în vedere o strategie de creştere concentrată pe profesioniştii de pe piaţa imobiliară şi antreprenori. De asemenea, banca cipriotă mai are o sucursală în România.

Prin listarea la Londra, Bank of Cyprus speră să câștige mai mulţi investitori privaţi pe termen lung. Dacă planul reușește, Bank of Cyprus se va alătura altor aproximativ 30 de bănci non-britanice ale căror acţiuni se tranzacţionează la LSE. Banca cipriotă a precizat că acţiunile sale vor fi listate în continuare la Cyprus Stock Exchange dar va renunţa la listarea la Bursa de la Atena, deoarece nu mai are o prezenţă în Grecia după ce a fost forţată să îşi vândă sucursalele din Grecia în conformitate cu prevederile acordului internaţional de asistenţă acordat Ciprului.

În 2013, Bank of Cyprus a devenit prima bancă din zona euro la care deponenţii au fost obligaţi să participe la recapitalizare în loc ca povara să fie trecută pe umerii contribuabililor. După ce economiile deponenţilor au fost convertite în acţiuni, componenţa boardului Bank of Cyprus s-a modificat astfel că 6 din cei 16 membri ai consiliului director nu erau cetăţeni ciprioţi, inclusiv un renumit investitor rus. În 2014, componenţa boardului s-a schimbat din nou după o injecţie de capital privat la care au participat printre alţii miliardarul american Wilbur Ross şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

(foto) Banca Socială organizează licitație de vânzare a 17 loturi – terenuri, imobile și autoturisme

0

B.C. „Banca Socială” S.A., în proces de lichidare, anunță pentru data de 22 noiembrie 2016,ora 11-00 desfășurarea licitației „cu strigare” de vânzare a următoarelor bunuri: imobile, autoturisme, terenuri, bancomate, bunuri mobile etc.

Lot nr.1

ATM model DIEBOLD, NCR, 77 buc. cu preţul iniţial de la 17.282 lei până la 134.380 lei. (BS060)

Lot nr.2

Încăperi comerciale cu suprafața 265,3 m.p. inclusiv bunuri mobile instalate (nr. cadastral 0100413.109.01.265), amplasate pe adresa mun. Chișinău, str. Bogdan Voievod, 2. Prețul inițial – 4.912.700 lei. (BS084)

Lot nr.3

1/3 încăperii administrative cu suprafața 532,2 m.p. (nr. cadastral  5301206.080.01.001), încăpere cu suprafața 49,9 m.p. (nr. cadastral 5301206.080.01.002), încăpere cu suprafața 107,6 m.p. (nr. cadastral 5301206.080.01.003), încăpere cu suprafața 107,4 m.p. (nr. cadastral 5301206.080.01.006), inclusiv bunuri mobile instalate, amplasate pe adresa or. Hîncești, str. M.Hîncu 120. Prețul inițial – 2.356.000 lei. (BS056)

  

Lot nr.4

½ construcției administrative cu suprafața 256,9 m.p. inclusiv bunuri mobile instalate (nr. cadastral 5301206.180.01), amplasat pe adresa or. Hîncești, str. M. Hîncu 146. Prețul inițial – 753.300 lei. (BS057)

  

Lot nr.5

Trei terenuri agricole: teren cu suprafaţa 25,06 ha cu nr. cadastral – 8512135.001, teren cu suprafaţa 7,6128 ha nr. cadastral – 8512136.185, teren cu suprafaţa 2,6197 ha cu nr. cadastral – 8512136.186; amplasate pe adresa r-nul Ştefan Vodă, s. Antoneşti extravilan. Preţul iniţial – 896.670 lei. (BS099)

Lot nr.6

Casă de locuit cu suprafața 116,0 m. p., nr. cadastral 0131129.171.01, construcție accesorie cu suprafața 26,3 m.p., nr. cadastral 0131129.171.02 și teren aferent cu suprafața 0,06 ha, nr. cadastral  0131129.171, amplasate pe adresa mun. Chișinău, or. Codru, str. Sergiu Rădăuțan, 29. Prețul inițial – 2.891.700 lei. (BS117)

Lot nr.7

Autoturism Chevrolet AVEO, anul 2010, numărul de înmatriculare – COX 183, mun. Chişinău. Preţul iniţial – 71.400 lei. (BS120)

Lot nr.8

Autoturism Chevrolet EPICA, anul 2007, numărul de înmatriculare – CMU 321, mun. Chişinău. Preţul iniţial – 84.035 lei. (BS062)

Lot nr.9

Autoturism Chevrolet LACETTI, anul 2006, numărul de înmatriculare – CLC 102, Chişinău. Preţul iniţial – 46.395 lei. (BS063)

Lot nr.10

Autoturism Chevrolet AVEO, anul 2009, numărul de înmatriculare – COR 396, mun. Chişinău. Preţul iniţial – 41.754 lei. (BS064)

Lot nr.11

Autoturism Chevrolet AVEO, anul 2010, numărul de înmatriculare – COX 179, mun. Chişinău. Preţul iniţial – 46.215 lei. (BS065)

Lot nr.12

Autoturism Chevrolet AVEO, anul 2011, numărul de înmatriculare – CPJ 013, mun. Chişinău. Preţul iniţial – 49.130 lei. (BS066)

Lot nr.13

Autoturism Chevrolet CRUZE, anul 2011, numărul de înmatriculare – KAU 029, mun. Chişinău. Preţul iniţial – 69.620 lei. (BS067)

Lot nr.14

Autoturism Chevrolet LACETTI, anul 2007, numărul de înmatriculare – CMB 864, mun. Chişinău. Preţul iniţial – 45.440 lei. (BS073)

Lot nr.15

Autoturism Cadillac Escalade, anul 2011, numărul de înmatriculare – CBS 011, mun. Chişinău. Preţul iniţial – 445.160 lei. (BS035)

  

Lot nr.16

Camion Mercedes 1114D, anul 1993, numărul de înmatriculare – CLE638, mun. Chișinău. Prețul inițial – 64.300 lei. (BS0119)

Lot nr.17

Bunuri mobile (mobila de oficiu, tehnica de calcul, aparate de aer condiționat etc.). Cu lista bunurilor propuse spre vânzare puteți lua cunoștință pe www.bancasociala.md și pe adresa mun. Chișinău, str. Bănulescu Bodoni, 61. (BS051; BS052; BS053; BS054)

Condiţiile pentru participare la licitaţie:

  1. Cerere;
  2. Dovada achitării acontului în mărime de 10% din preţul iniţial, şi taxei de participare în mărime de 50 lei pentru loturi cu preţ pînă la 100.000 lei, 100 lei pentru loturi cu preţ de la 100 000 lei pînă la 1.000.000 lei şi 500 lei pentru loturi cu preţ mai mare de 1.000.000 lei;
  3. Document de identitate, extras de la C.Î.S., procura specială.

Rechizitele bancare:

Beneficiar: BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. în proces de lichidare,

Codul IBAN: MD68NB000000000035269703, 

Codul fiscal : 1002600035719,

BIC: NBMDM2X,

Prestatorul Beneficiar: Banca Națională a Moldovei.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de participare este data de 21.11.2016, ora 16-00. Înregistrarea participanţilor se încheie cu 10 min. înainte de începutul licitaţiei. Licitaţia va avea loc la oficiul al B.C. „BANCA SOCIALĂ” S.A. – în proces de lichidare pe adresa: mun. Chişinău, str. V. Pîrcalab, 55.

Informaţii suplimentare:

(foto) 9 cele mai frumoase identități de brand din lumea financiar-bancară

Dacă instituția Dvs. financiară arată trist și demodat nu veți reuși să creați o impresie corectă din partea consumatorilor. Trebuie să proiectați o imagine corectă – una care este în același timp și modernă și profesionistă, scrie Jeffry Pilcher, CEO al publicației The Financial Brand.

În era digitală o bancă sau companie de creditare cu o identitate veche nu poate fi competitivă. Nu poți convinge pe nimeni că instituția ta e tehnologic avansată când brandul tău miroase a anii 1980.

Consumatorii de astăzi vor să facă afaceri cu instituții financiare inovative – bănci care nu sunt greoaie și tradiționale.

Nu faceți greșeli – identitatea vizuală a instituției Dvs. financiare este una din cele mai puternice arme în arsenalul de marketing, notează Jeffry Pilcher.

În continuare autorul prezintă 9 cele frumoase și reușite identități de brand din lumea financiară – Addiko Bank, Bank Australia, Bank of Hope, IDFC Bank, Lloyds Bank, MasterCard, Natwest, Popular Bank și Tangerine.

1. Addiko Bank

 

 

2. Bank Australia

    

  

  

3. Bank of Hope

 

 

4. IDFC Bank

  

 

5. LLoyds Bank

  

  

 

6. MasterCard

 

 

 

7. Natwest

 

   

 

8. Popular Bank

 

 

 

9. Tangerine

Pentru mai multe imagini vizitați thefinancialbrand.com.

Efectul Brexit: Mai multe bănci din Marea Britanie își caută “casă” la Frankfurt

Ministerul german de Finanţe a informat recent că a primit un număr crescut de solicitări de informaţii de la instituţii financiare din Marea Britanie interesate să se mute în Germania, după decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, informează capital.ro cu referire la Reuters.

Frankfurt, centrul financiar al Germaniei şi oraşul unde îşi au cartierul general giganţii Deutsche Bank şi Commerzbank, a intrat în competiţie cu Paris şi alte oraşe europene interesate să atragă o parte din afacerile care în prezent se derulează la Londra, primul centru financiar al Europei.

„Frankfurt este dragoste la a doua vedere. Dar o dragoste care durează mai mult”, a declarat secretarul de stat în Ministerul german de Finanţe, Thomas Steffen la o conferinţă bancară.

„Vă mărturisesc că la Ministerul de Finanţe primim un număr crescut de cereri şi suntem foarte, foarte deschişi la astfel de discuţii”, a mai spus Thomas Steffen, adăugând că se aşteaptă ca mai multe decizii să fie luate la începutul lui 2017.

Frankfurt este într-o poziţie care îi permite să profite de orice mutare a activităţii bancare din Londra după Brexit, având în vedere că găzduieşte deja Banca Centrală Europeană şi a doua mare piaţă de capital din UE. În plus, Frankfurt este interesat să găzduiască şi Autoritatea Bancară Europeană (EBA), organismul care reglementează băncile din UE şi care a anunţat deja că va trebui să se mute de la Londra după decizia Marii Britanii de a ieşi din UE.

Thomas Steffen a apreciat că EBA va fi pe mâini bune la Frankfurt dat fiind faptul că oraşul găzduieşte deja sediul Băncii Centrale Europene, sediul Mecanismului unic de supraveghere (SSM) şi cel al Autorităţii europene de supraveghere pentru asigurări şi pensii ocupaţionale (EIOPA).

O serie de mari bănci au început deja să îşi extindă echipele de la Frankfurt, ceea ce creşte şansele ca oraşul german să fie unul din centrele financiare care va beneficia cel mai mult de pe urma Brexitului. O serie de surse au declarat pentru Reuters că banca americană de investiţii Goldman Sachs analizează posibilitatea mutării unor active şi operaţiuni de la Londra la Frankfurt pentru a-şi asigura accesul pe piaţa din UE şi după ce Marea Britanie părăseşte blocul comunitar.

Guvernul britanic intenţionează în continuare să declanşeze până la sfârşitul lui martie 2017 procedura oficială de ieşire a ţării din Uniunea Europeană şi nu consideră că decizia recentă a Înaltei Curţi prin care se solicită aprobarea parlamentului va perturba acest calendar, a indicat executivul de la Londra.

Zvonuri pe piețele financiare – Societe Generale și UniCredit ar putea fuziona

Zvonuri insistente în pieţele financiare despre o posibilă fuziune între cele două mari bănci europene. Un purtător de cuvânt al UniCredit spune că sunt speculaţii şi că nu comentează, fără să infirme discuţiile.

Acţiunile UniCredit SpA, cea mai mare bancă din Italia după valoarea de piaţă, au crescut în cadrul şedinţei de tranzacţionare la Milano după o ştire lansată de agenţia de presă Ansa, conform căreia banca ar putea fuziona cu Societe Generale SA din Franţa, scrie economica.net cu referire la Bloomberg.

Discuţiile privind o posibilă fuziune între UniCredit şi Societe Generale sunt „speculaţii ale pieţei, pe care UniCredit nu intenţionează să le comenteze”, a afirmat recent un purtător de cuvânt al celui mai mare grup bancar italian, conform Reuters.

În iulie, bancherul francez Jean Pierre Mustier a fost numit director general al UniCredit. El este fostul şef al diviziei de investiţii bancare de la Societe Generale.

Reprezentanţii SocGen nu au fost disponibili pentru comentarii.

Duminică, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că UniCredit SpA ar putea încerca să-şi majoreze capitalul cu o sumă cuprinsă între 10 şi 13 miliarde de euro, printr-o emisiune de acţiuni, menită să risipească temerile privind nivelul capitalului grupului bancar italian, arată agenţia Agerpres.

O emisiune de acţiuni de peste zece miliarde de euro ar fi apreciată de autorităţile de reglementare, deşi principalii acţionari ai băncii ar putea fi în imposibilitatea de a-şi menţine actualele participaţii.

Săptămâna trecută, UniCredit a anunţat că, în urma vânzărilor de active, indicele de adecvare a capitalului Tier 1 s-a situat la sfârşitul lunii septembrie la 10,82%, de la 10,33% la sfârşitul lunii iunie, şi peste estimările analiştilor.

Dar nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, susţin sursele, deoarece banca lucrează la un plan de vânzare masivă a creditelor neperformante.

Emisiunea de acţiuni va ajuta UniCredit să compenseze efectele vânzării împrumuturilor neperformante sub nivelul lor din bilanţ.

BCE a stabilit un indice minim de adecvare a capitalului pentru UniCredit de 10% anul acesta, urmând să crească în fiecare an cu 25 de puncte de bază,pentru a ajunge la 10,75% în 2019. Pentru a atinge acest obiectiv, grupul bancar a anunţat că ar putea elimina până la 18.200 de locuri de muncă, în principal în Italia, Germania şi Austria, dar şi să vândă sau să restructureze activele cu performanţe slabe.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.