Acasă Blog Pagina 470

85% din bancnotele euro contrafăcute reprezintă cele de 20 EUR și 50 EUR

Aproximativ 331.000 de bancnote euro contrafăcute au fost retrase din circulație în semestrul I 2017, cifră care reprezintă o scădere față de semestrul II 2016, arată un comunicat al Băncii Centrale Europene.

Probabilitatea de a primi o bancnotă contrafăcută este astfel foarte redusă. Numărul bancnotelor contrafăcute rămâne foarte scăzut, raportat la cel al bancnotelor autentice aflate în circulație, care a înregistrat o creștere constantă, la rate superioare dinamicii PIB, de la introducerea acestora.

În anul 2016, de exemplu, numărul și valoarea bancnotelor euro aflate în circulație au crescut cu aproximativ 7% și, respectiv, 3,9%. În prezent, există peste 20 de miliarde de bancnote euro în circulație, cu o valoare totală de peste 1100 de miliarde EUR.

În semestrul I 2017:

  • bancnotele de 20 EUR și de 50 EUR au continuat să înregistreze cel mai mare număr de contrafaceri. Cumulate, ponderile acestora au reprezentat 85% din numărul total al bancnotelor contrafăcute;
  • cele mai multe (96,7%) dintre bancnotele contrafăcute au fost identificate în țări din zona euro. Aproximativ 2,3% au provenit din state membre ale UE din afara zonei euro și 1% din alte regiuni ale lumii.

Dacă primiți o bancnotă suspectă, verificați-o prin comparație directă cu una despre care știți că este autentică. În cazul în care suspiciunile sunt confirmate, contactați organele de poliție sau, în funcție de practica națională, banca centrală națională din țara dumneavoastră ori banca dumneavoastră comercială.

Băncile licențiate au raportat 957 milioane lei profit în semestrul I (2017), în creștere cu 12% față de 2016

0

Banca Națională a Moldovei a publicat datele privind contul de profit sau pierdere al sectorului bancar la data de 30.06.2017. Astfel, pe parcursul primului semestru al anului curent sistemul bancar al Republicii Moldova a generat un profit cumulat de aproximativ 957 milioane lei.

În comparație cu perioada similară a anului precedent (semestrul I 2016) când acest indicator înregistra valoarea de 854,5 milioane lei, profitul total pe sector s-a majorat cu 12%.

Cel mai mare profit în primele 6 luni ale anului curent (2017) l-a raportat Moldova Agroindbank – 312,9 milioane lei. Locul secund este ocupat de Moldindconbank cu un rezultat financiar de 248,1 milioane lei profit. Poziția a 3-a îi revine Victoriabank, care a finisat semestrul I cu un profit net în mărime de 157,6 milioane lei.

Pe locul 4 se clasează Mobiasbancă Groupe Societe Generale, profitul raportat la 30.06.2017 a constituit puțin peste 145 milioane lei.

Astfel, primele 4 bănci contabilizează aproximativ 90% din întreg profitul sistemului bancar pentru perioada analizată.

În continuare în clasament urmează Energbank (25,7 milioane lei), FinComBank (18,3 milioane lei, Eximbank Gruppo Veneto Banca (17,5 milioane lei), BCR Chișinău (12,8 milioane lei), Comerțbank (7,8 milioane lei), ProCredit Bank (6,8 milioane lei) și EuroCreditBank (3,8 milioane lei).

Nici una din cele 11 bănci licențiate din țara noastră nu a raportat pierderi pentru activitatea sa din semestrul I.

Comparând cu aceeași perioadă a anului precedent (semestrul I 2016):

  • 5 bănci (Moldova Agroindbank, Moldindconbank, Mobiasbancă, Victoriabank și BCR Chișinău) și-au îmbunătățit rezultatul;
  • 6 instituții financiare (Energbank, FinComBank, Eximbank GVB, Comerțbank, ProCredit Bank și EuroCreditBank) au înregistrat diminuarea indicatorului de profit net.

Vedeți informații detaliate în graficul și tabelul ce urmează.

                                  

Mandatele administratorilor temporari ai Moldindconbank au fost prelungite cu încă 3 luni

0

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis, în ședința din 19 iulie 2017, prelungirea pentru o perioadă de trei luni a mandatelor administratorilor temporari ai Moldindconbank.

Administratorii temporari își exercită mandatul în cadrul intervenției timpurii la Moldindconbank care a fost instituită la 20 octombrie 2016, după ce BNM a constatat activitatea concertată a unui grup de persoane ce deținea o cotă substanțială în capitalul social al băncii, în mărime de 63,89 la sută, fără permisiunea Băncii Naționale.

Moldindconbank activează în regim normal și prestează toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.

Amintim că administratorii temporari au fost numiți de BNM în luna noiembrie a anului precedent (2016), ulterior în luna ianuarie și aprilie a anului curent mandatul acestora a fost prelungit cu 3 luni de fiecare dată.

MAIB anunță lucrări de mentenanță în ziua de 22 iulie 2017

0

Moldova Agroindbank își anunță clienții despre efectuarea unor lucrări de mentenanță la infrastructura tehnică a băncii în data de 22 iulie 2017.

Astfel în intervalul de timp 00:30 – 04:30 serviciile oferite de bancă pot fi indisponibile pe o perioadă cumulativă de pînă la 30 de minute.

Pentru mai multe detalii contactați banca la nr. de telefon 022 268 999.

Vedeți în continuare mesajul integral al băncii pentru clienții săi.

„Stimaţi clienţi, 

BC „Moldova Agroindbank” SA vă aduce la cunoştinţă, că în noaptea de 22 iulie 2017 sunt programate lucrări de mentenanţă în infrastructura TI a băncii, pe parcursul cărora, în intervalul de timp 00:30-04:30, pot fi indisponibilităţi temporare de acces către serviciile bancare pe o perioadă cumulativă de până la 30 de minute.

Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create şi vă mulţumim pentru înţelegere.

Pentru informaţii suplimentare apelaţi Call Center: 022 268 999.”

ProCredit Bank – unica bancă din Moldova invitată la conferința privind finanțarea proiectelor prietenoase cu mediul înconjurător

0

ProCredit Bank a fost unica bancă din Republica Moldova invitată la conferința internațională „Facilitarea accesului la finanțare pentru proiectele privind eficiența energetică și dezvoltarea prietenoasă a mediului înconjurător, cu emisii reduse de carbon în statele Parteneriatului Estic* și Asiei Centrale”, desfășurată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE**) în perioada 29-30 iunie 2017 la Bruxelles.

Conferința a adunat reprezentanții oficiali ai ministerelor de protecție a mediului, de economie și energetică, reprezentanții instituțiilor financiare și băncilor din țările ca Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina, țările Asiei Centrale, precum și reprezentanții organizațiilor internaționale și statelor donatoare.

Obiectivele conferinței au vizat evaluarea inițiativelor recente și a modificărilor aferente politicii și mecanismelor financiare în cele 6 state ale Parteneriatului Estic și Asia Centrală, orientate către sprijinirea eforturilor guvernului spre dezvoltare economică prietenoasă cu mediul înconjurător și eficiența energetică. De asemenea, la conferință s-au discutat provocările și perspectivele majore privind coordonarea completă a mecanismelor financiare cu reformele din domeniul politicii pentru stimularea investițiilor prietenoase cu mediul înconjurător și creșterea volumului acestora în scopul dezvoltării eficiente energetic, cu emisii reduse de carbon.

Participarea ProCredit Bank la conferința dată confirmă că atât în mediul local cât și cel internațional Banca are reputația de o instituție ce contribuie la dezvoltarea economică durabilă din punct de vedere ecologic a Republicii Moldova. Astfel, finanțarea prietenoasă cu mediul înconjurător a devenit o parte integrantă a strategiei ProCredit Bank în anul 2013. Tot atunci banca a început promovarea creditelor prietenoase cu mediul înconjurător, contribuind astfel la investiții în eficiența energetică, surse de energie regenerabilă și măsuri de protecție a mediului.

La data de 30 aprilie 2017, portofoliul de credite, debursate întreprinderilor în scopul finanțării investițiilor în eficiența energetică, sursele alternative de energie și măsuri prietenoase cu mediul înconjurător, a constituit circa 12,7 milioane euro, sau 12,59 % din portofoliul de credite total al ProCredit Bank Moldova.

Actualmente ProCredit Bank este unica bancă din Moldova care desfășoară evaluarea riscurilor ecologice și sociale la debursarea fiecărui credit. De asemenea, ProCredit Bank a implementat un sistem intern de management al mediului. Banca își monitorizează permanent consumul de energie și resurse din punct de vedere al mediului și perspectivei de îmbunătățire.

Echipa ProCredit Bank este ferm convinsă că pentru soluționarea problemelor ecologice trebuie să ne schimbăm atitudinea fața de planeta noastră.

* Parteneriatul estic – un proiect al Uniunii Europene, scopul căruia constă în dezvoltarea relațiilor de integrare ale Uniunii Europene cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina.

** OCDE – Organizația internațională a statelor dezvoltate, care respectă principiile democrației reprezentative și economiei libere de piață.

MasterCard Gold la FinComBank – operațiuni bancare sigure în orice țară

0

Trăiește viața precum ai dorit mereu, trăiește în stil GOLD, pentru că meriți!

FinComBank a lansat o nouă promoție ce presupune acordarea cardului MasterCard GOLD la tarife unice. Doritorii de a se bucura de privilegiile oferite de MasterCard GOLD, pot comanda acum cardul la tarifele de MasterCard Standard, mai mult – vor avea parte de emiterea unui set de 4 carduri MasterCard GOLD la prețul unuia, pentru realizarea atât a intereselor personale cât și a celor dragi. Promoția este valabilă până la finele lunii august.

Beneficiile oferite de MasterCard GOLD sunt sesizabile în special pentru cei care călătoresc, fie în interes de serviciu, fie în vacanță. MasterCard Gold este un card în MDL/EUR/USD cu termenul de valabilitate de 4 ani şi opţiune de reînnoire. FinComBank MasterCard Gold poate fi folosit ideal pentru cumpărături în orice țară, în magazine, supermarketuri, cafenele, restaurante, benzinării, precum și poți procura bilete la teatru, concert etc.

FinComBank oferă MasterCard Gold la tarife avantajoase – deservirea lunară cu doar 0,4 euro, 0% comision pentru alimentarea contului prin serviciile FinComBank, cumpărături cu utilizarea gratuită a cardului în orice colț al lumii, siguranța operațiunilor atât în mediul real datorită microprocesorului de pe card cât și online grație tehnologiei 3D secure cu parola unică.

FinComBank oferă un set de 4 carduri MasterCard GOLD la preț de 1: card de bază pentru solicitant, iar celelalte trei – pentru membrii familiei.

„Confortul și siguranța clienților noștri în orice colț al lumii, ne-a dat un impuls de a-i atenţiona asupra cardurilor MasterCard GOLD la condiţii promoţionale, căci acest card oferă o multitudine de beneficii atunci când ești peste hotare, care, de fapt, se resimt în fiecare pas pe care-l faci acolo, fie că te cazezi, în transport, la cină, concert sau pur și simplu cumpărături. Esențial, pe lângă avantajele la care m-am referit este și siguranța utilizării MasterCard GOLD, dat fiind tehnologia 3D secure. Și dacă ar fi să descriu în trei cuvinte acest serviciu, acestea ar fi: SIGURANȚĂ, LIBERTATE, CONFORT”, afirmă Elena Stovbun, directorul Departamentului Dezvoltării Businessului FinComBank.

MasterCard Gold poate fi deschis printr-un singur click, ONLINE și ulterior îl poți gestiona prin internet-banking FinComPay. Menționăm că perioada deschiderii cardurilor MasterCard GOLD la tarifele MasterCard Standard este limitată, până pe 31 august 2017.

Informaţia detaliată privind promoţie şi card bancar le găsiţi:

FinComBank a fost înființată în anul 1993 este una din băncile comerciale universale lider din Republica Moldova. FinComBank oferă un spectru larg de servicii bancare corporative şi investiţionale atât cetăţenilor locali, cât şi persoanelor străine. Printre clienții FinComBank se numără persoane fizice, businessul mic şi mijlociu, la fel şi întreprinderile mari, care reprezintă toate sectoarele de bază a economiei țării. Pe parcursul mai multor ani banca are o colaborare de succes cu Banca Mondială, Fondul European pentru Europa de Sud-Est (European Fund for Southeast Europe), Corporaţia pentru investiţii străine private (Overseas Private Investment Corporation (OPIC), FinComBank este membru al Proiectul de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltarea Businessului Agricol (IFAD), al Proiectului de Investiţii şi Servicii Rurale (RISP), precum şi al Proiectului de Ameliorare a Competitivităţii, faza II (PACII).

Moldindconbank convoacă repetat Adunarea Generală ordinară anuală a Acţionarilor

0

Despre acest fapt banca anunță prin intermediul unui comunicat plasat pe site-ul oficial. Astfel, adunarea repetată a acționarilor va avea loc în data de 18 august 2017 în incinta sediului central al băncii din municipiul Chișinău – str. Armenească 38. 

Adunarea generală ordinară anuală a acţionarilor Moldindconbank din 30.06.2017 nu a avut loc din motivul lipsei cvorumului necesar.

Vedeți în continuare anunțul integral al băncii.

“Stimați acţionari,

Vă aducem la cunoştinţă că, în conformitate cu pct.6.1. din Statutul BC „Moldindconbank” S.A., în temeiul deciziei Consiliului băncii din 07.07.2017, pentru data de 18.08.2017 este convocată repetat Adunarea generală ordinară anuală a acţionarilor BC „Moldindconbank” S.A. Forma de ţinere a Adunării – prin corespondenţă.

Adunarea convocată repetat se va ţine la data de 18.08.2017, orele 11:00, la sediul băncii pe adresa: mun. Chişinău, str. Armenească, 38.

Ordinea de zi a Adunării generale ordinare anuale a acţionarilor băncii, convocate repetat:

  1. Cu privire la darea de seamă financiară anuală a băncii pentru anul 2016.
  2. Cu privire la darea de seamă anuală a Consiliului băncii pentru anul 2016.
  3. Cu privire la darea de seamă anuală a Comisiei de cenzori a băncii pentru anul 2016.
  4. Cu privire la confirmarea societăţii de audit pentru efectuarea auditului obligatoriu ordinar în anul 2017 şi stabilirea cuantumului retribuţiei serviciilor acesteia.
  5. Despre îndeplinirea hotărîrilor nr.nr.278, 279 a BNM din 20 octombrie 2016, cerinţelor în vederea menţinerii poziţiei financiare a băncii.
  6. Despre plata dividendelor pentru anul 2016.

Lista acţionarilor care au dreptul să participe la Adunarea generală ordinară anuală prin corespondenţă a acţionarilor băncii, convocată repetat, este întocmită conform situaţiei din 18.05.2017, cu modificările operate după data întocmirii listei, dar nu mai târziu decât cu 3 zile până la data ţinerii Adunării generale ordinare anuale a acţionarilor, convocate repetat.

Acţionarii pot lua cunoştinţă de materialele cu privire la ordinea de zi a Adunării generale ordinare anuale prin corespondenţă a acţionarilor BC „Moldindconbank” S.A., convocate repetat, începând cu 08.08.2017 (în zilele de lucru), de la ora 10:00 până la ora 16:00, la sediul băncii pe adresa: mun. Chişinău, str. Armenească, 38.

Buletinul de vot urmează a fi completat şi prezentat la oficiul central al băncii pe adresa: mun. Chişinău, str. Armenească, 38, nu mai târziu de 18.08.2017, ora 11:00 inclusiv. Informaţia privind modul de completare a buletinului de vot este cuprinsă în textul buletinului.

Rezultatul votului la Adunarea generală ordinară anuală prin corespondenţă, convocată repetat, va fi adus la cunoştinţa acţionarilor băncii prin publicarea unui comunicat informativ în ediţiile periodice „Capital Market” şi „Moldova Suverană” şi pe pagina web a băncii, în termenul stabilit de legislaţia în vigoare.

Comitetul de conducere al BC „Moldindconbank” S.A.”

Activitatea MAIB este apreciată de Visa

0

BC “Moldova Agroindbank” S.A. a fost apreciată de către compania internaţională de tehnologii de plată Visa pentru activitatea de emitere şi promovare a cardurilor în Republica Moldova.

În cadrul unei ceremonii festive organizate miercuri, 12 iulie 2017, MAIB a fost premiată de către Visa cu două diplome de excelenţă, fiind desemnată drept “Lider în emiterea cardurilor Visa fără contact în Republica Moldova”. Totodată, Moldova Agroindbank a fost înalt apreciată pentru “Promovarea activă a plăţilor în domeniul comerţului electronic”.

Diplomele şi urările de succese au fost transmise reprezentanţilor MAIB de către Igor Kovaliov, Managerul Regional Visa pentru Belarus, Moldova şi Azerbaijan.

Relaţiile de colaborare dintre BC “Moldova Agroindbank” SA şi compania Visa numără 14 ani de experienţă unică. MAIB emite o gamă largă de carduri bancare Visa, inclusiv de clasa Premium – Visa Gold şi Visa Platinum.

MAIB este liderul sistemului bancar din Moldova, inclusiv după numărul de carduri bancare aflate în circulaţie pe piaţa locală, având o cotă de 29,7%. Clienţii băncii au acces nelimitat la bancomate, acestea fiind amplasate în zonele de deservire 24/24. În ce privește reţeaua de POS terminale instalate la comercianţi, Moldova Agroindbank este lider atât în plan cantitativ, cu peste 4.200 de POS terminale instalate, cât şi calitativ, fiind în continuare promotorul principal la nivel naţional al implementării tehnologiei contactless. Banca deţine peste 2.300 POS terminale dotate cu această tehnologie, capabilă să accepte în acest regim toate cardurile bancare.

Plăţile on-line şi facturile nu-ţi mai dau bătăi de cap dacă utilizezi serviciul FinComPay

0

Ai obosit să aştepţi mult timp în rând şi ai vrea să reduci vizitele la ghişeu sau la bancă? Internet Banking FinComPay este o soluţie simplă şi comodă pentru a efectua operaţiuni on-line, a achita facturile, taxele şi alte servicii.

Internet Banking-ul reprezintă o opţiune pentru cei care nu mai doresc să stea la coadă atunci când e necesar să efectueze anumite plăţi. Totuşi, unele persoane refuză să utilizeze acest serviciu, considerându-l prea complex sau nesigur.

FinComBank oferă un serviciu care îţi propune să schimbe aceste prejudecăţi.

Internet Banking FinComPay îţi oferă o gamă completă de operaţiuni, având o interfaţă prietenoasă şi un design intuitiv de pe orice dispozitiv. Serviciul este disponibil non-stop şi presupune acces rapid la conturile proprii, în condiţii de securitate maximă, prin intermediul Internetului. Tranzacţiile efectuate pot fi monitorizate în timp real.

FinComPay este comod de utilizat iar toate operaţiunile pot fi făcute pe aceeaşi pagină centrată şi bine gândită. Sistemul nu are submeniuri, astfel, nu trebuie să cauţi nimic în altă parte. Foarte bun este ideea de atenţionare prin SMS la fiecare logare în sistem. În plus, de remarcat sunt comisioanele simpliste şi deloc mari, sau chiar lipsă în unele cazuri. 

Utilizatorii care aleg serviciul FinComPay au la dispoziţie funcţionalităţi optime şi inovative precum:

  • vizualizare rapidă a situaţiei conturilor curente, de card, depozit, precum şi exportarea sau tipărirea extraselor;
  • vizualizarea soldului on-line 24/7;
  • achitarea gratuită a serviciilor comunale şi altor plăţi;
  • formarea pachetelor de servicii pentru a salva timpul preţios;
  • vizualizarea arhivei plăţilor;
  • efectuarea transferurilor între conturile proprii (MDL/EUR/USD);
  • efectuarea transferurilor la conturile persoanelor terţe, deschise la FinComBank (MDL/EUR/USD);
  • efectuarea transferurilor în MDL la conturile deschise în alte bănci din RM;
  • formarea şabloanelor pentru orice operaţiune de transfer fie interbancar, intrabancar sau pur şi simplu între conturile personale;
  • personalizarea (redenumirea) conturilor;
  • vizualizarea rechizitelor cardurilor şi a conturilor pe care le deţii;
  • denumirea/ascunderea conturilor şi cardurilor.

Conectarea la sistem te va costa 50 MDL comisionul unic, iar deservirea lunară numai 5 MDL pe lună.

FinComBank mereu are grijă de mămici şi pensionari. Această atenţie se manifestă şi în cazul serviciului FinComPay, căci banca oferă gratuit conectarea şi deservirea lunară. Pentru aceasta, este suficientă deţinerea unui cont de card/curent în cadrul produselor “Vârsta de Aur/Sunt mămica”.

Merită a fi remarcat faptul că nu se percepe nici un comision pentru plăţile realizate prin intermediul FinComPay între conturile aceluiaşi titular deschise la FinComBank. Deasemenea, este gratuită vizualizarea extrasului contului de card/ soldului contului de card.

Iar dacă totul pare prea simplu sau confuz, consultă tarifele şi regulile de utilizare a sistemului FinComPay aici şi convinge-te.

Accesul la FinComPay poate fi obţinut în orice oficiu FinComBank, unde vei primi informaţii detaliate privind conectarea şi utilizarea acestui serviciu.

Autor: Vlad Vasilcov

Sursa: agora.md

MAIB – bancă cu cel mai mare impact social în Moldova

0

BC „Moldova Agroindbank” SA a fost desemnată de către revista britanică „Capital Finance International” (CFI) drept “Bancă cu cel mai mare impact social în Moldova”(Best Social Impact Bank – Moldova 2017).

Premiul este o recunoaştere a implicării active a băncii în susţinerea unor proiecte de responsabilitate socială. Potrivit Comisiei de evaluare a nominanţilor din cadrul CFI, Moldova Agroindbank desfăşoară businessul bancar la un nivel înalt, aplicând principiile responsabilităţii corporative în activitatea sa printr-un management responsabil şi gestionează impactul acestei activităţi asupra comunităţii.

“Banca se bucură de o reputaţie excelentă pentru sprijinirea dezvoltării Moldovei şi direcţionarea mijloacelor financiare către sectoarele şi organizaţiile care luptă eficient cu sărăcia. În special, MAIB investeşte în instituțiile de învățământ și în sănătate publică. De asemenea, banca menține un mare program de responsabilitate socială corporativă, axat pe dezvoltarea abilităților și crearea de oportunități pentru tineri. Astfel, Moldova Agroindbank tinde să contribuie la reducerea numărului de moldoveni care emigrează, pentru ca ei să-şi găsească un viitor mai bun acasă”, se arată în comunicatul de presă al CFI.

Astfel, Comisia de evaluare a CFI recunoaşte impactul enorm al Moldova Agroindbank asupra dezvoltării ţării, pentru care îi conferă premiul „Best Social Impact Bank – Moldova 2017”.

“Pe parcursul celor 26 de ani de activitate, Moldova Agroindbank şi-a asumat mai multe angajamente sociale. Banca sprijină financiar diverse domenii, cum ar fi cultura, educaţia, economia, diferite evenimente ale comunităţilor locale, iar pe viitor va încerca să-şi extindă susţinerea programelor de solidaritate socială. Desigur, ne bucură faptul că acţiunile noastre din ultimii ani tot mai mult atrag atenţia pe plan internaţional, premiul CFI fiind încă o dovadă a recunoașterii competențelor noastre profesionale şi implicării în viaţa comunităţii”, a declarat Serghei Cebotari, Preşedinte al Comitetului de Conducere al MAIB.

Premiul atribuit de revista britanică este cel de-al treilea obţinut de MAIB în acest an de la o publicaţie internaţională, după câştigarea titlurilor de „Cea mai bună bancă comercială din Moldova” din partea prestigioasei reviste ”Global Banking & Finance Review” şi de „Cea mai bună bancă din Moldova”, potrivit revistei „Global Finance”.

N.B.: Capital Finance International este o revistă renumită din Marea Britanie, dedicată businessului, economiei și finanțelor. CFI oferă cititorilor știri actuale, analize și comentarii profesionale cu privire la situația de pe piețele mondiale.