Acasă Blog Pagina 443

Moldova Agroindbank susţine Programul naţional „Prima Casă”

0

Potenţialii beneficiari de credite în cadrul Programului naţional „Prima Casă” sunt aşteptaţi la BC „Moldova Agroindbank” SA  începând cu data de 26 martie.

Preşedintele Comitetului de Conducere al băncii, Serghei Cebotari, a specificat că programul, care este iniţiat şi susţinut de Guvern, este binevenit pentru Republica Moldova.

„MAIB este pregătită să aloce o parte din capitalul băncii pentru a asigura o continuitate calitativă a acestui program,” a menţionat Cebotari în cadrul conferinţei de lansare a programului „Prima Casă”.

Proiectul are trei componente care oferă avantaje viitorilor potenţiali beneficiari, şi anume dobânda efectivă anuală, termenul creditului şi componenta gajului, a spus Serghei Cebotari.

 „Este foarte important că aportul beneficiarilor este de numai 10%, comparativ cu 25%-30%, de exemplu, pentru alte credite ipotecare, înafara acestui proiect. De asemenea, garanţia Guvernului va determina băncile să-şi revizuiască abordarea faţă de riscuri, va facilita accesul la aceste credite pentru persoane fizice şi va accelera procesul de acordare,” a menţionat bancherul.

„Realizarea proiectului depinde de noi, participanţii la acest proiect, şi sperăm că startul frumos de astăzi va avea o continuitate calitativă, fiind de real folos pentru tinerii din Republica Moldova,” a concluzionat Cebotari.

Ministrul Finanţelor Octavian Armaşu a specificat în timpul conferinţei că programul prevede facilitarea accesului tinerilor la resurse financiare pentru achiziţionarea unei locuinţe. Statul va garanta circa 50% din soldul creditului acordat.

„În bugetul de stat sunt prevăzute 50 mln lei, care vin să acopere practic 5% din volumul maxim al creditelor care ar putea fi acordate în 2018”, asta în condiţiile în care în România, de exemplu, rata de default la astfel de credite este de aproximativ 2%, a specificat Octavian Armaşu.

Programul naţional „Prima Casă” este prevăzut pentru persoanele cu vârsta maximă de 45 ani, care nu dețin o locuință în proprietate și care nu au credite ipotecare. Plafonul maxim al prețului de achiziție a locuinței  este de 1 mln lei, iar termenul creditului este de până la 25 de ani.

Reţeaua fizică a BC “Moldova Agroindbank” SA se extinde în toate raioanele Republicii Moldova şi include 66 sucursale şi 120 de agenţii. Angajații băncii sunt gata să ofere toate detaliile despre creditele acordate în cadrul Programului naţional „Prima Casă”.

Programul Prima Casă își începe activitatea pe 26 martie, clienții interesați pot depune cereri la 3 bănci

0

Despre acest fapt a anunțat astăzi, 21 martie 2018, ministrul Finanțelor, dl Octavian Armașu, în cadrul unei conferințe de presă.

„Băncile participante la moment – Moldova Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank. Alte 2 bănci se vor alătura pe parcurs”, a declarat Octavian Armașu.

Începând cu 26 martie băncile vor începe să recepționeze cereri de la clienți pentru programul Prima Casă.

Pentru a facilita accesul la informație a fost organizat un call centru – 022 22 60 65, unde cei interesați pot afla răspunsuri la întrebările pe care le au referitor la program.

De asemenea a fost creat un site oficial al programului – www.primacasa.gov.md.

Beneficiar al programului de stat ”Prima Casă” poate fi orice cetățean al Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani la momentul solicitării creditului ipotecar.

Solicitantul de credit trebuie să fie angajat oficial în câmpul muncii, la instituții de stat sau companii private din Republica Moldova, și, respectiv, să dispună de venituri din surse oficiale.

La program sunt eligibile persoanele:

  • care nu dețin în proprietate exclusivă sau comună în devălmășie cu soțul/soția nicio locuință în decurs de 12 luni până la data solicitării creditului ipotecar și nu au în derulare un credit ipotecar pentru procurarea unei locuințe;
  • soțul/soția nu dețin în proprietate exclusivă nicio locuință în decursul ultimelor 12 luni până la data solicitării de finanțare prin Program și nu au în derulare un credit ipotecar.

Veniturile oficiale salariale nete ale familiei beneficiarului trebuie să depășească 50% din suma plății lunare a creditului (rata lunară, dobânda și comisionul de garantare). Sunt acceptate și veniturile salariale ale rudelor de gradul I.

Creditele sunt acordate de bănci numai în valută națională (lei moldovenești, MDL). Plafonul maxim pentru prețul locuinței este de 1.000.000 MDL. Avansul inițial al beneficiarului este de cel puțin 10% din valoarea totală a locuinței. Statul va oferi garanții în valoare de 50% din soldul creditului. Durata maximă a creditului este de 25 de ani.

Rata maximă efectivă a dobânzii – va fi calculată din rata de referință anunțată de BNM pentru acest program (calculată ca rata medie ponderată ale dobânzilor la depozitele noi atrase în lei, cu termenul de 6-12 luni) + o marjă maximă de 3% (va fi precizată anual de Guvern) + comisionul de garantare de până la 0,5% anual din soldul garanției de stat.

Comision unic de acordare a finanțării nu mai mare de 1% din valoarea creditului. Băncile nu vor percepe alte taxe adiționale.

Pentru a obține un credit ipotecar ”Prima Casă”, solicitantul trebuie să prezinte următoarele acte:

  • cerere de acordare a creditului în cadrul Programului semnată de solicitant;
  • cerere de acordare a garanției în cadrul Programului semnată de solicitant;
  • buletinul de identitate a solicitantului, buletinul de identitate al soţului/soţiei, după caz;
  • adeverinţa de venit proprie a solicitantului, a soţului/soţiei, după caz;
  • carnetul de muncă şi/sau contractul individual de muncă sau licenţa pentru activitate profesională, proprie şi a soţului/soţiei, după caz;
  • extras valabil din Registrul Bunurilor Imobile pentru locuința care urmează a fi procurată prin intermediul Programului precum și certificat privind lipsa datoriilor eliberat de Serviciul Fiscal de Stat;
  • certificat eliberat de Agenția Serviciilor Publice care confirmă faptul că beneficiarul, soțul/soția beneficiarului nu dețin în proprietate exclusivă sau comună în devălmășie cu soţul/soţia nici o locuinţă în decursul ultimelor 12 luni până la data solicitării certificatului;
  • alte documente care confirmă provenența veniturilor oficiale nete;
  • raport de evaluare a locuinței care urmează a fi procurată, de la o companie de evaluare licențiată.

Persoanele care obțin alte venituri din chirii, dividende și activități independente trebuie să prezinte documentele specifice care dovedesc obținerea acestor venituri.

În funcție de situația imobilului achiziționat, băncile pot cere ulterior și documente suplimentare față de cele solicitate inițial.

Update: Începând cu 05 aprilie 2018, clienții pot depune cereri și la Mobiasbancă GSG, aceasta fiind cea de-a 4-a bancă inclusă în program.

Începând cu 02 mai 2018, cererile se pot depune și la Eximbank, aceasta fiind cea de-a 5-a bancă care participă la program.

BRD, Banca Transilvania și BCR – cele mai profitabile bănci din România în 2017

BRD-SocGen a devenit anul trecut lider în topul celor mai mari profituri de pe piaţa bancară din România, detronând Banca Transilvania, care s-a plasat pe locul 2, în timp ce BCR, cea mai mare bancă după active, a ocupat poziţia a treia în clasamentul profiturilor, scrie Ziarul Financiar.

În 2016, Banca Transilvania a fost cea mai profitabilă, fiind urmată de BCR şi BRD.

Profitul cumulat al celor mai mari 3 bănci din România după active (BCR, Banca Transilvania şi BRD) a însumat 3,2 miliarde RON (aproximativ 685 milioane EUR) anul trecut şi a reprezentat mai mult de jumătate din profitul pe întreg sistemul bancar.

Pe locul 4 în topul câştigurilor s-a plasat în 2017 ING Bank, iar următoarele două poziţii au fost ocupate de Raiffeisen şi UniCredit, ca şi în 2016.

BRD-SocGen, a treia cea mai mare bancă din România, a raportat pentru 2017 cel mai mare profit din sistemul bancar românesc, de 1,38 miliarde RON, câştig record şi pentru bancă.

Anul 2017 a fost pentru Banca Transilvania al doilea an consecutiv cu profit de peste un miliard de lei (RON). Banca Transilvania, plasată pe locul 2 şi în topul profitabilităţii şi în clasamentul după active, a obţinut în 2017 un câştig net de 1,19 miliarde RON (aproximativ 255 milioane EUR).

Grupul BCR, care include cea mai mare bancă de pe piaţa locală, a obţinut un profit net de 668 milioane RON (aproximativ 145 milioane EUR) anul trecut, cu aproape 36% mai puţin decât în 2016.

Pe locul 4 în topul profiturilor de pe piaţa bancară română a staţionat anul trecut ING Bank. Sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nume a obţinut un profit net de 493 milioane RON, în creştere cu 4% faţă de 2016, pe fondul unei activităţi intense pe zona de creditare.

Raiffeisen Bank a ocupat şi în 2017 locul 5 în topul celor mai mari profituri, cu un câştig apropiat de cel raportat de banca de pe locul 4. Raiffeisen Bank, a patra bancă din piaţa locală după active, a închis anul trecut cu un profit net de 491 milioane lei (RON), în creştere cu 9% faţă de 2016, în condiţiile în care a reuşit să crească creditarea peste media pieţei, respectiv cu 8%.

Sistemul bancar din România, care finanţează în proporţie de circa 90% economia, a obţinut anul trecut un profit net record de 5,4 miliarde de RON (aproximativ 1,1 miliarde EUR).

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în dolari SUA (martie 2018)

0

Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor licențiate din Republica Moldova pentru depozitele noi la termen (6, 12 și 24 luni) în dolari SUA (USD), în vigoare la 20 martie 2018. Clasamentul nu include depozitele destinate unor categorii aparte de clienți (copii, pensionari sau lucrători migranți).

Top depozite 6 luni

1,5% – dobândă anuală oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic). Depuneri suplimentare de bani sau retrageri înainte de termen nu se permit. Sold minim: 100 USD.

1,25% – rata dobânzii accesibilă la multiple instituții financiare: Mobiasbancă (depozitul Classique), Eximbank (depozitul Valutario), Comerțbank (depozitul Barocco) și EuroCreditBank (depozitul Standard). Depuneri suplimentare permite EuroCreditBank. Retrageri parțiale înainte de termen permite Eximbank. Sold minim: 100 USD (Mobiasbancă, Comerțbank și EuroCreditBank) și 200 USD (Eximbank).

1% – dobândă oferită de 4 depozite: Serenada (Moldindconbank), Renaissance (Comerțbank), Clasic+ (Moldova Agroindbank) și Premium BCR (BCR Chișinău). Toate depozitele permit depuneri suplimentare. Retrageri înainte de termen nu permite Moldindconbank, Comerțbank și BCR Chișinău. Sold minim: 100 USD (MICB și Comerțbank), 500 USD (BCR Chișinău) și 10.000 USD (MAIB).

Top depozite 12 luni

2,25% – rata dobânzii anuală oferită de Comerțbank (depozitul Gotic). Depuneri suplimentare sau retrageri înainte de termen nu sunt posibile. Sold minim – 100 USD.

2% – dobândă anuală oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic) și FinComBank (depozitul Standard flotant). Depuneri suplimentare de bani sau retrageri înainte de termen nu se permit. Sold minim: 100 USD la ambele produse.

1,75% – dobândă accesibilă la Comerțbank (depozitele Gotic și Barocco VIP), Eximbank (depozitul Valutario), EuroCreditBank (depozitul Standard) și BCR Chișinău (depozitul Premium BCR). Depuneri suplimentare de mijloace bănești permit ofertele Barocco VIP, Standard și Premium BCR. Retrageri parțiale înainte de termen sunt posibile doar la oferta Valutario.

Top depozite 24 luni

2,75% – dobândă accesibilă la Moldova Agroindbank (depozitul Clasic) și Comerțbank (depozitul Barocco). Depuneri suplimentare sau retrageri parțiale nu permite nici un depozit. Sold minim – 100 USD la ambele opțiuni.

2,5% – rata dobânzii anuală oferită de BCR Chișinău (depozitul Premium BCR) și FinComBank (depozitul Standard flotant). BCR permite depuneri suplimentare de mijloace bănești. Sold minim – 100USD și 500 USD.

2,25% – dobândă oferită de 4 bănci: Comerțbank (depozitele Gotic și Barocco VIP), EuroCreditBank (depozitul Standard), Moldindconbank (depozitul Serenada) și MAIB (depozitul Capital+ cu plata lunară a dobânzii). Depuneri suplimentare permit toate ofertele, cu excepția Gotic. Retrageri înainte de termen nu permite nici un depozit.

Toate ofertele băncilor licențiate privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială sau alte opțiuni.

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în lei (martie 2018)

0

Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor licențiate din Republica Moldova pentru depozitele noi la termen în lei (MDL), în vigoare la 19 martie 2018. Clasamentul nu include depozitele bancare destinate unor categorii aparte de clienți (copii, pensionari sau migranți).

Top depozite 3 luni

3,5% – rata dobânzii oferită de depozitele: Classique (Mobiasbancă), Standard (EuroCreditBank) și Classico (Eximbank). Depuneri suplimentare permite EuroCreditBank. Retrageri parțiale înainte de termen nu permite nici una din cele 3 oferte. Suma minimă de constituire: 500 MDL (Mobiasbancă și EuroCreditBank) și 3.000 MDL (Eximbank).

3,2% – dobândă anuală oferită de către Moldindconbank, depozitul Serenada. Nu se permit depuneri sau retrageri de bani înainte de termen. Sold minim – 1.000 MDL.

3% – dobândă oferită de FinComBank (depozitul Standard Fix), Moldova Agroindbank (depozitul Clasic) și EuroCreditBank (depozitul Sigur). Depuneri suplimentare sau retrageri parțiale înainte de termen nu permit e nici unul din cele 3 depozite. Rata dobânzii fixă – la EuroCreditBank și FinComBank. Sold minim – 500 MDL (FinComBank) și 1.000 MDL (MAIB și EuroCreditBank).

Top depozite 6 luni

5% – dobândă valabilă la depozitele: Classique (Mobiasbancă) și Standard flotant (FinComBank). Depuneri suplimentare sau retrageri de mijloace bănești înainte de termen nu permite nici unul din cele 2 depozite. Sold minim: 500 MDL la ambele oferte.

4,5% – rata dobânzii oferită de depozitele: Renaissance (Comerțbank), Standard (EuroCreditBank), Clasic BCR (BCR Chișinău) și Classico (Eximbank). Depuneri suplimentare permit depozitele oferite de Comerțbank și EuroCreditBank. Retrageri parțiale din cont înainte de termen nu permite nici un depozit. Sold minim: 1.000 / 3.000 / 5.000 MDL.

4,25% – dobândă anuală oferită de 3 depozite: Comerțbank – Gotic și Modern; și Clasic de la MAIB. Depuneri suplimentare și retrageri parțiale înainte de termen permite depozitul Modern. Rata fixă a dobânzii – la depozitul Gotic. Sold minim: 500 / 1000 MDL.

Top depozite 12 luni

6% – dobândă oferită de 3 depozite: Classique (Mobiasbancă), Standard (EuroCreditBank) și Standard flotant (FinComBank). Depuneri la cont permite EuroCreditBank. Retrageri parțiale înainte de termen nu sunt posibile la nici una din ofertele enumerate. Sold minim: 500 MDL (Mobiasbancă și FinComBank) și 2.000 MDL (EuroCreditBank).

5,75% – dobândă anuală oferită de BCR Chișinău (depozitul Clasic BCR) și Comerțbank (depozitul Barocco). Ambele depozite nu permit depuneri sau retrageri de mijloace bănești. Sold minim – 1.000 MDL (Comerțbank) și 5.000 MDL (BCR Chișinău).

5,5% – rata dobânzii disponibilă la multiple bănci: Comerțbank (depozitul Renaissance), Eximbank (depozitul Classico) și BCR Chișinău (depozitul Evident BCR). Depuneri suplimentare permit toate depozitele cu excepția Classico de la Eximbank. Retrageri parțiale înainte de termen nu sunt posibile. Sold minim: 1000 / 3000 MDL.

Top depozite 24 luni

7% – dobândă accesibilă la Mobiasbancă (depozitul Classique), EuroCreditBank (depozitul Standard) și FinComBank (Standard flotant). Depuneri suplimentare permite EuroCreditBank. Retrageri parțiale înainte de termen nu permite nici unul din cele 3 depozite.

6,75% – rata dobânzii anuală valabilă la depozitul Clasic BCR (BCR Chișinău). Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri parțiale înainte de termen. Sold minim – 5.000 MDL.

6,5% – dobândă oferit de Moldindconbank (depozitul Serenada) și Energbank (depozitul La termen+). Oferta MICB permite depuneri suplimentare la cont. Sold minim – 1000 / 3000 MDL.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, banca preferată și alte opțiuni.


Oferta primăverii la credite de la Moldindconbank

0

Primăvara – anotimpul inspirației și oportunităților noi! Moldindconbank prelungește promoția la credite imobiliare și de nevoi personale, cu dobânda 5% anual.

Planifici să-ți procuri o locuință nouă sau îți dorești o renovare după plac?

La Moldindconbank găsești creditul investițional de care ai nevoie – cu ZERO comision la acordare.

Pentru a beneficia de un credit trebuie să prezentați buletinul de identitate, certificatul de salariu (stagiul minim 3 luni), alte documente după necesitate.

Promoția este valabilă în perioada 01 martie – 31 mai 2018 pentru creditele noi acordate:

Creditul

Perioada
maximă

Suma
maximă

Rata
dobânzii

Comision de
acordare unic

Comision de
administrare

Credit de nevoi personale fără gaj

5 ani

100 mii lei

5%

 flotantă

2%
minim 300 lei

0,3% lunar

Credit de nevoi personale cu gaj

10 ani

nelimitat


0%

0,35% lunar

Credit imobiliar de achiziţie

20 ani

nelimitat

0,3% lunar


*Pentru un credit imobiliar de achiziţie de 200.000 lei, pe 5 ani, dobânda anuală efectivă constituie 11.9%, rata lunară 4.374 lei și valoarea totală a creditului 262.296 lei.

Pentru detalii despre ofertă accesați site-ul Moldindconbank – www.micb.md.

Demisie surpriză la Societe Generale – vicepreședintele Didier Valet părăsește compania după 26 de ani

Demisia vine în urma neînțelegerilor referitor la probele din dosarul manipulării dobânzilor Libor, scrie Financial Times.

Didier Valet a devenit unul din cei mai importanți bancheri care își pierde jobul în urma scandalului cu manipularea dobânzii Libor. Demisia vine în urma unui anunț făcut miercuri seara de către grupul francez.

Într-un comunicat al grupului Francez, Societe Generale menționează că demisia are loc datorită unor divergențe asupra unui subiect de ordin legal, fără a fi specificat care anume.

Didier Valet era considerat favoritul pentru a prelua postul de Președinte al grupului Societe Generale, ocupat la moment de Frederic Oudea. Sursele Financial Times consideră că demisia vine în urma neînțelegerii cu dl Oudea în ceea ce privește soluționarea problemei legate de Libor, investigate de autoritățile americane.

Domnul Valet, care a lucrat pentru SocGen timp de 26 de ani, în calitatea de vicepreședinte avea responsabilități în domeniile de corporate & investment banking, managementul activelor, private banking ș.a. Înainte de aceasta, a condus divizia de corporate & investment banking timp de 5 ani, supraveghind divizia unde presupusele manipulări ale dobânzii Libor au avut loc.

Eximbank a devenit oficial parte a grupului italian Intesa Sanpaolo

0

Despre acest fapt comunică banca prin intermediul unui comunicat de presă plasat pe site-ul oficial.

Astfel, Intesa Sanpaolo a finalizat achiziția Eximbank și salută clienții și angajații băncii. După finalizarea achiziționării a 100% din capitalul social al Eximbank de către Intesa Sanpaolo, Eximbank a devenit oficial parte a grupului Intesa Sanpaolo.

Tranzacția dată a fost prevăzută de contractul semnat la 26 iunie 2017 privind achiziționarea de către Intesa Sanpaolo S.p.A. a unor active și pasive de la Veneto Banca S.p.A., inclusiv banca Eximbank cu sediul în Republica Moldova.

Eximbank, fondată în anul 1994, este a cincea bancă din Republica Moldova la capitolul Total Active, prestează servicii persoanelor fizice și juridice prin intermediul unei rețele de 18 sucursale și 7 agenții amplasate pe teritoriul întregii țări.

Clienții Eximbank pot beneficia acum de forța, soliditatea și serviciile oferite de Grupul Intesa Sanpaolo, lider pe piața bancară din Italia și unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa, cu 20 de milioane de clienți și 5800 filiale în 40 de țări din întreaga lume. Intesa Sanpaolo are o capitalizare de peste 50 de miliarde de Euro.

În luna aprilie a anului curent va avea loc Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Eximbank, unde va fi aprobată noua denumire a băncii.

Holdingul ProCredit își dorește să devină acționar unic al ProCredit Bank Moldova

0

Despre acest fapt anunță un comunicat de presă plasat pe site-ul băncii. 

La moment Holdingul ProCredit deține 82,09% din capitalul ProCredit Bank Moldova. Celelalte 17,91% sunt deținute de către KfW din Germania (14,1%) și Stichting DOEN-Postcode Loterij/Sponsor Loterij/BankGiro Loterij din Olanda (3,81%).

Oferta de preluare benevolă începe astăzi, 14 martie 2018, și va dura pînă la data de 28 martie 2018.

Prețul oferit pentru o acțiune este de 1177,17 lei. Numărul acțiunilor ce urmează să fie preluate este de 72.833 bucăți. Astfel, valoarea celor 17,91% din acțiunile ProCredit Bank Moldova se ridică la 85,7 milioane lei (aproximativ 4,2 milioane euro).

Prospectul ofertei a fost aprobat de către Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF).

Acționarii Energbank au ales 2 noi membri în Consiliu

0

Cei 2 noi membri ai Consiliului băncii sunt Casian Aureliu şi Stratan Alexandru, anunță un comunicat plasat pe site-ul oficial al băncii. 

Noii membri ai fost aleși la Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor Energbank, ce a avut loc la 05 martie 2018. La adunare au participat acţionarii şi reprezentanţii lor, care deţin 69.55% de acţiuni cu drept de vot.

În cadrul aceleiași adunări au fost aprobate demisiile doamnelor Cecetova Natalia şi Maximenco Galina din funcția de membru a consiliului Energbank.

Noii membri au fost aleși pe o perioadă determinată – pînă la 23 aprilie 2018.

Ceilalți membri ai Consiliului Energbank sunt:

  • Tonciuc Vladimir;
  • Usatii Valerii;
  • Pop Mihail;
  • Covanji Natalia;
  • Dimov Ghennadi.