Acasă Blog Pagina 392

OTP Group a lansat oferta de cumpărare a acțiunilor Mobiasbancă deținute de acționarii minoritari

Oferta de cumpărare are loc în conformitate cu legislația în vigoare. Astfel, după ce a cumpărat pachetul majoritar, OTP Bank Nyrt (Ungaria) anunță oferta pentru ceilalți acționari ai Mobiasbancă.

La moment grupul ungar deține 96,67% din acțiunile Mobiasbancă OTP Group. Obiectul ofertei constituie aproximativ 3,3% din acțiuni, 325 239 acțiuni ordinare cu drept de vot.

Preţul de procurare a unei acţiuni – 152,57 lei (una sută cincizeci şi doi lei 57 bani), preţul cu care OTP Bank Nyrt a procurat pachetul de control al băncii în iulie 2019.

Oferta durează 28 de zile calendaristice: de la 02.10.2019 pînă la 29.10.2019.

Versiunea integrală a prospectului de ofertă poate fi obținută la sediul central al băncii sau pe site-ul oficial.

Acționarii care sunt de acord să vândă acțiunile trebuie să depună cererea de vânzare a acțiunilor la intermediarul – banca Mobiasbanca – OTP Group S.A., bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 81/A; regimul de lucru luni – vineri, între orele 9:00 – 13:00 şi 14:00 – 17:00.

Documente care trebuie prezentate:

  • Extrasul din Registrul acționarilor al Emitentului, eliberat de Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare (sediul: mun. Chişinău, str. Bănulescu Bodoni, 57/1, tel. 022-999-358), care atestă calitatea de acționar și numărul de acțiuni deținute, precum și faptul că acțiunile sunt libere de orice restricții (regimul de lucru 09.00-12.00, 13.00- 15.00);
  • pentru acționarii persoane fizice, actul de identitate, iar în cazul reprezentanților acestora și procura perfectată conform legislației;
  • pentru acționarii persoane juridice, actul de constituire (care confirmă organul competent de aprobare a deciziilor de înstrăinare a valorilor mobiliare), certificatul înregistrării de stat, extras din Registrul de stat al persoanelor juridice, decizia organului de conducere competent privind înstrăinarea în cadrul ofertei a acțiunilor și acordarea de împuterniciri, procura și actul de identitate al reprezentantului (după caz).

În cadrul ofertei publice obligatorie de preluare toate cheltuielile acționarilor, legate de vânzarea acțiunilor (taxa Bursei de Valori, taxa DCU, taxa CNPF, comisioanele intermediarului) vor fi suportate integral de OTP Bank Nyrt.

Achitarea impozitelor de la veniturile obținute de la vânzarea acțiunilor se efectuează de către fiecare acționar conform legislației în vigoare.

Achitarea prețului valorilor mobiliare, care constituie obiectul ofertei, se va efectua de către intermediar prin virament la conturile acționarilor vânzători sau în numerar la casieria băncii începând cu a treia zi lucrătoare din data înregistrării tranzacției la Bursa de Valori a Moldovei.

Pentru mai multe detalii accesați site-ul băncii.

Microinvest lansează campania „Împrumută înțelept” deja pentru al 5-lea an consecutiv

0

Sub egida Centrului de microfinanțare, care unește 113 organizații din întreaga lume, Microinvest lansează campania „Împrumută înțelept”.

Pe parcursul lunii octombrie, clienții care vor vizita filialele, site-ul sau paginile companiei de pe rețelele de socializare vor fi informați despre cum să calculeze rata optimă a creditului în baza venitului familiei, din ce este constituit prețul creditului, cât de important e să citească atent contractul înainte de semnarea acestuia, dar și unde se pot adresa dacă au întrebări sau se confruntă cu o situație neclară.

Atât persoanele fizice, cât și juridice vor putea parcurge un test de verificare a stabilității financiare a familiei și, respectiv, a afacerii. Răspunzând la câteva întrebări, ele își vor putea evalua „sănătatea financiară” și vor primi câteva sfaturi pentru îmbunătățirea acesteia.

Campania se derulează de 6 ani consecutiv, iar Microinvest este unica companie din Republica Moldova care participă deja de 5 ani. Anul trecut mesajul campaniei a fost transmis către peste 300 000 de oameni din 16 țări ale Europei și Asiei Centrale.

„Piața creditării din țară este foarte mare. Doar organizații de creditare nebancară sunt peste 200 și fiecare încearcă să atragă clienții, oferind tot felul de reduceri, bonusuri și cadouri. Ținând cont de un număr atât de mare de oferte, este foarte greu de luat o decizie, mai ales atunci când nu cunoști modul în care se formează prețul creditului. Informarea obligatorie a clienților despre rata efectivă, care reprezintă costul real al creditului, deseori soluționează această neclaritate. Din păcate, nu toți clienții întreabă despre rata efectivă, iar modalitatea de calcul și prezentare a acesteia diferă de la o instituție financiară la alta. Mai mult decât atât, pe lângă costul creditului mai există noțiuni ca: fidejusiune, gaj, prima rată, valuta creditului. Anume din acest motiv, investim permanent în educația financiară, astfel încât oamenii să împrumute conștient, înțelegând toate condițiile și cunoscând costul total al creditului” – a menționat Olga Podfigurnaia, Șef Departament Clienți Business.

De asemenea, Microinvest va organiza seminare informative cu angajații mai multor companii. Dacă doriți ca Dvs. și angajații Dvs. să gestioneze înțelept mijloacele împrumutate, sunați la numărul de telefon 022 801 701 sau scrieți pe [email protected] .

Nu permiteți datoriei să vă controleze, împrumutați înțelept. Aflați mai mult.

Campania „Împrumută înțelept” – campanie informațională inițiată de Centrul de microfinanțare, organizație internațională care promovează educația financiară și contribuie la respectarea drepturilor consumatorilor. Microinvest este unica companie din Republica Moldova, care participă la această campanie alături de 24 de instituții din alte 16 țări.

Microinvest – companie de creditare nebancară cu capital străin, care își desfășoară activitatea în Republica Moldova, începând cu anul 2003. Potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Microinvest este compania cu cel mai mare portofoliu de credite din rândul organizațiilor de creditare nebancară din țară.

Compania este un partener de încredere pentru persoanele fizice și micul business, propunând clienților finanțare flexibilă și la momentul oportun.

youtube placeholder image

Lecţiile MAIB învăţate la Maratonul Internaţional Chişinău, 2019

0

Cum e să cucereşti 42 de kilometri, dar 21, dar 10, 5 şi chiar 1,5 kilometri? Cea de-a cincea ediţie a Maratonului Internaţional Chişinău a fost despre emoţia depăşirii propriei limite şi despre perseverenţă, muncă, spirit de echipă şi multe zâmbete.

Pe lângă toate acestea, echipa MAIB a învăţat nişte lecţii demne de ţinut cont.

1. Organizarea: Este  un aspect foarte important. Maratoniştii MAIB au avut un lider excepţional, care a motivat, inspirat şi anticipat situaţiile problematice. Iar să organizezi după 8 ore de muncă 50 de angajaţi din diverse subdiviziuni nu e deloc simplu. Cristina Sotnic, Iulia Boguşevschi, aţi fost excepţionale!

2. Comunicarea: participarea la Maraton a fost o şansă pentru echipă de a se cunoaşte mai bine şi de a lega prietenii. Ne-am redescoperit dincolo de comunicarea corporativă şi am aflat că împărtăşim multe pasiuni şi interese comune.

3. Ieşirea din zona de confort: participarea şi antrenamentele de după serviciu au implicat şi nişte concesii legate de programul de seară, de nişte angajamente, de o decizie de a face mai multă mişcare. Iar 50 de angajaţi ai MAIB au ales să muncească mai mult şi să iasă din rutină şi din zona de confort. 

4. Depăşirea limitelor: Maratonul este şi despre dorinţa de a te depăşi, de a stabili noi obiective şi a te bucura de rezultate. Echipa Moldova Agroindbank a participat la Maraton din dorinţa de a se depăşi, partajând sloganul „Fii şi tu #MAIBun!”.

  

5. Susţinere, grijă, spirit de echipă: Probabil cele mai explozive emoţii au fost trăite de echipă pe ultima sută de metri, când susţinătorii şi colegii de la cursele anterioare scandau neîntrerupt urale de susţinere spre linia de finiş a cursei, când întâmpinau cu îmbrăţişări şi cu aplauze finaliştii. Am simţit că spiritul de echipă la asemenea evenimente creşte uluitor de mult. Inclusiv de asta, recomandăm Maratonul ca un eveniment corporativ. 

6. Caritate: Iniţial, în cursa Maratonului s-au înscris 40 de angajaţi MAIB. Pentru că solicitările au tot curs şi mult după termenul limită de înscriere, am mai oferit o şansă, iar cei 10 angajaţi noi înscrişi au alergat cursa Run for Children, organizată de CCF Moldova. Astfel, am combinat dorinţa de a face sport cu cea de a face un bine, susţinând cauza caritabilă ca toţi copiii să crească în familii şi să nu cunoască drama instituţionalizării.    

7. Şi la final, Maratonul este o experienţă de leac. „Chiar dacă până la start am avut emoţii grozave, de parcă aş merge la altar, chiar dacă e o premieră să particip la Maraton şi o mare aventură să îndrăznesc să alerg 42 kilometri, să ştiţi că s-a meritat 100% fiecare metru parcurs”, povesteşte încrezător un coleg MAIB, care a obţinut un rezultat extraordinar.

  

Fiecare participant a tras propriile concluzii şi propriile lecţii din participarea sau neparticiparea la Maratonul Internaţional Chişinău. Fiecare decide să facă mişcare sau nu, să trăiască euforia unei asemenea competiţii şi o multitudine de emoţii pozitive sau să rămână în rutină.

Cert e că după această experienţă echipa Moldova Agroindbank va continua să ducă un mod activ şi sănătos de viaţă, să performeze profesional şi să muncească cu diligenţă. Suntem MAIBuni în eforturi comune!

MAIB contribuie la dezvoltare afacerilor din ţară

0

Fraţii Mihail, Ion şi Sergiu Macari din Buţeni, Hânceşti demonstrează că poţi dezvolta o afacere de succes şi acasă, dacă ai ambiţie şi un partener financiar de încredere, cum este Moldova Agroindbank. 

O perioadă îndelungată au lucrat în străinătate, iar revenind acasă au decis să investească într-o afacere. Au procurat terenuri agricole în satul Bozieni şi extravilanul municipiului Hânceşti. Au plantat câteva hectare de viţă-de-vie, o livadă de prune şi au construit mai multe sere pentru creşterea legumelor. Munca, pasiunea şi ambiţia au contribuit la creşterea succesului afacerii.

În această toamnă i-am surprins pe câmp, culegând primii struguri din via tânără plantată în 2016. Încrezători şi cu acelaşi zâmbet pe buze cu care intră de fiecare dată şi în Sucursala Hânceşti.

Echipa Moldova Agroindbank este mândră să le susţină succesul, contribuind cu finanţare şi servicii avantajoase la dezvoltarea afacerilor acasă, în Republica Moldova.

Ai nevoie de finanţare pentru afacerea ta? Vino la MAIB şi dezvoltă-ţi afacerea avantajos!

Pentru detalii, apelează Call Center sau vizitează orice sucursală Moldova Agroindbank.

MAIB te îndeamnă să facem mişcare şi să devenim împreună mai prietenoşi cu mediul

0

Echipa MAIB a decis să reducă la maximum consumul de hârtie şi să evite treptat utilizarea pet-urilor şi ambalajelor din plastic. Iniţiativa este parte a strategiei Moldova Agroindbank de responsabilitate socială corporativă a companiei, orientată pentru a proteja mediul şi a reduce impactul nostru asupra schimbărilor climaterice. Iar asta, pentru că ne pasă!

Sâmbătă, 28 septembrie, echipa MAIB va planta copaci la Valea Morilor şi va amenaja căsuţe pentru păsări, va participa la lecţii valoroase despre mediul înconjurător şi va face mişcare alături de olimpicii ţării şi de toţi pasionaţii de sport la Olympic EcoFest, eveniment organizat pentru al cincilea an consecutiv de Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv, al cărui partener este Moldova Agroindbank.

Echipa MAIB vă invită cu mic şi mare, familii şi prieteni, începând cu ora 10:00 la o generoasă doză de mişcare în aer liber la Valea Morilor, la activităţi sportive precum alergat, badminton, volei pe plajă, mini-fotbal, tenis, escaladă, yahting, sup surfing, jocuri de dame, şah, la masterclass-uri, activităţi de salubrizare, ateliere de pictură etc., activităţile având scopul de a ne sensibiliza asupra necesităţii crescute de a fi mai prietenoşi cu mediul înconjurător. De altfel, sloganul Olympic EcoFest este: Practicăm sportul într-un mediu curat.

Evenimentul este parte a activităţilor dedicate Săptămânii Europene a Sporturilor.

 

Duminică, 29 septembrie, 50 de angajaţi ai MAIB vor participa la Maratonul Internaţional Chişinău, unde, alături de toţi cei pasionaţi de mişcare, vor alerga cursele de 1,5km, 5km, 10km, 21km şi 42km. Implicit, 10 angajaţi vor alerga cursa Run for children, susţinând cauza caritabilă a „CCF Moldova”, pentru că fiecare copil merită şi trebuie să crească în familii şi să nu cunoască drama instituţionalizării în orfelinate.

Echipa MAIB le doreşte clienţilor săi un weekend în mişcare, într-un mediu curat şi sănătos, plin de emoţii pozitive, iar de luni, 30 septembrie, toate sucursalele şi agenţiile Moldova Agroindbank vor fi din nou la dispoziţia clienţilor, pentru a oferi cele mai avantajoase servicii şi produse bancare.

(Video) Istoria de succes a livezilor de fructe, susținută de FinComBank

0

Olga Marciuc este o tânără antreprenoare din satul Iarova, raionul Soroca, care are o afacere în curs de dezvoltare. Ea este proprietara Gospodăriei Țărănești „Agro Tur Olga” a cărei activitate este agricultura, în special creșterea livezilor de caiși, cireși și meri.

Gospodăria a fost fondată cu șapte ani în urmă. Inițial, erau prelucrate doar 15 hectare de teren arabil, iar, în prezent, livezile ei se întind pe o suprafață de 30 de hectare.

Cu ajutorul suportului financiar obținut de la FinComBank, Olga a reușit să construiască un frigider agricol pentru păstrarea fructelor cu o capacitate de o mie de tone, suprafața căruia este de peste 1300 de metri pătrați și care, la rândul său, conține tehnică destinată sortării și ambalării produselor. Costul acestei investiții a fost de circa 9 milioane de lei, dintre care 4 milioane de lei au fost oferiți de FinComBank.

Campania #FinComBusiness – partenerul succesului tău deja numără mai mulți antreprenori din țară care au beneficiat de condiții preferențiale de creditare, pentru că FinComBank susţine antreprenorii în noul sezon agricol!

Accesați mai multe detalii despre condițiile de creditare, pentru a vă dezvolta afacerea în agricultură!

youtube placeholder image

Microinvest angajează experți în creditare, analist credite și specialist control risc

0

Microinvest este o companie de creditare nebancară cu capital străin, care oferă finanțare pentru persoanele fizice și micul business din Republica Moldova.

La etapa actuală Microinvest angajează personal pentru mai multe poziții:

  • experți în creditare în mai multe orașe (Chișinău, Bălți, Orhei, Cahul, Comrat, Căușeni, Edineț, Florești, Drochia, Ocnița);
  • analist credite;
  • operator Ghișeu (Chișinău);
  • specialist control risc.

Vedeți în continuare detalii privind fiecare poziție vacantă.

=================================================================================================================

Experți în Creditare pentru orașele: Chișinău, Bălți, Orhei, Cahul, Comrat, Căușeni, Edineț, Florești, Drochia, Ocnița

Microinvest este o companie de creditare nebancară cu capital străin, care oferă finanțare pentru persoanele fizice și micul business din Republica Moldova. La Microinvest vei găsi un mediu de lucru dinamic, modern și orientat spre rezultate.

Cu ce te vei ocupa?

  • Vei promova ofertele companiei clienților actuali și potențiali;
  • Vei prelua cererile de creditare de la clienți și vei efectua analize financiare;
  • Vei fi parte a Comitetului de Creditare si lua decizii de creditare;
  • Vei executa operațiuni aferente procedurii de creditare: evaluări și semnare contracte.

 Ce așteptări are compania de la tine?

  • Abilități de comunicare și negociere;
  • Abilități de analiză, gândire logică și spirit de observație;
  • Cunoaşterea limbii române și ruse;
  • Cunoașterea MS Office, Windows, Internet explorer;
  • Studii superioare în domeniul economic.

Ce îți oferă compania?

  • Oportunitatea dezvoltării unei cariere în orașul tău;
  • Training-uri de specialitate periodice oferite gratis;
  • Pachet de remunerare motivant;
  • Angajare oficială cu pachet social deplin;
  • Atmosferă dinamică într-un colectiv tânăr.

Microinvest dorește să te cunoască, trimite CV-ul tău la [email protected].

=================================================================================================================

Analist credite

Dacă știi despre tine că:

  • Ai abilități de analiză, gândire logică și spirit de observație;
  • Posezi un limbaj coerent, dicție clară, în limba română şi rusă;
  • Deții studii superioare sau studii medii de specialitate;
  • Știi să îmbini lucrul în echipa cu atingerea obiectivelor individuale.

Ce faci în acest rol?

  • Interacționezi cu clienții la distanță;
  • Asiguri un proces rapid și calitativ de analiză a creditelor;
  • Participi la luarea deciziei de creditare.

Vino în echipa Microinvest! Te așteaptă:

  • Oportunitatea dezvoltării unei cariere;
  • Training-uri de specialitate periodice oferite gratis;
  • Pachet de remunerare motivant;
  • Angajare oficială cu pachet social deplin;
  • Grafic flexibil de lucru;
  • Colegi veseli și ambițioși, gata oricând să te ajute.

Microinvest dorește să te cunoască, trimite CV-ul tău la [email protected]  .

=================================================================================================================

Operator Ghișeu (or.Chișinău)

Ce îți oferă compania?

  • Oportunitatea dezvoltării unei cariere de succes;
  • Training-uri de specialitate periodice oferite gratis;
  • Pachet de remunerare motivant, inclusiv tichete de masă;
  • Angajare oficială cu pachet social deplin;
  • Colegi veseli si ambițioși, gata oricând să te ajute.

Cu ce te vei ocupa?

  • Vei oferi informații și vei consulta clienții cu privire la serviciile și produsele companiei;
  • Vei întocmi dosare de credite a persoanelor fizice;
  • Vei efectua încasări și eliberări de numerar.

 Ce așteptări are compania de la tine?

  • Abilități de comunicare;
  • Cunoaşterea limbii române și ruse;
  • Mobilitate;
  • Studiile superioare reprezintă un avantaj.

Microinvest dorește să te cunoască, trimite CV-ul tău la [email protected].

=================================================================================================================

Specialist control risc

Misiune post: Specialistul Control Risc analizează, monitorizează și pregătește rapoarte referitoare la riscurile gestionate de companie.

Nivelul de educație/experiență:

  1. studii superioare economice;
  2. minim 2 ani în cadrul departamentelor de risc/controlling ale instituțiilor financiar-bancare;
  3. experiență în una din activități:
  • creditare bancară (analiza economico – financiară);
  • raportarea, investigarea, monitorizarea evenimentelor de risc operațional;
  • calcularea și interpretarea indicatorilor de piață&lichiditate.

Ce faci în acest rol?

  • Organizezi și îndeplinești acțiuni cu scopul de a gestiona riscul operațional;
  • Previi acțiunile frauduloase asociate activității de creditare a companiei;
  • Ești responsabil de implementarea și respectarea Politicii de Risc Operațional a Companiei;
  • Perfectezi rapoarte despre tranzacțiile raportabile către instituțiile responsabile.

Vino în Echipa Microinvest. Te așteaptă:

  • Oportunitatea dezvoltării unei cariere de succes;
  • Training-uri de specialitate periodice oferite gratis;
  • Pachet de remunerare motivant;
  • Angajare oficială cu pachet social deplin.

Microinvest dorește să te cunoască, trimite CV-ul tău la [email protected].

Diósi László, CEO – Mobiasbanca OTP-Group S.A.: ”Investind în educația financiară a clienților, investim în viitorul pieței financiare”

0

„Educația financiară  a clienților, este o investiție pe termen lung în viitorul unei bănci. Este foarte important să investim în consultanță și comunicare, să ne creștem clienții. Este responsabilitatea noastră majoră de a oferi produsele potrivite clienților potriviți. Să le explicăm riscurile și avantajele. Să-i educăm să fie investitori responsabili”, a declarat Diósi László, CEO – Mobiasbanca OTP-Group, în cadrul conferinței „Dezvoltarea instrumentelor financiare în Republica Moldova”, organizată în premieră de Banca Națională a Moldovei și CFA Society România.

Evenimentul a reunit peste 100 de oficiali, analiști financiari externi, bancheri, oameni de afaceri, parteneri de dezvoltare, experți independenți, pentru a discuta despre perspectivele de dezvoltare a pieței financiare în țara noastră.

De asemenea, participanții la conferință au abordat oportunitățile și provocările de dezvoltare a instrumentelor financiare, gestiunea riscului valutar și accesul investitorilor la piețele financiare.

Invitat special la conferință, Dan Popovici, CEO OTP Asset Management România, a vorbit despre experiența OTP Group în România, în ce privește constituirea și dezvoltarea unui Fond de Investiții, piața de obligațiuni corporative și construirea unei rețele de investitori. 

Președintele Comitetului de Direcție al Mobiasbanca – OTP Group, Diósi László, a vorbit și despre necesitatea digitalizării produselor bancare, atragerea investitorilor și creșterea fondurilor de investiții.

Totodată, acesta a menționat că în viitorul apropiat, Mobiasbanca OTP – Group va dezvolta o Fundație de educație financiară, care va servi drept Centru de instruire continuă, dar și un laborator de cercetare care va permite dezvoltarea viitorului bancar, prin ochii celor tineri.

Menționăm că, aceasta este prima conferință desfășurată la Chișinău cu participarea reprezentanților CFA Society Romania, organizația care întrunește unii dintre cei mai bine pregătiți specialiști certificați în industria financiară și are misiunea de a menține standarde ridicate de integritate și excelență profesională.

Serviciile Moldova Agroindbank la dispoziţia clienţilor Digital Park

0

Pentru rezidenţii Digital Park, cunoscut deja ca motorul ideilor inovative, serviciile Moldova Agroindbank sunt la doar câteva minute distanţă. Agenţia MAIB şi-a deschis uşile pentru a oferi clienţilor o gamă vastă de produse şi servicii bancare de ultimă generaţie.  

Pe lângă tradiţionalele ghişee, agenţia pune la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice terminale de autoservire, prin intermediul cărora pot efectua o varietate de operaţiuni, la orice oră, fără a depinde de orarul de lucru al agenţiei.

„Moldova Agroindbank este acolo unde sunt clienţii săi. Agenţia MAIB, deschisă în cadrul Digital Park, vine în susţinerea rezidenţilor acestei zone inovative, oferindu-le servicii bancare comode şi produse de cea mai înaltă clasă, oricând au nevoie şi doar la câteva minute distanţă. Ne bucurăm să ştim că clientului nostru, StarNet, i-a reuşit implementarea acestui proiect ambiţios, la care am pus umărul şi noi. Ne dorim ca acesta să dea un nou impuls dezvoltării economice acasă şi să devină o oază de idei creative în business,” a menţionat Serghei Cebotari, Preşedinte al Comitetului de Conducere al MAIB.

Prezent la ceremonia de deschidere, Oleg Paingu, Vicepreşedinte al Comitetului de Conducere, a menţionat că agenţia prestează servicii oamenilor creativi, dornici să contribuie la dezvoltarea ţării prin inovaţie.

„Astăzi suntem alături de cele mai inovative idei. Și ca ideile să prindă rădăcini, am ales o colaborare eficientă împreună cu Digital Park pentru a le spori rezidenţilor confortul operațiunilor bancare, care este atât de necesar în lumea digitală. De astăzi mai apare un punct verde pe harta MAIB, care vă permite să beneficiați de cele mai calitative servicii și o gamă largă de produse bancare.”

Aurelia Salicov, director Digital Park, a salutat deschiderea agenţiei.

„Este un eveniment deosebit pentru noi, deoarece începând cu această zi, clienţii Digital Park vor beneficia de servicii calitative chiar în incinta hub-ului. Vreau să profit de această ocazie pentru a mulţumi conducerii băncii şi echipei MAIB pentru faptul că susţin diverse afaceri, ceea ce contribuie la creșterea economiei Republicii Moldova,” a declarat Aurelia Salicov.

Digital Park este un ecosistem IT, deschis chiar în inima Chișinăului, pentru a oferi condiţii comunităţii business IT&C locale și internaționale de a se dezvolta împreună pentru un viitor prosper. Agenţia MAIB din cadrul Digital Park vă stă la dispoziţie de luni până vineri de la 9:00 la 17:00, iar în cadrul zonei self-service puteţi efectua operaţiuni bancare 24/24.

BNR lansează proiectul FinTech Innovation Hub

Banca Națională a României anunță lansarea proiectului FinTech Innovation Hub, o platformă dedicată dialogului cu firmele care dezvoltă soluții inovatoare de interes public general în domeniul serviciilor de plată şi financiare (FinTech).

Demersul BNR vizează în acest fel atât susținerea dezvoltării pieței în domeniul serviciilor de plată şi financiare, cât și alinierea la tendințele europene în domeniul monitorizării inovației în acest sector, în scopul asigurării securității și siguranței acestora.

Inițiativa FinTech Innovation Hub se va axa pe încurajarea și sprijinirea inovației în domeniul plăților și instrumentelor de plată, în mod controlat și în avantajul consumatorilor și întreprinderilor, urmărind în același timp identificarea potențialelor riscuri implicate, precum și propunerea de măsuri de gestionare a acestora.

Companiile care sunt implicate direct în dezvoltarea soluțiilor inovatoare în domeniul serviciilor de plată pot intra în dialog cu experții din cadrul BNR pentru a-și prezenta proiectele de inovație FinTech sau pentru a fi îndrumate cu privire la conformitatea serviciilor și produselor de acest tip.

În vederea asigurării unei comunicări eficiente și prompte, BNR a desemnat o echipă de specialiști cu atribuții în monitorizarea inovațiilor în domeniul serviciilor de plată, care va putea fi contactată prin completarea unui formular standard. Cererile depuse vor fi supuse unei analize inițiale, în urma căreia solicitanții vor primi soluții adaptate pentru fiecare situație prezentată sau îndrumări privind aspectele legale ce vizează implementarea inovaţiilor în domeniul serviciilor de plată.

Prin intermediul FinTech Innovation Hub, Banca Națională a României urmărește crearea unui mediu sigur pentru dezvoltarea inovațiilor în domeniul serviciilor de plată, care să îi sprijine misiunea de menținere a stabilității sistemului financiar-bancar și în același timp de creştere a incluziunii financiare, prin facilitarea accesului consumatorilor şi întreprinderilor la servicii de plată și alte servicii financiare sigure, eficiente și convenabile, în linie cu nevoile acestora.

Totodată, Banca Naţională a României intenţionează să identifice măsurile de reglementare și/sau supraveghere necesare pentru a atenua orice risc asociat produselor şi/sau serviciilor inovatoare în domeniul serviciilor de plată și fără a bloca dezvoltarea unor astfel de soluții/produse inovatoare.