Acasă Blog Pagina 375

Western Union lansează în parteneriat cu Victoriabank prima platformă online de transferuri internaționale

0

Western Union, lider în remiteri de bani, în colaborare cu Victoriabank, una dintre băncile de top din Republica Moldova, a lansat o platformă de transferuri de bani online, disponibilă 24/7, www.westernunion.com/md, pentru clienții săi din întreaga lume.

Clienții din Moldova au acum o modalitate comodă și rapidă de expediere a banilor în orice colț al lumii, online, de pe orice card de debit sau de credit emis în Moldova. Totodată, expeditorii pot iniția transferul online, ca mai apoi să-l finalizeze în orice reprezentanță Western Union. Fondurile pot fi ridicate la oricare din sutele de mii de locații ale unităților Western Union în peste 200 de țări și regiuni din lume.

„Accelerăm prezența noastră digitală pentru a reflecta amprenta emblematică a Western Union în vânzări la nivel global și local, pentru a oferi clienților posibilitatea de alegere între  mai multe canale de deservire ce corespund nevoilor lor de transfer de bani”, a declarat Gabriel Sorbo, Vicepreședinte regional, Europa de Sud la Western Union. „În parteneriat cu Victoriabank, suntem încântați să oferim clienților din Moldova acces la serviciile digitale ale Western Union, permițându-le să transfere banii ușor și rapid în doar câteva clicuri sau glisări.”

„Ne bucurăm că suntem prima bancă din Moldova care colaborează cu Western Union la un astfel de proiect, care oferă clienților săi servicii digitale pentru transferurile internaționale de bani. Scopul nostru comun este de a oferi cele mai calitative servicii posibile și de a crea mai multe oportunități pentru clienții noștri. Banca a investit și va continua să investească în tehnologii superioară ce creează o experiență user-friendly și oferă clientului cele mai moderne facilități bancare. Acest serviciu se referă la dezvoltarea de noi modalități de a trimite bani și de a răspunde nevoilor actuale ale clienților” a declarat Vladimir Stovbun, Director Departamentul Retail, Victoriabank.

Western Union este prezent pe piața din Republica Moldova din 1994.

Ghid de utilizare:

În conformitate cu reglementările locale, înainte de prima utilizare a platformei, clienții trebuie să se înregistreze pe www.westernunion.com/md, apoi să se identifice folosind un număr de telefon moldovenesc și să prezinte date din buletinul de identitate sau din pașaportul valabil. În cazul în care tranzacția depășește limita de 20.000 MDL, este necesară identificarea clientului prin prezentarea la orice unitate Victoriabank. După îndeplinirea tuturor pașilor, clienții vor primi o notificare SMS de confirmare a înregistrării pe platformă.

Pe lângă comoditatea și rapiditatea de a transfera bani oricând și oriunde în lume, site-ul furnizează date privind ratele de schimb valutar și comisioane, oferă posibilitatea de a urmări statutul tranzacției online și de a vizualiza tranzacții anterioare sau în așteptare.

Odată ce înregistrare a decurs cu succes, clientul poate iniția transferul, introducând datele destinatarului. După finalizarea tranzacției clientul va primi un mesaj de confirmare a tranzacției ce va conține numărul de urmărire a transferului (MTCN). Acesta va permite utilizatorului să monitorizeze etapele transferului. Atenție! Numărul de urmărire nu poate fi expediat decât destinatarului transferului. Pentru comoditate, orice utilizator are posibilitate să salveze detaliile tranzacției ca pe un șablon, pentru transferuri ulterioare.

Pentru mai multe informații, clienții sunt invitați la orice unitate Victoriabank, pot telefona la 022 57 61 40, sau pot expedia un mesaj la adresa de e-mail: [email protected] .

Western Union este lider global în transferuri internaționale. Platforma omnichannel creată de compania de remiteri de bani conectează lumile digitale și fizice și face posibilă consumatorilor și întreprinderilor expedierea și primirea banilor rapid, ușor și sigur. Rețeaua Western Union numără peste 550.000 de unități în peste 200 de țări și teritorii, cu capacitatea de a trimite bani către miliarde de conturi. În plus, westernunion.com, canalul cu cea mai rapidă creștere în 2018, este disponibil în 75 de țări. Odată cu extinderea globală, Western Union oferă posibilitatea de transferare a banilor ce permite incluziunea financiară și sprijină creșterea economică. Pentru mai multe informații, accesați www.westernunion.com.

Victoriabank este în topul celor mai mari bănci din Republica Moldova, cu peste 260.000 de clienți activi, peste 100 de sedii pe întreg teritoriul țării și circa 1 100 de angajați. Este prima instituție bancară comercială înființată în Moldova, în anul 1989.

În prezent, aceasta oferă o gamă largă de produse și servicii, dedicate atât persoanelor fizice cât și IMM-urilor, clienților Medii și Mari Corporativi, prin diverse canale de distribuție: unități bancare, ATM-uri și POS-terminale, dar și online banking (VB24). Crearea unui banking cu valoare adăugată, împrumuturile oferite comunității, implicarea echipei în diverse activități de voluntariat și de caritate fac parte din politica de responsabilitate corporativă a Victoriabank. Banca a investit și continuă să investească în tehnologii, ce creează o experiență „user-friendly” și oferă clienților săi cele mai moderne oportunități bancare.

La începutul anului 2018, Victoriabank a devenit parte a celui mai mare grup financiar din România – Banca Transilvania. Aderarea Victoriabank la Grupul Financiar – Banca Transilvania a marcat începutul unui nou capitol în dezvoltarea mediului bancar și de afaceri al Republicii Moldova.

Programul de lucru al sucursalelor ProCredit Bank

0

Publicăm în continuare anunțul ProCredit Bank pentru clienți în legătură cu programul de activitate al sucursalelor băncii în perioada ce urmează.

“Stimați clienți,

În legătură cu Hotărârea Parlamentului nr. 55 din 17 martie 2020 despre declararea stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, BC ProCredit Bank S.A. întreprinde măsurile necesare de diminuare a riscului de infectare cu COVID-19 pentru siguranța clienților și angajaților băncii.

În aceste circumstanțe BC ProCredit Bank S.A. a efectuat modificări în programul de lucru al sucursalelor:

Pentru stabilirea programării prealabile cu un consultant al băncii Vă rugăm să apelaţi la Contact Centru la numărul de telefon: 0800 000 10 pentru apeluri naționale și +373 (22) 27 07 07 pentru apeluri internaționale.

Totodată Vă îndemnăm să respectați toate recomandările autorităţilor în sănătate, în special să menţineți distanţa socială de cel puțin 1 metru faţă de alte persoane.

De asemenea, Vă sugerăm să apelați la Contact Centru pentru orice întrebare legată de deservire în Zona 24/7 sau alte solicitări despre servicii de creditare sau depozite la numerele de telefon sus menționate.

Pentru deservirea mai eficientă al Persoanelor Juridice, clienții băncii pot să transmită în prealabil toate documentele la adresa: [email protected].

Aveți grijă de sănătatea și familiile Dvs.!

Cu respect,

Echipa ProCredit Bank”

Pentru natură nu există carantină, Microinvest continuă să crediteze sectorul agricol

0

Antreprenorii din agricultură continuă lucrările de sezon indiferent de situația actuală din Moldova, căci dacă nu reușești să faci totul acum, într-o săptămână poate fi deja târziu. 

„Sectorul agricol al țării se află într-o situație mai dificilă în acest moment. Este greu să procuri tehnică agricolă, să faci rost de piesele de schimb necesare, să cumperi îngrășăminte și să găsești muncitori. Dar natura nu stă în carantină, nu poți cere primăverii să rămână acasă. Din acest motiv, în special acum, agricultorii au nevoie de susținere. Noi vom avea grijă ca ei să nu întâmpine dificultăți, cel puțin în procesul de finanțare”, declară directorul executiv al companiei, Dumitru Svinarenco.

Microinvest continuă să crediteze sectorul agricol

Microinvest susține dezvoltarea sectorului agricol și continuă creditarea acestuia la cele mai avantajoase condiții, fără prea multe vizite la oficiu:

  • până la 1 000 000 lei fără gaj;
  • până la 9 luni fără nicio plată;
  • cu grafic de rambursare și metode de plată individuale;
  • fără comision de închidere anticipată.

Microinvest ajută în alegerea tehnicii agricole necesare

Microinvest are parteneriate încheiate cu cei mai mari importatori de tehnică agricolă din țară. Acest lucru va permite antreprenorilor să o cumpere în condiții optime, iar pentru a minimiza circulația prin oraș, experții în creditare ai companiei Microinvest vor selecta online cele mai actuale oferte de la furnizori. Clienții trebuie doar să contacteze experții prin telefon sau să aplice online. Colectarea documentelor, negocierile cu producătorii și distribuitorii, căutarea ofertelor și opțiunii potrivite de creditare, toate acestea Microinvest le ia pe seama sa.

Finanțare în decurs de 1 zi

Toți clienții curenți au limită de credit aprobată. Aceasta înseamnă că analiza financiară a fost efectuată anterior și a fost determinată suma pe care antreprenorul o poate lua în credit pe parcursul anului. În acest moment, limita aprobată este un avantaj suplimentar, întrucât aceasta permite obținerea mai rapidă a banilor. Trebuie doar să aplici online, să discuți detaliile cu expertul în creditare și să semnezi contractul, iar transferul se va efectua în decurs de câteva minute.

Compania menționează că nu doar clienții actuali, dar și cei noi vor primi banii nu în decurs de o săptămână sau o lună, ci maxim în ziua următoare. Microinvest înțelege specificul afacerilor din agricultură, în care fiecare zi e importantă și poate afecta rezultatul muncii întregului sezon, prin urmare, va oferi sprijinul maxim, indiferent de complexitatea situației create.

MAIB anunţă suport pentru sectorul de afaceri în contextul COVID-19

0

Moldova Agroindbank este mereu alături de clienţii săi, inclusiv în perioade mai complicate şi nu face o excepţie nici în contextul situaţiei dificile cauzate de COVID-19. În baza unor analize minuţioase prezentate în cadrul unei şedinţe de durată, care s-a desfăşurat pe parcursul zilei de 20 martie, Comitetul de Conducere al băncii a examinat un şir de acţiuni pentru perioada martie-mai 2020, direcţionate spre susţinerea economiei per ansamblu şi a agenţilor economici, în particular. Membrii Comitetului au convenit că MAIB va depune tot efortul pentru a extinde măsuri de susţinere asupra clienţilor persoane juridice: corporate, întreprinderi micro, mici şi mijlocii.

Astfel, banca nu va calcula penalităţi (dobânzi de întârziere) pentru sumele restante, acumulate în perioada 19 martie-31 mai 2020, la creditele acordate clienţilor persoane juridice.

În cazul constatării deficienţelor financiare cauzate de situaţia epidemiologică, clienţii persoane juridice vor avea posibilitatea să solicite modificarea graficelor de rambursare a creditelor pentru lunile martie-mai 2020. Graficele vor fi modificate pentru fiecare client în mod individual. MAIB nu va percepe comisionul prevăzut în prezent pentru procedura de modificare.

Totodată, pentru a susţine clienţii persoane juridice din industriile afectate de circumstanţele cauzate de COVID-19 şi pentru a contribui la maxim la menţinerea stabilităţii financiare a acestora şi la restabilirea capacităţilor lor de a activa în regim normal, Moldova Agroindbank examinează o serie de facilităţi, inclusiv diminuarea ratei dobânzii, valabile până la 31 decembrie 2020, care vor fi acordate în mod individual.

În cazul în care clienţii vor solicita rambursare anticipată, banca nu va percepe comision pentru această operaţiune.

De asemenea, MAIB a extins termenul de utilizare neîntreruptă a overdraftului la contul curent de la 30 la 90 de zile.

Serghei Cebotari, Preşedintele Moldova Agroindbank, a accentuat că banca rămâne aliatul clienţilor săi din mediul de afaceri şi în aceste circumstanţe deloc uşoare provocate de COVID-19 şi a îndemnat întregul mediu economico-financiar să-şi unească forţele pentru menţinerea stabilităţii economice a ţării.

„De modul în care vor evolua lucrurile pe partea de business depind multe alte urmări, inclusiv siguranţa locurilor de muncă, revenirea la capacitatea de activitate cel puţin anterioară şi restabilirea dinamicii dezvoltării economiei naţionale. Din aceste considerente, este vital să oferim soluţii rapide şi eficiente, care să sprijine clienţii Moldova Agroindbank din zona de business, pentru că înţelegem contextul dificil în care aceştia activează acum şi e firesc să ne ajutăm reciproc prin măsuri de susţinere, acţionând responsabil şi în acelaşi timp cu empatie pentru întreaga economie şi societate”, a specificat Preşedintele MAIB.

BNM a diminuat rata de bază cu 1,25 puncte procentuale

0

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a votat unanim, în cadrul ședinței extraordinare de astăzi (20.03.2020), diminuarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 1,25 puncte procentuale, până la 3,25% anual.

La fel, au fost micșorate ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight până la 6,25% și, respectiv, 0,25% anual.

Totodată, a fost micșorată cu 2,5 p.p norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă și majorată cu 1,0 p.p. norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă.

Astfel, decizia BNM vine să consolideze și mai mult nivelul de lichidități în sectorul bancar și să susțină mediul de afaceri pe fondul evoluțiilor recente din economia globală și cea națională.

Banca Națională va monitoriza în continuare situația și, la necesitate, va veni cu măsuri stimulative pentru a menține nivelul suficient de lichiditate în sistemul bancar și a asigura transmiterea eficientă a politicii sale monetare.

În acest sens, banca centrală va continua să utilizeze toate instrumentele disponibile pentru îndeplinirea obiectivelor privind stabilitatea prețurilor și consolidarea sectorului bancar, care este bine capitalizat și rezilient.

Microinvest susține peste 4000 de antreprenori și nu aplică penalități în perioada pandemiei

0

Compania finanțează antreprenorii din Moldova din anul 2003. Acum în portofoliul acesteia sunt peste 4000 de clienți: agricultori, vânzători de tehnică agricolă și piese de schimb, furnizori de semințe și îngrășăminte, întreprinderi mici de producție, tipografii, magazine de materiale de construcție, magazine alimentare, companii de închirieri auto, servicii de taxi, transport și multe altele. Coronavirusul și carantina în legătură cu acesta, nu doar în Moldova, dar și în întreaga lume sunt o adevărată provocare pentru mediul de afaceri.

Înțelegând dificultățile cu care sunt puși față în față antreprenorii, Microinvest nu va calcula penalități în perioada respectivă nu doar pentru creditele persoanelor fizice, dar și juridice.

„Fiecare om de afaceri se confruntă cu situația sa individuală. Unii nu își pot desfășura activitatea pentru că sunt închise șantierele de construcții, unii așteaptă achitarea creanțelor de către partenerii din Italia sau România, unde la fel au fost instituite măsuri excepționale, iar la unii funcționează magazinele alimentare, însă restaurantul a fost închis, iar aceasta înseamnă că veniturile au scăzut considerabil. În aceste condiții apar dificultăți legate nu doar de achitarea ratelor la credite, ci și a plăților de arendă, locațiune și salarii. Situația pe piață este tensionată și toți jucătorii pieței financiare înțeleg acest fapt, dar în mare parte anulează penalitățile doar pentru persoanele fizice. Părerea noastră – acum toți au nevoie de susținere și în special antreprenorii, care sunt cheia unui viitor prosper al Republicii Moldova”, menționează Rodica Jalba, director Direcția Risc.

„Acum telefonăm toți clienții noștri business. Din păcate, la unele întrebări nici noi nu avem răspunsuri complete. Celor care au o sursă stabilă de venit le recomandăm să realizeze plățile online, astfel încât ratele să nu se acumuleze și să nu se transforme într-o povară dublă sau chiar triplă. Situația actuală este una fără precedent, iar termenul de ameliorare este necunoscut pentru noi toți. Odată ce situația se va stabiliza, în fiecare caz în parte, Microinvest va căuta soluția optimă pentru a ajuta clienții să depășească perioada de criză”, spune Dumitru Svinarenco, administratorul companiei.

Pentru siguranța clienților și angajaților săi, compania a redus temporar graficul de lucru al oficiilor sale. Oficiul central activează în regim on-line și ține legătura cu clienții prin intermediul tuturor canalelor de comunicare posibile. În același timp, compania rămâne la dispoziția clienților săi, în special pentru producătorii agricoli. Această perioadă este foarte importantă pentru ei, natura nu așteaptă și dacă nu vom semăna azi, mâine nu vom avea roadă, iar acest lucru va avea consecințe și mai grave. Anume din acest motiv Microinvest continuă să crediteze domeniul respectiv.

Compania își exprimă recunoștința față de angajații săi, care au reușit să se mobilizeze, să răspundă la timp și cu înțelegere la solicitările clienților. Pentru a asigura o funcționare continuă, au fost dublate capacitățile call – centru-lui. Toți clienții au la dispoziție informații detaliate, fiecare situație este discutată, iar emoțiile sunt tratate cu înțelegere.

Totodată, compania își exprimă recunoștința față de cei care acum stau în fruntea luptei cu virusul: medicilor, serviciilor de salvare și serviciilor operative; dar și față de cei care asigură funcționarea normală a orașului: angajaților magazinelor alimentare, farmaciilor, stațiilor de alimentare și față de alte persoane care acordă prioritate intereselor societății.

Aveți grijă de voi și de apropiații voștri,

Echipa Microinvest

Măsuri de susținere pentru clienții Mobiasbanca OTP Group – persoanele fizice

0

Publicăm în continuare anunțul integral al Mobiasbanca OTP Group pentru clienții săi, persoane fizice.

“Stimați clienți,

Pandemia de coronavirus COVID – 19 și impunerea stării de urgență în țara noastră au devenit o adevărată provocare pentru noi toți: cetățeni de rând, companii, instituții financiare sau de stat.

Pentru că am acționat întotdeauna cu integritate și în mod responsabil, Mobiasbanca – OTP Group, va sprijini în continuare clienții persoane fizice care se află în imposibilitate temporară de achitare a ratelor la creditele de consum, ipotecare, cardurile de credit și overdraft-urile.

În acest sens, banca a decis:

1. ANULAREA tuturor penalităților calculate începând cu 19 martie 2020 pentru neachitarea ratelor la credite până la 31 decembrie 2020. Acest lucru înseamnă că, pentru sumele datorate de persoane fizice consumatori în aceasta perioadă, banca nu va percepe nici o penalitate și/sau dobândă de întârziere.

2. AMÂNAREA plăților la ratele curente la credite (inclusiv a dobânzilor și comisioanelor) până la 31 mai 2020. Ulterior, pentru a rambursa plățile restante, calculate pentru perioada martie – mai 2020, clienții vor putea opta pentru:

  • achitarea într-o singură tranșă a plăților, în luna iunie, în caz dacă situația financiară a acestora nu a avut de suferit în perioada dată, sau
  • achitarea treptată a plăților restante, până la 30 septembrie 2020, în caz dacă veniturile clienților au fost afectate moderat.

Totodată, clienții persoane fizice care resimt un impact direct și de durată de pe urma acestei situații și nu vor fi în stare să achite ratele la credit un timp îndelungat, pot solicita reeșalonarea ratelor la credit și a dobânzilor.

În toate cazurile, Mobiasbanca – OTP Group nu va percepe comisioane de modificare a condițiilor contractuale și va conveni cu clientul asupra unui nou grafic de rambursare.

Totuși, dacă clientul va avea suficiente mijloace financiare pe contul aferent creditului, atunci amânarea plăților la ratele curente la credite nu va surveni. Dacă clientul va avea posibilitatea de a suplini contul respectiv pentru a asigura plata în mod regulat a ratelor la credite, o poate face în continuare, de la distanță, pentru a evita vizita la bancă. Conturile setate în calitate de conturi de plată pentru achitarea ratelor, pot fi alimentate din alte conturi personale deschise la Mobiasbanca, prin intermediul serviciului de Internet Banking, iar în cazul în care, clienții primesc salariile pe conturile deschise în alte Bănci, prin intermediul un transfer interbancar, utilizând serviciile la distanță ale acestor bănci. Pentru facilitarea acestor transferuri, banca a dispus anularea comisionului pentru alimentarea prin transfer a cardurilor de debit, cu sume de până la 15000 lei.

Totodată, reamintim despre posibilitatea de alimentare a cardurilor de debit și de credit (setate drept conturi de plată pentru credite) prin intermediul bancomatelor de tip CASH-IN, lista cărora este disponibila aici.

Notă!

Mobiasbanca – OTP Group recomandă tuturor clienților să evite deplasarea la bancă, iar în cazul în care aceste vizite nu pot fi amânate, să stabilească o programare prealabilă cu un consilier al băncii apelând Call Center la 022 256 456, și să respecte regulile de protecție necesare pentru a se proteja și a preveni afectarea sănătății celor din jur.

Vă mulţumim pentru cooperare şi vă îndemnăm să aveţi grijă de sănătatea DVS!

Cu respect,

Echipa Mobiasbanca – OTP Group”

MAIB donează 500 000 lei spitalului “Toma Ciorbă” pentru a-l susţine în lupta cu COVID-19

0

Moldova Agroindbank împărtăşeşte convingerea că suntem MAIBuni în eforturi comune şi că inclusiv o situaţie precum este cea cauzată de COVID-19 constituie un catalizator care să unească întreaga societate şi să ne mobilizeze la fapte bune.

MAIB a decis să doneze suma de 500 000 lei Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”. Suma va fi direcționată pentru susținerea materială a personalului medical implicat în lupta împotriva COVID-19, dar și pentru achiziția aparatajului medical vital şi consumabilelor necesare. Prin acest gest, MAIB își manifestă preţuirea specială pentru munca personalului medical din Republica Moldova, cei care astăzi sunt la propriu pe baricade.

„Solidaritatea este cauza care contează cu adevărat pentru societate în astfel de momente. Împreună cu echipa de management, Moldova Agroindbank a decis să direcţioneze acest suport financiar Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”, una dintre instituțiile medicale în prima linie de luptă pentru sănătatea pacienţilor infectaţi cu COVID-19.

Stimaţi lucrători medicali, vă mulţumim pentru profesionalism, dedicare şi pentru că şi-n aceste circumstanţe demonstraţi prin propriul exemplu că dincolo de profesionişti, dincolo de problemele sistemului, aveţi o inimă cât galactica de mare, dedicându-vă totalmente pentru a restabili starea de sănătate a fiecărui pacient! Apreciem maniera responsabilă în care staţi la straja sănătăţii şi îngrijiţi persoanele dragi nouă – cetăţenii Republicii Moldova”, a declarat Serghei Cebotari, Preşedintele MAIB.

„Pentru că ne pasă” – este mesajul comunicat de Moldova Agroindbank de la primele semne ale răspândirii COVID-19.

„Pentru că apreciem” – este mesajul pe care îl adresează astăzi echipa MAIB în mod special medicilor, asistenţilor, infermierilor, întregului personal care lucrează în clinici şi spitale pentru a salva vieţi omeneşti!

Întreaga echipă MAIB este convinsă că prin responsabilitate şi spirit civic vom depăşi pericolul provocat de COVID-19, devenind mai puternici, mai empatici, mai buni.

De aceea, banca îndeamnă, inclusiv prin acest gest, sectorul privat să se implice, să susțină, să facă diferența! Împreună – mai puternici în lupta cu COVID-19!

Victoriabank donează 250 000 de lei spitalului „Toma Ciorbă”

0

Victoriabank, parte a Grupului Banca Transilvania, susține populația Republicii Moldova în această perioadă de impas, creată de virusul COVID-19. Prin urmare, conducerea băncii a decis donarea a 250 000 de lei în sprijinul spitalului clinic de boli infecțioase „Toma Ciorbă”.

„Dorim să facem tot ce ne stă în puteri ca să ajutăm și să sprijinim nu doar clienții noștri ci întreaga populație a țării într-o situație grea prin care trecem cu toții. Solidaritatea în astfel de momente este extrem de importantă și este unica cale prin care putem depăși acest impas. Medicii sunt eroii care luptă din prima linie, zi de zi, fără întrerupere, cu acest virus, iar noi suntem onorați să putem contribui cu ceva în astfel de crize. Sperăm că acest suport financiar din partea Victoriabank va ajuta cât mai mulți oameni” a declarat Bogdan Pleșuvescu, Președintele Comitetului de Direcție Victoriabank.

 

Schimb valutar la bancomatele MAIB: simplu, rapid şi la orice oră

0

Din grija pentru clienţi şi din dorinţa de a aduce confortul de a efectua operaţiuni bancare în condiţii de independenţă şi fără necesitatea vizitării unei sucursale sau agenţii bancare, Moldova Agroindbank lansează în premieră în Republica Moldova serviciul de schimb valutar la bancomat.

Astfel, dacă aveţi nevoie să schimbaţi o sumă de bani în numerar, din valută străină (Euro sau Dolari SUA) în lei moldoveneşti, o puteţi face la bancomatele MAIB, fără să staţi în rânduri la casierii şi să contactaţi cu alte persoane. Serviciul este disponibil 24/7, la cel mai bun curs de schimb şi nu necesită card bancar, buletin sau alte documente.

Suma maximă a unei tranzacţii este de 200 EUR sau 250 USD, iar cele mai mici bancnote eliberate de bancomat sunt de 20 MDL. Restul de până la 20 MDL poate fi direcţionat pentru încărcarea contului de telefonie mobilă, direct prin bancomat sau utilizând codul de rest şi instrucţiunile imprimate pe cec.

Primele 2 bancomate care dispun de această funcţionalitate sunt situate la adresele:

  • mun. Chişinău, str. M. Costin nr. 9;
  • mun. Chişinău, str. C. Tănase nr. 9/1.

Conectarea altor bancomate MAIB va fi anunţată pe parcurs.

Pentru mai multe informaţii echipa Moldova Agroindbank este la dispoziţia Dvs. prin intermediul Contact Center la numărul scurt 1313.

MAIB recomandă să dezinfectaţi mâinile după utilizarea bancomatelor. Sănătatea are prioritate!