Acasă Blog Pagina 361

Victoriabank – lider detașat în comerțul electronic din Moldova

0

Victoriabank a primit premiul „Lider în comerțul electronic 2019” în cadrul forumului anual Mastercard Day.

Acest premiu vine să recunoască eforturile băncii depuse întru asigurarea celor mai bune condiții pentru desfășurarea comerțului online în Moldova.

E-commerce este un serviciu de acceptare a cardurilor în mediul online, oferit de Victoriabank încă din 2004, banca deținând conform rapoartelor BNM, o cotă de piață de 49%, fiind în creștere de la un trimestru la altul.

„Suntem recunoscători clienților noștri care au apreciat și au ales să apeleze la serviciile noastre de comerț electronic și onorați de recunoașterea de către Mastercard – a calității noastre de „Lider în E-commerce”. Pe măsură ce pandemia remodelează lumea noastră, mai mulți consumatori au început să facă cumpărături online. Astfel, acum, mai mult ca niciodată oferirea unui spațiu virtual de comercializare a unor produse și servicii este indispensabilă, atât pentru companii, cât și pentru cei care doresc să beneficieze de anumite bunuri, fără să se deplaseze la magazinul fizic” – a declarat Vladimir Stovbun, Director Departamentul Retail, Victoriabank.

Ce oferă E-commerce de la Victoriabank?

  • Protecție asigurată prin integrarea în sistemele de securitate Verified by Visa și Mastercard SecureCode, precum și prin filtre suplimentare antifraudă;
  • Asistență tehnică specializată din partea băncii la configurarea site-ului pentru a accepta plățile cu cardul pe Internet;
  • Primirea plăților pentru produse și servicii oferite de companie prin intermediul cardurilor Visa şi Mastercard în regim 24/24;
  • Spațiu online sigur de comercializare a produselor companiei în lipsa unui punct comercial fizic;
  • Reducerea cheltuielilor companiei pentru operațiunile bănești.

Producătorii autohtoni se bucură și de o ofertă specială pentru conectarea la serviciul E-commerce de la Victoriabank:

  • Fără comision de deschidere și deservire;
  • Fără depozit de asigurare;
  • Instalarea GRATUITĂ a POS-terminalelor în incinta punctelor comerciale;
  • Comision unic pentru toate cardurile.

E-commerce (comerț electronic) reprezintă toate tranzacțiile financiare și comerciale efectuate prin intermediul rețelelor de calculatoare, precum și procesele legate de afaceri și de realizarea acestor operațiuni.

Nou de la Moldova Agroindbank: Deschide un cont curent direct din telefonul tău!

0

MAIB lansează încă un serviciu la distanță pentru confortul și siguranța clienților săi – Cont curent direct din telefonul tău.

Vrei să păstrezi banii în valută străină?

Îți dorești să primești transferuri din străinătate direct la contul în valută?

Sau vrei să efectuezi transferuri în străinătate?

Pentru toate ai nevoie de un cont curent în valută străină.

Deschide-l online în doar 3 click-uri din aplicația MAIBank și îl poți folosi imediat!

Poți deschide un cont curent în: MDL, USD, EUR, RON, RUB, UAH, GBP, CHF în doar 2 minute prin aplicația MAIBank, fără a ieși din casă sau a sta în rând la ghișeu. Economisește-ți timpul!

Instalează acum aplicația MAIBank, disponibilă pentru Android și iOS. Accesează meniul principal, alege opțiunea “Deschide un cont”.

Cererea de deschidere a contului o semnezi direct în aplicație, fără să vii la bancă. E simplu!

Bucură-te de serviciile băncii tale în confort și deplină siguranță rămânând acasă, pe canapea.

Cu MAIBank ai o bancă întreagă în telefonul tău.

youtube placeholder image

Programul “Prima Casă” a depășit cifra de 5.000 de beneficiari

0

Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 5043 locuințe. Alte 9 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție în acest sens, anunță un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor.

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,54 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,27 miliarde lei.

Din 5043 beneficiari, 3472 sunt familii, iar 1571 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 734 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1895 – în cadrul programului Prima Casă 3, 447 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 3 – în cadrul programului Prima Casă 5.

Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 24,30 milioane lei. Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensații din bugetul de stat în valoare totală de 6,72 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 15,58 milioane lei, iar în cadrul programului Prima Casă 4 – 1,99 milioane lei.

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,16 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 598,45 mii lei.

Din numărul total de locuințe procurate, 4721 sunt amplasate în zonele urbane, iar 322 – în zonele rurale. 4629 locuințe procurate sunt apartamente, iar 414 – case de locuit individuale.

Beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

MAIB – premiată de Mastercard pentru poziția de lider în acceptarea cardurilor

0

Portofoliul de aprecieri ale Moldova Agroindbank este completat și în acest an de sistemul internaţional de plată Mastercard, care, pentru realizările din 2019, a desemnat MAIB banca “Leader in Acquiring” din Moldova.

Distincţia reconfirmă statutul de lider al Moldova Agroindbank şi faptul că este cel mai mare acceptant de carduri pe toate domeniile de business: POS terminale, ATM, comerţ electronic, terminale unattended (terminale de autoservire), banca oferind clienţilor săi cele mai variate şi inovative soluţii de acceptare a plăţilor prin intermediul cardurilor bancare.

Poziţia de lider incontestabil în domeniul acceptării cardurilor este consolidată continuu în aspectele de:

  • cantitate: cca 35% din piaţa de acceptare a tranzacţiilor de plată din Republica Moldova revine MAIB.
  • calitate: cca 99% din POS terminalele la comercianţi sunt dotate cu tehnologia contactless de acceptare a cardurilor, ceea ce semnifică rapiditate, comoditate şi simplitate în efectuarea operaţiunilor de plată atât pentru client, cât şi pentru comerciant.
  • inovaţie: MAIB implementează soluţii şi oferă posibilităţi unicale pe piaţa Republicii Moldova prin intermediul terminalelor de autoservire – aparate de cafea care integrează POS terminale, zone de autoservire în supermarketuri, parcomate etc.

“Ne dorim să răspundem nevoilor clientului modern, oferindu-i confortul și rapiditatea de care are nevoie exact acolo unde are nevoie: în supermarketuri, la comercianții mai mici, în parcarea Aeroportului Internațional sau chiar la aparatele de cafea. Continuăm să inovăm, să diversificăm, iar premiul obținut confirmă că avansăm în direcția corectă”, a declarat Serghei Cebotari, Președintele MAIB, cu ocazia primirii premiului Mastercard. 

Moldova Agroindbank dispune de una dintre cele mai vaste rețele de POS-terminale, are în portofoliu la dispoziția clienților o varietate de carduri bancare Mastercard dedicate persoanelor fizice și juridice și o rețea extinsă de ATM-uri.

FinComBank a fost onorată de către Mastercard cu distincția «High-Quality Card Portfolio 2019» pentru calitatea portofoliului de carduri

0

FinComBank S.A. a fost decernată cu diploma „High-Quality Card Portfolio 2019” de către Compania Internaţională de plăţi Mastercard, pentru  calitatea portofoliului de carduri.

Primirea acestei distincții a devenit posibilă datorită clienților activi ai FinComBank, care își desfășoară majoritatea operațiunilor online. Ponderea cardurilor active în portofoliul total al băncii este semnificativă, iar cantitatea operațiunilor fără numerar cu carduri Mastercard este în continuă creștere, de asemenea datorită produselor și serviciilor inovative, pe care FinComBank în parteneriat cu Mastercard le implimentează activ pe parcursul ultimilor ani.

“Dezvoltarea plăților fără numerar pe piața din Republica Moldova aduce avantaje incontestabile pentru consumatori, business și stat în general. Suntem recunoscători partenerului nostru FinСomBank pentru că ne partajează viziunea “lumii fără numerar” și împreună cu noi dezvoltă economia cashless în țară. Premiul în nominalizare High-Quality Card Portfolio 2019 este un rezultat logic și o apreciere binemeritată a activității băncii, a performanței produselor, ce țin de carduri bancare și stimularea plăților fără numerar în rândul clienților săi”, – a menționat Vladimir Râmciuk, directorul regional al Mastercard în Moldova.

FinComBank exprimă înaltă considerație companiei internaţionale de plăţi Mastercard pentru încrederea acordată și susținerea în realizarea ideilor și abordărilor inovatoare în domeniul plăților fără numerar, inclusiv și a trasferurilor bănești. Aceasta distincție conferă un statut de înaltă apreciere a activității echipei FinComBank, desfășurate în cadrul strategiei de lungă durată a Băncii, una din prioritățile acesteia fiind creșterea ponderii plăților fără numerar cu carduri și migrarea clienților online.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactați:

Теl.: (+373-22) 26-99-99

E-mail: [email protected]

website: www.fincombank.cоm

Microinvest – un creditor responsabil

0

În lumea modernă, când toți tind să se dezvolte continuu, anume creditele sunt cea mai bună soluție, ca să-ți realizezi planurile la momentul oportun. Totuși, încă mulți sunt de părerea că accesarea unui credit este ceva nesigur și riscant. Ba mai mult, pentru unii, cuvântul credit chiar le dă fiori. De fapt, totul e mai simplu decât pare, dacă ești „înarmat” cu informațiile necesare. Deja ești curios? Hai să-ți povestim mai multe detalii.

Microinvest, cea mai mare organizație de creditate nebancară din Moldova, zilnic le demonstrează clienților săi că a aplica pentru un credit nu e o decizie complicată. Secretul constă în trei pași simpli: informare, responsabilitate și alegerea unui creditor de încredere. Iată de ce, în fiecare an, în luna octombrie, Microinvest învață împreună cu sute de persoane cum să „împrumutăm înțelept”, devenind parte a unei campanii internaționale de informare. 

Deja al șaselea an consecutiv, Microinvest participă activ în cadrul campaniei internaționale, organizată de MFC – „Împrumută Înțelept”, în colaborare cu peste 100 de organizații din întreaga lume. Scopul campaniei este de a informa oamenii despre cum să accesez credite în mod responsabil, care le vor aduce doar beneficii și nu vor deveni o povară în timp. De la prima ediție, Microinvest a reușit să informeze peste 200 000 de persoane din întreaga țară. Anul acesta, își propune să mărească comunitatea celor care împrumută înțelept, oferind informații utile despre cum să alegi un partener creditar de încredere și să gestionezi corect un credit.

Iată care sunt cele 5 întrebări de bază, la care trebuie să ai un răspuns înainte de a lua un credit:

Pe toată durata lunii octombrie, experții de creditare Microinvest vor informa activ clienții existenți și potențiali despre principalele etape ale unui împrumut înțelept. De asemenea, compania va organiza webinare informative, cu angajații mai multor companii – parteneri, despre importanța alegerii unui creditor responsabil și riscurile unei alegeri greșite. Va fi implicată în cadrul campaniei și comunitatea online, pentru care vor fi publicate săptămânal articole utile cu răspunsuri la cele 5 întrebări, dar și istorii de succes ale clienților care au reușit să își îndeplinească visurile, cu ajutorul unui credit de la Microinvest.

„Creditarea responsabilă este unul din obiectivele de bază, pe care și le propune Microinvest. Pentru că vrem ca toți cei care planifică să ia un credit, să facă acest pas cât mai conștient, să cunoască cât trebuie să plătească, dar și cum a fost calculat prețul pentru credit. Înțelegând toate condițiile contractului, creditul va fi văzut ca un pas responsabil, capabil să aducă beneficii financiare, la momentul oportun. Ne dorim ca clienții noștri să ia decizii conștiente și informate și să evite situațiile neplăcute, precum supraîndatorarea și dobânzile penalizatoare, dar și să nu cadă pradă unor creditori iresponsabili” – a menționat Dumitru Svinarenco, director executiv al OCN Microinvest SRL.

Campania „Împrumută înțelept” derulează al șaptelea an consecutiv în 16 țări din Europa și Asia Centrală, printre care se numără și țara noastră. Microinvest este unica organizație din Republica Moldova, participantă a campaniei, la a șasea ediție. Microinvest este mândră că poate să contribuie la educarea financiară a societății, oferind informații utile despre gestionarea corectă și înțeleaptă a unui credit.

____________________________________________________________________________________________________________

Microinvest – organizație de creditare nebancară, cu capital străin, care își desfășoară activitatea în Republica Moldova, începând cu anul 2003. Potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare, din rândul organizațiilor de creditare nebancară din țară, Microinvest este compania cu cel mai mare portofoliu de credite. Suntem un partener de încredere pentru persoanele fizice și micul business, propunând clienților finanțare flexibilă și sigură, la momentul oportun.

MAIB dă start Campaniei “Plăţile sociale pot veni direct pe card. Cu mai multă siguranţă şi cu bani în plus!”

0

Nu mai sta în rând! Primeşte pensia sau indemnizaţia socială direct pe card, fără a ieşi din casă.

În perioada 1 octombrie – 31 decembrie deschide gratuit un card social Visa la Moldova Agroindbank şi fii liber să foloseşti timpul pentru ceea ce este într-adevăr important pentru tine.

Bani în plus

Ca să te bucuri de toate avantajele cardului tău, MAIB îţi transferă bonus primii 100 de lei la emiterea acestuia. Şi asta nu e tot! Achită cu cardul şi ai şansa să câştigi în fiecare lună câte 1000 de lei, iar la final de campanie 5 norocoşi mai pot câştiga câte 5000 de lei.*

Mai multă siguranţă

  • Primeşte pensia sau indemnizaţia direct pe card, fără a sta în rând. Un SMS te va anunţa atunci când banii sunt transferaţi pe card.
  • Achită la magazine cu cardul, fără să pui mâna pe bani.
  • Plăteşte serviciile comunale electronic: în aplicaţia mobilă MAIBank, Internet Banking, la terminalele de plată.
  • Deschide un depozit fără să vii la bancă.
  • Transferă sau primeşte bani de la cei dragi direct pe card.
  • Comandă medicamente sau alte produse pe Internet. Achită pe site sau la livrare.

Pentru mai multe detalii, accesează extrasul programului Campaniei promoţionale “Plăţile sociale pot veni direct pe card. Cu mai multă siguranţă şi cu bani în plus!” sau apelează Contact Center – 1313.

* Selectarea câştigătorilor se va efectua prin tragere la sorţi, în conformitate cu cerinţele stipulate în programul Campaniei.

La MAIB sună clopoțelul anunțând startul pentru un nou an de educație financiară

0

Trainerii MAIB revin în forță cu o agendă plină de evenimente și subiecte de educație financiară, care urmează a fi abordate în anul de studii nou început.

Lecții pentru clasele primare și cele gimnaziale, cursuri pentru liceeni și pentru studenți, programe de consultanță și informare pentru adulții care-și doresc deschiderea unei afaceri sau gestionarea mai bună a bugetului personal – sunt doar câteva direcții pe care se vor axa evenimentele de educație financiară din acest an. Precizăm că toate activitățile sunt organizate de echipa Moldova Agroindbank absolut gratuit, acestea fiind parte din politica de responsabilitate socială promovată de MAIB.

În după-amiezile zilelor de luni și miercuri din luna octombrie trainerul Diana Josan va da întâlnire elevilor claselor primare și celor gimnaziale la lecții de educație financiară. Înscrierile sunt deja disponibile, doritorii urmând să completeze formularul.

Cursul ”Academia Bancară” este orientat pentru liceeni și durează câteva săptămâni în care se abordează și subiecte de educație financiară, și de activitate bancară, fiind util inclusiv în contextul orientării în carieră. În acest sezon lecțiile ”Academiei Bancare” se vor desfășura în perioada 5–23 octombrie, în zilele de luni, miercuri și sâmbătă, iar pentru înscrieri accesează linkul.

Sveatoslav Mihalache va dezvolta calitățile și acuitatea de investitor studenților interesați de cursurile ”Academiei Investitorului MAIBun”. Prima ediție organizată în această vară a fost urmată de multiple solicitări de repetare a cursului, iar feedback-urile participanților au determinat definitiv banca să revină la acest curs care abordează subiecte precum piețele financiare, indicatorii macroeconomici și influența lor asupra piețelor financiare, psihologia investitorului, efectuarea tranzacțiilor pe piață etc. În noua ediție cursurile vor avea loc în zilele de luni, miercuri, vineri și sâmbătă, în perioada 12 octombrie – 6 noiembrie. Pentru înscrierea la curs doritorii trebuie să completeze formularul, iar numărul de locuri este limitat.

”Prin agenda propusă în acest an ne dorim să contribuim la creșterea gradului de educație financiară în societate, la o abordare responsabilă a subiectelor financiare, la o mai bună pregătire față de provocările cotidiene și, de ce nu, la o calitate mai bună a vieții. Am pregătit multiple surprize, am revăzut structura cursurilor pentru a fi de maximă utilitate și aplicabilitate și împreună cu întreaga echipă de formatori abia așteptăm întâlnirile cu beneficiarii activităților noastre de educație financiară. Atât pot spune, va fi un an educațional mega interesant”, a declarat Marina Covalciuc, șefa Direcției Formare și Dezvoltare Resurse Umane în cadrul MAIB.

Amintim că în anul 2017 Moldova Agroindbank a inaugurat Centrul pentru Tineri MAIB Studio Avanti, în cadrul și sub auspiciile căruia au loc activitățile de educație financiară. Între timp, peste 1500 de copii și tineri au beneficiat de programele educaționale ale Centrului. Echipa Moldova Agroindbank spune AVANTI pentru educație.

Victoriabank a primit Extra Mile – premiul pentru integritatea datelor oferit de Mastercard

0

Sistemul internațional de plăți Mastercard Worldwide a oferit băncii Victoriabank premiul Extra Mile, oferit o dată la 3 ani.

Premiul a fost acordat băncii pentru integritatea datelor din anul 2019. Prin această distincție, Mastercard recunoaște că Victoriabank a atins sau a depășit, în acea perioadă, o rată globală de conformitate de 99%.

Integritatea datelor este menținerea și asigurarea exactității și coerenței datelor pe întregul său ciclu de viață și este un aspect critic pentru proiectarea, implementarea și utilizarea oricărui sistem care stochează, prelucrează sau preia datele și constituie baza pentru decizii de afaceri bune.

Victoriabank este recunoscătoare pentru aprecierea efortului său în asigurarea integrității datelor.

Serghei Cebotari despre impactul COVID asupra sectorului bancar, digitalizare și credite rapide

0

Președintele Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank, Serghei Cebotari, a vorbit pentru Mold-street.com despre impactul pandemiei asupra sistemului bancar şi a instituţiei pe care o conduce.

El susţine că în urma reformelor din ultimii ani avem un sector bancar puternic, bine capitalizat, care poate face față situației existente. Potrivit şefului celei mai mari bănci din Moldova, situaţia creată a impus schimbări radicale de strategie şi amânarea unor planuri. În opinia lui Serghei Cebotari, va fi nevoie de răbdare și vigilență pentru a depăși criza provocată de pandemia Covid-19.

Mold-street.com: Suntem în al treilea trimestru al anului 2020 și a trecut mai bine de jumătate de an de  activitate pe timp de pandemie Covid-19. Ce impact a avut această pandemie asupra Moldova Agroindbank și în general asupra sistemului bancar?

Serghei Cebotari: Anul 2020 este, într-adevăr, anul care a dat peste cap orice previziuni și ne-a impus să activăm în cadrul unui scenariu extrem de complicat atât pentru sectorul social, cât și pentru sectorul de afaceri. Evident, presiunea s-a făcut simțită și asupra sectorului bancar și chiar poate mai mult. Pe lângă faptul că sunt agenți economici, băncile mai sunt și unul dintre pilonii de bază ai stabilității financiare. Iar această perioadă impune întreprinderea unor măsuri neordinare pentru a asigura stabilitatea necesară, susținând un sector economic lovit de situația pandemică, dar și de secetă, mă refer la agricultură, evident.

Privit la general, acesta e contextul în care activează băncile la moment și care, bineînțeles că și-a lăsat amprenta asupra indicatorilor, sistemul înregistrând o descreștere a indicatorilor de profit de peste 50% în primele șapte luni ale anului 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Acest indicator este în scădere cu aproximativ 30% la MAIB. Totuși, în condițiile stagnării activității în majoritatea sectoarelor economice pentru o perioadă de 3 luni și apoi reluarea treptată a activității, înregistrarea profitului, fie el și diminuat, este în sine un semnal pozitiv. În plus, pe celelalte două segmente cheie – depozite și credite, trendul este ascendent, sistemul înregistrând la 31 iulie o creștere de aproximativ 7% și respectiv 2,5% comparativ cu sfârșitul anului 2019.

– Care este cel mai important lucru în filosofia banking la MAIB în legătură cu pandemia şi cum se traduce acest lucru în practică?

– Să pornim de la faptul că pandemia a impus o altă abordare față de activitatea băncii atât pe intern, cât și pe extern. A trebuit să ne reorientăm rapid și să luăm măsuri pentru a proteja cât de mult posibil sănătatea angajaților, asigurându-i în continuare cu un loc de muncă. Pentru aceasta am valorificat la maximum potențialul tehnologic existent și am asigurat activitatea la distanță a majorității personalului din back-office. Pentru cei din front-office am revăzut programul de activitate și i-am asigurat cu măști, mănuși, materiale dezinfectante, tot ce a fost necesar. Dacă e să folosesc termenul dumneavoastră de “filosofie”, atunci filosofia noastră a fost și rămâne “ne pasă și ne implicăm”.

Aceeași filosofie am extins-o și în relațiile cu clienții. Am spus din start că ne pasă și așa am și acționat. Am anunțat măsuri pentru amânarea plăților la credite pentru persoane fizice și juridice, am pus la dispoziția clienților noștri instrumente de banking online ca să poată face operațiuni simplu, comod, oricând și de oriunde, am prelungit automat valabilitatea cardurilor, am implementat rapid schimb valutar la bancomate, am depus eforturi triple ca să aibă acces la instrumente de vânzare online. Am menținut un contact foarte strâns cu clienții noștri ca să ne asigurăm că sunt bine informați despre schimbările care au avut loc la nivel de rețea, despre măsurile întreprinse, despre posibilitățile de a face banking la distanță.

La general vorbind, situația aceasta ne-a impus să ne uităm altfel la lucruri, să modificăm anumite viziuni și abordări. În același timp, a apropiat și a accelerat procese care erau prevăzute pentru un viitor ceva mai îndepărtat. Avem cu siguranță altă viziune asupra proceselor ce țin de logistică, abordarea față de personal se schimbă, inclusiv în sensul optimizărilor. A fost și rămâne a fi o perioadă destul de încordată când absolut toate subunitățile MAIB lucrează în ritm accelerat pentru ca lucrurile să meargă bine. Am acumulat deja un bagaj de experiență, am învățat lecții din lacunele pe care le-am observat. Mergem mai departe.

Îndrăznesc să spun că dintr-o astfel de experiență sau ieși mai puternic, sau nu ieși deloc. Pentru echipa MAIB e valabilă doar prima variantă.

– Covid-19 a răsturnat planurile multor oameni și companii. MAIB a răspuns cu câteva acțiuni destul de concrete, însă pe termen scurt. Banca are în prezent programe de lungă durată pentru a satisface nevoile clienților și a face față noii situații?

– “A răsturnat” e bine spus. Situația cu care se confruntă acum întreaga lume ne-a învățat clar un lucru, programe pe termen lung trebuie să existe, dar în orice moment trebuie să fim pregătiți să le amânăm sau să le ajustăm, uneori și să le modificăm radical, iar existența unui plan B, dar chiar și C este de la sine înțeles. Anul acesta problemele cauzate sectorului economic de către situația pandemică au fost agravate și de seceta care a afectat sectorul agricol. Ambele au impus acțiuni concertate din partea sectorului privat și a celui public pentru a menține economia, în întregime, și agricultura, în particular, pe linia de plutire. Noi ca bancă am elaborat noi produse, am lansat noi servicii și ele, în anumite cazuri, au venit la pachet cu facilitățile asigurate de organele guvernamentale.

Astfel, MAIB a redus rata dobânzii la anumite produse creditare pentru agenții economici, iar guvernul, în paralel, a anunțat compensarea acestor dobânzi. MAIB a mers și mai departe și și-a anunțat disponibilitatea să examineze individual cu fiecare client impactul acestei crize și să ofere posibilitatea reeșalonării creditelor. În continuare monitorizăm foarte și foarte atent evoluțiile, ținem strâns legătura cu clienții noștri și ne vom implica în măsura posibilităților. În același timp, înțelegem cu toții că trecem printr-o perioadă nemaicunoscută de generațiile în viață, deci va trebui să ne înarmăm cu răbdare și să acționăm cu vigilență pentru a depăși această stare de lucruri.

– Businessul și societatea se schimbă rapid și profund. Cum anticipați evoluția sistemului bancar în general și în Republica Moldova în special în acest context?

– E bine cunoscut că din 2015 încoace sistemul bancar a trecut prin reforme foarte profunde și pe alocuri foarte dureroase. În schimb, acestea au asigurat o consolidare atât a cadrului juridic în care activează băncile, cât și a bazei financiare. Avem un sector bancar puternic, bine capitalizat, care cred că poate face față situației existente. 

Specialiștii din domeniul bancar prognozează că în urma coronacrizei ne putem aştepta şi la un proces de consolidare în sistemul bancar. Respectiv ne putem aştepta la fuziuni sau preluări în sistemul bancar. Moldova Agroindbank are în plan o eventuală extindere sau preluare?

Despre stabilitatea planurilor în această perioadă am vorbit mai sus și rămâne valabil și pentru această întrebare. Dar ca să fiu mai specific voi menționa că deși provocările întotdeauna vin cu oportunități, vigilența și analiza profundă sunt principii cheie atunci când decizi dacă să valorifici sau nu oportunitățile în situații de instabilitate.

Cred că în viitorul apropiat și mediu se va pune accentul pe consolidarea activelor existente. Avem deja un exemplu când un jucător puternic din străinătate a anunțat până la criză achiziția unui agent important din sectorul microfinanciar de la noi, iar acum decizia a rămas pe stand-by.

MAIB nu intenționează să se extindă, dar nu excludem în totalitate o astfel de variantă.

– Câţiva ani în urmă chiar anunţaţi că MAIB planifică o extindere regională. Prima piaţă menţionată era România. Ce s-a întâmplat cu aceste planuri?

Este un plan pe termen lung, realizarea căruia depinde de o serie de factori, pe de o parte. Pe de altă parte, tehnologiile permit intrarea pe alte piețe nu neapărat cu prezență fizică.

În același timp, la această etapă, ținând cont de situația aceasta cu care încă ne mai confruntăm, companiile își revăd viziunile, strategiile. Multe se vor schimba. 

– Intrarea unor noi investitori pe piaţa bancară a avut impact major asupra sectorului. Cum faceţi faţă concurenţei?

– Venind într-un sector bancar deja foarte bine consolidat din punct de vedere juridic, noii investitori au contribuit la transparentizarea structurii acționariatului, lucru foarte necesar la acel moment. Ei de asemenea au un impact foarte puternic asupra culturii bancare, guvernanței corporative prin consilierea necesară, prin schimbul de experiență, prin propriul exemplu.

Cât despre a face față concurenței în contextul în care ați pus întrebarea, mai întâi de toate amintesc că MAIB are investitori străini de forță – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Horizon și Invalda INVL. Toate reformele care au loc acum pe plan operațional – tehnologizare, centralizare, automatizarea proceselor, accent pe rapiditatea și calitatea deservirii – toate sunt susținute puternic de noii acționari. În rest, cifrele vorbesc de la sine. MAIB a fost și va rămâne liderul sectorului bancar autohton, are tot potențialul necesar și baza pentru aceasta.

– După spargerea din vara anului 2019 de la o filială a MAIB, ați demonstrat multă transparență și deschidere în aplanarea situației. De ce s-a mers pe aceasta cale? Care sunt riscurile unei astfel de decizii? Cum comentați acuzațiile unui grup de clienți care susțin că le-ați promis compensarea integrală a sumelor?

– La MAIB nu se întâmplă ca vorbele să meargă înaintea faptelor, acestea merg mână în mână. Am spus că suntem transparenți și că clienții sunt prioritatea noastră – am demonstrat mereu acest lucru prin fapte, inclusiv în vara anului 2019, când s-a întâmplat acea situație extrem de regretabilă din care au avut de suferit atât clienții, cât și banca. Am fi putut să punem în capul mesei contractul pe care-l aveam cu deținătorii de casete de siguranță și să nu alocăm nici un fel de compensație. Noi am ales să trecem peste prevederile contractului și să alocăm până la jumătate de milion de lei fiecărui client păgubit. Ne-am asumat riscuri luând o astfel de decizie? Da, evident. Dar am contat pe corectitudine și contăm în continuare. În mare parte, decizia noastră a fost primită pozitiv de clienții păgubiți și acest lucru ne bucură. Avem însă și o situație de conflict, dar contăm în continuare pe o finalitate a anchetei, iar în cazul în care vor fi decizii în instanță, le vom respecta. Referitor la acuzațiile pe care le-ați menționat, în contextul casetelor de siguranță când nu există o confirmare documentată a bunurilor, sumelor deținute, astfel de promisiuni nu puteau fi făcute.

– Cum a avansat investigaţia jafului din anul trecut? Ce puteţi spune fără a prejudicia ancheta?

– MAIB a cooperat foarte strâns cu organele de anchetă de la bun început și își menține deschiderea și până în prezent. Din păcate, deși nu e corect să spun așa pentru că e un lucru normal ca să existe secretul anchetei, dar informații privind evoluția investigației, altele decât cele care au apărut în presă, nu cunoaștem. Ne dorim să fie anunțată o concluzie, să fie identificați și trași la răspundere infractorii.

– MAIB este o instituție cunoscută pentru acțiunile sale de responsabilitate socială, inclusiv susținerea studiilor, premierea celor mai buni studenţi, organizarea de concursuri pentru tineri. Acum când are loc reevaluarea întregului proces de învăţământ, care ar fi răspunsul MAIB la provocarea respectivă şi ce se va întâmpla cu actele de filantropie din partea băncii?

– Nu am stat niciodată să analizez, dar mi-a trecut acum prin minte ideea că s-ar putea să fim unii din primii agenți economici de la independență încoace care au promovat insistent necesitatea implicării businessului în dezvoltarea comunității. MAIB a susținut cultura, sportul, educația chiar din anii ’90, sprijinind proiecte de impact în aceste domenii. Ne bucurăm să vedem că exemplul nostru a fost preluat până într-acolo încât astăzi implicarea companiilor în acțiuni de responsabilitate socială a devenit un trend în masă. O vom face în continuare, analizând și ținând cont de acele sectoare ale societății care au o necesitate stringentă de susținere. Și pentru că ați întrebat expres de educație, pot să spun cu siguranță că vom continua propriul nostru proiect de educație financiară MAIB Studio Avanti. Ne dorim ca și celelalte să continue în măsura necesităților sau să fie actualizate, unde este necesar, mă refer la Burse de Merit, proiectele Junior Achievement, dar decizia în cadrul acestora nu ne aparține nouă în exclusivitate – mai sunt și alți co-parteneri.

– Cum s-a schimbat structura şi conţinutul cererii şi ofertei pentru serviciile MAIB în ultimele trei-patru luni?

– Cred că schimbarea în preferințele clienților este evidentă, mai ales că a fost impusă de specificul situației pandemice: online-ul a fost și este la mare căutare și am făcut tot posibilul ca să digitalizăm cât mai mult serviciile noastre în așa fel ca clienții să fie cât mai puțin dependenți de bancă în forma sa clasică, să nu stea în rând la ghișee, să economisească timp, să efectueze operațiunile de care au nevoie în siguranță. MAIB a avut și până la perioada pandemică produse și servicii digitale, dar anume situația aceasta de criză i-a forțat pe clienți să le folosească mai intens, să se obișnuiască cu ele, să le înțeleagă avantajele.

Astăzi, pe lângă achitarea facturilor, a ratelor la credite, efectuarea transferurilor online, clienții MAIB își pot deschide și un cont de depozit prin aplicația MAIBank, pot solicita credite online, pot face schimb valutar la ATM-uri și șirul poate continua.

Suntem în proces de testare a așa zisului conveier creditar.

În același timp, clientul se axează mai puțin pe prețuri, el cere rapiditate și calitate. Suntem în proces de testare a așa zisului conveier creditar, care ne va permite să reducem timpul de acordare a creditelor de la zile la minute. Avem rezultate foarte bune în cadrul proiectului pilot  și urmează să-l extindem în toată rețeaua.

– E-commerce devine un instrument tot mai solicitat pentru economie. MAIB este unul dintre cei doi furnizori de platforme pentru servicii e-commerce în Republica Moldova. Totuși, în comparaţie cu alte platforme cea pe care o oferiţi pare a fi mai scumpă, cu un set voluminos de documente necesare pentru a fi prezentate şi timp lung de aşteptare. De ce este necesar un număr atât de mare de proceduri şi acte în condiţiile în care Paylike sau 2CheckOut, de exemplu, solicită doar datele companiei şi o verificare sumară pentru integrarea cu site-urile solicitante?

– Cuvântul cheie aici e “pare”. Platformele pe care le-ați menționat nu sunt mai ieftine ca platforma MAIB de e-commerce. Dacă e să ne uităm la prețul per tranzacție, atunci acestea sunt mai scumpe. În plus, condițiile oferite de MAIB sunt mai favorabile și mă refer în primul rând la accesul la bani. Beneficiarii serviciilor de e-commerce de la MAIB au acces la resursele financiare în ziua următoare tranzacției, pe când celelalte două platforme rețin banii până la o săptămână.

Da, MAIB reține un depozit de 5-10% din suma tranzacției pentru o perioadă de până la 6 luni, dar asta face parte din politica noastră de management al riscurilor. Celelalte 2 platforme, pentru a se asigura de riscuri, impun anumite limite la primirea banilor, suma minimă pe care o pot extrage fiind de 300-400 dolari, și în plus au și comisioane la transferul banilor la cont. Admit că procedura de înregistrare a agenților economici pe platformă durează, dar lucrăm în direcția aceasta pentru a o simplifica. Între timp am lansat platforma Totul.Online – un marketplace deja creat, unde orice comerciant își poate expune și comercializa bunurile și serviciile, beneficiind de asistență, consiliere, promovare. Pentru comercianții de pe acest marketplace am micșorat și depozitul până la 5% și perioada de reținere a lui – până la 3 luni. Sunt instrumente și instrumente, trebuie analizate la rece și alese cele mai optime.

– Ca urmare a implementării noilor cerinţe Basel III, băncile din Moldova au făcut un salt enorm şi practic activează după noile standarde. În ce măsură businessul şi societatea s-a adaptat la noua situaţie?

– Basel III nu are tangență directă cu businessul sau persoanele fizice. Acesta impune condiții mai rigide față de abordarea riscurilor în banking. Implicit, însă, odată ce aceste principii au fost implementate, evident că și cerințele de creditare nu mai sunt cele cu care se obișnuiseră clienții. Nici businessul, nici societatea nu erau pregătite pentru schimbare, lucru cumva firesc dat fiind că și băncile au trecut prin aceste procese cu o mare rapiditate și au trebuit să se adapteze din mers. Evident că tot băncilor le-a revenit rolul de a-și informa clienții despre noile cerințe, și nu doar a-i informa, dar și de a-i consilia, ghida până s-au obișnuit cu ele.                   

– Acţionarii MAIB au decis pe 24 iulie 2020 să amâne decizia privind plata dividendelor pentru 2019. Totodată, autorităţile (BNM) au recomandat băncilor să evite plata dividendelor, iar unii politicieni chiar încearcă să dicteze băncilor, adică acţionarilor, să nu ceară dividende. Pe de altă parte, unii acţionari se arată nemulţumiţi de o eventuală neplată a dividendelor. Care ar fi soluţia optimă pentru a-i împăca pe toţi?

– Cred că soluția optimă a fost identificată chiar de către acționari, în contextul în care recomandarea Băncii Naționale a fost să ne abținem de la plata dividendelor. Acționarii MAIB au decis amânarea, după cum bine ați spus, și nu anularea plății dividendelor. Respectiv, vom reveni la acest subiect de îndată ce vom avea o claritate în privința evoluției situației. Da, MAIB a înregistrat suficient profit în 2019 pentru a-și permite să achite dividende acționarilor, dar situația cu care ne confruntăm în 2020 impune multă prudență. Deja după Adunarea generală a acționarilor a devenit clar cât de critică este situația în agricultură, iar acesta este încă un aspect foarte important care la fel trebuie luat în considerare când abordăm subiectul dividendelor. Noi, echipa de management, le suntem foarte recunoscători acționarilor MAIB pentru înțelepciunea de care dau dovadă în această perioadă, luând această decizie.

– Aţi iniţiat construcţia unui nou oficiu. La ce etapă este şi când planificaţi finalizarea investiţiei?

Am avansat destul de mult cu construcția noului sediu. Ținând cont de complexitatea proiectului și de specificul procesului de construcție, credem că va fi finalizat în 2021.

– Vă mulțumesc!

Profil: Serghei Cebotari, 56 de ani.

Președintele Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank din iulie 2013. Activează în cadrul băncii din anul 1995, în 2002 fiind numit în funcţia de vicepreşedinte, iar în iulie 2012 – de prim-vicepreşedinte al Comitetului de Conducere al băncii.

Sursa: mold-street.com