Acasă Blog Pagina 320

Depozit 10 din 10 – cea mai bună ofertă de creștere a economiilor din țară

0

Victoriabank lansează oferta cu cele mai avantajoase condiții, pentru ca banii tăi să se înmulțească rapid – Depozit 10 din 10 (10% rată fixă pentru termen de 10 luni ).

Depozitul care va avea grijă ca banii tăi să lucreze pentru tine și îți va crește generos economiile cu 10% anual timp de 10 luni, poate fi deschis doar în sucursalele Victoriabank și doar timp de o săptămână și îți oferă:

  • Dobândă de 10% anual;
  • Termen – 10 luni;
  • Rată fixă;
  • Periodicitatea achitării dobânzii – lunar;
  • Sold minim în cont – 1000 MDL;
  • Libertatea și flexibilitatea de a-ți gestiona economiile online, la orice oră, prin intermediul platformei VB24;
  • Creșterea economiilor zi de zi și păstrarea banilor în siguranță;
  • Vărsăminte suplimentare și retrageri nu sunt permise;

Oferta este valabilă în limita stocului disponibil pentru persoanele care se vor înregistra online pe pagina promoției, în perioada 18 – 22 aprilie 2022.

Înregistrează-te acum pe: https://promo.victoriabank.md/  și beneficiază de oferta creată, cu grijă, pentru tine.

Mai multe detalii despre promoție și Regulamentul pot fi găsite pe: https://victoriabank.info/Depozit10din10 

O nouă întâlnire cu clienții maib: datorită feedbackurilor constructive avansează împreună la nivelul următor

0

Misiunea echipei maib este să creeze un nou standard al experienței clienților pentru a le face viața mai simplă, mai bună și mai mobilă. Anume din acest motiv, a devenit o tradiție frumoasă să ne dăm întâlnire cu clienții băncii care ne oferă feedbackuri cu privire la serviciile și produsele bancare, care au contribuit prin opiniile exprimate la implementarea de noi dezvoltări și îmbunătățiri de procese.

Cea mai recentă masă rotundă a adunat 11 clienți persoane fizice și mai mulți reprezentanți ai echipei Retail maib, care au ascultat, testat, făcut notițe și s-au angajat să continue dezvoltările și implementarea de experiențe de calitate.

Aliona Stratan, Prim-vicepreședinta maib:

„Experiența clientului, excelența în relația cu el și construirea de relații pe tot parcursul vieții sunt principii importante în activitatea maib, făcând diferența atât în modul în care suntem percepuți de clienți, cât și în maniera în care acționăm ca echipă.

Fiecare întâlnire cu clienții noștri înseamnă, în primul rând, gratitudine, deoarece prin feedbackurile oferite avansăm împreună la nivelul următor, înseamnă o nouă foaie de parcurs în agenda dezvoltărilor și îmbunătățirilor de procese și înseamnă un număr tot mai mare de clienți mulțumiți de serviciile, produsele și experiența oferite de maib. Alături de clienții noștri creăm zi de zi istorie și experiențe bancare mai bune și le mulțumesc pentru tot ceea ce realizăm împreună”.

Într-o atmosferă prietenoasă și relaxată, clienții invitați au povestit despre experiența lor cu banca, despre schimbările sesizate în ultima perioadă, au venit cu unele recomandări de modernizare și îmbunătățire a produselor și serviciilor pe care le utilizează frecvent sau pe care le îndrăgesc ei, familiile lor și prietenii. De această dată, noile carduri maib junior, calitatea deserviri dar și funcționalitățile oferite de aplicația maibank au fost în topul subiectelor discutate. Mai mult decât atât, unul dintre clienții prezenți a venit cu „tema de acasă” pregătită – o listă de întrebări și recomandări adunate de la toți colegii de serviciu, care sunt și ei clienți maib.

Echipa băncii nu doar că a luat notițe despre sugestiile primite, dar a reușit inclusiv că acorde suport câtorva clienți în simplificarea realizării transferurilor P2P din aplicația maibank, în baza numărului de telefon, fără a fi nevoie de datele cardului destinatarului pentru această operațiune.

Victoria Zanoga, Șef al Departamentului Customer Experience:

”Succesul unei companii vine odată cu ascultarea clienților și focusarea pe nevoile și asteptările acestora, nu pe ceea ce declară concurenții sau “standardele pieței”. De aici a pornit și conceptul neformal al întâlnirilor cu clienții maib, care în mod deschis și constructiv vin cu sugestii de schimbări, dar și aprecieri ale eforturilor echipei pentru crearea și oferirea acelor produse și servicii inovative și utile.

Și cea de-a patra întâlnire a adunat la o masă comună oameni frumoși, clienți loiali și parteneri ai comunității maib. Suntem extrem de recunoscători clienților pentru fiecare idee, sugestie, poate chiar și critică care ne ajută în final să aducem cea mai bună experiență bancară pe piața locală”.

 

Brunch-urile maib cu clienții persoane fizice se desfășoară periodic, fiind parte din noua filosofie a băncii de a fi mai centrat pe clienți.

Banca amintește că e la un click distanță, iar clienții maib pot oricând oferi un feedback privind experiența trăită în raport cu serviciile și produsele băncii, expediind un mesaj la adresa [email protected].  Pe parcursul anului curent, brunch-urile cu clienții se vor desfășura în mai multe localități ale republicii.

Împreună la nivelul următor!

Primul ecosistem imobiliar din Moldova – CasaHub

0

În drumul său spre nivelul următor, maib lansează CasaHub.md, cel de al doilea ecosistem al băncii creat special pentru piața imobiliară din Republica Moldova, dedicat celor care vor să cumpere sau să vândă un bun imobil. Amintim că primul ecosistem maib este specializat pe segmentul auto și a fost lansat în 2021.

Ecosistemul imobiliar CasaHub.md concentrează atât ofertele dezvoltatorilor, cât și ale agențiilor imobiliare din toată țara. Noua platformă pune la dispoziție o gamă variată de: apartamente în sectorul primar și secundar, case, townhouse, duplex, camere, terenuri, garaje, locuri de parcare.

Pentru comoditatea tuturor utilizatorilor, platforma este definită de un design modern și minimalist. Anunțurile sunt actualizate zilnic și conțin absolut toată informația necesară pentru a lua o decizie corectă. Motorul de căutare al site-ului este unul avansat, cu filtre utile care economisesc timp și reduc procesul de căutare a propriei locuințe.

Ecosistemul este deosebit datorită unei serii de avantaje care generează o experiență cu adevărat unică:

1. O singură platformă – mai multe companii

Ofertele celor mai mari dezvoltatori și agenții imobiliare din Moldova se regăsesc pe CasaHub.md. Nu mai e nevoie de a pierde ore în șir pentru a accesa diverse pagini web în căutarea locuinței potrivite.

2. Amplasarea pe hartă și delimitarea pe sectoare

Absolut toate anunțurile imobiliare ale platformei sunt amplasate pe hartă. La fel, este disponibilă căutarea locuințelor sau ale altor imobile conform adresei indicate, inclusiv poți accesa direct sectorul preferat pentru a vedea ofertele disponibile.

3. Calculatorul ipotecar

Orice anunț integrează un calculator ipotecar care te va ajuta să calculezi rata lunară spre achitare, în funcție de avansul și perioada de rambursare indicate.

Și asta nu e tot! Platforma dezvoltă un funcțional datorită căruia vei putea afla online suma aproximativă pe care banca este gata să ți-o împrumute pentru achiziția unui imobil.

4. Informarea instantă a utilizatorului

Atunci când nu există oferte potrivite pe piața imobiliară, utilizatorul se poate abona gratuit la diferite filtre conform caracteristicilor selectate: sector, preț, etaj, planificare, număr de camere etc. La publicarea unui imobil care corespunde preferințelor utilizatorului, acesta va primi notificări instante fără a pierde oferta mult-căutată.

5. Compararea bunurilor imobile

Pentru a lua o decizie corectă  și a alege unul dintre două sau mai multe bunuri imobile, e suficient să le adaugi la lista de comparație, în care automat se vor genera diferențele dintre caracteristicile acestora.

6. Abonarea la modificarea prețului

În cazul în care locuința de vis costă mai scump decât bugetul preconizat, aceasta poate fi adăugată în lista de favorite, iar la modificarea prețului de vânzare utilizatorul va primi notificări instante.

7. Blog imobiliar

În cadrul platformei a fost creat un blog dedicat pieței imobiliare, în care vei găsi mereu articole utile și noutăți actuale. La fel, este disponibilă abonarea gratuită la newsletter.

8. Programe de finanțare

În cadrul hub-ului sunt disponibile trei programe de finanțare bine explicate: ipoteca clasică, „Prima Casă” și refinanțare. Orice vizitator al platformei poate solicita online o ipotecă, o consultație telefonică sau o programare la Centrul Ipotecar maib.

9. Suport

Răspunsurile la eventualele întrebări sau precizări sunt la un click distanță prin intermediul chat-urilor pe Viber, Telegram sau Live Chat. La fel, poate fi solicitată o consultație telefonică, printr-un singur click pe butonul „Solicită apel” din pagina „Ipotecă” sau din fișa oricărui anunț imobiliar.

10. Parteneriat

Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm că platforma reprezintă un hub unde dezvoltatorii și agențiile imobiliare își pot plasa gratuit ofertele, fără a achita pentru anunțuri sau a plăti comisioane pentru vânzare. Deci, zero investiții pentru un instrument avansat de promovare și vânzare a imobilelor.

O multitudine de alte servicii online vor fi concentrate pe noua platformă și abia așteptăm să le anunțăm. Dar până atunci, accesează CasaHub.md și descoperă o nouă experiență imobiliară.

CasaHub – cu un pas mai aproape de casa ta!

Maib liber relansează promoția privind dublarea ratelor la cumpărături cu 0% dobândă

0

Maib liber relansează promoția privind dublarea ratelor la cumpărături și împreună cu partenerii săi îți oferă posibilitatea de a procura tot ce îți dorești, achitând cumpărăturile în rate egale de până la 12 luni, cu 0% dobândă și fără costuri suplimentare. Acum e mai simplu și ușor să îți pui planurile în aplicare!

Profită de promoția maib liber, organizată în perioada 15 aprilie – 31 mai, pentru a cumpăra produsele de care ai nevoie, a gospodări prin casă sau grădină, a investi în sănătatea ta și a familiei tale. Maib liber îți înmulțește ratele cu 2, astfel încât să poți procura mai mult cu aceeași sumă de bani.

Participă în promoție:

Accesează pagina, află rata promoțională pentru magazinul tău preferat și hai la shopping.

Maib liber este primul card de cumpărături în rate din Moldova cu 0% dobândă care îți oferă posibilitatea să cumperi orice vrei, oriunde și oricând, fără să achiți dobânzi și costuri suplimentare. Solicită o singură dată cardul, validează limita de credit și cumpărăturile devin mai simple. Cumperi azi, iar rambursarea o începi în luna următoare, până la data de 16 a lunii.

Încă nu ai cardul de cumpărături maib liber? Comandă-l online chiar acum pe www.libercard.md.

Maib – simplu și ușor!

Fintech Hub – platforma de dezvoltare a unui ecosistem Fintech sustenabil în Republica Moldova

0

Ultimii doi ani au contribuit la accelerarea integrării soluțiilor IT în domeniul financiar, iar comerțul electronic a devenit o prioritate pentru dezvoltarea economiei unui stat, inclusiv și pentru țara noastră – o piață încă dominată de plățile în numerar. De exemplu, conform Băncii Naționale a Moldovei, din numărul total de carduri în circulație, doar 2,2% sunt carduri de credit. Investițiile în dezvoltarea infrastructurii, creșterea talentelor în domeniul tehnologic, simplificarea accesului la finanțare, alături de reglementările guvernamentale, pot contribui la progresul acestei industrii. În acest sens, pentru accelerarea domeniului fintech și conectarea Moldovei la piața globală, proiectul Tekwill susținut de USAID și Suedia, dezvoltă mai multe proiecte.

Recent, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova, a fost lansat primul „Fintech Hub” din țara noastă – o platformă care încurajează creativitatea digitală, inovația tehnologică și creșterea sectorului TIC, prin implicarea tuturor actorilor acestui ecosistem. Totodată, inițiativa va spor cooperarea între instituțiile statului, precum Banca Națională a Moldovei, Agenția Servicii Publice, Ministerul Finanțelor și sectorul privat reprezentat de băncile comerciale și companiile care dezvoltă diverse produse fintech.

Iurie Țurcan, Viceprim-ministru pentru Digitalizare:

„Mă bucur să constat că dezvoltarea tot mai intensă a tehnologiilor digitale în Republica Moldova este rezultatul unui efort comun și constant al guvernului, al mediului privat, al celui academic și prin susținerea acordată de partenerii de dezvoltare și această initiativă este un exemplu în acest sens. Rolul tehnologiei este să ofere șanse, acces și multiple avantaje și doresc acestui nou hub să devină, în cel mai scurt timp, locul preferat, unde fiecare să poată să lucreze productiv, să-și dezvolte afacerea, să reunească în jurul său oameni talentați și motivați și să se extindă la nivelul altor instituții de învățământ care se vor inspira și vor prelua această practică modernă de studiere în vederea consolidării comunității fintech și a creării unui mediu benefic creșterii tehnologiilor financiare în țara noastră.”

Veaceslav Cunev, președinte ATIC:

„Lansarea Fintech Hub reprezintă un element dintr-un lanț pe care îl construim deja de 15 ani, în cadrul ATIC. Atunci ne-am propus să dezvoltăm domeniul tehnologiilor informaționale printr-un șir de acțiuni direcționate spre IT. Printre primele lucruri pe care le-am reușit este stabilirea unor înlesniri fiscale pentru companiile care prestează servicii și produse IT. O altă etapă importantă a fost lansarea Centrului de Excelență Tekwill, care pregătește forța de muncă necesară pentru această industrie, iar în prezent am trecut la alt nivel de extindere cu alte scopuri. Și acestea se referă la dezvoltarea companiilor locale, iar un impuls spre creșterea lor reprezintă deschiderea unor centre specializate în toate universitățile, precum este la ASEM – Fintech Hub.”

Scott Hocklander, șeful Misiunii USAID în Moldova:

„Lansarea Fintech Hub este un succes al unei colaborări de durată, iar acest hub reprezintă un model pentru alții, un loc unde reprezentanții mediului academic, autorități, studenți, sectorul privat – toți au posibilitatea de a veni și de a încerca să miște anumite lucruri, pe componenta financiară. USAID susține Republica Moldova în dezvoltarea competențelor digitale pentru piață, pentru că noi cunoaștem cât de important este domeniul IT pentru Republica Moldova și dezvoltarea sectoarelor strategice ale țării. Ne-am angajat să aducem tehnologiile informaționale în celelalte sectoare, inclusiv în sectorul financiar și vom continua să vă susținem pe această cale.”

Oportunitățile oferite de „Fintech Hub”

Construit după standardele internaționale, hub-ul are o suprafață de aproximativ 1000 de metri pătrați și este dotat cu echipamente și tehnologiile necesare: mobilier confortabil, computere, servere, programe licențiate și altele. Studenții, profesorii, antreprenorii, sau pur și simplu cei interesați de acest domeniu, sunt întâmpinați în câteva zone special amenajate, pentru activitățile și evenimentele ce urmează să aibă loc aici:

  • Zona de Coworking
  • Zona de Conferințe
  • Student Hub 
  • Cafenea

Ana Chirița, directoarea proiectului Tekwill:

„La Tekwill, ne-am angajat să contribuim la promovarea domeniului fintech printr-un program complex de acțiuni, care implică toți actorii ecosistemului, precum: conferințe, meetup-uri, acceleratoare, incubatoare fintech. Mai mult decât atât, în cadrul ATIC, a fost creat un comitet dedicat, care muncește pentru adaptarea cadrului de reglementare a acestui domeniu. Odată cu lansarea acestui hub, ne-am propus să creștem atractivitatea sectorului Fintech, prin programe și activități educaționale dedicate viitorilor profesioniști, să contribuim la crearea locurilor de muncă, să oferim suport profesorilor universitari pentru ajustarea curriculumului și să găzduiască programe de Accelerare pentru dezvoltarea serviciilor fintech.”

Grigore Belostecinic, rector ASEM:

„După mai multe negocieri, am ajuns la un acord de colaborare cu ATIC, în vederea dezvoltării infrastructurii ASEM, care să permită valorificarea la maxim a acestui potențial de cercetare științifică în domeniul financiar, educație, noi tehnologii, inovații în domeniu, prin intensificarea colaborării cu instituțiile financiar-bancare din Republica Moldova, companiile din domeniul IT, dar și mediul academic din țara noastră. Acest fintech hub include trei încăperi, pentru coworking space, evenimente și un student hub dezvoltat pentru lucru cu studenți și profesori.”

 „FinTech Hub” – platforma fizică pentru un ecosistem Fintech sănătos

După evenimentul de deschidere a hub-ului, persoanele interesate au avut ocazia de a participa la tururi ghidate în cadrul centrului. Pentru a marca lansarea acestuia, a fost organizată o sesiune dedicată Acceleratorului de eCommerce.

De asemenea, studenții, fondatorii de startupuri, specialiștii în domeniul finanțelor și cei interesați de acest domeniu, au fost invitați să se alăture unor discuții pe subiectul „Open Banking”, alături de Directorul Comercial Saltedge, Vasile Valcov, care a găzduit prima întâlnire în cadrul Fintech Hub.

„Fintech Hub” își desfășoară activitatea în baza Acordului semnat dintre Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC). Lansarea Fintech Hub constituie angajamentul pentru dezvoltarea sectorului Fintech din cadrul proiectului TEKWILL, implementat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suedia.

Premieră pentru sistemul bancar din R. Moldova. Victoriabank deține cel mai modern echipament de personalizare a cardurilor

0

Victoriabank dovedește din nou, prin fapte concrete, că este în pas cu noile tehnologii în banking și lider în digitalizare, lansând cel mai modern echipament de personalizare a cardurilor, singurul din țară în acest moment, care va permite inclusiv emiterea cardurilor ecologice.

Noua tehnologie aduce mai multe beneficii clienților Victoriabank:

  • Crește termenul de valabilitate pentru carduri;
  • Sporește calitatea personalizării cardurilor;
  • Apare posibilitatea personalizării unor carduri eco în conformitate cu tendința mondială de protejare a mediului înconjurător;
  • Se mărește viteza de producere a cardului, ceea ce va permite, în Chișinău, livrarea acestuia chiar în ziua depunerii cererii de emitere. 

Totodată, potrivit directorului Centrului Procesare Carduri Victoriabank, Valeriu Stratan: „tehnologia bazată pe embosarea mecanică a cardurilor este deja depășită. Datorită noului echipament de personalizare a cardurilor, ce rulează pe tehnologia inovațională „Durable Graphics”, procesul de imprimare este mult mai rapid și flexibil pe termen mediu și lung. Noua tehnologie constă în imprimarea chimică cu aplicarea UV (ultraviolet) a elementelor pe card.  Această tehnologie are puterea de a extinde de câteva ori „viața” cardurilor. În urma lansării recente a noului echipament, am început deja personalizarea cardurilor Visa Classic și Mastercard Standard și, în scurt timp, toate cardurile noastre vor fi personalizate prin această tehnologie nouă”.

În context, vă amintim că toți deținătorii cardurilor sociale Victoriabank beneficiază în prezent de o ofertă specială,  în cadrul unei ample campanii naționale cu genericul „Alături de Moldova, alături de fiecare”. Astfel, până în data de 30 iunie 2022, cardurile sociale sunt emise gratuit și toți deținătorii beneficiază de o serie de avantaje suplimentare, printre care: 10% cashback la cumpărăturile efectuate în farmaciile din țară și la plata facturilor online pentru servicii comunale prin VB24 Mobile sau VB24 Web. De asemenea, din orice bancomat din țară se pot retrage MDL fără a plăti vreun comision. Cei care își fac un card social la Victoriabank până pe 30 iunie 2022 inclusiv primesc de la bancă un bonus de 200 de lei, atunci când pe noul card este transferată prima pensie sau alocație. Amănunte despre oferta specială a campaniei „Alături de Moldova, alături de fiecare” puteți afla aici.

Tot până pe 30 iunie 2022, cumpărăturile făcute cu cardurile Mastercard de la Victoriabank aduc mai multe premii. Persoanele care nu au încă un card Mastercard Standard și decid să și-l perfecteze acum, în perioada promoției, beneficiază de emitere și deservire lunară gratuită, precum și de livrare gratuită prin curier. Mai multe detalii și condițiile de participare la această promoție pot fi găsite aici.

 

O altă promoție Victoriabank se desfășoară până pe 30 aprilie 2022. Este vorba despre livrarea gratuită în toată țara a cardurilor pentru persoanele fizice. Informații suplimentare puteți găsi aici.

Victoriabank investește în digitalizare

În 2018, Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, devine acționar majoritar al Victoriabank, alături de BERD. Investițiile în platformele digitale sunt o prioritate, acestea reprezentând viitorul. Victoriabank este prima bancă care a introdus plățile cu telefonul, prin aplicația gratuită VB24 Pay, iar în 2019 – plățile cu Garmin Pay. Utilizatorii de carduri își pot gestiona conturile de la distanță prin: VB24 Web, VB24 Mobile, iar persoanele juridice – prin VB24 Business.

Prin VB24, clienții Victoriabank beneficiază de o multitudine de servicii digitale, care pot fi folosite simplu și rapid, printre care: plăți SAPI (plăți în MDL prin sistemul automatizat de plăți interbancare al Băncii Naționale a Moldovei), transfer valutar online prin SWIFT (pe bază de IBAN). De asemenea, pot fi făcute transferuri online (T2A) și pot fi deschise depozite online. Ce avantaje oferă platforma VB24 pentru persoanele fizice aflați aici, iar pentru persoanele juridice – aici.    

Potrivit rezultatelor de anul trecut, Victoriabank este lider între băncile mari din țară pentru trei indicatori principali din domeniul digitalizării. Sub motto-ul #CashLess, la Victoriabank au fost înregistrate: cel mai mare număr al tranzacțiilor digitale (fără numerar) din totalul operațiunilor Victoriabank; cea mai mare valoare a operațiunilor digitale, precum și cea mai mare medie de operațiuni lunare cu un card activ.

Plus de flexibilitate, rapiditate și reacție rapidă la schimbare: maib implementează agile

0

Maib avansează pe calea agile, iar primele echipe de front runneri au fost deja create, urmând timp de o lună să fie implicate în traininguri intensive alături de experți și coach internaționali, iar din luna mai – să purceadă la activitatea nemijlocită în stil agile.

Maib goes agile – mai mult decât un slogan

De ce agile? Ca bancă, maib își propune să devină mai flexibilă și mai eficientă, să crească viteza cu care acționează, reacționează și pune la dispoziția clienților săi produse inovative. Își propune să schimbe procesele tradiționale conservatoare pe unele rapide și inovatoare, și să crească ponderea digitalizării.

Ca angajator, maib își propune să ofere angajaților săi experiențe de nivelul următor, un mediu în care fiecare angajat să-și dezvolte competențe multilaterale și o gândire creativă, un mediu în care să inoveze, să-și asume responsabilități și să exceleze, un mediu în care angajații să lucreze cu plăcere și… să se simtă fericiți la locul de muncă.

Maib este prima bancă din Moldova și regiune care demarează un proces complex de implementare a agile, care va contribui la transformarea modului de activitate a băncii, urmărind crearea unui nou standard al experienței clienților pentru a le face viața mai simplă, mai bună și mai mobilă.

 Agili, inovatori, cu spirit de echipă

În cadrul primei întâlniri a front runnerilor și managementului maib au fost prezentate orchestrele. Acestea sunt noile structuri în stil agile, constituite din echipe interdisciplinare, specialiști care anterior lucrau în subdiviziuni diferite (manageri produse, manageri riscuri, juriști, manageri marketing etc.), dar care s-au reunit într-o orchestră pentru a lucra împreună la dezvoltarea de proiecte. În noile structuri echipele vor lucra autonom, urmând să dezvolte procese, produse, să le testeze consultându-se cu clienții și să le optimizeze, astfel încât tot ceea ce elaborează să răspundă și să depășească așteptările clienților.

Avantajele unei asemenea abordări sunt multiple: deciziile urmează a fi luate rapid, iar expertiza specialiștilor din diverse domenii care vor lucra simultan la aceeași dezvoltare urmează a da o viziune mai amplă asupra proceselor, asigurând crearea de valoare adăugată și îmbunătățirea experienței clienților.

De asemenea, au fost prezentate:

– misiunea, obiectivele, structura primelor orchestre constituite în maib au fost prezentate, acestea fiind dedicate domeniilor Retail și Business Banking;

– noile spații de lucru, care sunt amenajate confortabil, în stil open space. Designul este elaborat astfel încât să favorizeze discuțiile, dezbaterile și procesul de luare a deciziilor;

– agenda bootcampurilor și a trainingurilor a fost prezentată primelor echipe, instruirile precedând activitatea propriu-zisă în format agile.

Giorgi Shagidze, Președintele maib:

„Lumea se schimbă cu o viteză amețitoare și e firesc să ne schimbăm și noi pentru a fi competitivi nu doar astăzi, dar și în viitor. Pornind de la cele mai bune practici internaționale, am luat decizia de a implementa agile în maib. Băncile de succes din lume au implementat deja sau sunt în proces de implementare a agile, schimbând formatul tradițional în unul modern, inovator, care permite să răspundem rapid și proactiv așteptărilor clienților noștri și să păstrăm ritmul cu dezvoltările pieței. Ponderea creditelor și a altor produse maib contractate online este în continuă creștere. Clienții noștri migrează în online și vom dezvolta pentru ei produse care să le facă viața mai simplă, mai bună și mai mobilă, având o abordare agile. Le doresc mult succes primelor echipe care urmează să își transforme modul de lucru în unul agile și le felicit pentru că sunt deschizătorii de drum ai acestui proces complex de transformare”.

Împreună la nivelul următor!

BCR ACASĂ PLUS – un singur credit pentru toate visele

0

Cu toții visăm la un spațiu de locuit pe care să-l putem numi cu toată mândria ,,ACASĂ”. Cumpărarea locuinței este una dintre cele mai importante decizii pe care le vei lua și e resposabilitatea ta să-ți faci viața cât mai ușoară în viitor. Aici te poate ajuta produsul ipotecar lansat de BCR Chișinău – BCR ACASĂ PLUS, creditul care poate contribui să deschizi ușa casei tale cât mai curând.

În cadrul creditului ipotecar de la BCR Chișinău ai un plafon de credit aprobat pe un termen de până la 25 ani, în baza căruia poți solicita credite imobiliare sau de consum adiționale, fără a mai suporta cheltuieli pentru constituirea gajului.

Cum funcționează? Simplu! Odată cu aprobarea creditului ipotecar BCR ACASĂ PLUS, se obține acces la un plafon de credit pe termen lung, în baza căruia poat fi solicitate ulterior și alte credite, de exemplu: pentru reparație, mobilier sau chiar automobil. Creditul poate fi accesat pe toată perioada de valabilitate a plafonului, în limita disponibilă a acestuia.

Când vine vorba de căminul tău, tu stii cel mai bine ce te avantajează. BCR Chișinău te sustine cu rată avantajoasă și termen generos de rambursare a creditului ipotecar și pentru că produsul ipotecar BCR ACASĂ PLUS are tot mai multe avantaje și facilități te îndrumăm să accesezi pagina www.bcr.md pentru a fi la curent cu cea mai bună ofertă pentru tine.

Motive în plus ca să alegi BCR Chișinău:

  • Plafon de credit compus din: investiții imobiliare și necesități personale; 

În cadrul plafonului de credit clientul are opțiunea de a mai lua credite pentru necesități personale sau alte investiții imobiliare.

  • Administrare simplificată a  creditului din orice loc, la orice ora;

Prin serviciile de internet banking și de mobile banking ai access securizat non-stop la contul de credit și poți monitoriza graficul de rambursare.

  • Asigurare și evaluare gratis; 

Pe durata creditului, BCR Chișinău asigură clientului evaluarea și asigurarea imobilului.

  • Aprobare simplificată și cheltuieli reduse;

Aprobarea unui credit adițional în cadrul plafonului existent este mult mai simplă și nu mai suporți costuri aferente evaluării bunului imobil, taxelor notariale sau cadastrale.

BCR Chișinău – Susținem planuri mari!

youtube placeholder image

A doua tranșă a donației maib – transferată în contul special de asistență umanitară a refugiaților din Ucraina

0

Maib și-a intensificat eforturile de ajutorare a refugiaților ucraineni din țara noastră, anunțând în luna februarie o donație estimată la circa 10 milioane de lei către fondul special de susținere a refugiaților deschis de Guvern.

Lunar, maib donează o sumă fixă pentru fiecare tranzacție realizată cu un card de debit sau de credit emis de bancă și pentru fiecare plată efectuată la orice terminal POS și online. Deținătorii de carduri maib care doresc să susțină această inițiativă sunt îndemnați să utilizeze cardurile cât mai frecvent posibil, pentru a spori suma donată fondului de sprijin pentru refugiați.

Prima tranșă de 1 522 809 lei, acumulată în baza tranzacțiilor din luna februarie și a salariilor lunare integrale ale membrilor Consiliului băncii și a Președintelui maib, precum și din donațiile unor membri ai Comitetului de Conducere a fost transferată în luna martie în contul pentru susținerea poporului ucrainean.

Cea de-a doua tranșă a donației în valoare de de 392 725 lei, bazată pe tranzacțiile din luna martie ale clienților băncii, a fost transferată în luna aprilie în fondul de susținere a refugiaților.

Suplimentar, alte 251 057,36  lei au fost donate de către clienții și angajații maib la contul special „Help Ukraine” prin intermediul maibank și la terminalele de autoservire.

Suntem alături de poporul ucrainean!

Societe Generale își vinde toate activele din Rusia

Societe Generale a anunţat astăzi, 11 aprilie 2022, că va sista operaţiunile din Rusia şi că a semnat un acord pentru vânzarea întregului pachet de acţiuni deţinut în Rosbank către acţionarul anterior al băncii ruse, Interros Capital, fond deţinut de Vladimir Potanin.

Tranzacţia va include şi subsidiarele din zona de asigurări ale grupului francez, scrie Ziarul Financiar.

Societe Generale avea la finele anului trecut o expunere de 15,4 miliarde euro pe Rusia.

”Prin acest acord, care vine după câteva săptămâni de eforturi intense, Grupul iese într-un mod organizat de pe piaţa rusă, asigurând continuarea activităţii pentru clienţi şi angajaţi”, se arată în comunicatul Societe Generale.

Tranzacţia ar trebui finalizată în câteva săptămâni, după ce primeşte avizul autorităţilor din domeniul concurenţei.

Potrivit Bloomberg, Vladimir Potanin este cel mai bogat om din Rusia şi ocupă locul 43 în topul global, cu o avere estimată la 30 miliarde de dolari.