Acasă Blog Pagina 160

Antreprenorii au accesat 736 de credite prin Programul 373 în 2025

0

În anul 2025, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a înregistrat rezultate solide în susținerea mediului de afaceri, prin implementarea Programul guvernamental 373, gestionat prin Fondul pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei.

Potrivit datelor prezentate de ODA, în cadrul Programului 373 au fost acordate 736 de credite, cu 36% mai mult față de anul 2024. Valoarea totală a finanțărilor a ajuns la aproximativ 2 miliarde de lei, în creștere cu 10%, iar investițiile generate în economie au depășit 2,96 miliarde de lei, cu un avans de 11%.

Creșterea accesului la finanțare a fost resimțită la nivel național, cele mai dinamice evoluții fiind înregistrate în regiunea Sud (+69%), UTA Găgăuzia (+59%) și municipiul Chișinău (+43%).

Tot în 2025, ODA, în parteneriat cu Solidarity Fund PL in Moldova, a implementat produsul de finanțare „FACEM Investiții Sustenabile BGK”, axat pe sprijinirea proiectelor investiționale cu impact de mediu.

În cadrul acestui instrument au fost acordate 47 de finanțări, cu o valoare totală a creditelor de 85,7 milioane de lei, generând investiții de 147,8 milioane de lei în economie.

Proiectele finanțate vor contribui la evitarea anuală a circa 6.706 tone de bioxid de carbon, iar 89% dintre acestea provin din mediul rural.

Facilități fiscale pentru antreprenori, aprobate de Parlament. Ce se schimbă din 2026

0

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, luni, 29 decembrie, în lectura a doua, un pachet de măsuri fiscale și administrative dedicate antreprenorilor, care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026.

Cea mai importantă prevedere pentru mediul de afaceri este menținerea cotei zero la impozitul pe profitul nedistribuit și în anul 2026. Facilitatea se aplică întreprinderilor cu o cifră anuală de afaceri de până la 100 de milioane de lei și cel mult 249 de angajați, permițând reinvestirea profitului în dezvoltarea afacerii fără povară fiscală suplimentară.

Totodată, este majorat pragul de înregistrare ca plătitor de TVA de la 1,2 milioane la 1,5 milioane de lei, măsură care va reduce costurile de conformare fiscală și birocrația pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Un alt element important vizează producătorii de energie din surse regenerabile, care vor putea deduce cheltuielile suportate pentru transmiterea gratuită a instalațiilor electrice, liniilor electrice și posturilor de transformare.

Modificările legislative permit, de asemenea, deducerea cheltuielilor pentru educația și perfecționarea profesională, stimulând investițiile antreprenorilor în dezvoltarea competențelor proprii și ale echipelor.

De asemenea, au fost adoptate modificări importante pentru producătorii de vin. Astfel, nu va mai fi obligatorie deținerea în proprietate sau posesie a unui spațiu de minimum 200 m² pentru comercializarea vinurilor în regim angro. Totodată, a fost redus termenul de exploatare a plantațiilor viticole pentru strugurii de marfă de la 25 la 15 ani, iar pentru plantațiile subvenționate de stat – de la 12,5 la 10 ani.

Un amendament aprobat pentru lectura a doua prevede și amânarea cu șase luni a modificării regimului special de impozitare a salariilor pentru angajații din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi, oferind timp suplimentar de adaptare companiilor din sector.

Topul profiturilor globale în 2025: tehnologia și băncile, pe primele locuri

Tehnologia, sectorul bancar și energia concentrează cele mai mari câștiguri la nivel global în 2025, potrivit unei analize realizate de Profit.ro, pe baza datelor Visual Capitalist și FinanceCharts.com.

Clasamentul, construit pe baza profitului net din ultimele 12 luni (TTM), arată o dominare clară a companiilor americane, dar și prezența consistentă a unor grupuri asiatice și europene. În fruntea topului se află Alphabet, urmată de Apple și Microsoft, toate beneficiind de modele de business cu marje ridicate și scalabilitate globală.

Un caz aparte este NVIDIA, care înregistrează una dintre cele mai mari marje de profit din clasament, pe fondul cererii accelerate pentru cipuri destinate inteligenței artificiale.

Sectorul financiar rămâne un motor global de profit, cu bănci americane precum JPMorgan Chase, Bank of America și Wells Fargo în top, alături de marile bănci chineze și grupuri europene precum HSBC Holdings sau BNP Paribas.

În energie, Saudi Aramco rămâne cea mai profitabilă companie non-tech din lume, în timp ce farma și retailul completează clasamentul cu marje diferite, influențate de structura costurilor și de cererea globală.

2026 începe cu modificări fiscale și vamale: TVA la produse energetice și importul auto

0

Guvernul a aprobat astăzi, 29 decembrie, proiectul hotărârii privind modificarea unor hotărâri ale Guvernului din domeniul fiscal și vamal, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Documentul, prezentat de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, vizează ajustarea actelor normative subsecvente, în contextul modificărilor operate la cadrul normativ primar.

Potrivit comunicatului oficial, proiectul prevede clarificări și completări în mai multe domenii, printre care:

  • restituirea TVA pentru subiecții impozabili care aplică taxarea inversă la anumite produse energetice;
  • aplicarea Programului de stimulare pe termen lung (Stock Option Plan) pentru angajați, ca instrument de fidelizare și performanță;
  • determinarea valorii în vamă a mijloacelor de transport importate, fără utilizarea exclusivă a Catalogului de prețuri.

Autoritățile precizează că modificările aprobate vor contribui la aplicarea uniformă și previzibilă a legislației, precum și la îmbunătățirea procedurilor fiscale și vamale.

IMM-urile pot primi granturi pentru eficiență energetică: Guvernul a aprobat un nou acord de finanțare

0

Guvernul a aprobat semnarea unui acord de grant destinat sprijinirii eficienței energetice a întreprinderilor micro, mici și mijlocii (IMM), în cadrul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”.

Acordul urmează să fie semnat între Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei, proiectul fiind coordonat de GIZ Moldova și cofinanțat de Biroul de Cooperare al Elveției (SDC).

Programul are drept obiectiv reducerea consumului de energie, diminuarea costurilor operaționale și creșterea competitivității IMM-urilor, într-un context marcat de provocări energetice. Companiile eligibile vor putea accesa granturi nerambursabile pentru investiții în tehnologii eficiente energetic, modernizarea sau înlocuirea echipamentelor existente, precum și pentru implementarea soluțiilor de energie regenerabilă.

Pe lângă sprijinul financiar, beneficiarii vor primi asistență tehnică, inclusiv audituri energetice și recomandări personalizate pentru optimizarea consumului de energie.

Valoarea grantului oferit de GIZ este de 1,85 milioane de euro, iar bugetul total al proiectului ajunge la 3,68 milioane de euro, diferența fiind acoperită prin cofinanțarea antreprenorilor. Cel puțin 24 de IMM-uri vor putea beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 1,5 milioane de lei per întreprindere.

Autoritățile estimează că implementarea proiectului va contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor, la creșterea productivității companiilor și la consolidarea rezilienței economice. Totodată, sunt așteptate efecte pozitive indirecte, precum stimularea investițiilor private și dezvoltarea pieței pentru tehnologii eficiente energetic.

Acordul va fi semnat de directorul IP ODA, Vadim Codreanu, iar perioada de implementare a proiectului este stabilită până la 30 septembrie 2026

BNM lansează curba randamentelor: mai multă transparență și predictibilitate pentru piața financiară

0

Banca Națională a Moldovei (BNM) lansează curba randamentelor, un instrument-cheie de analiză financiară care contribuie la dezvoltarea pieței financiare și la alinierea acesteia la cele mai bune practici internaționale.

Curba randamentelor este o reprezentare grafică care arată relația dintre ratele dobânzilor și scadențele instrumentelor financiare și constituie un reper fundamental pentru participanții la piață, instituțiile financiare, investitori și autorități publice. Aceasta oferă o imagine clară asupra costului finanțării pe termen scurt, mediu și lung, și este esențial pentru analiza piețelor financiare și consolidarea transparenței în procesul de formare a prețurilor instrumentelor financiare.

Curba randamentelor este construită pe baza tranzacțiilor cu valori mobiliare de stat efectuate pe piețele primară și secundară, a cotațiilor publicate pentru valorile mobiliare de stat pe platforma unică de tranzacționare, precum și tranzacțiilor din piața monetară atât ale BNM, cât și cele interbancare, utilizând o metodologie transparentă și standardizată, care asigură relevanța și comparabilitatea datelor.

„Lansarea curbei randamentelor aduce mai multă transparență, eficiență și demonstrează capacitatea noastră de a implementa standarde moderne, aliniate la rigorile și practicile europene. Este un semnal clar pentru investitori că piața noastră devine mai credibilă, mai previzibilă, oferind posibilitatea de a lua decizii financiare informate”, subliniază guvernatoare Băncii Naționale, Anca Dragu.

Prin acest demers, Banca Națională a Moldovei urmărește:

  • îmbunătățirea mecanismelor de evaluare a riscului și a instrumentelor financiare;
  • creșterea transparenței și predictibilității pieței;
  • sprijinirea procesului decizional al investitorilor și al altor participanți la piață;
  • consolidarea cadrului de referință pentru stabilirea ratelor de dobândă.

Curba randamentelor va fi publicată săptămânal pe pagina web oficială a BNM și va fi actualizată în conformitate cu metodologia aprobată.

Banca Națională a Moldovei reafirmă angajamentul său ferm pentru dezvoltarea continuă a pieței financiare și pentru promovarea unui cadru transparent, eficient și credibil, care servește interesele tuturor participanților – de la cetățeni și companii, până la investitori și instituții financiare.

 

Bonus 60 de lei lunar pentru cumpărături: avantajele cardului Salut de la Victoriabank

0

Victoriabank are în portofoliul său cardul de debit Salut, o soluție practică pentru plăți rapide și administrarea ușoară a banilor, indiferent dacă ești în Republica Moldova sau peste hotare.

Cardul este pus la dispoziția ta pentru cumpărături online sau în magazine fizice și pentru primirea transferurilor din țară sau din străinătate.

Un beneficiu important al cardului Salut este bonusul lunar garantat de 60 MDL, de care poți beneficia dacă efectuezi cumpărături în valoare de cel puțin 5.000 MDL.

Cardul este disponibil în MDL și poate fi solicitat de orice persoană fizică cu vârsta de peste 18 ani, rezidentă în Republica Moldova. Deschiderea se face simplu, din VB24 Mobile, VB24 Web sau la orice ghișeu Victoriabank.

Cu ajutorul acestui card poți achita produse și servicii în țară, în străinătate și online, plăti facturi și servicii comunale, primi transferuri interne și internaționale, retrage și depune numerar în MDL, USD și EUR la orice ATM, iar la bancomatele Victoriabank – inclusiv RON.

De asemenea, sunt disponibile transferuri P2P prin serviciile Send to Friend și MIA, fără a fi necesar numărul cardului destinatarului.

Cardul Salut este emis gratuit, fără taxe lunare de administrare, oferă retrageri gratuite în MDL de la orice bancomat din Republica Moldova și transferuri P2P gratuite către carduri VISA și Mastercard emise local.

Cardul poate fi conectat la Apple Pay, Google Pay și Garmin Pay, iar notificările sunt transmise instant prin push, SMS sau Telegram, inclusiv în roaming.

39,4 milioane de lei prin plăți vamale: aportul la buget al diasporei revenite acasă de sărbători

0

În penultima săptămână a anului, persoanele fizice au contribuit semnificativ la bugetul de stat prin plăți vamale în valoare de 39,4 milioane de lei.

Suma provine din bunurile introduse de persoane fizice care au depășit limita neimpozabilă la frontieră și reprezintă aproximativ 4% din totalul încasărilor vamale din perioada 22–28 decembrie 2025.

Per total, în intervalul menționat, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a colectat peste 853,6 milioane de lei la bugetul de stat, depășind cu peste 12% cifra de control stabilită pentru această perioadă.

De la începutul anului 2025, încasările vamale au ajuns la circa 40,7 miliarde de lei, bani care sunt direcționați către salarii, infrastructură, proiecte sociale și alte cheltuieli publice.

Săptămâna trecută a fost una intensă și la frontieră: au fost perfectate peste 10.600 de declarații vamale, iar fluxul de transport a depășit 81.000 de traversări, cele mai aglomerate posturi rămânând Leușeni și Sculeni.

Maib susține revenirea studenților din diasporă, cu oportunități de carieră acasă

0

Maib a susținut Gala Studenților Originari din Republica Moldova, un eveniment dedicat tinerilor cu studii peste hotare și analizează posibilitatea de a reveni acasă pentru a-și continua parcursul profesional. 

În cadrul galei, Svetlana Bodaci, Director Resurse Umane la maib, a oferit premiul „Reveniri care inspiră”, acordat pentru curajul de a valorifica experiența internațională în Republica Moldova.

Totodată, maib a fost partener al evenimentului și a participat la târgul de carieră organizat în cadrul acestuia, unde reprezentanții băncii au discutat cu tinerii despre oportunitățile profesionale disponibile și despre perspectivele unei cariere construite în Republica Moldova.

„La maib, oamenii sunt în centrul a tot ceea ce facem, de aceea investim în noua generație de profesioniști. Pentru tinerii care au studiat peste hotare și se gândesc să revină, maib poate fi locul unde începe următorul capitol al carierei acasă, în Republica Moldova”, se arată în postarea dedicată evenimentului, publicată de bancă pe rețelele de socializare.

Cetățenia Republicii Moldova, reformată financiar: dispar intermediarii, cresc verificările de venit

0

Procesul de obținere a cetățeniei Republicii Moldova intră într-o nouă etapă de control financiar și transparență, după ce autoritățile au decis eliminarea intermediarilor, introducerea programării obligatorii și evaluarea capacității financiare a solicitanților.

Începând cu 24 decembrie 2025, toate cererile pentru prestarea serviciilor în materie de cetățenie vor fi recepționate exclusiv pe bază de programare prealabilă, realizată online. Prin această schimbare, statul urmărește eficientizarea administrativă și limitarea practicilor care, în trecut, au generat cheltuieli nejustificate pentru aplicanți.

Totodată, noua lege a cetățeniei exclude depunerea cererilor prin intermediari sau procură, o practică asociată frecvent cu plăți informale. Cererile vor putea fi depuse doar personal, fie la subdiviziunile Agenției Servicii Publice, fie la misiunile diplomatice și oficiile consulare, în funcție de domiciliul solicitantului. Pentru minori și persoanele aflate sub tutelă, cererea va fi depusă de reprezentantul legal.

Un element-cheie al noilor reglementări îl constituie verificarea riguroasă a situației financiare a persoanelor care solicită cetățenia. Autoritățile vor analiza capacitatea financiară, istoricul de călătorii, autenticitatea actelor prezentate, identitatea solicitantului și lipsa antecedentelor penale. Aceste filtre suplimentare consolidează controlul statului asupra procesului și reduc riscurile de abuz.

Depunerea cererilor va fi posibilă doar în centrele multifuncționale din municipiul Chișinău, respectiv Buiucani, Rîșcani, Ciocana, Botanica și Centru. Cererile depuse anterior intrării în vigoare a noilor prevederi vor fi examinate conform procedurii vechi.

Autoritățile subliniază că, în contextul migrației regionale și al armonizării legislației cu cea a Uniunii Europene, cetățenia nu mai este tratată ca o simplă formalitate, ci ca un statut care presupune responsabilitate, inclusiv din perspectivă economică și socială.