Azi: € 19,2067 lei 0,1825 $ 17,9940 lei 0,1124
Lu: € 19,1634 lei 0,0433 $ 17,9971 lei 0,0031

Un nou ajutor pentru refugiații ucraineni: în iulie maib donează 522 169 lei în contul deschis de Guvern, iar în total 3 409 227 lei

Un nou ajutor pentru refugiații ucraineni: în iulie maib donează 522 169 lei în contul deschis de Guvern, iar în total 3 409 227 lei Sursa foto: maib.md

Așa cum a anunțat anterior, maib continuă să doneze lunar în contul deschis de Guvern pentru susținerea cetățenilor ucraineni refugiați pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, până în prezent, banca a donat în total cinci tranșe în sumă de 3 409 227 lei, iar în luna iulie suma transferă constituie 522 169 lei. 475 174 lei reprezintă banii colectați din tranzacțiile realizate cu cardurile maib în luna iunie, iar 46 995 lei au fost donați de clienți și angajați în contul special „Help Ukraine” prin intermediul maibank și la terminalele de autoservire.

Până la sfârșitul anului, maib s-a angajat să doneze un suport financiar estimat la circa 10 milioane de lei. În luna iunie banca a transferat 503 578 de lei. Din această sumă, 457 360 de lei provin din tranzacțiile realizate cu cardurile maib, iar 46 218 de lei au fost donați la contul special „Help Ukraine” prin intermediul maibank și la terminalele de autoservire.

A treia tranșă, în sumă de 467 946 lei, acumulată din tranzacțiile efectuate în luna aprilie, a fost donată în prima săptămână a lunii mai.

Cea de-a doua tranșă a donației în valoare de 392 725 lei, bazată pe tranzacțiile din luna martie ale clienților băncii, a fost transferată în luna aprilie în fondul de susținere a refugiaților. Suplimentar, alte 251 057,36 lei au fost donați de către clienții și angajații maib la contul special „Help Ukraine” prin intermediul maibank și la terminalele de autoservire.

Prima tranșă de 1 522 809 lei, acumulată în baza tranzacțiilor din luna februarie și a salariilor lunare integrale ale membrilor Consiliului băncii și a Președintelui maib, precum și din donațiile membrilor Comitetului de Conducere, a fost transferată în luna martie în contul pentru susținerea poporului ucrainean.

Lunar maib donează o sumă fixă pentru fiecare tranzacție realizată cu un card de debit sau de credit emis de bancă și pentru fiecare plată efectuată la orice POS-terminal și în rețeaua e-commerce. Deținătorii de carduri maib care doresc să susțină această inițiativă sunt îndemnați să utilizeze cardurile cât mai frecvent posibil, pentru a spori suma donată fondului de sprijin pentru refugiați.

Maib este alături de poporul ucrainean!

Sursa: maib.md

Noutăți similare