Studiu: apartamentele se vând mai greu, iar birourile rămân goale
140
Sursa foto: Simbol
Piața imobiliară din Republica Moldova intră într-o nouă etapă, în care creșterea nu mai este uniformă, iar diferențele dintre segmente devin tot mai evidente. Concluzia reiese dintr-un nou studiu publicat de Agenția de Investiții, care analizează evoluția pieței imobiliare comerciale și rezidențiale.
Potrivit studiului, Republica Moldova rămâne atractivă pentru investiții imobiliare, oferind randamente peste media Europei Centrale și de Est. Totuși, experții avertizează că succesul depinde tot mai mult de alegerea corectă a segmentului și de amplasarea activelor.
Hotelurile se apropie de echilibru
Sectorul hotelier se află aproape de un punct de echilibru între cerere și ofertă. Rata medie de ocupare a hotelurilor și pensiunilor din țară a ajuns la 47,3% anul trecut, iar cele mai populare hoteluri din Chișinău au înregistrat rate de ocupare între 60% și 80% în 2024.
Logistica și depozitele, campioni la creștere
Imobilele logistice și spațiile de depozitare sunt cel mai performant segment al pieței, susținute de extinderea retailerilor și de lipsa facilităților moderne. Suprafața totală a depozitelor logistice utilizate de companiile din Republica Moldova este estimată la aproximativ 1,09 milioane de metri pătrați.
Birourile: prea multă ofertă, cerere mai mică
Pe piața spațiilor de birouri, oferta depășește cererea. Rata de neocupare pentru clădirile de clasă A este de circa 12%, iar pentru clădirile de clasă B și C ajunge la 22–25%, pe fondul schimbărilor în modul de lucru și al competiției tot mai mari.
Piața rezidențială dă semne de avertizare
După creșterea accelerată a prețurilor din perioada 2022–2025, piața rezidențială începe să arate semne de risc: vânzările de apartamente scad, iar volumul creditelor ipotecare neperformante este în creștere. Aceste evoluții impun mai multă prudență atât pentru dezvoltatori, cât și pentru investitori.
În concluzie, piața imobiliară din Republica Moldova oferă în continuare oportunități, în special în logistică și activele generatoare de venit, însă nu mai este o piață „la fel pentru toți”. Deciziile de investiții trebuie luate mai atent, pe baza segmentului și a locației.
Studiul a fost realizat de SC Datalinie Business Inginerie SRL, la inițiativa Agenției de Investiții.
Dacă ai un credit imobiliar sau auto la Comerțbank, e bine să verifici condițiile contractului: din 1 martie 2026, banca va aplica dobânzi noi pentru unele credite existente.
Moldovenii aleg tot mai des să se mute lângă Chișinău, iar Durlești a devenit oficial a treia cea mai mare localitate din țară, crescând de la circa 16.000 de locuitori în 2015 la aproape 27.000 în 2025, arată expertul economic Veaceslav Ioniță.
În anul 2025 au fost eliberate 2.955 de autorizații de construire pentru clădiri, în scădere cu 9,0% față de 2024, potrivit Biroul Național de Statistică.