Care cheltuială îți „mănâncă” cei mai mulți bani lunar?
Sesizările de hărțuire la locul de muncă vor fi gestionate după un regulament nou
Sursa foto: simbol
Autoritățile publice vor fi obligate să adopte politici interne pentru prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii la locul de muncă, potrivit contabilsef.md. Hotărârea Guvernului nr. 278 din 27 mai 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 29 mai 2026 și a intrat în vigoare la aceeași dată.
Regulamentul stabilește modul în care autoritățile publice trebuie să prevină, să înregistreze și să investigheze cazurile de violență sau hărțuire apărute în cadrul raporturilor de muncă ori în legătură directă cu acestea.
Fiecare autoritate publică va trebui să aprobe, prin ordinul conducătorului instituției, o politică internă privind prevenirea și combaterea violenței și/sau hărțuirii în muncă, adaptată specificului activității și structurii organizaționale.
Documentul prevede și desemnarea unei persoane responsabile sau a unei structuri interne care va primi, înregistra și gestiona sesizările. Acestea vor putea fi depuse în scris, pe suport de hârtie sau prin mijloace electronice, și trebuie să fie semnate de persoana vizată sau de reprezentantul desemnat conform legii.
Totodată, autoritățile publice vor trebui să asigure instruirea persoanelor desemnate și a membrilor comisiilor de investigare, astfel încât cazurile sesizate să fie examinate corespunzător.
La finalizarea investigației, persoana desemnată sau comisia de investigare va întocmi un raport de constatare, care va fi transmis conducătorului autorității publice în termen de cel mult 3 zile lucrătoare.
În Republica Moldova erau disponibile 12.990 de locuri de muncă vacante la data de 28 mai, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Peste 9.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au fost ajutate să se angajeze de la începutul anului 2026, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Tot mai mulți oameni caută un side job pentru a-și completa veniturile, a acoperi cheltuieli suplimentare sau a pune bani deoparte pentru obiective personale. Pe scurt, este o activitate plătită făcută pe lângă jobul principal.