Securitatea cibernetică rămâne principala amenințare pentru companii în 2026
50
Sursa foto: Simbol
Riscurile cibernetice, în special atacurile de tip ransomware, se situează pe locul 1 în topul riscurilor globale pentru companii pentru al cincilea an consecutiv, iar inteligențaartificială (AI) a înregistrat cea mai rapidă ascensiune, până pe locul 2, arată ediția 2026 a Allianz Risk Barometer, citată de agerpres.ro.
Incidentele cibernetice au obținut cel mai mare scor din istoria barometrului, respectiv 42% din răspunsuri, fiind considerate principala preocupare pentru companii la nivel global.
În același timp, inteligența artificială a urcat de pe locul 10 direct pe locul 2 în clasamentul riscurilor, iar în România schimbările legislative și de reglementare sunt percepute drept cel mai mare risc pentru companii, urmate de riscurile asociate adoptării AI.
Piața asigurărilor din Republica Moldova urmează să fie modernizată și aliniată la regulile Uniunii Europene. Două proiecte de lege, elaborate de Banca Națională a Moldovei (BNM) și promovate de Ministerul Finanțelor, au fost lansate pentru consultări publice.
Agenția de Investiții a deschis recepționarea dosarelor pentru Programul BRIDGE Export, un instrument financiar destinat promovării companiilor din Republica Moldova pe piețele externe, cu un buget total de 60 de milioane de lei pentru o perioadă de 3 ani.
Coaliția Națională „Viața fără Violență” a lansat programul „Bine cu sine”, adresat companiilor și ONG-urilor din Republica Moldova, cu un mesaj simplu: investiția în sănătatea mintală a echipei înseamnă performanță mai stabilă și oameni care rămân.