Care cheltuială îți „mănâncă” cei mai mulți bani lunar?
Scumpirea aurului și argintului pune presiune pe piața bijuteriilor din România
49
Sursa foto: Simbol
Bijuteriile se scumpesc pe fondul exploziei cotațiilor la aur și argint, iar comercianții avertizează că piața este afectată și de lacune legislative care favorizează concurența neloială și pierderile la bugetul de stat pentru țara vecină.
Potrivit AGERPRES, președintele Colegiului Producătorilor și Comercianților de Bijuterii, Mihai Trif, spune că avansul puternic al prețurilor metalelor prețioase a dus la ajustări inevitabile ale tarifelor la raft. El arată că, în ianuarie 2026, prețul aurului a crescut cu peste 17%, după un an 2025 în care aurul s-a apreciat cu 64,58%, iar argintul cu 147,95%.
Impactul nu este însă egal pentru toate produsele. Bijuteriile cu gramaj mare, precum verighetele, lanțurile simple sau brățările masive, resimt cel mai rapid scumpirile, în timp ce la piesele cu design complex o parte mai mare din cost este dată de manoperă și tehnologie.
În paralel, piața trece printr-o recalibrare. Pe de o parte, volumele de vânzări au scăzut, mai ales în contextul taxelor mai mari și al incertitudinilor economice. Pe de altă parte, producătorii și clienții se orientează tot mai mult spre bijuterii mai ușoare și aliaje mai accesibile, cum este aurul de 9K.
Reprezentanții sectorului avertizează și asupra unor probleme legate de tranzacțiile cu „aur vechi”. Potrivit acestora, breșele legislative permit apariția unor practici care pot distorsiona concurența, inclusiv folosirea regimului „second hand” sau a schimburilor de aur pentru evitarea plății integrale a TVA.
În aceste condiții, operatorii din domeniu spun că viitorul pieței depinde nu doar de evoluția cotațiilor internaționale, ci și de măsurile autorităților pentru reducerea evaziunii și asigurarea unei concurențe corecte.
După aproape un secol, Franța revine la tradiția monedelor din aur masiv. Monetăria din Paris a lansat „Marianne” – o monedă din aur pur destinată investițiilor, într-un moment în care prețul aurului continuă să atragă tot mai mulți investitori.
Șapte din zece antreprenori din România spun că sunt afectați de instabilitatea economică, inflația ridicată și lipsa unui Guvern funcțional, potrivit unui sondaj realizat de IMM România.