Salariul minim, raportat la 50% din salariul mediu. Ce se schimbă
93
Sursa foto: simbol
Salariul minim din Moldova va fi evaluat cel puțin o dată pe an, iar Guvernul va trebui să se uite și la un reper concret: 50% din salariul mediu lunar. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în a doua lectură de 72 de deputați.
Asta nu înseamnă că salariul minim va deveni automat egal cu jumătate din salariul mediu. Pragul de 50% va fi folosit ca reper, ca autoritățile să poată vedea dacă salariul minim ține pasul cu salariile din economie și cu realitatea de zi cu zi.
Necesitatea modificării salariului minim va fi analizată anual de Guvern, împreună cu patronatele și sindicatele. Cu alte cuvinte, decizia nu ar trebui să mai fie luată doar ocazional, ci verificată periodic, după reguli mai bine stabilite.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și transpune în legislația națională prevederi europene privind salariile minime adecvate.
Autorii spun că scopul este ca salariul minim să reflecte mai bine costul vieții, productivitatea și evoluția salariilor. Miza este reducerea sărăciei în muncă și o protecție mai bună pentru angajați.
Documentul încurajează și negocierile colective, astfel încât în unele domenii sau companii salariile să poată fi stabilite peste minimul legal, în funcție de condițiile economice reale.
Noile prevederi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Expoziția Porsche 911 GT3 Touring „Tree of Life” nu doar că a atras un număr record de vizitatori la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, ci a adus instituției și beneficii financiare importante.
Parlamentul a votat în a doua lectură modificări la Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronică, anunță Parlamentul Republicii Moldova.