Firmele au până pe 27 iulie să achite taxele și să depună declarațiile
Companiile și persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător au în această lună două date fiscale importante: 20 și 27 iulie.
Republica Moldova trebuie să înceapă o reformă amplă de consolidare fiscală pentru a aduce deficitul bugetar în limite controlabile, arată o analiză publicată de Expert-Grup.
Potrivit autorilor, deficitul bugetar din ultimii ani a ajuns la 4-5% din PIB, de aproape două ori peste nivelul considerat sustenabil pentru Republica Moldova. Experții susțin că ținta ar trebui să fie reducerea deficitului spre 2-3% din PIB pe termen mediu.
Pe înțelesul tuturor, deficitul bugetar apare atunci când statul cheltuie mai mult decât încasează. Diferența trebuie acoperită prin împrumuturi, iar atunci când acest lucru se întâmplă an de an, presiunea asupra economiei devine tot mai mare.
Expert-Grup notează că deficitul actual are un caracter preponderent structural. Asta înseamnă că problema nu este legată doar de crizele recente, precum pandemia, criza energetică sau inflația, ci de dezechilibre mai profunde în sistemul finanțelor publice.
Una dintre consecințe este faptul că statul se împrumută tot mai mult de pe piața internă. În prezent, aproximativ 40% din datoria de stat este datorie internă, contractată la dobânzi relativ ridicate, de 9-10%.
Această situație poate reduce spațiul de creditare pentru companii. Practic, băncile ajung să finanțeze mai mult statul, în loc să direcționeze o parte mai mare din resurse către sectorul privat, investiții și dezvoltarea afacerilor.
Autorii analizei atrag atenția că un deficit mare pune presiune și pe politica monetară. Acesta poate alimenta riscuri inflaționiste, poate menține dobânzile ridicate și poate reduce eficiența măsurilor luate de Banca Națională a Moldovei.
Expert-Grup subliniază că problema principală nu ține de cheltuieli publice excesive. Comparativ cu alte state din regiune, Republica Moldova cheltuie relativ puțin prin sectorul public. În ultimii 15 ani, cheltuielile publice au reprezentat, în medie, 35,6% din PIB, față de o medie regională de 39,4%.
Mai mult, Moldova investește puțin în proiecte publice de capital, deși acestea pot avea un impact important asupra creșterii economice. În perioada 2010-2024, investițiile publice au fost de aproximativ 3,4% din PIB, unul dintre cele mai mici niveluri din regiune.
Din acest motiv, autorii consideră că reducerea deficitului nu ar trebui făcută în principal prin tăieri de cheltuieli, ci prin creșterea veniturilor la buget. Soluția propusă este extinderea bazei impozabile, reducerea facilităților fiscale, combaterea evaziunii fiscale și diminuarea economiei informale.
O zonă importantă vizată este TVA. Deși Republica Moldova are o cotă standard de 20%, cota efectivă este estimată la aproximativ 10%.
Companiile și persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător au în această lună două date fiscale importante: 20 și 27 iulie.
AmCham Moldova cere Ministerului Finanțelor și Serviciului Fiscal de Stat să elimine această neclaritate și să explice cum trebuie tratate fiscal provizioanele la trecerea la standardul IFRS 9.
Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, susține că Republica Moldova va trebui să treacă prin decizii fiscale dificile, însă promite, în același timp, simplificarea regulilor pentru mediul de afaceri și reducerea poverii administrative.