Veaceslav Ioniță: Guvernul poate găsi încă 1 miliard de lei fără să scumpească medicamentele și alimentele
45
Sursa foto: zdg.md
Guvernul ar putea aduce cel puțin 1 miliard de lei în plus la buget, fără să majoreze TVA la medicamente și produse alimentare. Economisul Veaceslav Ioniță susține că banii pot fi găsiți printr-o reformă mai coerentă a accizelor pentru produsele cu nicotină.
Analiza vine în contextul discuțiilor despre Politica Bugetar-Fiscală pentru 2027, care a stârnit îngrijorări în mediul de afaceri. Una dintre propuneri vizează majorarea TVA pentru unele produse esențiale, inclusiv medicamente și produse alimentare.
Ioniță spune că o astfel de abordare ridică o întrebare firească: de ce să fie scumpite produsele de bază, dacă există alte rezerve fiscale?
Economistul amintește că, în Uniunea Europeană, tendința este de a aplica cote reduse sau chiar cote zero de TVA pentru produse esențiale, precum medicamentele, alimentele și produsele pentru sănătate. În opinia sa, Republica Moldova, fiind una dintre cele mai sărace țări aflate pe drumul aderării la UE, nu ar trebui să meargă în direcția opusă.
Un exemplu este piața produselor din tutun. Potrivit lui Ioniță, în 2009, bugetul încasa aproximativ 130 milioane de lei din accizele la țigări. În 2026, încasările totale din produsele de tutun ar urma să ajungă la circa 6,3 miliarde de lei, dintre care 5 miliarde de lei din accize și 1,3 miliarde de lei din TVA.
Pentru comparație, toate impozitele pe proprietate din Republica Moldova aduc sub 600 milioane de lei, iar toate taxele locale colectate de primării și consiliile raionale sunt sub 1 miliard de lei. Cu alte cuvinte, produsele din tutun au devenit una dintre cele mai importante surse fiscale ale statului.
Totuși, Ioniță spune că actualul sistem de taxare a produselor cu nicotină are mai multe dezechilibre. Țigările clasice sunt încă subimpozitate, ceea ce menține diferența de preț față de România și poate stimula contrabanda. În același timp, tutunul încălzit este suprataxat, iar asta îi împinge pe unii consumatori să cumpere produsele din afara țării.
Un alt exemplu ține de pliculețele cu nicotină, care se extind rapid pe piață, dar nu sunt accizate comparabil cu alte produse care conțin nicotină. Astfel, o piață în creștere rămâne aproape în afara regimului fiscal aplicat produselor similare.
Soluția propusă de Veaceslav Ioniță este o reformă care să includă majorarea accizelor la produsele subimpozitate, introducerea accizelor acolo unde există goluri legislative, reducerea suprataxării unde taxele sunt deja prea mari și armonizarea întregului sistem de accizare pentru produsele cu nicotină.
Potrivit economistului, o asemenea abordare ar putea aduce cel puțin 1 miliard de lei anual la buget, fără să pună presiune suplimentară pe medicamente și pe produsele alimentare consumate de fiecare familie.
Ioniță subliniază că nu este vorba despre încurajarea fumatului, ci despre o politică fiscală mai echilibrată, care protejează produsele esențiale, urmărește obiective de sănătate publică și elimină dezechilibrele din sistem.
Creșterea veniturilor, extinderea accesului companiilor la finanțare, crearea locurilor de muncă bine plătite și dezvoltarea proiectelor de locuințe accesibile se numără printre angajamentele cu care premierul desemnat Vasile Tofan va solicita votul Parlamentului.
AmCham Moldova avertizează că mecanismul poate descuraja investițiile în infrastructură, energie, telecomunicații, industrie și agricultură și solicită Parlamentului o analiză completă a impactului economic.