Card sau cash peste hotare: ce te costă mai puțin când plătești în vacanță
În vacanțele peste hotare, banii pot pleca mai repede decât ai planificat, mai ales dacă nu ești atent la cursul valutar, comisioane și retragerile de la bancomat.
Elvețienii au votat duminică în favoarea păstrării numerarului, iar 73% dintre alegători au susținut o inițiativă prin care statul este obligat să garanteze disponibilitatea constantă a monedelor și bancnotelor, potrivit agerpres.ro.
Textul aprobat la referendum prevede că această garanție va fi înscrisă în Constituția Elveției. Decizia exclude posibilitatea ca numerarul să fie înlocuit complet de o monedă virtuală și confirmă importanța pe care populația o acordă plăților în bani fizici.
Cu toate acestea, autoritățile elvețiene nu renunță la analiza unei eventuale lansări, în viitor, a unui „franc elvețian virtual”, un tip de monedă digitală care ar urma să fie emisă de Banca Națională a Elveției. Dacă acest proiect va fi pus în aplicare, noua monedă va trebui să coexiste cu numerarul, nu să îl înlocuiască.
Rezultatul referendumului înseamnă și că Elveția își păstrează una dintre particularitățile sale monetare: folosirea uneia dintre cele mai vechi monede încă aflate în circulație la nivel mondial, moneda de 10 cenți, emisă fără modificări din 1879.
Inițiativa aprobată urmează să fie integrată în legislația națională și stabilește clar că autoritățile monetare trebuie să asigure permanent disponibilitatea monedelor și bancnotelor.
Elveția este cunoscută pentru sistemul său de democrație directă, iar alegătorii sunt chemați în mod regulat la urne pentru a se pronunța asupra unor subiecte importante, atât la nivel federal, cât și cantonal sau municipal.
În vacanțele peste hotare, banii pot pleca mai repede decât ai planificat, mai ales dacă nu ești atent la cursul valutar, comisioane și retragerile de la bancomat.
Românii preferă investițiile considerate sigure. Rezervele de cash, pensiile private facultative și titlurile de stat sunt principalele opțiuni în 2026, arată un sondaj.
Hong Kong a depășit Elveția și a devenit cel mai mare centru offshore din lume pentru capitalul transfrontalier, potrivit unui raport Boston Consulting Group, citat de Mold-Street.