Azi: € 20,2842 lei 0,0034 $ 17,6200 lei 0,1277
Lu: € 20,2754 lei 0,0088 $ 17,6124 lei 0,0076

Reducerea cheltuielilor continuă: Barclays va muta 4.000 de locuri de muncă în afara Marii Britanii

Reducerea cheltuielilor continuă: Barclays va muta 4.000 de locuri de muncă în afara Marii Britanii Sursa foto: telegraph.co.uk

Barclays vrea să mute până în anul 2015 aproximativ 4.000 de locuri de muncă în afara Marii Britanii, către zone unde costurile sunt mai reduse, pentru a economisi 250 milioane lire sterline, a declarat un executiv al grupului britanic, scrie economica.net cu referire la Bloomberg.

Banca a transferat deja 2.000 de posturi în perioada 2011-2012, principalele zone afectate fiind administraţia şi departamentul IT, potrivit unei prezentări a lui Eric Bommensath, director general al diviziei de corporate şi investment banking.

El nu a precizat unde sunt transferate locurile de muncă.

"Vom avea o prezenţă mai ridicată offshore, cât şi prin outsourcing, ceea ce ne aduce în linie cu alte bănci. A avea mai puţini angajaţi în locaţii cu costuri ridicate ne va ajuta să gestionăm capacitatea suplimentară de spaţii de birouri, generând noi economii", a afirmat executivul Barclays, a treia bancă britanică după capitalizare.

Banca încearcă să reducă cheltuielile prin reducerea aparatului administrativ. Barclays a înregistrat în aprilie un provizion de 514 milioane lire sterline, după ce a închis numeroase sucursale din Europa şi a redus numărul angajaţilor din Europa şi Asia.

Rata şomajului din Marea Britanie este de 7,8%, cu 2,5 milioane de persoane fără loc de muncă, potrivit celor mai recente date oficiale.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram
Sursa: economica.net

Noutăți similare