Politica fiscală pentru 2027, pusă în consultări. Ce schimbări sunt propuse pentru taxe, TVA și freelanceri
124
Sursa foto: simbol
Profit reinvestit cu impozit zero, restituire automată a TVA, mai puține excepții la impozitul pe venit și un regim fiscal extins pentru freelanceri. Sunt câteva dintre măsurile incluse în proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, lansat în consultări publice.
Documentul propune reducerea numărului de impozite și taxe, dar și aplicarea cotei zero pentru profitul reinvestit, adică pentru profitul care rămâne în companie și este folosit pentru dezvoltare.
O altă măsură vizează introducerea unui mecanism de restituire automată a TVA. Pentru sectorul agricol, proiectul prevede restituirea accizei, iar pentru contribuabili — reducerea unor obligații administrative.
Pe lista modificărilor se mai regăsesc plafonarea unor impozite locale, eliminarea cotei reduse de TVA și reducerea excepțiilor la impozitul pe venit.
O schimbare importantă îi vizează și pe freelanceri. Autoritățile propun extinderea regimului fiscal destinat acestora, astfel încât să poată fi aplicat pentru orice activitate.
„Prin măsurile propuse, ne dorim un sistem fiscal mai simplu, transparent și competitiv, care să susțină investițiile și creșterea economică durabilă”, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.
Proiectul politicii fiscale pentru 2027 se află în consultări publice până la 19 iunie 2026. Propunerile și observațiile transmise de persoanele interesate, companii sau asociații de business urmează să fie analizate înainte de definitivarea documentului.
Serviciul Vamal a încasat 20,38 miliarde de lei la bugetul de stat în primele șase luni din 2026, cu 1,36 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă din 2025, anunță instituția.
Guvernul ar putea aduce cel puțin 1 miliard de lei în plus la buget, fără să majoreze TVA la medicamente și produse alimentare. Economisul Veaceslav Ioniță susține că banii pot fi găsiți printr-o reformă mai coerentă a accizelor pentru produsele cu nicotină.
Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, a anunțat ieri, 23 iunie, că proiectul politicii fiscale pentru 2027 va fi ajustat după reacțiile apărute în spațiul public.